Cum pregatim tiramisu cu capsuni
Mai intai se pregateste sosul pentru insiropat piscoturile.
Capsunele se pun intr-o cratita impreuna cu zaharul si apa. Se pun pe foc si le mestecam pana zaharul se topeste si se face un sirop. Jumatate din cantitatea de piscoturi se trece prin sirop apoi se aseaza unul langa altul intr-o tava. Mai punem deasupra doua linguri din sosul de capsuni.
Pentru crema mixam galbenusurile cu zaharul pana se face o spuma, apoi in timp ce amestecam adaugam treptata sampania/laptele si le punem pe aragaz pe o baie de abur. Le lasam pe baia de abur pana crema devine un pic mai groasa. Dupa ce crema de galbenusuri s-a racit un pic (devine calduta) o amestecam cu branza mascarpone si cu zaharul vanilat. O punem de-o parte si mixam smantana lichida pentru frisca pana devine spuma si se intareste. Punem frisca treptat peste branza mascarpone si amestecam, pana ce continutul devine omogen.
Montare tiramisu de capsuni
Peste stratul de piscoturi inmuiate in siropul de capsuni punem o parte din crema, apoi punem celalalt strat de piscoturi. Peste al doilea strat de piscoturi punem capsunele taiate felii si iar un strat de crema. Se orneaza cu capsuni proaspete si putem sa radem si un pic de ciocolata neagra sau sa punem o frunza de menta pentru aspect.
Inainte de servire, ideal e sa stea minim 2 ore in frigider.
Savurare placuta!!

















