Cum faci castane coapte acasa

castane-coapte

Am intrat deja in perioada celor mai frumoase povesti de iarna si a celor mai apetisante preparate. Iarna nu ne intampina doar cu daruri, decoratiuni luminoase si promisiuni din partea lui Mos Craciun, ci si cu cateva alimente care au un farmec si gust aparte in aceasta perioada.

Castanele coapte sunt unele dintre acestea, carora romanii nu le acorda, din pacate, importanta cuvenita. In unele tari europene sau asiatice, castanele fac parte din alimentele traditionale, in China, Coreea sau Japonia castanele fiind cultivate de mai bine de 6000 de ani. Grecii au si ei o traditie a castanelor, sustinand ca acestea sunt net superioare ca valoare nutritiva migdalelor, nucilor sau alunelor de padure.

Citeste mai jos cateva informatii importante cu privire la beneficiile castanelor, aceste fructe care ne fac iarna mai frumoasa:

– Castanele sunt bogate in amidon, fibre, vitamina C, potasiu, cupru, magneziu, amino acizi si antioxidanti.

Astfel, ele reprezinta o gustare sanatoasa, gustoasa si satioasa, fiind consumate coapte sau in diferite preparate, in special dulciuri.

– Acidul linoleic prezent in castane ajuta la diminuarea colesterolului si la prevenirea riscului de boli cardiovasculare.

In plus, desi fac parte din grupul fructelor oleaginoase, castanele nu se pot consuma crude si au de 8 ori mai putine lipide fata de celelalte fructe din aceasta categorie.

– Previn diabetul de tip 2 si formarea calculilor biliari si renali.

Castanele au un indice glicemic moderat, fiind sarace in compusii oxalati care contribuie la formarea pietrelor la rinichi.

– Faina din castane – potrivita celor cu intoleranta la gluten

Faina din castane nu contine gluten, tocmai de aceea este potrivita celor care au boala celiaca sau intoleranta la gluten.

Cum se prepara castanele?

Castanele coapte sunt cea mai populara forma de preparare, mai ales in aceasta perioada. Incinge cuptorul, dupa care fa o crestatura in forma de X pe suprafata coajei sau inteapa coaja cu o furculita tocmai pentru a permite aburului sa iasa. Lasa-le timp de 20 de minute, timp in care le mai intorci pentru a se pregati pe toata suprafata. Dupa acest interval, incearca-le cu furculita sau un cutit. Acesta trebuie sa patrunda usor coaja. Scoate-le din cuptor, presara un pic de sare si inveleste-le intr-un prosop timp de 5 minute pentru a se inmuia. Decojeste si serveste cat sunt calde.

Video

Se pot face insa si pe aragaz, daca nu vrei sa dai drumul la cuptor. Insa va trebui sa stai sa le invarti destul de des.

Precautii: Castanele contin si compusi alergeni, asa ca, daca stii ca esti sensibil la acestia, fii precaut atunci cand consumi castane.

Sursa foto

, ,