Autentificare

Înregistrare

Delicii de toamna: fructe si legume de sezon

Legume de toamna

Legume de toamna

Toamna se degusta cele mai savuroase si sanatoase fructe si legume. Si, daca natura este atat de darnica in acest anotimp, va propunem sa facem o trecere in revista a catorva fructe si legume de toamna. Bineinteles, ca bonus, va oferim si cateva retete avand la baza vedetele acestui sezon.

1.    Varza

Una dintre cele mai benefice legume pentru sanatatea noastra, varza este bogata in vitamine si nutrienti precum vitamina A, B1, B2, PP, C si potasiu, calciu, magneziu, fier sau fosfor. Pe langa proprietatile sale energizante, antianemice si antihemoragice, se pare ca varza este un aliment indicat in prevenirea cancerului de colon. Institutul National American pentru Cancer a realizat mai multe studii care au relevant faptul ca persoanele care consuma legume din familia cruciferelor (cu precadere varza) prezinta mai putine riscuri de a dezvolta in timp cancer de colon.

Daca vrei sa incerci un preparat sanatos si exotic deopotriva, combina varza cu orez si condimente precum ghimbir sau coriandru.

Orez cu varza dulce

2.    Conopida

Conopida este considerata una dintre cele mai bune legume pentru sistemul cardiovascular. Astfel, conopida este bogata in vitamina C, A, B1 si B2, fosfor, zinc, calciu si magneziu. Conopida previne afectiunile cardiace, scade nivelul colesterolului si regleaza tensiunea arteriala. De asemenea, scade inflamatiile din corp si imbunatateste functionarea sistemului imunitar.

Va propunem o mancare de conopida facuta la cuptor cu rosii si patrunjel. Este sanatoasa si simplu de obtinut.

Mancare de conopida

3.    Perele

Afectiuni precum diabetul, constipatia, anemia, obezitatea sau chiar cancerul pot fi ameliorate printr-o cura cu pere. Aceste fructe minune contin fibre, vitamina C, A, K, B2, B3, B6, acid folic, magneziu, calciu, potasiu, dar si antioxidanti care intaresc sistemul imunitar si pe cel osos.

Cum perele se folosesc mai ales pentru deserturi, iti propunem si noi unul delicios care mai are un atu in plus: ciocolata.

Prajitura moale cu ciocolata si pere

4.    Strugurii

Strugurii rosii contin resveratrol, considerat a fi unul dintre cei mai puternici antioxidanti. Acesta reduce riscul aparitiei afectiunilor cardiovasculare cu pana la 40%. Pe langa aceasta proprietate impo.rtanta, strugurii contin si vitaminele C, A, PP, K, potasiu, fosffor si magneziu, fiind un important tonic muscular si nervos.

Si, pentru ca tot suntem in sezonul dulceturilor, iata o reteta delicioasa de dulceata de struguri 

Dulceata de struguri

5.    Nucile verzi

Miezul de nuca este bogat in vitaminele A, B, E, F si fosfor, calciu, fier, selenium si zinc. Asadar, nucile verzi sunt indicate pentru prevenirea si ameliorarea bolilor cardiovasculare, dar si pentru atenuarea stresului. Ceaiul din nuci este recomandat in infectii ale tractului urinar sau in tuse.

Salata de sflecla rosie cu nuci este varianta ideala pentru o gustare de toamna: 

Salata de sfecla rosie cu nuci

6.    Fasolea verde

Fasolea verde contine foarte multi antioxidanti si fier, fiind inclusa in dietele pentru tratarea anemiei sau a afectiunilor care se accentueaza in prezenta unei inflamatii in organism, cum ar fi, de exemplu, astmul. Pe langa asta, fasolea verde este bogata si in vitamina K ceea ce o face sa actioneze ca un anticoagulant, vitamina A si C, imbunatatind sistemul imunitar si alti nutrienti precum fibre, mangan, potasiu, acid folic, magneziu etc.

Pentru ca legumele merg de minune cu pestele, iti propunem o reteta de cod cu fasole verde: 

Cod cu fasole verde

, ,