Eticheta Arhiva | capsuni

Cirese si capsuni – 5 beneficii uimitoare in deserturi


De acum, nu mai ai pretexte pentru a nu manca sanatos. Pietele sunt doldora de fructe si legume proaspete, iar retetele simple si rapide te vor ajuta sa pregatesti un meniu consistent si sanatos. Ciresele si capsunile sunt, fara doar si poate, vedetele sezonului.

Aceste fructe contin numeroase minerale, vitamine si alti compusi cu proprietati benefice in diverse afectiuni. Citeste mai jos cateva dintre aceste avantaje, dupa care prepara-ti un desert delicios cu cirese sau capsuni.

Ciresele si capsunele scad inflamatia din corp

Proprietatile antiinflamatoare ale acestor fructe le recomanda in numeroase afectiuni sau pur si simplu pentru ne mentine o stare de sanatate buna. Guta, astmul, endometrioza, durerile musculare, artrita sunt doar cateva dintre exemplele in care ciresele si capsunele devin eficiente. In plus, se pare ca ciresele contin anumite enzime care actioneaza ca analgezicele, diminuand durerea.

Salata de capsuni cu sos de portocale

Contin melatonina, o substanta minune pentru sanatate

Atat ciresele, cat si capsunele contin numerosi antioxidanti, printre care si melatonina, substanta care ne ajuta sa ne odihnim mai bine. Melatonina este esentiala si pentru buna functionare a sistemului imunitar, crescandu-ne rezistenta la infectii. In plus, acelasi antioxidant incetineste procesul de imbatranire, redand elasticitatea si stralucirea pielii.

Inghetata de cirese dietetica

Ajuta la detoxifierea organismului

Pe langa faptul ca sunt o sursa importanta de fibre, importante in procesul digestiei, ciresele si capsunele ajuta ficatul si rinichii sa curete organismul de toate toxinele daunatoare. In cazul in care vrei sa slabesti sau urmezi o cura de detoxifiere, include in alimentatia ta cirese si capsuni.

Milkshake de capsuni

Lupta impotriva cancerului

Pe langa vitamina A si C , aceste fructe mai contin si acid elagic, despre care s-a demonstrat ca impiedica producerea unor enzime necesare dezvoltarii celulelor canceroase.

Tarta cu cirese si fistic

Ajuta la buna functionare a inimii si scad tensiunea arteriala

Acelasi acid elagic, alaturi de flavonoidele din aceste fructe contribuie la sanatatea inimii. Ciresele si legumele au un efect antiinflamator si scad nivelul de colesterol rau din sange. O sursa importanta de potasiu, ciresele si capsunele regleaza si nivelul tensiunii arteriale, actionand impotriva efectelor negative ale sodiului.

Prajitura cu ciocolata alba si capsuni

Sursa foto

Citeste Mai Mult

Variaţiuni pe tema fructe îngheţate

Cum faci înghețată acasă

Cum faci înghețată acasă

Cum vine căldura, cum totul devine mult mai bun dacă este rece. Cât mai rece. Mai precis îngheţat de rece.

Ajungem să consumăm cantităţi îngrijorătoare de îngheţată. Ceea ce nu dă bine nici la silueta şi nici la buget. Cred toţi producătorii de îngheţată foarte bună la gust şi-au pus în cap să ne oprească prin preţ de la a mânca prea mult. La început m-am supărat, dar acum am impresia că trebuie să le mulţumesc, să mă duc să-i pup pe ambii obraji pentru că m-au salvat.

Aşa am dat peste îngheţată făcută în casă. Din care poţi mânca oricât, la un buget rezonabil. Şi dai şi copiilor cu inimă deschisă. Vă înfăţişez acum trei variaţiuni pe subiect, astfel încât să se încadreze în toate gusturile, de la îngheţată doar cu fructe, până la îngheţată cu vodcă. Aţi auzit bine!

Banană îngheţată
Poţi face o îngheţată foarte cremoasa şi delicioasă din acest singur ingredient. Ai nevoie de banane coapte pe care să le tai cuburi să să le pui la congelator peste noapte. A doua zi le pui în blender şi gata! Iese o îngheţată cremoasă şi dulce, întrucât bananele foarte coapte sunt dulci în mod natural.

Banane pentru înghețată

Banane pentru înghețată

Dar poţi folosi banana îngheţată că pe o bază. Şi să mai adaugi altceva pe lângă. Cum ar fi căpşuni. Sau fulgi de ovăz, dacă vrei să transformi asta în micul dejun. Sau migdale, dacă îţi place gustul. Ciocolată? Mmmm….

Iaurt şi fructe îngheţate
Dacă nu te împaci prea bine cu bananele şi parcă ai vrea şi câteva proteine, atunci rămâne opţiunea de a folosi iaurt. Dar nu orice iaurt, ia iaurt grecesc, el are o consistenţă aparte care îl face să fie cremos.
Ce trebuie să faci este să îngheţi fructele pe care vrei să le foloseşti. A doua zi le pui în blender împreună cu câteva linguri de iaurt, cu o lingură de miere şi una de zeamă de lămâie.

Iaurt + fructe îngheţate + vodcă
În această variantă fructele nu se mai îngheaţă, ci se marinează. Să spunem că alegi căpşuni. Le pui la marinat într-un vas cu vodcă, zahăr şi suc de lămâie. Se lăsă în jur de o oră, până când zahărul se topeşte şi se tranforma sucul fructelor plus vodca într-un fel de sirop.
Totul se pune în blender împreună cu iaurtul grecesc şi se amestecă până când devine fin. La final urmează partea de îngheţare. Ar fi bine dacă ai avea o maşină de îngheţată, dar dacă nu pune în frigider, în forme pentru făcut îngheţată.
Vă doresc o vară răcoroasă!

Citeste Mai Mult

Deserturi cu căpşuni umplute

Ştim că putem să scufundăm căpşunile în crema de ciocolată şi să avem impresia că avem cea mai divină gustare. Însă acum se poartă atceva – se poartă căpşunile umplute. Uite trei video care te vor lămuri deplin să încerci propriile tale combinaţii de căpşuni umplute şi să îţi impresionezi toţi oaspeţii.

Căpşuni umplute cu cremă de brânză

Cremă de brânză se face foarte uşor – aveţi nevoie de o brânză dulce care să nu fie foarte grasă, de un pic de zahăr şi de esenţe pntru aromare.

Căpşuni umplute cu ciocolată

Pentru a face crema de ciocolată luaţi ciocolata voastră favorită, o amestecaţi cu un pic de cremă de smântână încălzită şi gata!, aveţi cu ce să umpleţi căpşunile

Căpşuni cu margarita

Cred că prea am fost cuminţi până acum, doar vorbim de petrecere cu căpşuni. Să adăugăm noi şi nişte margarita în această reţetă. Nu uita, să treci căpșunile prin sare înainte de a le mânca.

Citeste Mai Mult

Petrecere cu căpşuni, indiferent de vârstă

Îmi place ca, din când în când, să invit oameni la mine acasă şi să le gătesc. Nu foarte mulţi pentru că nu am spaţiu mare. Încercam fel de fel de lucruri noi, stăm de vorbă şi râdem. Mult. De toţi şi toate.

Anul acesta, la invitaţia de primăvară, m-am gândit să nu mai fac un meniu la întâmplare, ci să aleg un element care să lege totul. Şi ce altceva decât căpşunile? Îmi aleg ruj de culoarea căpşunei, dacă am haine cu imprimeuri capsusi mă consider o zână şi tare mult mi-aş dori să-mi arunc pe canapea pernuţe sub formă de căpşuni. Aşa că alegerea este cumva evidenta.

Dar ce să dau, ce să dau? Aşa că m-am apucat să răsfoiesc gastropedia.ro în căutare de inspiraţie. Şi am găsit. Va fi o petrecere dulce, fără îndoială, şi un pic roz, pentru că, dacă nu acum, atunci când?

Vom servi dulciuri şi băuturi cu, desigur, CĂPŞUNI

Salată de fructe cu şampanie.

Salata de fructe cu capsuni. Foto: pixabay.com

Salata de fructe cu capsuni. Foto: pixabay.com

Nu se face pe loc, pentru că trebuie ţinută la rece cel puţin 2 ore înainte de a fi servită. Şampania nu se pune ca atare, ci se fierbe câteva minute într-un vas cu un pic de zahăr. Tai fructele, răstorni deasupra sapmania şi e gata. Nu este mare lucru de făcut, însă efectul este garantat. Reteta aici.

Parfait cu biscuiţi amaretto şi căpşuni

Parfait cu biscuiţi amaretto şi căpşuni.

Parfait cu biscuiţi amaretto şi căpşuni.

Sunt îndrăgostită de parfait, pentru că deşi este prăjitura, îl poţi face cu ingrediente sănătoase. Aşa că îl mănânci fără regret, chiar dacă se topeşte în gură şi nu prea mai ţii cont de cât de mult ai mâncat. Acest parfait este făcut cu cremă mascarpone, este îndulcit cu miere şi are un iz fresh, de mentă. Normal, voi pune şi căpşuni în el. Reteta aici.

Cocktail cu rom şi căpşuni

Cocktail cu rom şi căpşuni

Cocktail cu rom şi căpşuni

Cuburi de gheaţă, rom şi căpşuni? Ingredientele perfecte pentru un cocktail pe vreme frumoasă. Punem multe fructe şi puţin rom, aşa, ca să ne binedispunem. Reteta aici.

Spumă de banane şi căpşuni

Smoothie de banana si capsuni. Foto: pixabay.com

Smoothie de banana si capsuni. Foto: pixabay.com

Ca să nu îi neindreptatesc pe şoferi voi avea ceva şi pentru ei. Arunc în blender banane, căpşuni, zeamă de lămâie verde şi frunze de mentă. Adaug un pic de apă şi rezultatul este delicios. Servesc cu muta gheaţă. Reteta aici.
Şi uite aşa, în mai puţin de o oră voi pregăti o petrecere care va fi ţinută minte. Nu am de cumpărat decât multe fructe, brânză mascarpone, biscuiţi amaretto şi mentă. Să nu uit, desigur, nici de băutură. De abia aştept! Acum este momentul sa ma gandesc la decoratiuni:

Petrecere cu tema capsuni. Foto: http://karaspartyideas.com/

Petrecere cu tema capsuni. Foto: http://karaspartyideas.com/

Citeste Mai Mult