Autentificare

Înregistrare

Despre gastropedia.ro

 

Iubiţi mâncarea? Ce bine, şi noi, la Gastropedia!

O iubim sub toate formele, ne place un smoothie sănătos de dimineaţă, dar nu spunem nu nici sărmăluţelor în foi de vită pe care ni le serveşte mama la masa de duminică şi ştim să apreciem un grătar pe care îl facem cu prietenii şi să înţelegem de ce nu se poate trăi bine dimineaţa în Vamă fără cafeluţa la ibric.

 

Ştim să asortăm momente de viaţă cu experienţe culinare astfel încât să le amplificăm intensitatea. Fiecare clipă contează şi cu toţii ne dorim o viaţă sănătoasă şi bună.

 

Noi nu mâncăm ca să trăim, ci ca să ne bucurăm de viaţă. Aşa că nu ne chinuim singuri cu diete draconice care nu duc nicăieri şi pe care le abandonăm după primele 2 săptămâni. Dar, dacă ne întrebi, suntem experţi şi am putea oricând să-ţi construim un meniu sănătos. Ne place să călătorim şi să savuram mâncăruri şi de pe alte meleaguri, uneori mai trecem pragul şi restaurantelor simandicoase, alteori facem experienţe culinare în propria bucătărie. Iubim să ne băgăm nasul şi să simţim mirosul fructelor proaspete de pe tarabă, dar şi mai bine este când reuşim să facem o călătorie până la sursă.

Încercam să îţi spunem unde găseşti cele mai sănătoase, naturale, nemodificate genetic şi bio ingrediente cu care mâncarea gătită de tine are un gust desăvârşit.

 

Ştiaţi că : grăsimea porcului de mangalitza este cea mai sănătoasă grăsime ? Da? Şi noi, dar suntem foarte receptivi la orice secret culinar pe care ar putea să îl ştie numai Chefi cu renume.

 

Emisiunile culinare ne relaxează, arii de operă răsună în bucătăria noastră şi planurile noastre viitoare cuprind mereu câte ceva bun de mâncat.

 

Şi ne plac şi oamenii care iubesc mâncarea. Aţi obervat că mereu sunt binedispusi? Normal, unde sunt mâncare bună şi oameni faini este o petrecere reuşită. Călătoreşte şi tu alături de pofticioşii de viaţă de la Gastropedia şi vei descoperi reţete care să te inspire şi sfaturi pentru bucătărie, recomandări de locuri în care să ajungi, oameni cu mintea şi corpul bine hrănite, alimente pe care este musai să le încerci.

 

Vrem să te cunoaştem şi noi pe tine. Aşa că intră în bucătăria noastră şi serveşte-ne cu bunătăţi. Ţi-a ieşit tortul de ziua ta fantastic? Vrem să-l vedem! În ultima călătorie în Italia ai mâncat cea mai bună pizza? Unde? Unde? Prietenii îţi spun că faci cea mai bun Daiquiri? Cum? Cum?

 

Ne auzim şi ne vedem la petrecerea gustativă pe gastropedia.ro şi facebook.com/gastropedia.ro .

Facebook Comments

Lasă un răspuns