Autentificare

Înregistrare

Proteine – cum să le consumi în mod corect


Vorbim mult despre carbohidraţi şi despre grăsimi. Tot discutăm care sunt bune, pe care să le ocolim. Dar proteinele nu ne interesează. Ni se par la fel de bune în orice formă vin. Ni se pare că dacă am mâncat carne şi ouă am terminat cu această problemă.

Cu toţii avem nevoie de proteine în dieta noastră. Iar ele sunt cu atât mai importante dacă vrem să ne mentimen silueta. Pentru că proteinele îţi permit să slăbeşti fără a reduce din masă musculară. Şi îţi ţin metabolismul la cote înalte.

Cât de multe proteine să mănânci zilnic depinde de cât de activă eşti şi de ce vârstă ai. Media este în jur de 46 de grame pe zi, însă poţi chiar să dublezi dacă eşti foarte activă. Nu trebuie însă să mănânci toată această cantitate la o singură masă, ci pe parcursul întregii zile. În acest fel te asiguri că apetitul tău rămâne constant şi nu trebuie să lupţi cu senzaţia de foame.

Ca sa va faceti o idee, 100 de gr de linte contin 9 gr de proteine.

Salata de linte verde

Când este cel mai indicat să mănânci proteine? Dimineaţa, chiar la trezire sunt potrivite proteinele. Aşa că să îi admirăm pe cei care iau un mic dejun consistent.

Proteinele sunt bune şi imediat dupa ce ai făcut un efort fizic intens. Cercetările au arătat că dacă mănânci proteine în primele 30 de minute după efort atunci îţi cresc şansele să nu ai dureri musculare.

Piept de pui in folie de aluminiu cu legume

Cele mai bune surse de proteine sunt: ouă, iaurt, brânză, nuci şi seminţe, carne slabă. Dar proteine se găsesc şi în cereale integrale şi în legume. Este important să mănânci proteine dintr-o varietate de surse şi nu să iei în calcul numai ouăle şi carnea.

Budinca de nuci

Gustările luate fără proteine se număra printre greşelile curente. În acest fel ele numai ne satisfac pofta de ceva dulce sau ne oferă un divertisment când suntem obosiţi/plictisiţi. Nu mânca dulciuri. Mănâncă brânză cu pâine integrală. Adăugă seminţe într-un iaurt. Sau un ou fiert cu o salată. Îţi vor ţine mult mai bine de foame iar numărul de calorii este acelaşi, sau chiar mai mic.

Salata de oua cu sos de mustar

Sursa foto

Facebook Comments

, , ,

Lasă un răspuns