Autentificare

Înregistrare

Cât din bugetul familiei se duce pe mâncare? Media pe România, cea mai mare din UE

piata

Un studiu făcut la nivelul întregii Uniuni Europene arată că romanii cheltuie mai mult pe mâncare decât oricare alt popor din UE.

Astfel, romanii dau pe mâncare 27,9% din venituri, în timp ce media UE este de 11,1%. Cel mai puţin se dă în Anglia, 7, 3% din venituri.

Ar putea, desigur, să fie o explicaţie în faptul că nu avem resurse financiare foarte mari şi atunci achităm mai ales ceea ce este strict necesar ca să trăim. Pe de altă parte însă şi preţurile la alimente sunt mai mici, în medie, faţă de preţurile la alimente din alte ţări UE. Mai ales în ceea ce priveşte pâinea şi carnea.

Dar o altă explicaţie este şi că romanii tind să acorde mai mare importanţă mâncării, băuturii şi ţigărilor decât altor aspecte ale vieţii, cum ar fi educaţia, sănătatea, recreerea. Toate acestea ocupa ponderi mici în bugetele unei familii. Educaţie – 0,2%; Hoteluri şi restaurante 1,7%, cultura 3,4%. Mai mult dăm pe comunicaţii şi transport. La fel şi alcool şi tutun, care se îndreaptă undeva spre 8%.

Cu alte cuvinte, cu o planificare mai atentă a bugetului, am putea reduce din primele 2 paliere către care se duc banii noştri pentru a acorda atenţie şi sufletului, nu numai stomacului.

Facebook Comments

,