Rulouri de andive cu somon

Acest aperitiv este foarte special si il puteti prepara atunci cand aveti un eveniment deosebit. Se face din ingrediente pe care probabil ca nu le aveti in camara, dar si asta face parte din farmec. Este o mancare foarte apreciata in Belgia.

Ingrediente pentru rulorui de andive si somon

8 andive,
8 felii de somon fume sau jambon,
500 ml lapte (pentru a transforma amidonul de porumb in sos),
40 g maizena (faina/amidon de porumb, este diferita de malai),
40 g branza gruyère (branza faimoasa din Elvetia, asemanatoare unui cascaval tare),
sare, piper,

Cum se fac rulourile de andive si somon

Andivele se taie in doua pe lungime, se pun in apa clocotita si se lasa sa fiarba 10-15 minute.

Se scurg si se pun pe hartie absorbanta, pentru a indeparta excesul de apa.

Cuptorul se incalzeste in prealabil la 240°C.

Intr-un vas se desface maizena cu laptele rece si se pun la foc domol amestecand continuu, pana ce amestecul se leaga. Se ia de pe foc.

Se ruleaza andivele cu felii de somon sau jambon.

Se pun pe o tava unsa cu putin unt. Se varsa peste ele sosul de lapte si se presara branza gruyère, rasa, sare si piper.

Tava se da la cuptor pentru 15 minute.

Video

Daca nu vreti sa fierbeti andivele, atunci le puteti face si la cuptor, prajite, inainte de a adauga sosul alb si somonul. Ca in video de mai jos. Dureaza cam 15 minute si sunt gata cand sunt moi, aproape cremoase cand le mananci.

Sursa foto