Este mâncarea sănătoasă mai scumpă? Cum poţi mânca ieftin şi sănătos.

Am auzit pe foarte multă lume spunând că nu mănâncă sănătos pentru că nu are suficienţi bani la dispoziţie. Şi asta nu este de mirare într-o ţară în care lumea este atât de săracă încât majoritatea resurselor pe care le avem se duc pe mâncare, rămânând foarte puţin pentru orice altceva.

Pe de altă parte însă, aceste resurse financiare puţine sunt combinate şi cu o adoptare din ce în ce mai largă a stilului de alimentaţie occidental, cu părţile sale proaste: mâncatul la fastfood, cumpărarea de alimente numai din supermarket, accentul pe alimente cât mai procesate. Şi asta se vede în bugetul nostru lăsându-ne cu mai puţini bani, dar şi pe corpul nostru, crescând numărul persoanelor obeze, dar şi mai predispuse pentru îmbolnăviri. Să te hrăneşti sănătos tine mai mult de atitudine decât de câţi bani avem la dispoziţie. Treptat, putem schimba atitudinea şi vom observa că vom avea mai mulţi bani.

Ce putem face? Să ne reîntoarcem la modul de hrănire pe care părinţii şi bunicii noştri îl ştiau foarte bine. Aveţi mai jos câteva idei.

– mai puţină carne. Carnea nu trebuie să fie la fiecare masă. Şi în niciun caz sub formă de mezeluri. Dacă vrem să folosim carne atunci putem cumpăra un pui întreg, să îl porţionam şi din el să facem mai multe feluri de mâncare. Nu ar strica nici să ţinem perioadele de post. Pentru a scăpa de falsă impresie că dacă nu mâncăm carne nu se saturam.

Chiftelute din legume si ciuperci

– mai multe boabe. Acestea pot să constitie baza alimentaţiei noastre. Ele ne pot oferi proteinele de care avem nevoie. Şi sunt foarte ieftine: fasole, orez, naut, linte, hrişca.

Linte scazuta

– legume şi fructe de sezon. Pe care să le cumpărăm din piaţă. Mişcarea în plus nu are cum să ne facă rău. Primăvara se găsesc foarte multe: spanac, salate, leurda, urzici, loboda etc. Vara avem roşii, vinete, dovlecei. Iarna găsim varza, morcovi, gulii, ţelina, sfecla roşie, conopida.

Mancare de conopida

– să procurăm gratis ce putem: nu trebuie cumpărat totul din piaţă. Pădurile noatre încă ne mai oferă fel de fel de bunătăţi: fructe de pădure, catina, ciuperci, urzici, năsturel, castane etc

Ciorba de urzici

– să gătim cât mai mult de la 0. Putem cumpăra lapte de la ţărani şi să facem iaurt, putem face pâinea în casă, putem să nu cumpărăm vreodată prăjituri şi snaks-uri. Putem să nu cumpărăm maioneze, sucuri de roşii sau katch-up.

Suc de rosii pentru iarna

– să facem planuri pe termen lung, să gândim anul în totalitatea sa: să facem gemuri atunci când sunt fructe din belşug, să congelam legume, să cumpărăm un sac de mere de la ţărani să ne ajungă toată iarna.

Cum congelezi fructele şi legumele verii

– să încercăm să cultivăm. Chiar dacă avem un apartament tot putem pune câteva ghivece cu plante care să ne condimenteze mâncarea şi să mai renunţăm la sare: pătrunjel, leuştean, ceapă verde, busuioc etc

Soluţii pentru plante aromatice proaspete în bucătărie

Să te hrăneşti cu biscuiţi şi covrigi nu înseamnă să nu ai bani. Înseamnă să faci alegeri proaste şi pentru sănătatea şi pentru bugetul tău. Cât iei doua pungi de pufuleti poţi lua un kilogram de fasole care te hrăneşte bine câteva zile.

Şi ieşind din zona mâncării mai sunt şi alte lucruri pe care le poţi face pentru a avea mai mulţi bani şi o sănătate mai bună:

– nu ai bani de sală, dar nici nu este nevoie. Ajunge să renunţi la abonamentul la televizor şi să mergi seara să te plimbi într-un parc.

– şi dacă nu este cu adevărat foarte departe serviciul poţi renunţa şi la abonamentul de transport şi să mergi pe jos zilnic. Faci şi bani, faci şi mişcare!

,