Eticheta Arhiva | ardeal

Meniu pentru masa de PASTE din ARDEAL

Toate gospodinele si in special cele din zona Ardealuilui, pregatesc meniul pentru Paste cu o saptamana inainte, incepand cu aprovizionarea dupa lista facuta, imediat dupa importanta Sarbatoare de dinainte de Paste si anume “ZIUA FLORILOR”.

Obiceiurile pentru Paste nu difera de la o zona la alta, ci tine in special de specificul gastronomic.

In Ardeal traditia este ca dupa Inviere, oamenii merg acasa, se odihnesc, iar gospodinele se duc la biserica de dimineata, cu un cos in care pun aproape din toate bucatele gatite ( inclus sticla cu palinca ), pe care preotul le va sfinti dupa terminarea slujbei si numai asa dupa ce vor ajunge acasa vor putea gusta din bucatele pregatite.

Cand  se intorc de la slujba de la biserica, se va intinde masa festiva cu toate bunatatile pregatite pentru Paste, alaturi de toti membrii familiei ( traditia cere ca fiecare familie in prima zi de Paste sa fie acasa impreuna, iar a doua zi se poate merge la prieteni, rude sau se pot primi musafiri ).

In comparatie cu alte zone din tara, in Ardeal pe langa carnea de miel, alaturi pe masa festiva sunt si preparate din porc, pastrate si pregatite cu mare dibacie iarna ( desigur slanina si palinca nu va lipsi nici in ziua de Paste )

Meniul pentru masa de Paste in Ardeal

Duminica dimineata

Palinca

Oua vopsite pentru Paste

Drob de miel, reteta in imagini

Jambon de porc afumat

 

Duminica pranz

Palinca

Ciorba de miel cu macris

Sarmalute din carne miel

Friptura de miel umplut cu organe la cuptor

Pasca, cozonac, prajituri de casa

Salata de untisor

Vin roze de coacaze ( sau vin din struguri acrisori “strasinica “)

Duminica seara

Oua rosii

Friptura de miel

Rulada muschiulet de porc, specific din Ardeal

Salata de sfecla

Cozonac, pasca

 

Citeste Mai Mult

Craciunul in Ardeal si Maramures – preparate traditionale si obiceiuri specifice

Jumari de casa. Sursa foto.

Jumari de casa. Sursa foto.

Ardealul si Maramuresul sunt alte doua zone in care numerosi turisti aleg sa isi petreaca perioada sarbatorilor de iarna. Aici, oamenii pastreaza inca traditiile si obiceiurile specifice, casa fiind gatita inainte de Craciun, asteptandu-si colindatorii despre care se crede ca aduc noroc si fericire.

Citeste mai jos cum intampina maramuresenii si ardelenii Nasterea Domnului si care sunt preparatele traditionale, specifice fiecare zone:

–    In Maramures, in ziua de Craciun, oamenii obisnuiesc sa se spele pe fata cu apa curgatoare, in care au pus si o moneda de argint. Astfel, se spune ca ei vor reusi tot ce isi vor propune in noul an, find feriti de boli si ghinion.

–    Atat in Ardeal, cat si in Maramures, obiceiul colindatului este deosebit de important. Cei care colinda, dar si cei care primesc colindatori vor avea un an nou prosper.

–    Gospodinele din Maramures incep pregatirile pentru Craciun cu doua zile inainte. Ele prepara bucatele traditionale zonei lor: paine, colaci impletiti, cocuti, ciorba, carnati uscati si afumati, friptura de porc, curechi umpluti (sarmale), toba etc. Bineinteles, de pe masa festiva nu poate lipsi traditionala horinca si palinca de Maramures.

–    Tot aici, traditionala mai este si Stolnicul sau Painea anului, o paine mare si rotunda, impodobita cu tot felul de semne din aluat. Despre aceasta paine se spune ca trebuie pastrata pana la Anul Nou, atunci cand este folosita de fetele nemaritate in ritualuri magice.

–    In Ardeal, specifice sunt afumaturile: slanina, carnatii, costita si ciolanul afumat, toate sunt afumate pentru a rezista mai bine in timpul iernii.

–    De Craciun, ardelenii mai prepara si ciorba de porc ardeleneasca, sarmalele ardelenesti (mult mai mari decat cele moldovenesti, din carne de porc tocata, costita si ciolan afumat si condimente ca cimbru si maghiran), supa cu taitei de casa sau galuste, ciorba de perisoare, chiftele, rulada de carne, salata boef, lebar sau sangerete (un preparat traditional din maruntaie, sorici, bucati din cap de porc, sange, sare, piper si ceapa).

Citeste Mai Mult