Cum să reduci din grăsimi în dieta ta


Dacă atunci când ai 20 de ani nu te prea gândeşti la ce mănânci, pe măsură ce creşti în vârstă realizezi că te-ai simţi mult mai bine dacă ai avea o dietă mai săracă în grăsimi

Dar unde anume se găsesc aceste grăsimi mai ales?

Prăjituri

Conţinutul de grăsime la prăjituri poate să fie şi de 80%. Nu este deloc rar întâlnit că o prăjitură să necesite un pachet de unt de 200 de grame. La care mai adăugăm şi frişcă. Şi poate şi mascarpone, ca să mâncăm grăsime cu grăsime cu grăsime.

Nu înlocuiţi untul cu margarina, amândouă sunt la fel de rele. Şi nici dacă puneţi două căni de ulei nu sunteţi în vreun câştig, fie el şi ulei de cocos, ceea ce sună mai exotic. Atentie, tot aici intră şi cafelele în care adăugăm frişcă, îngheţată şi alte minunăţii.

11 dulciuri de post sau de dietă

Prăjeli

Orice este prăjit în baie de ulei nu este bun pentru organism. Alimentele se pot mânca coapte, fierte, făcute la abur, pe grătar. Atenţie, printre prăjelile nerecomandate intra şi ceapă călită, omletă sau ochiurile, gogoşile sau chifteluţele.

De exemplu, cel mai bine este să mănânci cartofii copţi. Tocănitele se pot face din legume fierte. Carnea se poate face la grătar. Dar şi la cuptor.

Pui la cuptor cu cartofi si usturoi

Dar si fara clasicele fastfood sau snacks-uri (alune, chips, pufuleti), pentru ca ele sunt cele mai rele dintre alimentele prajite. Dar fac pariu ca stiai deja asta.

Carne şi lactate

Nimeni nu spune să renunţi cu totul la ele. Însă trebuie să fii conştient că acestea pot avea foarte multe grăsimi. Nu toate, cantitatea variază destul de mult. Aşa că trebuie să ştii ce să alegi. Nu este chiar aşa de greu, până la urmă la lactate este scris pe ambalaj.

Iaurtul poate să aibă 2%, în timp ce untul ajunge pe la 80%.

Brânză de vaci este cam la 15% grăsime, telemeaua şi urda ajung pe la 30%, însă caşcavalul şi alte specialităţi pe la 80%.

Cum faci acasă brânză de vaci

La fel se întâmplă şi la carne. În primul rând trebuie să ne învăţăm să mâncăm carnea fără piele, atunci când este vorba de peste sau de pui. În al doilea rând să alegem mai ales carne albă. Asta nu înseamnă că ne lipsim de toate plăcerile, doar că alegem acele reţete potrivite. De exemplu:

Chiftele cu sos de iaurt si garnitura de orez

Fara salamuri si alte feluri de mezeluri. Fara carne pentru mici. Fara costite sau conserve.

Sosuri

Le-am lăsat un capitol special pentru că se întâmpla adesea că mulţi să nu fie conştienţi ce anume mănâncă de se îngraşă. Ei au impresia că mănâncă sănătos, cu multe grătare şi salate, însă sosurile pe care le pun alături vin şi strica totul.

Ar trebui renunţat la sosurile pe bază de unt, ulei sau smântână şi trecut la sosuri pe bază de oţet, lămâie, iaurt, roşii. Se poate chiar şi pentru maioneza, despre care ştim că este cel mai gras sos.

Maioneza fara ulei, cu iaurt

Recomandarea este valabilă şi pentru sosurile din mâncare. Chiar nu trebuie să adăugăm ulei în orice mâncare ca să fie bună. Putem mânca o mâncărică de legume şi fără să îi punem ulei. Nu avem de ce să punem ulei în ciorbă. Şi nici în mâncarea de mazăre sau de fasole.

, , , ,