Eticheta Arhiva | aragaz

Modalitatea cea mai uşoară de a curăţa plita de aragaz

Aragazul, indiferent de ce tip este, ne dă mult de furcă atunci când trebuie să îl curăţăm. Şi asta pentru că nu reuşim întotdeauna să îl ştergem imediat ce s-a murdărit. Iar unele pete sunt atât de încăpăţânate încât rămân acolo oricât am freca.

Haideţi să vedem care sunt trucurile pentru a curăţa cât mai simplu aragazul.

Curatarea gratarului

În primul rând trebuiesc îndepărtate grătarele. Dacă vreţi să curăţaţi perfect un grătar, atunci îl puneţi în cadă, pe un prosop şi îl lăsaţi acoperit câteva ore în apă cu detergent. Acelaşi lucru îl puteţi face şi cu ochiurile de la aragaz.

Curatarea plitei

Partea cea mai complicată este însă cea plitei. Pentru că resturile de mâncare s-au întărit şi par imposibil de îndepărtat fără să strici aragazul.

Ca să rezolvaţi problema fără să frecaţi cu orele aveţi nevoie de o cârpă şi un răzuitor din plastic. Înmuiaţi cârpa în apă foarte ferbinte şi o întindeţi pe întreaga suprafaţă a aragazului. Lăsaţi aşa câteva minute, după care îndepărtaţi resturile întărite cu răzuitorul. Aveţi grijă să nu răzuiţi până stricaţi suprafaţa.

Dacă arată cu adevărat foarte rău, atunci soluţia este să folosiţi amoniac lichid. Procedeul este chiar foarte simplu. Turnaţi pe plita un pic de amoniac lichid şi acoperiţi totul cu folie alimentară cât mai bine, astfel încât aburii de amoniac să îşi facă efectul. După câteva ore puteţi îndepărta grăsimea cu un prosop din hârtie. Aveţi mai jos un video pentru a vedea cum se procedează.

Curatarea plitei ceramice

Plitele ceramice se pot strica dacă foloseşti pentru ele detergenti obişnuiţi. Aşa că ea trebuie să fie curăţată cu detergenţi speciali. Îţi poate fi foarte utilă şi o racletă care să îndepărteze mai uşor murdăria. Astfel de raclete au preţ mic şi se găsesc în toate magazinele de electrocasnice.

Citeste Mai Mult

Ce este bine să ştii atunci când foloseşti un cuptor cu gaze

Pare să fie foarte complicat să reuşeşti să faci mâncarea aşa cum îţi doreşti la un cuptor cu gaze. Ba nu se coace uniform. Ba se arde deasupra iar înăuntru nu este încă gata. Ce ai putea face pentru a rezolva aceste probleme?
Ei bine, că la orice fel de cuptor, secretul consta în a-l cunoaşte bine.

În cuptorul cu gaze căldura vine de jos în sus. Şi extrem de rapid devine foarte puternică. În plus, căldura nu se distribuie uniform, aşa că este posibil ca în anumite puncte ea să fie mai puternică. La asta se adauga faptul ca aerul se păstrează mai umed, aşa că este posibil ca unele lucruri să nu îţi iasă chiar atât de crocante cum ţi-ar fi plăcut.
Ce ai de făcut:

Roteşte tava

Întotdeauna trebuie să roteşti tava la un cuptor cu gaze, dacă vrei o coacere cât de cât uniforma. Fă asta cam la jumătatea perioadei de coacere. Uneori, mai ales dacă ai mâncare care stă mai mult în cuptor, cum ar fi un sufleu, poate fi necesar să roteşti tava de mai multe ori, nu foar o dată.
Dacă ai mai multe tăvi în cuptor roteşte tava şi de sus în jos, pentru o coacere uniformă.

Piatra de copt

Piatra de copt este o piatră folosită foarte des pentru a face pizza, însă o puteţi folosi pentru orice fel de aluaturi. Ea ajuta mult la un cuptor cu gaz, întrucât radiază căldura în mod constant, uniform. Ai nevoie de o piatră mare, dreptunghiulară, ca să se potrivească cel mai bine cu cuptorul.

Piatră se incalzeste înainte şi, în momentul în care pui tava pe ea sau pe un raft deasupra, aluatul se face foarte bine şi în interior, crescând frumos înainte de a se forma coajă. Este foarte utilă când faci pâine de casă.

Pentru crustă

Trebuie urmărită formarea crustei cu mare atenţie. Cea mai rapidă cale de a face crusta este să pui tava în partea de sus a cuptorului. Căldura va radia din tavan şi va face crusta dorită. Însă nu uita de ea, întrucât este posibil ca într-un timp foarte scurt să apară scrumul.

Şi dacă măreşti flacăra crusta se va forma mai uşor, însă se va scurta timpul de coacere, aşa că spre final trebuie verificat constant.

Mâncarea arsă

Întrucât căldura care vine de jos este foarte puternică adesea se întâmplă că alimentele să fie arse în partea de jos.

Putem reduce acest risc folosind două foi de copt. Este indicat şi să nu folosim tăvi negre întrucât acestea absorb mai multă căldură. Cel mai bine este să folosim vase din sticlă sau din silicon.
Ce mai poţi face este să reduci flacăra şi să muţi tava mai sus în cuptor.

Nu ar strica nici să foloseşti un termometru care măsoară temperature din cuptor. În acest fel îţi va fi din ce în ce mai clar cum să mânuieşti cuptorul astfel încât să obţii rezultatul dorit. Gasiti un astfel de termometru pe emag.ro, aici.

Sursa foto

Citeste Mai Mult

Cum să cureţi cuptorul de la aragaz fără efort


De nimic nu îmi este mai groază atunci când este vorba de făcut curat în bucătărie decât de curăţarea cuptorului. Să fie de vină poziţia nu prea confortabilă? Să fie de vină claustrofobia pe care o simţi atuci când îţi bagi capul în cuptor ca să vezi dacă e curat? Sau dezamăgirea când constaţi că nu se curăţa oricât ai freca?

Ei bine, pentru toată lumea cred că este util un manual de curăţare a cuptorului astfel încât să fim siguri că avem o treabă bine făcută în cât mai scurt timp. Dacă te gândeai să coborî repede la magazine să cumperi cine ştie ce produse minune uita de asta. Se poate rezolva şi cu ingredientele pe care le ai acum în bucătărie: bicarbonate de sodiu şi oţet.

Începeţi prin a face o loţiune de curăţare: puneţi o ceaşcă de bicarbonate de sodiu şi amestecaţi cu două linguri de apă. Se va forma o pastă, care ar trebui să fie suficient de moale ca să o puteţi întinde. Dacă nu este mai puneţi apă.
Scoateţi tot ce este în cuptor şi întindeţi aceasta pastă peste tot. Acordaţi atenţie specială în locurile mai pline de grăsime. Lăsaţi aşa peste noapte.

A doua zi curăţaţi amestecul cu o cârpă. Dacă aveţi o spatulă de plastic o puteţi folosi pentru a îndepărta bicarbonatul de sodiu şi mizeria.

La final, ştergeţi totul cu o soluţie de oţet şi apă. Este suficient pentru a avea un aragaz foarte curat, fără grăsime, fără fum.

La fel de uşor se pot curăţa şi grătarele de cuptor. Tot ce le trebuie de fapt este să le puneţi la înmuiat. Puteţi face asta în cadă, dacă nu aveţi altceva la dispoziţie. Numai să folosiţi un prosop vechi pe care s ail puneţi sub grătare, ca să nu stricaţi cadă. Adăugaţi apă până când se acoperă grătarele şi detergent de vase. Lăsaţi peste noapte şi nu va mai trebui să le frecaţi deloc.

Citeste Mai Mult