Autentificare

Înregistrare

Supa de peste cu lapte

Este o supa simpla, gustoasa, matasoasa, usor de preparat… dar secretul este de a folosi peste de calitate buna si proaspat.

Ingrediente supa de peste (ptr 4 persoane )

4 fileuri de peste alb si fara oase ( cod, ton…etc la dorintele fiecaruia )

1 morcov mare

1 pastarnac

2 cartofi

300 ml lapte

100 g smantana de gatit

2 linguri faina ( sau amidon )

1 lamaie ( zeama )

sare, piper

Cum se face supa de peste

Intr-o oala cu 1,5 l apa si sare, vom pune la fiert legumele curatate, spalate si intregi ( morcov, pastarnac, cartoful taiat in jumatati) ptr 30 minute.

Dupa fierbere, legumele se vor scoate intr-o strecuratoare la scurs si racit, apoi in supa de legume ramasa, se va pune la fiert fileul de peste ptr cca 10 minute ( nu mai mult, deoarece acesta fierbe foarte repede ), apoi se va scoate la scurs si raci intr-un bol.

Supa  ramasa ( cca 1 l ), o vom strecura cu o strecuratoare deasa in alta oala, urmand legumele taiate cubulete mici, pestele taiat la fel cuburi mici si pusa din nou pe aragaz la foc mic.

Pentru a ingrosa supa de peste, vom amesteca separat intr-un bol laptele, smantana si faina cu ajutorul unui tel, apoi punem in suvoaie amestecul in supa, amestecand energic ( pentru a nu se taia ), lasand sa mai dea intr-un clocot -doua la foc mic.

Daca supa va fi prea vascoasa ( groasa ), se mai poate subtia cu putin lapte.

Asezonam dupa gust cu sare si piper ( iar daca le vom da supa de peste celor mici, putem renunta la piper ).

Zeama de lamaie se va pune in supa in momentul servirii ( dupa gust ).

Aceasta supa se va servi in boluri individuale, decorate cu patrunjel proaspat tocat fin, cu paine proaspata, alaturi de cate o felie de lamaie.

 

POFTA BUNA !!!!

 

 

 

 

Facebook Comments