Eticheta Arhiva | brasov

Al treilea val de cafea a ajuns în România

Bănuiesc că eşti băutor de cafea. Toată lumea o face :). Doar că nu o faci bine.
Ideea nu este să bei cafea ca să te trezeşti dimineaţa în timp ce ai ochii încă cârpiţi de somn şi nu ştii cum să apeşi mai repede pe butonul expresorului care îţi dă o aromă nicicum, fără de care însă nu ştii cum să trăieşti. Nu se face aşa!

Cafeaua trebuie aleasă cu grijă, din plantaţii care respectă toate normele de mediu. Şi trebuie să ştii de unde este, nu să iei cafea amestecată de şapte soiuri şi din şapte părţi ale lumii. După care cafeaua aceasta trebuie să fie prăjită într-un stil anume. Şi preparată ca şi cum ai fi un barista. În acest fel te bucuri de o aromă specială, arăţi că ai ceva cultură şi rafinament, dar, mai mult decât atât, îi ajutii pe adevăraţii producători de cafea. Pe aceia care trăiesc în paradisuri naturale, însă nu simt asta, pentru că prea sunt exploataţi.

Ei bine, toate acestea reprezintă o mişcare cunoscută sub numele de Al treilea val al cafelei.

Simţi că ai vrea şi tu? Normal, cine nu vrea să se răsfeţe? Doar că este mai greu, cel puţin la început, până te prinzi ce şi cum, să o faci în propria ta bucătărie. Aşa că trebuie să mergi la cunoscători. Adică la coffee shop. Sunt foarte multe, cel puţin în Bucureşti, ai de unde alege. Noi îţi indicam 3 locaţii.

Origo, pe Strada Lipscani 9.

Origo, Bucuresti

Origo, Bucuresti

Dacă vrei să ajungi la cel mai vestit dintre ei, şi are de ce să fie, atunci calcă pragul Origo. Vei intra într-o lume atât de complexă încât nu vei ştii ce să alegi. Noroc că are cine să te îndrume.

Guido cafe, pe  Strada Mihai Eminescu 182.

Guido, Bucuresti. Foto: sprudge.com

Guido, Bucuresti. Foto: sprudge.com

Aici poţi să aprofundezi subiectul cât îţi doreşti. Au şi degustări de cafea, aşa că va fi mult mai simplu să vezi rapid diferenţe şi să alegi una favorită. Ba chiar poţi la ei să urmezi şi o şcoală şi să fii cel mai bun dintre prietenii tăi în prepararea cafelei.

M 60, pe Strada D. I. Mendeleev 2.

M 60, Bucuresti. Foto: designist.ro

M 60, Bucuresti. Foto: designist.ro

Pentru că dau cafea în cantitate mare şi este foarte bună la gust. Nici nu ai cum să vorbeşti de cafenele în Bucureşti fără să îi pomeneşti. Pentru că la ei totul pare simplu şi se adresează nevoilor fireşti: ai nevoie de o cafea, dar ai nevoie şi de un sandviş.

Şi două din ţară
Espressee, Alexandru Xenopol Nr. 1, Sibiu

Espresse, Sibiu

Espresse, Sibiu

Dacă eşti din Sibiu sau eşti în trecere prin Sibiu atunci să faci o vizită la Espressee. Pentru că au o cafea bună şi poţi alege dintr-o mulţime de sortimente. În plus, este un loc foarte plăcut. Vara poţi sta pe terasă şi locaţia este exact unde ar trebui să fie.

Tucano Coffee, Coresi Shopping Resort, Brasov

Tucano, Brasov. Foto: bizbrasov.ro

Tucano, Brasov. Foto: bizbrasov.ro

În Braşov îi găseşti pe cei de la Tucano Coffee care au deschis şi în Bucureşti, pe Dorobanţi. Aici atmosfera este foarte plăcută şi mai oriental, ceea ce merge destul de bine cu asocierile pe care le facem noi cu cafeaua. Au şi un motto simpatic: love, peace, coffee. Cafeaua este bună şi aromată, servită într-o cantitate mică.

Vouă unde va place să mergeţi să beţi cafea?

Citeste Mai Mult