Toti cei cu nume de flori isi sarbatoresc ziua onomastica in ultima duminica a postului, cu o saptamana inainte de Pasti. Floriile reprezinta ultima intrare a Mantuitorului in Ierusalim, inainte de Saptamana Patimilor, iar crestinii incep din aceasta zi pregatirile pascale.
Duminica Floriilor – cea mai importanta sarbatoare ce anunta Invierea Domnului
Din punct de vedere religios, sarbatoarea Floriilor reprezinta ultima intrare in Ierusalim a Mantuitorului Iisus Hristos, inainte de Saptamana Mare, moment in care a fost intampinat cu ramuri de curmal, maslin si flori.
Astazi, crestinii aduc in biserici ramuri de salcie care sunt sfintite si impartite apoi credinciosilor. Se spune ca toti cei care intra in casa cu ramuri de salcie sunt feriti de rau si boli. De asemenea, ramurile si florile luate de la biserica in aceasta zi trebuie pastrate la icoana si aprinse atunci cand tuna si fulgera pentru a proteja casa.
Floralia – ritualul pagan care sta la baza Floriilor
Desi semnificatiile religioase sunt mult mai puternice astazi, Floriile au la baza un ritual pagan respectat timp indelungat. Floralia reprezinta o sarbatoare a zeitei florilor, Flora, eveniment celebrat de romani in fiecare an, pe 28 aprilie. Oamenii marcau in aceasta zi reinvierea naturii si venirea primaverii.
Reguli alimentare pe care trebuie sa le respecti in aceasta zi
Postul Pastelui este unul destul de auster, avand in vedere ca nu exista decat doua zile cu “dezlegare la peste”, de Buna Vestire si de Florii. Asadar, fie ca tinem post, fie ca nu, astazi trebuie sa mancam peste si sa bem un pahar de vin. Cu toate astea, din punct de vedere religios, de Florii nu se petrece intrucat este inca post si, in plus, ne aflam la inceputul Saptamanii Patimilor.
Traditii si superstitii in Duminica Floriilor
De-a lungul timpului, au circulat mai multe traditii si superstitii amintite si respectate de oameni in aceasta zi. Citeste mai jos cateva dintre cele mai importante traditii si superstitii din Duminica Floriilor:
– Se spune ca toti cei care se impartasesc de Florii isi vor implini orice dorinta.
– Gradina si vita de vie trebuie impodobite cu flori si ramuri de salcie si stropite cu apa sfintita pentru a da rod bun si bogat.
– Vremea din ziua de Florii ne indica si cum va fi vremea in ziua de Paste.
– Inca de astazi nu se mai mananca urzici intrucat Mantuitorul a fost batut cu aceste plante. In plus, Floriile se mai numesc si “Nunta urzicilor” pentru ca in aceasta perioada urzicile infloresc si nu mai sunt bune de mancat.
– Orice crestin trebuie sa manance peste in ziua de Florii, alaturi de un pahar de vin.
Peste 1,4 milioane de romani isi serbeaza ziua onomastica
Foarte multi romani poarta nume de flori, asa ca astazi este o zi importanta pentru aproximativ 1.4 milioane de romani. Desi majoritatea acestor nume deriva de la florile respective, unele au semnificatii aparte. Citeste mai jos cateva dintre acestea:
Florin/Florian/Florina semnifica prosperitate sau infloritoare.
Camelia provine din latina si s-ar traduce prin enorias sau ajutor al preotului, desi multi dau ca semnificatie secundara cea a florii japoneze, camelie.
Margareta vine din greaca si inseamna margaritar sau perla.
Crina deriva din latinescul “Christiana” si se traduce prin “urmasul lui Hristos”.
Iris vine din greaca si semnifica curcubeu.
Narcis provine din personajul Narkissos, mentionat in mitologia greaca, cel care se indragostise de chipul sau.
Lacramioara este un nume ce provine din latinescul “lacrima” si inseamna gingasie, sensibilitate.