Autentificare

Înregistrare

Piept de pui cu conopida la cuptor

Vom face un piept de pui cu conopida, oferind generos un sos roze, slab in grasimi. Apoi il vom gratina la cuptor, pentru un gust desavarsit. Este o mancare indicata pentru copii, dar si daca te intereseaza sa mananci sanatos si sa iti pastrezi silueta.

Ingrediente pentru piept de pui cu conopida

1 conopida, nu foarte mare,
300 g piept de pui,
4 rosii,
50 g parmezan,
1 iaurt,
sare, piper, unt,

Cum se face pieptul de pui cu conopida

Conopida se pune la fiert in apa cu sare, 10-15 minute.

Pieptul de pui se taie cubulete si se prajeste usor in putin ulei, se adauga apoi rosiile decojite si maruntite, iaurtul, sare, piper.

Conopida se desface in buchetele si se adauga in vasul cu pui si rosii, se tine 2-3 minute la foc domol.

Se unge cu unt, un vas Jena, se varsa compozitia de mai sus, se presara deasupra parmezanul ras, se da la cuptor pentru 10-15 minute, la 230°C.

Sursa foto

Facebook Comments