Stăteam zilele trecute şi mă gândeam cât de cool sunt părinţii mei acum. Cum se înscriu ei perfect în trendurile globale gastronomice.
Dar să vedem despre ce trenduri şi stiluri de viaţă este vorba
Să nu cumperi de la supermarket
Pare ceva atât de simplu mai demult, pentru că nu existau, însă atât de greu de pus în aplicare acum. Deşi nu este imposibil, mai ales când vorbim de produse alimentare.
Până la urma jumătate din populaţia României trăieşte la sate, deci nu trebuie decât să ne interesăm şi să vedem cine ce produce.
Să consumi local / tradiţional
Asta pentru noi ar însemna să nu cădem prada marketingului şi să cumpărăm ingrediente care nu se produc în zona noastră, dacă avem cu ce să le înlocuim.
De exemplu, kale este promovat intens ca un superaliment. Dar şi banalul pătrunjel are proprietăţi similar de bune.
Dacă mănânci local şi produsele vor avea un gust mai bun, pentru că nu au fost supuse la atât de multe tratamente şi nici nu mai plătim costuri atât de mari de distribuţie.
Să produci în casă
Sunt foarte multe lucruri pe care le poţi face în casă. Poţi creşte plante comestibile. Chiar şi în mica bucătărie de bloc.
Poţi face iaurturi.
Poţi face dulceţuri.
Şi, nu în ultimul rând, găteşte în casă. De la 0, de la ingredientele brute. De exemplu, de ce să cumperi un suc de roşii plin de zahăr şi de chimicale când îl poţi face acasă?
Să reduci deşeurile
Pentru părinţii mei este simplu – au animale, aşa că nu există deşeuri care se aruncă decât într-o măsură foarte mică. Dar chiar dacă nu ai animale, tot poţi face foarte mult pentru a reduce risipă alimentară
Să ţii post intermitent. Să mănânci în general mai puţină carne.
Este un trend general care promovează consumul mai redus de carne. Întâlneşti din ce în ce mai des reţete vegetariene şi restaurante vegetariene.
La acest trend s-a adăugat şi cel al postului intermitent, promovat ca o modalitate sănătoasă de a-ţi menţine greutatea. El presupune să ai perioade în care nu mănânci nimic, fie că este vorba de 16 ore sau de o zi întreagă.