Autentificare

Înregistrare

Ce alimente ar trebui să ai în frigider dacă vrei să slăbești

Ce mănânci ca să slăbești

Ce mănânci ca să slăbești

Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu la începutul fiecărui an îmi promit că voi mânca mai sănătos / mai puţin, nu fac însă nimic pentru asta, iar apoi, când vine căldura încep tare tare să îmi doresc să fi făcut ceva.

Nu mă apuc însă de vreo cură, pentru că ţin şi la nervii şi la sănătatea mea. Dar am mare grijă ce anume pun în frigider şi în cămară. Pentru că principiul leneşului merge perfect – nu prea tânjeşti după ceea ce nu vezi. La o adică, decât să cobori să îţi cumperi un baton de ciocolată, mai bine ronţăi un morcov. Este mai simplu.

Deci ce am în frigider / cămară
Zmeură / căpşuni
Sunt atât de fantastice la gust încât nu am cum să mă simt cumva supărată fiindcă le mănânc. Aşa că mănânc în fiecare dimineaţă, împreună cu iaurt şi fulgi de ovăz. Aţi încercat?
Un astfel de fel de mâncare este plin de fibre, ceea ce îţi imbunatatieste digestia şi, în plus, da un nou avânt metabolismul. Adică acel ceva care te face să consumi mai multe calorii chiar şi când stai. Şi v-am spus că sunt foarte bune la gust?

Afine
Sunt recunoscute pentru că sunt capabile să topească grăsimea de pe burtă, cea de care este cel mai complicat să scapi. Niciun abdomen nu poate să facă ceea ce pot face afinele.

Nuci şi seminţe
Am nevoie de grăsime, ca să am energie. Vreau să slăbesc şi pentru asta trebuie să vreau să mă mişc, nu să fiu o legumă. Nucile şi seminţele îmi dau grăsimea de care corpul meu are nevoie. Le mănânc ca atare. Le pun în salate. Le pun, da, în iaurt.

O sursă slabă de proteine
Aici intră peştele sau pieptul de pui. Dar la fel de bine pot să folosesc şi quinoa sau tofu. Fără proteine nu te poţi descurca, aşa că această parte trebuie să fie bine acoperită.

Legume
Legumele sunt bune la gust, nu ştiu dacă aţi observat. Sunt foarte bune, doar că ia cam mult să le pregăteşti. Până faci o salată simţi că te urci pe pereţi de foame. Şi apoi, normal, ţi se pare că nu ai mâncat suficient. Trucul este să le ai deja curăţate şi puse într-un pahar cu apă, tocmai bune să le mănânci – şi ţelină, şi morcovi şi ardei roşu.
Şi, ca să nu credeţi, că încerc imposibilul, nu vreau să mă satur dintr-un ardei. O voi face din felii de ardei pe care le-am folosit pe post de lingura ca să iau o porţie sănătoasă de humus.

Apă cu lămâie
Nu ai cum să slăbeşti dacă nu bei suficientă apă. În plus, este bine şi pentru organism. Dar nu o bea simplă. Adaugă în apă şi un pic de lămâie şi un strop de ghimbir sau castravete. Este la oferta: şi slăbeşti şi te detoxifiezi.

Ouă
De ouă ai nevoie mereu pentru o masă sănătoasă şi hrănitoare. Doar că, dacă vrei să slăbeşti, este preferabil să le fierbi, nu să le prăjeşti. Dar ai putea la fel de bine să le faci şi omletă. Cu tigaia potrivită nu se vor prinde deloc.

Baby spanac
De când a apărut şi la noi baby spanac, acesta este nelipsit din bucătăria mea. Pentru că este plin de nutrienţi şi merge cu orice. Merge cu ou. Merge cu paste. Merge cu pizza. Merge în salate. Merge în smoothie. Tare am impresia că ar merge şi în prăjituri, dar am spus că vreau să slăbesc, aşa că de astea nu mă mai ating.

,