Arhiva | noiembrie, 2017

Meniu de Sf Andrei – cele mai bune reţete cu usturoi

meniu-usturoi

Sf Andrei este foarte important pentru creştinii din România. Se spune despre el că este primul care a adus creştinismul la noi. El este unul dintre cei 12 apostoli, primul dintre ei care l-a urmat pe Iisus şi de meserie a fost pescar.

Sărbătoarea Sf-lui Andrei are şi o dimensiune plină de superstiţii, venită din practicile păgâne, milenare. Printre cele mai importante obiceiuri este acela de a te proteja cu ajutorul usturoiului de spiritele rele care salasuiesc pe pământ.

Aşa că, ne-am gândit că de Sf Andrei să alcătuim un meniu care are în componenţa mult usturoi.

Micul dejun

Vă propun să începem dimineaţă cu o pâine cu roşii şi usturoi. Se face extrem de simplu, iar dacă ai o pâine integrală făcută în casă este şi mai bine.

Paine cu rosii si usturoi

Paine integrala de post. Reteta in imagini.

Prânzul

Începem cu o supă crema de morcovi cu usturoi, o supă sănătoasă, cu aromă interesantă

Supa crema de morcovi cu usturoi


Pentru felul doi vom merge pe un fel de mâncare clasic, îndrăgit de toţi romanii: friptura de pui la cuptor cu cartofi şi usturoi.

Pui la cuptor cu cartofi si usturoi


Pe care o servim alături de o salată de ardei copţi, cu usturoi, cum altfel?

Salata de ardei copti cu usturoi

Cina

Cum seara nu avem prea mult timp la dispoziţie vom merge pe varianta de spaghetti. Făcute cu un sos cu smântână şi usturoi.

Spaghetti cu sos de smantana si usturoi


Şi pentru că este sărbătoare avem neapărată nevoie şi de ceva dulce. Vom face o prăjitură dietetică cu grâu, nucă şi fructe. Ea nu contine usturoi, insa contine grau, un alt simbol al sarbatorii de Sf Andrei.

Prajitura dietetica cu grau si orez

Citeste Mai Mult

Traditii si superstitii in Noaptea Sfantului Andrei

usturoi
In fiecare an, pe 30 noiembrie, il sarbatorim pe Sfantul Andrei, apostolul care a adus crestinismul pe teritoriul tarii noastre. Pe langa semnificatiile religioase, in traditia popular romaneasca Noaptea Sfantului Andrei este asociata cu anumite practici si superstitii pagane.

Astfel, nu putini sunt cei care cred ca 29 spre 30 noiembrie reprezinta de fapt un Halloween autohton, momentul in care se deschid cerurile, intunericul se intalneste cu lumina, iar sufletele celor morti bantuie Pamantul.

Impletirea acestor simboluri crestine si pagane vine din suprapunerea a doua sarbatori importante. In trecut, Santandrei reprezenta o divinitate geto-daca asociata lupului, un totem dacic. Dupa ce Sfantul Andrei a inceput sa fie sarbatorit in aceeasi zi, oamenii au asimilat cele doua sarbatori. De altfel, Sfantul Andrei este considerat si patronul animalelor, in multe dintre superstitii aparand si figura lupului solar.

Asadar, in timp, au aparut sau s-au perpetuat multe dintre aceste traditii. In noaptea de Sfantul Andrei trebuie sa iti ungi portile si ferestrele cu usturoi sau sa pui grau la incoltit. Citeste mai jos semnificatia acestor obiceiuri, dar si alte traditii si superstitii specifice:

•    O credinta derivata din cultura geto-daca este aceea ca Sfantul Andrei imparte acum hrana lupilor. Astfel, sfantul le permite sa fure animalele domestice din gospodariile oamenilor.

•    Tocmai de aceea, oamenii trebuie sa se protejeze atat de lupi, cat si de spiritele ce salasluiesc in aceasta noapte pe Pamant. In acest demers, cea mai puternica arma este, bineinteles, usturoiul.

•    Pentru alungarea spiritelor rele, se ung cu usturoi portile, ferestrele, pragul usilor, fantanile, scarile, clantele usilor, dar si coarnele boilor si ale vacilor.

•    Tot pentru protejarea animalelor din gospodarie, taranii realizeaza cruci din ceara pe care le lipesc apoi pe animalele de parte barbateasca.

•    Pentru a nu fi urmarit de ghinion tot anul, in aceasta zi exista cateva interdictii. Asadar, se spune ca in ziua de Sfantul Andrei nu ai voie sa duci gunoiul, sa maturi, sa lucrezi la camp, sa faci zgarieturi sau sa dai ceva cu imprumut.

•    Exista anumite practici pentru a afla cum iti va merge in noul an. Una dintre aceste traditii este aceea de a prepara un colac, punand in mijlocul lui un catel de usturoi. Colacul este asezat intr-un loc calduros si lasat acolo timp de o saptamana. Daca dupa aceasta perioada, usturoiul din mijlocul colacului incolteste, inseamna ca vei avea noroc.

•    Traditia graului incoltit este foarte cunoscuta si practicata. Astfel, fiecare membru al familiei spala grau si il aseaza pe o farfurie intinsa. In prealabil, pe aceasta farfurie se aseaza un strat de vata imbibata in apa. Graul se uda in fiecare zi cate un pic, iar felul in care creste pana la Revelion ne arata cum ne va merge in anul viitor.

•    In Maramures, fetele nemaritate cred ca isi pot visa ursitul in noaptea Sfantului Andrei. Ele tin post negru pe 29 noiemrie, iar seara isi prepara o turta cu foarte multa sare pe care o mananca inainte de culcare. Se spune ca in vis va aparea un barbat care ii va da apa, acela fiindu-i ursitul.

Iti propunem un meniu pentru aceasta zi speciala, cu cele mai bune retete cu usturoi.

Citeste Mai Mult

Cele mai sănătoase opţiuni pe care le ai pentru micul dejun

Şi tu obişnuieşti să te trezeşti dimineaţă şi, din lipsă de inspiraţie, să îţi pui pe o chiflă albă o felie de şuncă? Atunci, după cum bănuieşti probabil, nu ai cea mai sănătoasă alegere. Chit că te feliciţi că mănânci totuşi ceva.

Ce vreau să îţi arăt este faptul că există şi altceva, că poţi opta şi pentru alte mâncăruri. Iar odată ce eşti convins poţi începe să faci strategii ca să îţi fie cât mai simplu să ai un astfel de meniu sănătos dimineaţa. Fără carne.

Ce poţi mânca
Salată: Măsline, brânză (ca să acoperi grăsimi şi proteine), spanac, roşii, castravete

Salata asortata cu spanac


Sandviş: avocado, seminţe de dovleac, ardei roşu, ceapă verde.

Sos de iaurt cu avocado


Fulgi de ovăz în care adaugi, după preferinţa fructe şi seminţe / nuci.

Fulgi de ovaz cu fructe goji


Iaurt în care pui fructele tale preferate. Afinele sunt foarte bune, dar şi rodiile sau murele. Depinde în ce sezon te afli.

Desert de fructe cu iaurt


Omletă. Şi dacă alegi să pui în ea cât mai multe legume este cu atât mai bine.

Omleta verde

Citeste Mai Mult

Ce poţi face cu un blender

Muţi considera că un blender este cel mai util instrument din bucătărie. Cu siguranţă îţi salvează o mulţime de timp şi cu el reuşeşti să faci uşor lucruri care altfel ar părea imposibile, cum ar fi o supă crema.

Care este diferenţa dintre un tocător mecanic şi un blender? La un blender ca să funcţioneze bine trebuie să ai lichid. Aşa că îţi este uşor să faci piureuri moi, smoothie şi supe creme. Dacă nu ai lichid atunci foloseşte un tocător mecanic. Acesta are lame mai lungi şi este potrivit pentru a pune alimentele fără lichid. De exemplu dacă vrei să toci năutul ca să faci humus.

Acestea fiind spuse, haideţi să vedem la ce fel de mâncăruri ne ajunta un blender

Supe crema

Supa crema de napi cu ceapa carmelizata

Supa crema de cartofi cu ciolan afumat

Smoothie

Suc de fructe proaspete cu nuci

Smoothie detoxifiant cu sfecla

Piureuri

Piure de conopida si cartofi

Piure de telina

Sosuri

Sos de iaurt cu avocado

Sos rece pentru friptura

Cocktailuri

Smoothie cu pepene galben, vin si busuioc

Îngheţată

Cea mai sănătoasă îngheţată, cu avocado şi lapte de cocos

Inghetata de cirese dietetica

Sursa foto

Citeste Mai Mult

Povestea din spatele celor mai gustoase prajituri

6_Tiramisu_II

Desertul reprezinta rasfatul suprem pe care ni-l oferim la sfarsitul unei mese copioase sau atunci cand dorim sa ne coloram viata. Combinatii inedite, arome care mai de care mai delicioase si retete atent elaborate, toate comploteaza la prepararea celor mai gustoase prajituri.

Cine nu isi aminteste de prajiturile mici si negre din timpul copilariei? Negresele erau la mare cautare in anii ’80, atunci cand orice gospodina cunostea cel putin o varianta de preparare. Cine nu a gustat din vestita prajitura Tiramisu si cine nu recunoaste cozonacul ca fiind un preparat traditional romanesc? Chiar daca descoperita mai recent de catre romani, nici prajitura cheesecake nu se lasa mai prejos si ofera senzatii dulci celor care o incearca.

Cozonacul

Preparatul specific unor sarbatori importante, ca Pastele sau Craciunul, cozonacul este o prajitura traditional romaneasca, dar si bulgareasca (kozunak). Si italienii isi au varianta lor de cozonac prin vestitul Panettone.

Cum arheologii au gasit printre ruinele din Egipt cuptoare pentru copt, dar si desene vechi de cel putin 4000 de ani care atesta faptul ca egiptenii stiau sa faca paine dospita, se presupune ca primul cozonac a  fost preparat in Egiptul antic. Apoi, grecii au preluat de la egipteni retetele aluaturilor dospite, cozonacul grecesc plakous fiind preparat cu miere, stafida si nuca. Reteta a trecut apoi la romani care au adaugat fructele uscate ca ingrediente suplimentare.

Cozonac cu cacao

Tiramisu

Desertul delicios preparat din crema Mascarpone, piscoturi, oua, zahar, smantana, cafea si lichior isi are originile in Italia. Exista numeroase ipoteze cu privire la locul sau persoanele care au inventat aceasta prajitura. O varianta ar fi aceea ca, in secolul IXX, un specialist in cofetarie din Torino a inventat Tiramisu pentru primul ministru de atunci. O alta ipoteza ar sugera ca in Siena secolului XVII, mai multi cofetari au vrut sa il impresioneze pe Marele Duce de Toscana, Cosimo al III-lea de Medici, inventand o prajitura noua.

Curand, intreaga lume s-a indragostit de prajitura afrodiziaca Tiramisu.

Tiramisu

sau ceva mai special :

Tiramisu cu zmeura

Cheesecake

Prajitura cu crema fina de branza a fost descoperita, se pare, de grecii de pe insula Samos. In Grecia Antica, cheesecake era servita mai mult in cadrul petrecerilor de nunta, iar sportivii de la primele Jocuri Olimpice din 776 i.H au fost serviti cu bucati mici de cheesecake. Dupa ce romanii au cucerit Grecia, au preluat si secretul acestei prajituri. In Imperiul Roman, cheesecake se numea placenta sau libidum si era oferita zeilor, in templu. Cu timpul, tot romanii au fost cei care au contribuit la raspandirea variantelor de cheesecake si in Europa.

Cheesecake fara coacere

Negresa

Varianta prajiturii cu ciocolata, negresa, a fost descoperita in Statele Unite ale Americii, undeva la sfarsitul secolului IXX, inceputul secolului XX. Se spune ca un bucatar de la hotelul Palmer House din Chicago a realizat o prajitura speciala pentru un dineu, un desert mai mic decat o prajitura, dar cu aceleasi caracteristici. Aceste prime negrese contineau caise glazurate si nuci.

O alta versiune spune ca negresa a fost inventata accidental de o gospodina din Maine care prepara prajitura cu ciocolata, insa a uitat sa adauge praf de copt. Desi desertul nu s-a umflat, femeia a servit totusi prajitura care a avut success.

In Romania, negresa este asociata pandispanului simplu, cu cacao.

Negresa cu glazura crema de branza

Citeste Mai Mult

Thanksgiving Day – semnificatii, obiceiuri si mancaruri traditionale

thanksgiving

Masa de Thanksgiving. Sursa foto.

Thanksgiving Day sau Ziua Recunostintei este o sarbatoare celebrata in numeroase tari din lume. Statele Unite ale Americii si Canada au, insa, o traditie mai puternica in acest sens, atat in ceea ce priveste cina festiva, cat si evenimentele asociate acestei zile.

Americanii celebreaza Thanksgiving Day in a patra zi de joi din noiembrie, iar canadienii in a doua zi de luni din octombrie.

De ce si cum sarbatoresc americanii si canadienii Thanksgiving Day?

In America si Canada, dar si in multe dintre celelalte tari care au o zi asemanatoare, Thanksgiving Day reprezinta de fapt Ziua Recoltei, ziua in care oamenii multumesc divinitatii pentru recolta bogata. Totusi, o simbolistica suplimentara o are sarbatoarea americana care aminteste de ajutorul dat de indieni primilor colonisti europeni.

Sarbatorita prima data in 1621 ca semn de multumire pentru recolta buna obtinuta, in ciuda conditiilor de vreme neprielnice, Thanksgiving Day reprezinta astazi o sarbatoare de familie. Membrii familiei revin acasa si petrec impreuna un week-end intreg. Mancarea este elementul de baza, iar cina trebuie neaparat sa fie bogata in alimentele traditionale.

Curcanul, placinta de dovleac, sosul de merisoare si cidrul de mere – preparate traditionale pentru cina de Ziua Recunostintei

Din 1621 pana acum, multe dintre felurile de mancare au fost scoase sau adaugate in meniul traditional, insa curcanul si-a mentinut locul in top. De altfel, americanii numesc aceasta zi si “Ziua Curcanului”.

File de curcan in sos spumant

Astfel, la cina din 1621 preparatele au fost curcan, carne de vanat, peste, homar, scoici, fructe de mare, dovleac sau placinta de dovleac. Cu timpul, au mai fost introduse alte alimente, iar fructele de mare au disparut de pe aceasta lista.

Astazi, masa traditionala trebuie sa contina curcan umplut, jambon, piure de cartofi, porumb si placinta de dovleac. Curcanul este umplut cu paine neagra, iar salvia este condimentul ce nu trebuie sa lipseasca, pe langa telina tocata, morcovi sau ceapa.

Placinta cu dovleac

Din meniu nu trebuie sa lipseasca nici sosul de merisoare si tot felul de placinte: de mere, din carne tocata, din cartofi dulci, de dovleac, de ciocolata etc. Fiecare regiune, insa, adauga alte combinatii de mancare,  in functie de specificul zonei respective.

Sos de merişoare cu nuci

Ca bauturi, traditionale ar fi cidrul de mere, vinul si cocktailurile.

Punch de mere

Traditii si superstitii de Thanksgiving Day

In Statele Unite ale Americii, exista numeroase traditii sau evenimente ce au loc in jurul acestei date. Cu o zi inainte de Thanksgiving Day, se obisnuieste ca Presedintele Statelor Unite ale Americii sa gratieze unul sau mai multi curcani. John Kennedy este primul care a initiat acest obicei, iar traditia s-a perpetuat pana astazi.

Nici americanii nu au uitat de superstitii asa ca, dupa introducerea curcanului la cuptor,  bat de trei ori intr-o masa din lemn pentru ca friptura sa fie gustoasa.

De asemenea, la sfarsitul ospatului, doua persoane trag de iadesul curcanului si isi pun cate o dorinta. Se spune ca cel care ramane cu partea mai lunga a osului isi va implini dorinta.

Citeste Mai Mult

Tot ce trebuie să ştii despre ghimbir


Ghimbirul este cunoscut de sute de ani în China şi India. El este folosit atât pentru a trata anumite afecţiuni, cât şi pentru a da gust bun mâncării.

Este bine să eviţi să mănânci ghimbir seara, întrucât are un efect energizant. El poate fi consumat atât murat, cât şi crud, în salate sau pus în mâncăruri pe post de condiment.

Cum alegi ghimbirul
Cand alegeţi o rădăcină de ghimbir urmăriţi să fie una tare, fără pete. Înainte de a fi consumat, coaja tare se îndepărtează. Alegeţi unul care încă mai are miros. Mirosul sau este unul picant.

Cum păstrezi ghimbirul
Este recomandat să îl păstraţi în frigider într-un recipient închis ermetic. Rezistă în acest fel până la 3 săptămâni.

Poate fi ţinut şi în congelator. Ca să îţi fie mai uşor să îl foloseşti, în acest caz îl poţi da pe razătoare înainte de a-l pune în congelator într-un recipient ermetic.

Cum poţi consuma ghimbirul?
În ceai

Ceaiuri care te ajuta sa ocolesti raceala


În mâncare

Varza chinezesca cu ghimbir

Piept de pui cu sos de soia si lamaie


În dulciuri

Placinta cu caise, menta si ghimbir

Fursecuri cu morcovi, de post

Citeste Mai Mult

Cum începi o dietă


Ai vrea să ţii dieta numai o singură dată în viaţă, dacă este necesar. Iar apoi să nu îţi mai baţi capul cu asta vreodată.

Adevărul este însă că nu este posibil. Pentru că este atât de uşor să pui pe tine câteva kilograme. Şi dacă nu iei nicio măsură ele să se transforme în mult prea multe kilograme. Poate că ai plecat în vacanţă, poate că ai avut o perioadă mai stresantă, poate că pur şi simplu ţi-ai spus că de acum îţi poţi permite să nu te mai gândeşti ce şi cum mănânci…Şi dintr-o dată realizezi că trebuie să te lupţi iar ca să reduci kilogramele.

Cred că nu ar trebui să te stresezi prea mult din această cauză, este un proces normal de ajustare. Şi asta se întâmpla deoarece este atât de simplu să devii dependent de mâncare – fie că eşti dependent de anumite dulciuri, de anumite restaurante sau anumite alimente. Şi este cu atât mai simplu cu cât această dependenţă o interpretezi ca pe ceva normal – ‚îmi este foame, deci trebuie să mananc’.

Numai că nu este chiar aşa, există anumite alimente care îţi provoacă încontinuu foame. Este vorba mai ales de zahăr şi faina. Cu cât mănânci mai mult din acestea, cu atât ai tendinţa de a dori şi mai mult, de a avea impresia că nu poţi să te operesti. Iar numărul de kilograme creşte în timp ce starea de spirit scade întrucât vezi că nu poţi face nici măcar ceva atât de simplu cum este să ţii o cură.

Uită de părerea proastă despre tine şi începe procesul de slăbire cu paşi mici. Nu cântări alimentele, nu cântări caloriile. Nu te înfometa. Ajunge să iei numai câteva măsuri:

Renunţa total la faină, chit că se găseşte în pâine, paste sau prăjituri

Taie zahărul de pe listă, fie că este de sine stătător sau în dulciuri, sucuri

Mănâncă cât mai simplu, fără alimente preambalate, deja procesate

Începe să faci mişcare, zilnic.

Limitează cantitatea de alcool

Să ştii că nimeni nu se mai îngraşa dacă respecta aceşti paşi. Iar odată ce vei pune în aplicare punctele de mai sus ai să începi să observi că şi foamea / pofta dispar. Şi metabolismul ţi se va îmbunătăţi. Aşa că îţi va fi simplu să slăbeşti. Probabil că nu va fi o reducere de greutate spectaculoasă, însă va fi una fără efort, pe care poţi cu uşurinţă să o integrezi în viaţa ta de zi cu zi.

Aceştia sunt primii paşi. Iar apoi, dacă mai simţi nevoia de mai mult, poţi începe să foloseşti şi aplicaţii ca să îţi numeri caloriile sau să încerci o anumită dieta dacă ai impresia că numai în acest fel poţi mânca disciplinat. Oricum, ţine minte că numai primele câteva zile sunt mai dificile, când îţi obişnuieşti organismul fără drogurile sale preferate. Apoi începi să apreciezi cât de bine te simţi şi nici nu îţi mai fac cu ochiul toate pizzeriile şi cofetăriile pe care le întâlneşti în cale.

Citeste Mai Mult

6 beneficii nebanuite ale ciocolatei

Ciocolata este una dintre placerile vinovate pe care ni le oferim din cand in cand. Nu conteaza ca suntem la dieta si nutritionistul sau antrenorul fitness a pus ciocolata pe lista neagra a alimentelor interzise. Pur si simplu, ciocolatei nu-i putem rezista!

Daca esti si tu fanul numarul 1 al ciocolatei, afla ca aceasta contribuie la ameliorarea sau prevenirea unor afectiuni mai grave. Asadar, citeste mai jos cateva dintre aceste beneficii nebanuite.

1.    Ciocolata ne protejeaza impotriva bolilor cardiovasculare, dar si a arsurilor solare

Acest aliment delicios contine flavonoide, substante care actioneaza precum antioxidantii. Astfel, vom fi protejati impotriva radicalilor liberi, responsabili cu aparitia unor afectiuni mai grave, cum ar fi bolile cardiovasculare.  Aceiasi antioxidanti ne ajuta pielea sa fie mai rezistenta in timpul expunerii solare, diminuand riscurile unei arsuri periculoase.

Cutie 4 inimi de ciocolata

2.    Ciocolata ne ajuta sa facem fata cu brio evenimentelor stresante

Circulatia cerebrala este mult imbunatatita cu ajutorul acelorasi flavonoide. Acest fapt duce la o mai mare putere de concentrare si la o gestionare mai buna a evenimentelor stresante din viata noastra. Trebuie sa stii ca ciocolata neagra contine o concentratie mai mare de flavonoide, asa ca opteaza pentru aceasta si nu consuma mai mult de doua patratele pe zi!

Funny Chocolate

3.    Ciocolata imbunatateste vederea

Un studiu efectuat la Universitatea Reading si citat de Huffingtonpost.com arata faptul ca ciocolata creste fluxul sanguin spre retina, avand efect benefic asupra vederii. Responsabile pentru acest mecanism benefic sunt tot flavonoidele care accelereaza circulatia cerebrala.

Praline in cutia carte Tangerine

4.    Vitaminele si mineralele din ciocolata neagra ne protejeaza sanatatea!

Ciocolata neagra contine potasiu, cupru, magneziu si fier. Primele doua minerale previn infarctul si afectiunile cardiovasculare, fierul amelioreaza anemia, iar magneziul ajuta sistemul cardiovasular si previne aparitia diabetului de tip 2.

Purple mendiants

5.    Ciocolata actioneaza precum un antitusiv!

Teobromina din ciocolata actioneaza benefic asupra partii creierului care declanseaza tusea. In prezent, cercetatorii incearca sa descopere un medicament pe baza de teobromina care sa amelioreze considerabil aceasta problema.

Praline Premium Purple

6.    Ciocolata scade riscul aparitiei cariilor dentare!

Studiile in domeniu au relevat o alta proprietate ceva mai neobisnuita a ciocolatei: ne protejeaza impotriva cariilor dentare. Ciocolata contine teobromina, o substanta care intareste smaltul dentar si actioneaza benefic asupra danturii noastre.

Love & Chocolate

Citeste Mai Mult

Legatura dintre pofte si emotii

In loc de exprimarea emotiilor, oamenii au tendinta de a le proiecta in mancare ceea ce pentru corp inseamna confort si implinire.

Studiile au aratat ca atunci cand oamenii au dificultati in identificare emotiilor care ii incearca sunt predispusi la a manca mai mult. Si viceversa este valabila cu cat cineva isi exprima mai usor emotiile cu atat mai sanatoase vor fi corpul mintea si inima sa.

Poftele sunt o oglinda catre lumea interioara. Prin descifrarea adevaratului inteles al poftelor vei intelege ce se intampla cu adevarat in interiorul tau. Iata, ce dezvaluie poftele tale.

Produse de patiserie

Sunt, probabil, printre cele mai intalnite pofte ale omului modern. Cei care au potfe de placinte, prajituri etc. sunt in general persoane care muncesc excesiv, trec rapid de la o sarcina la alta si se simt epuizate.

Adevaratul motiv pentru care isi doresc astfel de produse este ca nu experimenteaza suficienta bucurie in viata lor.

Alternativa: Gaseste o activitate care iti place si practic-o timp de 30 de minute pe zi. Incearca sa mergi prin parc, sa citesti o carte buna ori sa mergi la un centru de masaj. Odata ce lasi bucuria sa-ti intre in viata, nu vei mai simti dorinta pentru acele produse dulci.

Picant

Cei carora le plac mancarurile picante, atat de iuti incat le dau lacrimile, de fapt tanjesc dupa actiune intensa in viata lor.

Iubesc sa se afle in miscare, sa mearga la film, sa calatoreasca, sa exploreze noi restaurante. Cand nu au timp sa faca toate aceste lucruri, mancarea picanta reprezinta optiunea lor pentru „actiune”.

Alternativa: Care sunt pasii marunti care odata demarati te vor face sa simti ca traiesti? Incearca sa mergi la un curs de dans, ori sa mergi sa vezi un blockbuster nou.

Sarat

Cand mananci multa sare, aduni apa in corp. Sarea este precum un magnet pentru miscare, ceea ce inseamna ca este important pentru oamenii care se lasa dusi de valul vietii si se relaxeze.

Alternativa: Gaseste modalitati de a te „cufunda” in valurile vietii si reflecteaza. Incearca respiratia profunda sau mediteaza.

Alimente crocante

Persoanele care tanjesc dupa produsele crocante de fapt doresc atentie. Probabil ca esti suparat si ti-ai dori sa pocnesti persoana care te-a scos din minti, insa te abtii. Ori poate ca ai vrea sa-l bati pe umar pentru obtinerea unui rezultat bun, insa nu ai curaj. Mancarurile crocante iti ofera senzatia artificiala de echilibru.

Alternativa: Vezi daca poti sa intelegi ce vrei cu adevarat sa spui. Tine un jurnal si atunci cand esti pregatit, incearca sa scrii ce te supara insa intr-o maniera in care toata lumea are de castigat.

Ciocolata

Ca niciun alt aliment ciocolata iti ofera senzatia de bine, de iubire. De fapt, ciocolata contine compusi care schimba activitatea creierului, asa ca nu este nicio mirare ca te simti bine.

Alternativa: Inspira adanc si gandeste-te la toata dragostea care este in viata ta. Ce ai putea face pentru a oferi si primi dragostea de care ai nevoie? Poate ca este nevoie sa oferi sau sa primesti o imbratisare atunci cand simti dorinta de ciocolata.

Citeste mai multe despre emotii si pofte pe sfatulparintilor.ro

Citeste Mai Mult

Tonic pentru imunitate.


Ştim cât de bune sunt pentru sănătatea noastră ghimbirul şi turmenicul. Însă pentru că nu am crescut cu ele în casă încă de când eram mici nu ştim cum să le folosim şi se găsesc foarte rar în reţetele noastre.

7 beneficii ale turmericului

7 beneficii ale ghimbirului

Aşa că îţi propun să spargem gheaţa şi să căpătăm curaj cu o băutură foarte simplă, bună pentru întărirea imunităţii.

sucul de la 1 portocala
1 buc de 1 cm de ghimbir rasă
2 linguriţe miere
1 buc de 1 cm de turmeric ras

Se combină totul într-un pahar şi se bea.

Citeste Mai Mult

Diabetul este în creştere accelerată. Cum îl previi.

Te gândeşti că ţie nu ţi se poate întâmpla. Că nu există niciun motiv pentru care ai avea diabet. Pe de altă parte însă rutina ta zilnică înseamnă să stai mult în mijloace de transport, să stai mult pe un scaun la serviciu, să nu mai ai chef să îţi faci şi o salată pe lângă orice altceva ai mânca, să nu îţi poţi refuza nimic dulce, să îţi spui cu ‘intelepciune’ – asta este, după o vârstă începi să te îngraşi etc.

Cu toţii avem astfel de comportamente. Acesta este stilul actual în care trăim. Şi el este cel care duce la creşterea accentuată a apariţiei diabetului. Conform statisticilor 1 din 10 persoane are diabet. Şi asta nu este deloc puţin! Iar numărul este în creştere accentuată, tinzând să se dubleze până în 2030. Aşa că nu poţi trata cu un ‚asta nu mi se poate întâmpla mie’. Trebuie să iei câteva măsuri ca să nu ţi se întâmple ţie.

Care sunt cele mai importante

Fără kilograme în plus

Indiferent de ce vârstă ai nu trebuie să te resemnezi cu ideea că eşti mai gras decât ar trebui. Trebuie să lupţi să le dai jos acum. Altfel ele se acumulează şi îţi va fi din ce în ce mai greu. Chiar şi dacă pui 1 kg pe an nu îl ignoră. În 10 ani înseamnă 10 kg şi asta este mult! Cea mai perioculoasa este grăsimea din jurul taliei şi cu ea nu ar trebui niciodată să te împaci, ci să lupţi activ ca să o dai jos.

Cum reduci kilogramele? Porţii mai mici, calorii mai puţine, fără zahăr şi grăsimi în exces, multe fructe şi legume. Sigur, sunt lucruri pe care le ştiţi, trebuie numai să le aplicaţi.

Găsiţi aici un calculator care va spune dacă şi cât ar trebui să slăbiţi

Mişcare zilnică

Zilnic ai nevoie de minim 30 de minute în care să te mişti. Nu, nu se pune dacă pui aspiratorul prin casă sau mergi la magazinul de la colţ. Trebuie să fie o mişcare care să îţi facă inima să bată mai repede. De exemplu să urci în fugă până la etajul 7. Desigur, nu poţi începe direct cu asta. Fă astăzi primul pas, nu lua liftul, mergi pe jos mai rapid în loc să iei autobuzul şi, în timp, vei ajunge acolo.

Şi trebuie să faci şi exerciţii cu greutăţi, ca să îţi întreţii masă musculară. Ea este esenţială pentru metabolism, ceea ce ajută la scăderea nivelului de zahăr în sânge. Nu ai greutăţi acasă? Foloseşte greutatea corporală prin flotări, genoflexiuni, abdomene.

Fără fumat

Există statistici care arată că oamenii care fumează sunt cu 30% mai predispuşi să aibă diabet.Nu există altă cale decât să te laşi de fumat.

Analize

Trebuie să facă parte din rutina ta anuală să faci analize. Problemele legate de diabet se descoperă atunci când îţi apare o glicemie crescută. Este posibil să ţi se spună că ai un risc de diabet. Asta înseamnă că trebuie să îţi schimbi stilul de viaţa înainte de a dezvolta boala.

Citeste Mai Mult

Alimente pe care le poţi consuma în timpul nopţii

Toată lumea ştie că nu este bine să mănânci noaptea, dacă vrei să nu te îngraşi exagerat de tare. Ceea ce este dificil dacă nu obişnuieşti să te culci la ora 9. Este posibil chiar să treacă 5 ore de când ai mâncat ultima oară ceva. Şi nu ai cum să adormi dacă nu mai poţi de foame.

Aşa că vrem să îţi recomandăm câteva alimente despre care se ştie că relaxează, nu îţi îngreunează digestia şi îţi îndepărtează senzaţia de foame.

Nuci

Nucile sunt bogate în melatonină, hormonul care reglează somnul. Aşa că poţi fără griji să mănânci un pumn de nuci dacă simţi că ai ronţăi ceva.

Ceai de ghimbir

Acesta nu îţi va ţine de foame, însă este bun dacă ai stări de greaţă sau arsuri stomacale care te împiedică să dormi. Este utilizat des în acest fel în perioada sarcinii.

Curcan

Carnea de curcan este cea mai indicată atunci când vrei proteine care să te ajute să te simţi satul fără să îţi pună probleme de digestie.

Mancare rece de curcan si masline

Bananele

Bananele au atât potasiu cât şi magneziu, iar aceste 2 minerale relaxează corpul.

Avocado

Avocado, pe lângă faptul că are grăsime sănătoasă, care îţi ţine bine de foame, are şi substanţe care dau o stare de somnolenţă. O jumătate de avocado ar trebui să fie suficient. Îl puteţi consuma cu o felie de pâine din cereale integrale.

Sos de iaurt cu avocado

Citeste Mai Mult

5 reţete de gogoşi îndrăgite

Ai spune că gogoşile sunt atât de comune încât toată lumea ştie să le facă.

Adevărul este însă că fiecare le face în modul său, diferit. Ceea ce este normal în cazul oricărei mâncăruri foarte îndrăgite. Aşa cum există nenumărate moduri în care poţi face pizza, la fel există nenumărate feluri în care poţi face gogoşi.

Uite 5 reţete care ne-au plăcut nouă în mod deosebit

Gogoşile clasice, perfect rotunde şi umflate

Gogosi. Reteta in imagini.

Gogoşile cu brânză, cum sunt cele din papanaşi

Gogosi cu branza

Gogoşi care se pot face în cuptor, pentru a nu pune ulei

Gogosi din aluat de clatite, cu putin ulei

Gogoşi cu o compoziţie mai fină, cu iaurt

Gogosi cu iaurt

Gogoşi de post, cu cartofi

Gogosi de cartofi

Citeste Mai Mult

FOREO LUNA ™ mini 2: o experienta superioara de curatare

Cu un design nou si optimizat, LUNA mini 2 va permite utilizatorilor sa se bucure de o curatare mai profunda dar in acelasi timp delicata a pielii fetei. LUNA mini 2 marcheaz a un mare pas inainte datorita inovatiilor oferind o experienta superioara de curatare si un dispozitiv stylish.

Pulsatiile T-Sonic elimina pana la 99.5% din impuritati, sebum si resturi de machiaj lasand tenul stralucitor, moale si cu o textura rafinata. Celulele moarte sunt indepartate imediat, astfel imbunatatindu-se absorbtia produselor de ingrijire. Mai mult , design-ul siliconic este ultra igienic, se usuca repede si previne depunerea bacteriilor, fiind de 35 de ori maiigienic decat periile de curatare obisnuite.

Dispozitivul LUNA Mini 2 este disponibil în 5 culori interesante si este prevazut cu un sistem de curatare T-Sonic imbunatatit, asigurand o curatare chiar mai profunda si mai eficienta a fetei.

Tehnologia sofisticata T-Sonic, combinata cu o perie de fata cu 3 zone si cu 50% mai mare, indeparteaza impuritatile care provoaca pete, oferind o piele cu aspect mai curat, mai luminos si mai sanatos.

Suprafata periei este prevazuta cu puncte tactile mai subtiri pentru a curata delicat pielea sensibila sau uscata si cu puncte tactile mai groase, dispuse in partea superioara, pentru o curatare de precizie.

Partea din spate directioneaza pulsatiile mai direct pentru a curata si improspata tenul mai gras. Capul periei nu necesităinlocuire si fiecare incarcare completa asigura 300 de utilizari.

Disponibil in Douglas si pe www.foreo.com

Citeste Mai Mult

Fructele şi legumele lunii noiembrie


Suntem către sfârşitul toamnei, aşa că treptat, bogăţia din pieţe începe să se reducă. Mai găsim încă legume proaspete, însă majoritatea sunt de seră.

Ce legume să căutaţi in noiembrie

Conopida

Conopida cu smantana


Broccoli

Salata de broccoli si pui


Varza de Bruxelles

Varza de Bruxelles la cuptor


Dovleac spaghetti

Cum se prepară dovleacul spaghetti


Andive

Salata de andive, telina si morcovi


Nap

Salata cu napi si macrou afumat


Gulie

Salata de cartofi cu oua si gulii


Praz

Tarta cu ton si praz


Dovlecei

Dovlecei pane


Ciuperci

Paste cu ciuperci, reteta in imagini


Ridiche neagră

Salata de ridichi negre


>>Pagina 2: Fructele lunii noiembrie

Citeste Mai Mult

7 beneficii ale ghimbirului


Deşi dintre toate condimentele din lume ghimbirul este cel mai utilizat, la noi este mai puţin cunoscut şi folosit.

Uite 7 dintre beneficiile care îi sunt recunoscute, multe dintre ele încă din antichitate, din medicină chineză şi mai târziu, preluate şi de europeni încă din timpul romanilor

Boli de inimă

Alături de usturoi şi ceapă, ghimbirul este o modalitate de a-ţi păstra sistemul cardiovascular sănătos. Secretul consta în a-l consuma regulat.

Indigestie şi greaţă

Fie că ai o uşoară indigestie, fie că suferi de greţuri care nu îţi dau pace, precum în sarcina, ghimbirul a demosntrat că poate ameliora simptomele.
Dar are efecte pozitive şi atunci când ai probleme cu constipaţia, întrucât relaxează muşchii intestinali, ceea ce grăbeşte finalul eliberator.

Sistem imunitar deficitar, probleme respiratorii

Încă din Ayurveda este dezvăluit faptul că ghimbirul îmbunătăţeşte sistemul imunitar, întrucât deblochează acumularea de toxine din organism. Combinaţia de ulei de eucalipt cu ulei de ghimbir e foarte utilă dacă ai probleme de respiraţie.

Durere

Ghimbirul este un remediu foarte bun împotriva durerii, în sensul că acţionează asupra terminaţiilor nervoase şi în acest fel diminuează informaţia pe care aceştia ne-o transmit. Dar fac mai mult decât atât, ajutând şi la reducerea inflamaţiilor din organism.
De exemplu, este un bun remediu contra durerilor menstruale.

Cancer

S-a demonstra că există cazuri în care ghimbirul inhiba dezvoltarea celulelor canceroase. Mai ales când este vorba despre cancerul ovarian. De obicei, se consuma sub formă de ceai în acest scop, însă nu a fost dezvoltat niciun program de tratare a cancerului cu ajutorul ghimbirului.

Colesterol

Consumul constant de ghimbir nu numai că împiedica creşterea prea mare a colesterolului, dar are şi rolul de a-l reduce. Cel puţin aşa a arătat un studiu făcut asupra a 85 de persoane care au consumat pudră de ghimbir timp de o lună jumătate.

Artrită

O altă boala neplăcută a vremurilor noastre este osteoporoza şi ghimbirul este util şi aici. Consumul de ghimbir reduce durerile de genunchi asociate cu statul în picioare.

Citeste Mai Mult

Cum mănânci precum străbunii, sau dieta Paleo

Dieta Paleo a pornit de la observaţie foarte simplă şi adevărata – există încă comunităţi retrase de oameni care mănâncă aşa cum mâncau şi strămoşii noştri, iar printre acestea nu se întâlnesc bolile moderne.

Drept pentru care, au tras unii nutriţionişti concluzia, dacă te interesează să duci un stil de viaţă sănătos trebuie să încerci să te apropii cât mai tare de modul în care mâncau străbunii tăi în Paleolitic, adică înainte de inventarea agriculturii. Ce înseamnă asta?

Fructe. Mai ales fructe de pădure
Seminţe şi nuci
Rădacinoase
Legume
Carne
Ouă, miere

Sunt excluse, pentru că nu se găseau în vremea respectivă şi aparatul nostru digestiv nu le tolerează prea bine, spun susţinătorii acestei diete:

Produse lactate
Leguminoase (fasole, mazăre, soia, linte, naut)
Cereale
Uleiuri (cu excepţia celor de fructe, care sunt acceptate, cum ar fi uleiul de măsline)
Zahăr
Sare
Alcool
Cafea

Aceasta dietă nu este însă acceptată de toată lumea. Nu s-a demonstrat în niciun fel ca leguminoasele sau lactatele ţi-ar face rău, chiar dimpotrivă. Aşa că, că la orice dietă, ia ceea ce ţi se potriveşte ţie.

Este recomandat să ţii o astfel de dietă concomitent cu ducerea unei vieţi cât mai active, în natură, ca să îţi dezvolţi muşchii şi să scapi de grăsime. Şi, ca un bonus, chiar dacă nu urmăreşti asta, vei obţine şi o viaţă mult mai fericită

>>Pagina 2: 5 retete Paleo

Citeste Mai Mult

Retete cu spanac congelat

Din pacate nu avem spanac tot timpul anului. Dar trebuie sa stiti ca el se gaseste si congelat. Si ca apeland la acesta puteti extrem de usor sa faceti mancare care este foarte buna la gust. Astfel putem si in anotiompul rece sa mancam ‘verde’, aducand corpului un aport important de vitamine A si C, fibre, beta-caroten si fier.

Uneori spanacul se poate fosoli in mancare exact asa cum este, congelat. Alteori este bine sa il decongelezi lasandu-l la temperatura camerei si sa il tii intr-o sita ca sa scoti apa in exces.

Aveti mai jos cateva dintre retetele noastre preferate cu spanac congelat

Crema de spanac, de post

Lasagna cu spanac

Placinta cu carne si spanac

Spanac cu orez

Rulada de cartofi cu umplutura de spanac

Sursa foto

Citeste Mai Mult

3 remedii eficiente contra durerilor de cap

Foarte multe persoane se confrunta in aceasta perioada cu dureri de cap. Inainte de a-ti face provizii intregi de analgezice, afla ca ai la dispozitie multe alte solutii pentru a preveni sau chiar pentru a trata durerile de cap. Citeste mai jos cateva dintre ele si alege-le pe cele potrivite tie.

1.    Alimente-medicament contra durerilor de cap

Alimentele pe care le alegem sunt foarte importante in atenuarea durerilor de cap. Tocmai de aceea, specialistii ne recomanda sa includem in alimentatie produse bogate in magneziu, o substanta care regleaza tensiunea arteriala, riboflavina sau vitamina B2, ale carei valori scazute duc la aparitia migrenelor, vitamina E, substanta care ajuta atunci cand durerile de cap au cauze hormonale, aminoacidul triptofan, o substanta importanta in producerea serotoninei, cea care regleaza nivelul durerii din corp si quercitina, un anti-inflamator natural, care actioneaza intr-un mod similar aspirinei.

Salata verde cu rosii si avocado

Peste cu migdale

Tocmai de aceea, pe lista alimentelor recomandate se regasesc: migdalele, laptele, alune, avocado, rosii, somon, mere, cirese, struguri etc.

Pe de alta parte, daca te confrunti sau stii ca esti predispus la migrene, evita cafeaua, bauturile acidulate, alcoolul sau zaharul.

Somon la cuptor

2.    Apeleaza la presopunctura

Homeopatia, acupunctura si presopunctura sunt tehnici cu rezultate spectaculoase in tratarea diverselor tipuri de dureri, inclusiv a migrenelor. Daca homeopatia si acupunctura necesita consultul unui terapeut specializat, presopunctura poate fi realizata si de noi, acasa. Tine minte, insa, ca femeile insarcinate ar trebui fie sa nu apeleze la aceasta tehnica, fie sa ceara sfatul unui terapeut avizat.

Asadar, presopunctura urmeaza in mare aceleasi principii ca in acupunctura: exercitarea presiunii constante asupra unui punct corelat cu simptomul respectiv sau organul afectat. Tot ce trebuie sa faci este sa iti aloci maxim 15 minute pe zi, timp in care sa iti masezi punctele de presopunctura aferente durerilor de cap.

Presiunea se exercita circular, cu degetul sau cu un creion cu capatul rotund, in sens invers acelor de ceasornic. Maseaza punctul respectiv timp de cel putin 30 de secunde si maxim 3 minute, repeta procedeul de cateva ori pe saptamana si vei simti diferenta.

Principalele puncte de presopunctura corelate durerilor de cap sunt LI4 (pe partea exterioara palmei, intre degetul mare si cel aratator), UB2 (extremitatea inferioara a fiecarei sprancene), GV23 (intre frunte si crestet, la 1 centimetru de la linia parului) si LV3 (la picior, intre degetul mare si cel de-al doilea deget, chiar la baza degetelor).

Umplutura din seminte de chia, pentru placinta de mere

3.    Sport moderat contra durerilor de cap

Studiile realizate pana in acest moment au aratat ca cea mai potrivita forma de miscare fizica contra migrenelor sunt exercitiile usoare si moderate. Alege intre jogging, inot, ciclism, plimbare in ritm alert etc. Pe langa asta, insa, respecta si alte indicatii importante: incalzeste-ti corpul corespunzator inainte de antrenament, nu te antrena cand e prea cald sau prea frig, hidrateaza-te corect si nu executa miscari prea intense sau prea dificile.

Quinoa cu cirese uscate si fistic

Citeste Mai Mult

5 salate cu mere


Este adevărat că găseşti mere tot timpul anului, dar parcă toamna sunt cele mai parfumate. Şi te invită să le mănânci zilnic. Le folosim adesea în torturi şi plăcinte însă astăzi aş vrea să vorbim despre cât de minunate sunt ele în salate, cum reuşesc să dea un gust acrişor şi dulce în acelaşi timp, făcând orice salată să nu mai fie banală.

Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu vreau că toamna să îmi mănânc salatele cu mere. Uite câteva dintre cele mai reuşite combinaţii

Salata de cruditati cu iaurt

Salata de morcovi cu mere si seminte de floarea soarelui

Salata de varza rosie cu mere

Salata de gulii si mere

Salata braziliana de vara

Sursa foto

Citeste Mai Mult