Mulţi dintre noi am vrea să slăbim, dar să nu se schimbe nimic. Nu vrem să cumpărăm alte alimente şi nici să gătim diferit. Dar suntem foarte serioşi, vrem să slăbim. Aşa că ne promitem în barba să mâncăm mai puţin. Şi să facem mai multă mişcare.
Problema cu promisiunile este însă că exact asta rămân, nişte promisiuni. Până nu ajungem să facem câteva schimbări radicale nici nu se va rezolva ceva. Iar prima schimbare pe care o facem este ce anume cumpărăm. Şi ce renunţăm să mai cumpărăm.
Fără paste
Ca să nu mai existe tentaţia, că prea se fac uşor şi sunt bune la gust, putem să nu mai cumpărăm deloc paste. Şi dacă chiar murim de poftă să ne facem paste din dovleac spaghetti, că tot sunt la modă.
Fără grăsimi
Vrem să renunţăm la o mulţime de grăsimi – fără unt, smântână, carne de porc, fără sosuri cu mult ulei sau prăjeli. Dar fără grăsime deloc nu se poate. Altfel ne va fi în permanenţă foame şi nu rezolvăm nimic. Însă putem apela la ulei de măsline pe care să îl punem în salate, să îl mâncăm cu peste. Dar şi avocado şi seminţe sunt foarte bune.
Fără dulciuri
Nevoia de dulce este una foarte normală. O soluţie este să mănânci fructe. Alta este însă să adaugi în dietă şi carbohidraţi complecşi care te ajută să îţi reglezi nivelul de zahăr. De exemplu, cartofi dulci.
Ouă
Ouăle sunt printre cele mai indicate alimente când vrei să slăbeşti. Ca să le ai la îndemână că o alegere sănătoasă când îţi este foame, fierbe la începutul săptămânii mai multe ouă şi păstrează-le în frigider.
Fulgi de ovăz
Sunt o sursă foarte bună de fibre şi ai nevoie de ele ca să slăbeşti. În plus, sunt o alegere foarte uşoară atunci când vrei să îţi iei micul dejun şi să pui ceva în iaurt. Dar sunt foarte buni şi când te decizi să faci rapid ceva bun în casă.
Nuci şi seminţe
Perfecte pentru o gustare, nucile şi seminţele ţin de foame mai bine decât ceva dulce. Ele conţin grăsimi, proteine, fibre, aşa că vor reduce tendinţa de a ronţăi în permanenţă câte ceva.
Conopida
Există nenumărate moduri sănătoase în care poţi consuma conopida. Şi astfel beneficiezi de o mulţime de nutrienţi care îţi vor face corpul să se simtă foarte bine. Dar nu numai atât, conopida poate să te ajute chiar şi să îţi mănânci mâncarea preferată, cum ar fi pizza.
Fasole, linte, quinoa, naut
Nu uita de ele. Toţi nutriţioniştii le recomanda cu încredere în perioadele de slăbire. Ele au fibre care te ajută să te simţi satul pentru o lungă perioadă de timp. Le poţi face mâncare, dar poţi şi să le fierbi şi să le păstrezi în frigider ca să le adaugi în supe şi salate.
Legume vezi
Nu ne putem descurca fără ele. Sunt esenţiale pentru o bună digestie. Şi completează orice masă. Dacă mănânci o farfurie de baby spanac alături de un ou te vei simţi satul, întrucât frunzele verzi au foarte mulţi nutrienţi. Câtă salata să mănânci? Oricâtă. Au atât de puţine calorii încât nu există nicio restricţie.
Iaurt
Iaurtul este salatorul tău de cât ori vrei o gustare, dar şi atunci când vrei să obţii sosuri sau prăjituri mai dietetice. Consumă zilnic iaurt pentru o digestie bună. Merge foarte bine în combinaţie cu fructe, seminţe, miere, fulgi de cereale.
Ciocolată neagră
Nimeni nu vrea să trăiască refuzându-şi orice plăcere. Mereu grasesti o justificare că să nu ţii o dietă extrem de strictă. Aşa că, dacă eşti îndrăgostit de ciocolată, atunci alege o ciocolată neagră. Aceasta conţine o cantitate mai mică de zahăr şi are mulţi antioxidanţi.
Cât de mult îți place?
0 People au dat o notă
Rating mediu
(0 / 5)