Autentificare

Înregistrare

Secrete din bucătărie pe care trebuie să le ştii

Pe măsură ce găteşti mai mult începi să înveţi fel de fel de mici trucuri care te ajuta să obţii o mâncare mai bună la gust şi care arată mai apetisant. Pentru ca, până la urmă, cu toţii lucram cu aceleaşi ingrediente, după aproximativ aceleaşi reţete, însă rezultatele pot să fie extrem de diferite.

Cartofi crocanţi

Ne place să avem cartofi moi în interior şi crocanţi în exterior. Şi, desigur, să mâncăm sănătos, aşa că îi vom face la cuptor. Cum obţinem asta? Întâi îi fierbem în apă cu sare şi apoi îi punem în cuptor, ca să li se formeze crusta.

Cartofi noi crocanti

Sare în dulciuri

Dacă nu pui deloc sare în dulciuri atunci greşeşti. Unele dintre ele capătă un gust cu adevărat delicios de abia după ce ai pus şi un pic de sare. De exemplu, clătitele sau gogoşile, dar şi fursecurile şi tartele cu fructe.

Fursecuri simple, dietetice

Pui la cuptor

Puiul la cuptor poate fi făcut fără niciun ingredient. În afară de sare nu ai cu adevărat nevoie de nimic. Nu te complica cu fel de fel de sosuri. Nu are nevoie nici de ulei. Serios, încearcă.

Pui prajit pe sare – 2 metode

Salată proaspătă

Pentru a păstra salata proaspătă mai mult timp pune un şerveţel de hârtie deasupra bolului în care o ţii. Acoperă totul cu o folie de plastic.

Salata Cezar

Unt la temperatura camerei

Ai nevoie de unt la temperatura camerei pentru o reţetă şi ai uitat să îl scoţi din frigider? Da untul pe razătoare şi va fi moale mult mai rapid.

Prajitura cu caise

Cuburi de gheaţă

Dacă vrei cuburi de gheaţă foarte limpezi fierbe apa înainte de a o adăuga în forme. Adaugă şi un fruct, ca să arate şi mai interesant.

Limonada de portocale, lamaie si ananas

Tu ce fel de mici trucuri ai învăţat? Te invităm să ni le împărtăşeşti la comentarii.

Facebook Comments

,

Lasă un răspuns