Autentificare

Înregistrare

Dulceata de dovleac

Dovleacul este denumit si bogatia toamnei, fiind versatil, folosit in patiserii, la dulceturi, gemuri si diferite deserturi, mai ales iarna de sarbatori cand savuram o felie de placinta de dovleac la gura sobei.

Ingrediente  dulceata de dovleac

( cca 2-3 borcane de 375 g )

1 kg dovleac copt ( dovleac batran, nu tanar)

500 g zahar

1 pahar apa ( 200 ml )

1 lamaie ( zeama si felii pentru aroma )

vanilie ( pentru aroma )

Cum se face dulceata de dovleac

Dovlacul se va taia in doua pe lungime.  Este apoi curatat de seminte cu o lingura si taiat apoi felii, care sunt curatate de coaja.

Fiecare felie de dovleac se va taia in cubulete mici. Ele sunt puse intr-un vas si stopinte cu zeama de lamaie.

Intr-o cratita cu fund dublu ( special folosita numai pentru dulceturi ) se pune la fiert zaharul cu apa, pana se va face un sirop potrivit de vascos ( nu prea mult, deoarece trebuie sa mai fiarba si cu bucatile de dovleac  ).

Bucatile de dovleac se vor adauga in sirop, lasand sa fiarba la foc domol cca 30 minute ( pana se vor topi si deveni ca o pasta ).

Deoarece dovleacul nu are gust si aroma, vom  ajuta dulceata, adaugand spre final felii de lamaie si vanile.

Dulceata de dovleac este gata atunci cand va fi sticloasa, iar cand ridicam lingura din cratita, siropul sa se prelinga picatura cu picatura ( cu o culoare galben pai sau galben -aramiu, in functie de cat va fi timpul de fierbere )

Dulceata de dovleac se pune in borcane curate si sterilizate, capsate imediat si puse la pat cald in paturi groase pana la racire completa, apoi etichetate si duse pe raft la racoare in camara.

Se va servi pe paine cu unt la o ceasca de ceai sau lapte, la micul dejun.

POFTA BUNA !!

Sursa foto

Facebook Comments