Autentificare

Înregistrare

Zahărul muscovado, de ce avem nevoie de el?

By Moe Rubenzahl - Moe Rubenzahl, GFDL, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=11265690

Zahar muscovado (sus), zahar brun (jos)

Zahărul este nelipsit din bucătăria oricărei persoane care obişnuieşte să facă prajuturi. Sau să bea cafea îndulcită.
În trecut foloseam zahăr alb cristale, eventual şi zahăr pudră, pentru pus pe prăjituri. Dar acum lucrurile au evoluat şi sortimentele de zahăr pe care le întâlnim în magazine sunt mult mai variate. Printre ele, de la distanţă, ne atrage atenţia zahărul muscovado, atât prin nume cât şi prin aspect.

Muscovado este făcut integral din trestie de zahăr şi cel mai adesea vine din Mauritius şi Filipine. El este un zahăr închis la culoare şi cu un aspect lipicios, de nisip ud. În funcţie de conţinutul de melasă pe care îl are poate să fie o variantă mai deschisă sau una mai închisă.

Poate fi folosit pentru a face prăjituri, dar şi în amestecuri pentru marinat. Se recomandă însă un pic de atenţie, întrucât el are un gust de melasă care iese uşor în evidenţă. La început se simte duce, apoi lăsă o aromă uşor amăruie şi florala. Merge foarte bine împreună cu ghimbirul, dar şi cu cacao.

Deşi pentru noi este o noutate, acest zahăr era cunoscut încă de la sfârşitul sec 18. Doar că era considerat inferior zahărului rafinat, căruia i s-a îndepărtat melasă. Acum este însă vândut ca şi produs de lux, la preţuri mult superioare zahărului alb, întâlnit în general în magazine. Este recunoscut ca fiind un zahăr bogat în vitamine şi minerale.

Deşi este interesant de jucat cu aromele, trebuie ţinut însă cont de faptul că şi acesta este un zahăr. Şi din punct de vedere al sănătăţii are acelaşi efect asupra corpului tău ca orice zahăr. Aşa că nu înseamnă că dacă îţi cumperi zahăr muscovado poţi consuma cantităţi mai mari de zahăr decât în general.

, ,