Autentificare

Înregistrare

Pastele din grâu nu mai sunt la modă. Care sunt alternativele?

Alternative la pastele din grau

Alternative la pastele din grau

Fie că este multă lume speriată de glutenul din grâu, fie că mulţi încearcă să mai reducă numărul de calorii, pe piaţa au apărut fel de fel de alternative la pastele clasice din grâu. Ca înfăţişare, cel puţin ca formă, toate arată aproximativ că pastele. Însă în ceea ce priveşte gustul şi textura nu sunt chiar la fel.

Paste cu 0 calorii, din faină de konjac

Faină de konjac este o faină făcută dintr-o plantă ce creşte în Japonia şi China. De ei este folosită de sute de ani, la noi de abia a apărut.

Şi este adevărat, exact aşa cum este promovată, aceasta faină are foarte puţine calorii. Însă nu este lipsită de nutrienţi, având vitamine, minerale şi fibre. Ceea ce o face alegerea ideală atunci când ţii dietă.

Aceste paste fierb cam în 10-15 minute şi pot fi folosite în reţete în mod similar cu pastele tradiţionale. Atunci când deschizi punga (atenţie, pentru că se păstrează într-un lichid) au un uşor miros de peşte şi trebuiesc spălate foarte bine ca acesta să fie îndepărtat. Ca şi textură sunt un pic elastice, cauciucate. S-ar putea să ai nevoie de timp ca să te obişnuieşti cu asta.

Paste din orez

Pastele din orez sunt indicate dacă vrei să nu mai consumi gluten. Altfel nu vei slăbi din cauza lor mai mult decât ai slăbi din cauza orezului. Şi sunt o alternativă ca să diversifici meniul atunci când copilul tău refuza să mai mănânce altceva decât paste.

Pastele din orez se fac similar cu cele din grâu, doar că trebuie să fii mai atent ca să nu le găteşti prea tare. Gustaţi-le des ca să nimeriţi exact textura pe care o vreţi. Trebuiesc puse sub jet de apă rece imediat ce se închide focul, altfel vor continua să se facă. De asemenea, important: este necesar şi să învârti foarte des în paste, altfel se lipesc unele de altele.

Paste din fasole neagră

Îmi place fasolea, însă nu prea am răbdare să o fierb. Aşa că pastele din fasole neagră sunt soluţia pentu mine. În plus, au un conţinut ridicat de fibre şi proteine. Şi, pe cine interesează, nu conţine gluten.

Aceste paste se fierb doar 3-5 minute înainte de a fi consumate! Ca şi gust nu au nimic care să sară în evidenţă, sunt mai degrabă neutre, ceea ce este bine pentru paste. Pentru că vrei să simţi ce adaugi în ele. Au mai puţine calorii decât pastele din grâu, însă nu cu mult mai puţine. Iar fasolea neagră este sănătoasă – conţine fibre şi fier şi proteine.

Aţi încercat vreuna din aceste alternative?

Sursa foto

Facebook Comments

, , , ,