Autentificare

Înregistrare

Pizza cu sunca si mozzarella

Stii de ce ingrediente ai nevoie pentru a face acasa o pizza perfecta? Iti descriem exact, de la blat pana la sosul de rosii cum se prepara fiecare lucru in parte. Nu este chiar asa de dificil cum ni s-ar parea, iar in 40 de minute ai in casa o pizza cu un miros ametitor.

Ingrediente pentru pizza cu sunca si mozzarella

Pentru blatul de pizza:

300 gr faina alba (speciala pentru pizza)

1 plic drojdie de bere uscata

1 lingurita de zahar

1/2 lingurita de sare fina

3 linguri ulei extra virgin

Pentru toppingul de pizza:

100 gr mozzarella

50 gr branza Cheddar rasa

25 gr parmesan ras

150 gr sunca mix de vita si porc

6 rosii uscate in ulei de masline taiate felii (sau rosii cherry proaspete)

4 linguri suc de rosii

2-3 frunze busuioc proaspat

ardei iute proaspat (optional, pentru cei care prefer mai picant)

½ ardei gras taiat felii subtiri

50 gr masline (mix de masline negre, verzi si maro) taiate rondele

1 lingura paste de tomate

3 lingura ulei de masline

sare, piper dupa gust

Cum se face pizza cu sunca si mozzarella

Blatul pentru pizza:  dizolvam drojdia uscata si zaharul in cateva linguri de apa calduta, adaugam o lingura faina si omogenizam pana obtinem o maia pe care o punem la crescut, pana isi dubleaza volumul .

Intr-un vas punem faina si sarea , facem o gaura in mijlocul ei si acolo incorporam maiaua.Turnam apa calduta putin cate putin, amestecand in acelasi timp cu mana sau cu o lingura de lemn. Adaugam si uleiul de masline si framantam usor pana se incorporeaza uleiul.

Rasturnam compozitia pe blatul de lucru  si framantam pana se incorporeaza toata faina si obtinem un aluat elastic( nu trebuie sa se lipeasca de degete)

Punem aluatul intr-un vas, il acoperim cu un prosop si il lasam la dospit, la loc caldut, aproximativ doua ore (poate sta si 24 de ore in frigider), pana isi dubleaza  volumul. O sa rezulte un aluat bine aerisit .Il mai framantam putin. Daca se lipeste, mai presarati putina faina.

Intindem cu mana aluatul pe blatul de lucru, presarat in prealabil cu faina. Apoi apucam aluatul de margine  cu doua maini miscandu-l usor din aproape in aproape, in sensul acelor de ceas (se va intinde singur).Daca nu va descurcati puteti intinde aluatul cu un sucitor de lemn.

Se unge tava speciala pentru pizza (se poate folosi si o tava normal) cu ulei de masline, se adauga blatul pe care il presam cu degetele pe margini pana obtinem dimensiunea si forma dorita. Cu ajutorul unei furculite intepam suprafata blatului (mai putin marginile) ca sa nu se umfle foarte tare la copt.

 

Prepararea topingului pentru pizza:

Se pregateste mai intai sosul de rosii cu care vom unge blatul de pizza: amestecam 4 linguri suc de rosii cu o lingura pasta de tomate, o lingura ulei de masline, frunzele de busuioc tocate marunt, sare si piper dupa gust si ardei iute daca se doreste mai picant.

Ungem uniform blatul de pizza cu acest sos de rosii, dupa care presaram branza Cheddar rasa.

Adugam rosile uscate in ulei, maslinele, sunca, mozzarella, parmesanul si ardeiul gras.

 

 

Pizza cu sunca si mozzarella se baga in cuptorul preincalzit si se lasa la 200 C, timp de 20-25 minute pana aluatul capata o culoare aurie si devine putin crocant.

 

 

Pizza cu sunca se serveste fierbinte, alaturi de o bere rece 🙂

Facebook Comments