Ardei umpluti cu ciuperci si verdeata, este o reteta simpla, dar cu o savoare fantastica datorita legumelor proaspete si aromate.
Este o mancare clasica, usor de facut si ideala pentru perioada de post.
Ingrediente pentru ardei umpluti cu ciupeci si verdeata
10 ardei grasi ( mari si sanatosi )
2 -3 cepe mari
1 morcov mare
1/2 telina
1-2 pastarnac ( depinde de marime )
1 kg ciuperci proaspete (de orice fel )
500 g orez cu bobul rotund
50 ml ulei ( pentru sotat legumele )
200 g pasta bulion ( pentru compozitie )
200 ml suc de rosii ( pentru decor si gust mai acrisor pentru ardei )
4-5 rosii ( tocate marunt pentru patul de pe fundul cratitei cu ardei umpluti )
1/2 cana bors ( optional…. pentru acrit ardeii umpluti )
sare, piper
1 legatura de marar
1 legatura de patrunjel
Cum vom face ardei umpluti cu ciuperci si verdeata
Spalam si curatam ardeii grasi.
La ardei le vom taia capacul, pe care-l vom folosi dupa ce vom umple ardeii ( ca o “‘caciula”).
Apoi ii vom curata de seminte si nervuri.
Intr-o oala mai inalta punem la clocotit apa cu sare, apoi vom pune ardeii la oparit pentru 1-2 minute.
Ii vom scoate si ii vom lasa la scurs cu gura in jos pe un gratar.
Curatam si spalam restul de legume.
Ceapa se va taia marunt, morcovul, telina si pastarnacul se vor da pe razatoarea mare.
Ciupercile se vor curata de pielita si sterge cu un prosop de hartie de eventualele impuritati si toca marunt.
Intr-o tigaie cu peretii inalti si larga, punem uleiul la incins si apoi ceapa la calit. Se va amesteca mereu, si lasa la foc iute 4-5 minute.
Apoi se vor adauga morcovul, telina, pastarnacul la calit impreuna cu ceapa pentru inca 5 minute.
Ciupercile se vor adauga peste legume, lasandu-le pe foc pana se vor inmuia bine si scadea apa.
Dupa ce legumele au ajuns la gradul de gatire suficient, se va adauga orezul spalat si scurs de apa, impreuna cu sucul de rosii.
Astfel orezul putin umflat se va lega mai bine.
Condimentam cu sare si piper dupa gust.
Dupa ce dam tigaia la o parte de pe foc, punem si verdeata tocata marunt, amestecand usor pentru a se combina suficient de bine aromele intre ele.
Vom umple fiecare ardei in parte cu compozitia obtinuta ( nu se vor indesa prea tare, pentru a nu plesni ardeiul la fiert ).
Apoi punem la fiecare capacul din ardei, si-i asezam intr-o cratita sau tava mai inalta, dupa ce am facut un “pat” pe fundul tavii cu rosii tocate marunt.
Vom pune apa calduta peste ardeii umpluti, atat cat vor fi complet acoperiti.
Sucul de rosii va fi turnat deasupra ardeilor umpluti.
Se vor baga in cuptorul preincalzit la 190 de grade pentru 40-60 minute.
Cuptorul se va stinge dupa ce ardeii umpluti vor fi gata, dar cratita va mai ramane la caldura pentru inca 20 minute.
In acest timp, orezul se va umfla foarte bine si se va “lega” perfect.
Ardeii umpluti cu ciuperci se vor putea servi cu mamaliguta si ardei iuti in otet sau verzi de la piata.
La fel de buni, ardeii umpluti cu ciuperci pot fi consumati si reci.
POFTA BUNA !!!!