Supă gata în 15 minute. Rețeta minune care te scapă de griji

Supă gata în 15 minute. Rețeta minune care te scapă de griji
Supă gata în 15 minute. Rețeta minune care te scapă de griji. Sursă foto: Canva

Astăzi îți explicăm cum faci o supă gata în 15 minute. Este hrănitoare, gustoasă, sățioasă și ieftină. Ai nevoie de doar câteva ingrediente și este foarte simplu de făcut această rețetă minune, care te scapă de griji.

O supă caldă este binevenită la orice oră. Ce faci însă atunci când ai puțin timp la dispoziție pentru gătit? Dacă muncești mult sau poate ai copii, varianta aceasta de supă este ideală pentru tine.

Rețetă de supă gata în doar 15 minute

Conține doar câteva ingrediente, carne și legume. Mai mult decât atât, nici măcar nu trebuie să te chinui să cureți și să toci legumele, căci se folosesc unele congelate.

Indiferent de anotimp, supa este un aliment de bază în bucătăria românească. Există o mulțime de variante, pentru toate gusturile. Poți alege să o faci și fără carne, dacă preferi așa, respectând același mod de preparare și adăugând niște tăiței, care fierb rapid.

Lista de ingrediente:

  • 400 de grame de amestec de legume congelate
  • 2 litri de apă
  • 350 de grame de carne tocată, după preferințe
  • o linguriță de pastă de tomate
  • sare și piper, după gust

Mod de preparare:

Se ia o cratiță mai mare, de 4-5 litri și se toarnă apa în ea. Se pune pe foc și se lasă până când apa fierbe bine. Carnea tocată se amestecă într-un bol cu sarea și piperul, apoi se formează niște perișoare micuțe, ca să fiarbă rapid și ușor.

Când apa clocotește, se adaugă în apă, apoi se lasă timp de câteva minute și se îndepărtează spuma care apare la suprafață. Se adaugă legumele și se mai lasă să dea în clocot câteva minute, să se pătrundă bine.

Se presară sare și piper după gust, pasta de tomate, se amestecă bine și se mai lasă cam cinci minute pe foc. Așa aveți rapid și simplu o supă sățioasă, gata în doar 15 minute. Poftă bună!

, ,