Autentificare

Înregistrare

Escalop de vita la cuptor

Este o reteta pe cat de simpla si rapida, pe atat de savuroasa.

Se gateste mai mult toamna-iarna pentru ca ne incalzeste „inimile”.

Fiind o mancare cu sos, poate fi facuta in cantitati mari si reincalzita.

Este un fel de mancare mai deosebit si merge facut pentru un pranz de weekend cand avem prieteni invitati la masa.

Vom face de aceasta data un escalop de vitel cu ciuperci.

Ingrediente pentru escalop de vitel in sos de vin cu ciuperci

6-8 felii pulpa de vitel (cantitatea dupa numarul de invitati )

1 kg ciuperci

1 ceapa potrivita

2 catei de usturoi

100 g unt +50 ml ulei

200 ml smantana

50 g faina alba (3 linguri )

50 ml vin alb

sare, piper

patrunjel proaspat ( pentru decor )

Cum pregatim escalopul de vitel in sos de vin cu ciuperci

In primul rand bucatile de carne de vitel nu se vor bate ca la snitel, ci vor fi lasate cum le-am feliat.

Vom pregati carnea pentru escalop : – fiecare felie de carne se presara cu sare si piper, apoi se tavalesc prin faina, se scutura bine si se pun intr-o tigaie cu unt si ulei la foc iute pentru 3-4 minute, exact cat isi schimba culoare si devin putin maronii.

Fiind felii extrem de subtiri, se patrund imediat devenind moi si gustoase.

In timp ce carnea se pregateste pe foc, ne vom ocupa de sosul pentru escalop .

Vom pune unt la incins in alta tigaie, urmand  ceapa taiata marunt si lasata la calit pana devine translucida.

Ciupercile se vor curata de coditele, se vor  spala foarte bine si curata de pielita.

Apoi se vor taia in felii sau in sferturi, se vor pune peste ceapa la inabusit, pana va scadea apa din ele.

Se va pune si usturoiul zdrobit cu podul palmei, pentru a-si pastra mai bine aroma.

Cand ciupercile se vor imuia putin, vom pune si smantana, lasand sa mai dea intr-un clocot cam 10 minute, dupa care vom condimenta cu sare si piper.

Apoi punem feiile de carne, vinul si mai lasam  inca 5 minute pentru a se combina aromele, dupa care stingem focul.

Escalopul se poate servi cu paine proaspata, prajita sau chiar cu mamaliguta.

Pentru aspect tocam putin patrunjel proaspat si presaram deasupra.

Deoarece este o mancare cu sos, garniturile potrivite sunt:  paste, cartofi natur, orez cu legume, couscous etc.

Trucuri si idei

In loc de vin alb se poate folosi zeama de lamaie, dar direct in farfurie.

Se poate renunta la a da feliile de carne prin faina alba, ele se pot rumeni bine si fara.

 

POFTA BUNA !!!!

Sursa foto