Autentificare

Înregistrare

Salata de portocale cu radicchio ( cicoare rosie )

Tot timpul cautam cate ceva nou in meniul nostru… mai ales ca unii dintre noi isi fac vacantele in strainatate si vin cu multe noutati culinare.

Atat in tarabele din piata cat si in supermarket  ( ne referim la fructe si legume ) in ultima vreme  gasim aproape tot ce ne dorim.

Dupa o fuga data in piata, nu m-am putut abtine sa nu cumpar o radicchio ( cicoare rosie ), folosita si cunoscuta mai putin (dar cum am spus, incerc sa fac retete de salate mult mai ” indraznete”).

Radicchio ( cicoarea rosie ) este o leguma asemanatoare cu salata verde, numai ca frunzele sunt rosii.

Aceasta leguma este un superaliment bogat in nutrienti de pret, minerale si vitamine: acid folic; vitamina C; A; B1;B3; B6; E ;K; potasiu; calciu ; etc..si este indicata in mod special pentru diabetici.

Avantajul deosebit la aceasta leguma este ca se poate pastra 2-3 saptamani in frigider la 8 grade celsius.

Ingrediente salata de portocale cu radicchio ( pentru 2 persoane )

1 capatina radicchio ( cicoare rosie )

1 portocala

1 lingura miere de albine

2 linguri otet balsamic

2 linguri ulei masline

2 linguri zeama lamaie

sare, piper

Cum se face salata de portocale cu radicchio

Intr-un vas de sticla sau plastic cu peretii inalti (  potrivit pentru o salata de 2 persoane ) se face un dressing din: ulei masline, miere de albine, zeama de lamaie, otet balsamic, sare si piper dupa gust, amestecat cu un tel de bucatarie.

In bol se vor adauga radicchio ( cicoare rosie ) taiata fasii si portocala curatata de coaja si taiata feliute subtiri sau cubulete. Sunt amestecate impreuna cu dresingul cu ajutorul a doua palete ( sau cu mainile ), in asa fel incat acesta sa fie repartizat uniform.

Vasul  cu salata obtinuta se va acoperi cu folie alimentara si este dat la rece in frigider pentru cca 5-10 minute, apoi se poate servi alaturi de o friptura de pui pe gratar ( sau cuptor ).

Trucuri si idei 

Radicchio ( cicoare rosie ) se poate folosi  ca salata impreuna cu mozzarela cu un dressing la alegere.

POFTA BUNA !!!

Sursa foto

Facebook Comments