GastroLife RSS feed for this section

Sos pentru friptură, gravy. Trei variante.

Sos friptura, gravey

Noi nu prea obişnuim să facem sosuri pentru friptură. Carnea ni se pare suficient de suculentă ca atare, mai ales că folosim multă carne de porc în fripturile noastre.
Dar dacă am folosi carne mai slabă, mai fada, cum este cea de curcan, atunci am aprecia aportul unui sos de friptură.

Sosul numit gravy este foarte apreciat în SUA şi folosit des şi în UK. Există foarte multe variante. În mare, acest sos se face din grăsimea de la friptură, întărită cu o lingură de făină. Vom arăta mai jos o variantă simplă şi nu prea sănătoasă de sos de friptură şi 2 variante mult mai bune, care aparţin unor bucătari foarte cunoscuţi – Jamie Oliver şi Gordon Ramsay.

Varianta 1 – de baza

Acesta este cel mai simplu sos de friptură şi seama mult cu un rântaş de la noi. Avem 3 ingrediente: unt, faina şi supa de carne sau de legume. Dar, după cum aţi auzit şi voi probabil, rântaşul nu este prea bun pentru sănătate.

Varianta 2 – Jamie Oliver

Ai nevoie de mai mult timp la dispoziţie şi de mult mai multe ingrediente. Legume – ceapă, morcovi; condimente – rozmarin şi salvie; carne – aripi de pui şi bacon. Toate se pun întâi la prăjit în cuptor. După care se adăugă apă şi se mai lasa să fiarbă împreună. La final se scurge sosul şi se aruncă restul ingredientelor. Sosul poate să fie făcut înainte şi în ziua servirii să se încălzească împreună cu friptură

Varianta 3 – Gordon Ramsay

În această varrianta ai deja un curcan bine prăjit în cuptor. Începi prin a pune într-un recipient grăsimea rezultată în urma prăjirii curcanului. În tavă în care s-a făcut curcanul adaugi bucăţile de bacon care au fost pe curcan, ceapă şi lămâia folosită pentru a da gust mai bun curcanului. Se adăugă rozmarin şi roşii. Le laşi un pic să se prăjească şi adaugi cidru şi sucul de la curcan. Le laşi să fiarbă, pasezi cât se poate şi apoi scurgi.

Sursa foto

Citeste Mai Mult →

Trucuri pentru a găti curcanul întreg perfect, ca în filme

Curcan intreg la cuptor

Curcan intreg la cuptor. Sursa foto.

Eu nu am mâncat niciodată acasă un curcan întreg. Spre deosebire de puiul întreg pe care l-am pus pe gâtul unei sticle pline cu apă şi apoi în cuptor, fără prea mari fasoane.
Dar aş vrea măcar o dată în viaţa să gătesc un curcan întreg. Aşa că am început să caut sfaturi, să văd cum se face. Pentru că este vorba despre ceva mai mult decât curăţat şi băgat la cuptor. Să vă spun ce am aflat.

Procurarea curcanului

După buget şi dorinţe, poţi găsi curcan întreg la supermarketuri sau pe situri care vând produse de ţară. Trebuie să vă aşteptaţi să vă coste ceva, până la urma curcanul este o pasă mare, deci cumpăraţi între 4 şi 14 kg de carne. Nu vă aruncaţi la un curcan foarte mare pentru că nu se poate mânca atât de multă carne. O jumătate de kg de persoană este mai mult decât suficient.

Curcanul proaspăt poate să fie ţinut în frigider 2 zile înainte de a fi gătit. Cel congelat trebuie ţinut în frigider la decongelat şi 4 zile înainte de a se găti, dacă are peste 9 kilograme. Un curcan de 3 kg se decongelează în 2 zile.

Pregătirea: saramura

Presupunem că este proaspăt (nu congelat) şi curăţat. Ce urmează să faceţi? Să îl ţineţi în saramura peste noapte. El se ţine numai în frigider, altfel se strică. Şi cât mai departe de restul alimentelor din frigider, mai ales cele pe care le mănânci fără să le găteşti, cum ar fi salata. Înainte de a pregati curcanul pentru pus in cuptor trebuie să fie bine uscat cu un şerveţel de hârtie.

Umplutură

Dacă îţi baţi capul să faci un curcan întreg la cuptor atunci este musai şi să îl umpli. Desigur, există nenumărate reţete de umplutură, însă cea clasică este cu pâine. Umplutură se adăugă chiar înainte de a se baga curcanul în cuptor.

Sau puteţi să lăsaţi deoparte ideea de a mânca umplutură şi totuşi să umpleţi curcanul, ca să îi daţi gust mai bun. Cu ceapă, lămâie şi bine uns cu unt

Coacerea

Curcanul se pune în cuptorul deja încins. Apoi se scade temperatura şi se lasa să se facă la foc mic, 160 de grade. Durează mult timp până când curcanul se face. Un curcan mic, de 3 kg se face în 3 ore. Un curcan mai mare, de 9 kg, trebuie să stea la cuptor 5 ore.

Cum ştiţi că este gata? Ei bine, se foloseşte un termometru şi acesta trebuie să arate în jur de 80 de grade. Dacă nu ai aşa ceva poţi şi să bagi o furculiţă în curcan şi să te asiguri că nu iese sânge nicăieri.

Vreţi să obţineţi o crustă frumoasă? Este suficient să ungeţi pasărea cu unt sau ulei înainte de a o pune în cuptor.

Vi se pare că se arde prea tare în exterior? Atunci acoperiţi carnea cu o folie de aluminiu

Curcanul nu ar trebui pus direct în tavă, ci un pic mai ridicat, ca să circule aerul şi pe dedesubt. Ar fi perfect dacă aţi avea o tavă cu grătar. Dacă nu, atunci faceţi un mic colac dintr-o folie de aluminu şi puneţi curcanul pe el. Tava nu trebuie să fie cu pereţii înalţi pentru a lăsa aerul să circule.

Ca mâncarea să fie mai savuroasa, atunci când scoţi carnea din cuptor o acoperi cu o folie de aluminiu şi o laşi astfel în jur de 2 ore. Este mult mai bună la gust decât dacă ai servi-o imediat.

Ceea ce a rămas de la masă se mai poate păstra în frigider şi folosi încă 2 zile.

Voi ce alte sfaturi mai adaugati?

Citeste Mai Mult →

Trei reţete de sangria pentru sărbătorile de iarnă

Sangria
Suntem obişnuiţi să bem sangria mai ales vara, când este cald. Însă este o idee foarte bună să o luăm în considerare şi atunci când ne întrebăm ce să bem festiv de sărbători. Iar sangria este un răspuns foarte potrivit întrucât conţine vin, multe fructe şi poate să fie spumanta.

Nu uitaţi – sangria se serveşte rece şi cel mai bine este să stea în frigider o zi înainte să fie servită, astfel încât toate aromele să se întrepătrundă perfect.

Ce vin să alegi pentru sangria? Cauta un vin roşu care este un pic dulce.

Sangria fără alcool

2 pliculeţe de ceai negru (pentru a obţine un efect stimulator, similar vinului)
5 linguri zahăr
3 căni suc de rodie
1 cana suc proaspăt de portocală
1 portocala
1 lămâie
1 lime
1 măr
3 căni apă minerală carbogazoasa
Fă 2 căni de ceai din cele 2 pliculeţe. Adaugă şi zahărul în apă caldă, să se dizolve.
Taie portocala, lămâia, lime şi mărul în bucăţele.
Într-o carafă adăugă ceaiul, sucul de rodie şi cel de portocală şi fructele. Acoperă şi lasă în frigider peste noapte.
Când serviţi adăugă şi apă minerală carbogazoasa.

Sangria cu alcool moderat

1 cană de afine roşii
o jumătate de portocală
o jumătate de măr
1 sticlă de vin
3 căni de apă tonică
Afinele se spală şi se pun într-o carafă mare. Presează-le cu o lingură de pereţi, ca să se spargă.
Portocală şi mărul se taie bucăţi şi se adăugă peste afine. Se toarnă deasupra vinul şi se lasa 24 de ore la frigider, acoperit.
Când se serveşte se adăugă apă tonică, ţinuta şi ea la rece, în prealabil.

Sangria cu mult alcool

o jumătate cană de coniac
2 căni de cidru de măr
o sticlă de vin spumant
2 mere
o jumătate de cană de seminţe de rodie
Aceasta sangria se poate servi imediat, însă este bine să fi ţinut la rece înainte cidrul şi vinul spumant.
Se taie mărul şi se pune într-o carafă împreună cu seminţele de rodie. Se toarnă deasupra coniacul, vinul spumant şi cidrul. Se amestecă.

Sursa foto

Citeste Mai Mult →

6 sfaturi gastro pentru a te hrani ieftin si sanatos

gatit

Daca te intorci de la supermarket cu sacosele pline, dar cu buzunarul gol, e timpul sa iti intocmesti un plan personalizat, pe care sa il respecti pentru a face economii si in acest domeniu. Preturile mari, varietatea alimentelor, meniurile prea elaborate, toate duc intr-un final la un buget mult peste cel planificat initial.

Tocmai de aceea, ne-am gandit sa iti prezentam cateva gastro tips & tricks pentru un buget redus.

Gateste si serveste portiile potrivite

Gandeste-te cate persoane vor manca masa pregatita de tine si fa calculul corect. Chiar daca te gandesti ca e mai bine sa fii prevazatoare, e pacat sa dai banii pe produse care nu se vor consuma. Expertii nutritionisti sustin ca o portie de carne, suficienta pentru un adult, are aproximativ 85 de grame, iar portia de alimente crude aproximativ 113 grame.

In plus, respecta si regula care spune ca trebuie sa umpli jumatate de farfurie cu legume, un sfert carne si celalalt sfert cu cereale.

Varza calita

Nicio masa fara legume

Indiferent care este felul de mancare principal, prepara-l alaturi de legume. Pe langa faptul ca acestea sunt foarte sanatoase si ofera o savoare deosebita preparatului, te vor face sa te simti satul mai repede. Astfel, vei fi la adapostul unor portii duble.

https://gastropedia.ro/recipe-items/pilaf-sarbesc/

Gandeste cina practic

Ori de cate ori gatesti cina, gandeste-te daca o poti transforma in pranzul de a doua zi. Nu arunca ce iti ramane de la cina, ci umple cateva casolete cu preparatele ce pot fi consumate si a doua zi, la serviciu.

Paste cu ciuperci, reteta in imagini

Nu te ghida dupa brandul firmei

Una dintre marile greseli pe care le facem la cumparaturi este sa ne ghidam doar dupa firma producatoare. Doar pentru ca un produs beneficiaza de reclama sustinuta, nu inseamna ca este si cel mai bun sau cel pe care ar trebui sa il alegem. Multe dintre lanturile de supermarket ofera o gama proprie de alimente, mult mai ieftina decat celelalte, asa ca asigura-te ca informatiile nutritionale conteaza cel mai mult in ierarhia ta.

Macrou la cuptor

Opteaza pentru cea mai ieftina varianta

Ce inseamna asta? Daca te vei uita la standurile de carne, de exemplu, vei vedea ca e mult mai avantajos sa cumperi un pui intreg decat un piept de pui. Asadar, opteaza pentru prima varianta intrucat este mult mai ieftina.

Ostropel de pui

Nu pleca la cumparaturi fara lista de produse si preturi

In primul rand, nu pleca la cumparaturi atunci cand ti-e foame. E foarte probabil ca atunci sa nu mai tii cont de nimic si sa faci ravagii atat in rafturile magazinelor, cat si in bugetul tau. Apoi, incearca sa iti faci o lista cu produsele absolut necesare si preturile aproximative. Astfel, vei fi sigur ca nu te pacalesti cu vreun produs minune, aflat la un pret exagerat.

Cum poţi face un fel de mâncare care să ţină o săptămână şi să nu te plictiseşti de ea

Sursa foto

Citeste Mai Mult →

Cum faci castane coapte acasa

castane-coapte

Am intrat deja in perioada celor mai frumoase povesti de iarna si a celor mai apetisante preparate. Iarna nu ne intampina doar cu daruri, decoratiuni luminoase si promisiuni din partea lui Mos Craciun, ci si cu cateva alimente care au un farmec si gust aparte in aceasta perioada.

Castanele coapte sunt unele dintre acestea, carora romanii nu le acorda, din pacate, importanta cuvenita. In unele tari europene sau asiatice, castanele fac parte din alimentele traditionale, in China, Coreea sau Japonia castanele fiind cultivate de mai bine de 6000 de ani. Grecii au si ei o traditie a castanelor, sustinand ca acestea sunt net superioare ca valoare nutritiva migdalelor, nucilor sau alunelor de padure.

Citeste mai jos cateva informatii importante cu privire la beneficiile castanelor, aceste fructe care ne fac iarna mai frumoasa:

– Castanele sunt bogate in amidon, fibre, vitamina C, potasiu, cupru, magneziu, amino acizi si antioxidanti.

Astfel, ele reprezinta o gustare sanatoasa, gustoasa si satioasa, fiind consumate coapte sau in diferite preparate, in special dulciuri.

– Acidul linoleic prezent in castane ajuta la diminuarea colesterolului si la prevenirea riscului de boli cardiovasculare.

In plus, desi fac parte din grupul fructelor oleaginoase, castanele nu se pot consuma crude si au de 8 ori mai putine lipide fata de celelalte fructe din aceasta categorie.

– Previn diabetul de tip 2 si formarea calculilor biliari si renali.

Castanele au un indice glicemic moderat, fiind sarace in compusii oxalati care contribuie la formarea pietrelor la rinichi.

– Faina din castane – potrivita celor cu intoleranta la gluten

Faina din castane nu contine gluten, tocmai de aceea este potrivita celor care au boala celiaca sau intoleranta la gluten.

Cum se prepara castanele?

Castanele coapte sunt cea mai populara forma de preparare, mai ales in aceasta perioada. Incinge cuptorul, dupa care fa o crestatura in forma de X pe suprafata coajei sau inteapa coaja cu o furculita tocmai pentru a permite aburului sa iasa. Lasa-le timp de 20 de minute, timp in care le mai intorci pentru a se pregati pe toata suprafata. Dupa acest interval, incearca-le cu furculita sau un cutit. Acesta trebuie sa patrunda usor coaja. Scoate-le din cuptor, presara un pic de sare si inveleste-le intr-un prosop timp de 5 minute pentru a se inmuia. Decojeste si serveste cat sunt calde.

Video

Se pot face insa si pe aragaz, daca nu vrei sa dai drumul la cuptor. Insa va trebui sa stai sa le invarti destul de des.

Precautii: Castanele contin si compusi alergeni, asa ca, daca stii ca esti sensibil la acestia, fii precaut atunci cand consumi castane.

Sursa foto

Citeste Mai Mult →

Cum se gătesc? Linte, mazăre, fasole, naut, soia

Boabe de naut, fasole, linte

Boabe de naut, fasole, linte

Primul pas către orice reţetă este să ştii cum se gătesc ingredientele. Aşa că vom face un mic curs pentru fiecare din acestea, astfel atunci când fac parte dintr-un fel de mâncare să ştii cum să le găteşti în mod corect.

Pentru linte, mazăre, fasole, naut, soia, care fac parte din categoria leguminoaselor, este foarte important să ştii cum să le găteşti, întrucât multă lume se plânge de probleme digestive după ce le consumă. Mai ales de balonare şi flatulenta.

Cum se fierbe lintea

Începe prin a alege şi spală lintea.
Lintea nu trebuie să stea în apă la înmuiat, aşa că o poţi pune direct în oală. La o cană de linte ai nevoie de o cană jumătate de apă.
Lintea roşie fierbe cel mai uşor, cam în 25 de minute. Vintea verde are nevoie de 40. Întrucât timpul de fierbere diferă de la o linte la alta este bine întotdeauna să o guşti înainte ca să nu se sferme prea tare.
Condimentele – uturoi, ceapă, ghimbir, chimen, mărar, dafin se adăugă la început. Sarea se adăugă la final.
Se poate păstra în frigider o săptămână după fierbere.

Salata de linte verde

Cum se fierbe mazărea

Dacă luaţi mazăre congeata gătiţi după cum este specificat pe ambalaj. Unele pot să fie deja prefierte şi să se facă în câteva minute.
Dacă aveţi mazăre proaspăt curăţată atunci verificaţi că toate bobitele să arate bine, le treceţi prin jet de apa dacă este nevoie şi le puneţi în apă la fier.
Este suficientă o cană jumătate de apă la o cană de mazăre.
Timpul de fierbere este de aproximativ 20 de minute.
Condimentele se pun la început, însă sarea la sfârşit.

Mazare scazuta

Cum se fierbe fasolea

Se culeg boabele stricate şi se spăla.
Cel mai bine este să înmoi fasolea înainte de fierbere. Se recomandă să o pui în apă (de seară până dimineaţa). Foloseşte o cantitate dublă apă. Dacă nu înmoi fasolea timpul de fierbere va fi mai îndelungat, boabele se vor sparge la suprafaţă şi este posibil să ai probleme digestive.
Se aruncă apa în care au stat la înmuiat şi se pun la fiert în apă deja caldă. Mulţi recomanda să arunci şi această apă şi să o pui iar la fiert în apă caldă. Daca nu ai pus deloc fasolea la inmuiat atunci schimbi mai multe ape.
Atunci când o pui la fiert ai nevoie de o cantitate dublă de apă. Fasolea fierbe la foc mic pentru multe ore. Se acoperă pe jumătate cu un capac, ca să nu se evapore apa rapid.
Timpul de fierbere diferă mult în funcţie de soiul de fasole şi cât de proaspătă este. Poate dura între 1.5 şi 6 ore. Folosiţi o oală sub presiune pentru a scurta timpul de fierbere.
Fasolea se fierbe împreună cu condimente, usturoi, cimbru, dafin. Sarea se pune înspre final.
Se ia spumă lăsată de fasole şi din când în când se învârte, pentru a te asigura că nu se prinde de oală.

Fasole batuta

Cum se fierbe năutul

Boabele uscate de naut se pun la rehidratat pentru o noapte. Aveţi nevoie cam de 5 ori mai mare cantitatea de apă decât cea de naut.
Se aruncă apă şi se spăla.
Se pune la fiert cu condimente, sarea se adăugă la final.
La începutul perioadei de fierbere face spumă, care se îndepărtează.
Timpul de fierbere poate să difere mult, de la 1 oră până la 5 ore, în funcţie de soi şi de cât de proaspăt este. O oală sub presiune ajuta mult pentru a reduce timpul de fierbere.
Nouţul fier poate fi păstrat în frigider câteva zile şi în congelator câteva luni.

Naut crocant, picant şi dulce

Cum se fierb boabele de soia

Începe prin a curăţa şi spală boabele de soia.
După care le pui la rehidratat peste noapte. Apa să fie de 3 ori mai multă decât soia.
Se aruncă apă şi se pun la fiert în cantitate dublă de apă. Se fierb la foc mic şi poate să dureze şi 3 ore. Boabele fierte se sfarma uşor între degete.

Drob de soia

Sfaturi generale

Consumă aceste alimente întrucât sunt o sursă foarte sănătoasă de proteine, dar şi de alţi nutrienţi. Nu sunt sărace în calorii, însă îţi ţin de foame pentru multă vreme, aşa că sunt indicate în crele de slăbire.

Nu combina aceste alimente cu alte alimente cu proteine, precum carnea, ouăle, lactatele. Merg însă bine cu legume şi cereale.

 

Citeste Mai Mult →

Top 6 condimente afrodiziace

Condimente. Sursa foto.

Condimente. Sursa foto.

Nicio mancare nu este completa fara condimentele care sa accentueze sau sa completeze paleta de arome a unui preparat. De multe ori, combinatiile de condimente, alaturi de celelalte ingrediente ofera un rezultat spectaculos pe care nu ni l-am fi imaginat la inceput. Ba mai mult, aceste  plante au foarte multe beneficii asupra sanatatii noastre. Contin antioxidanti protejandu-ne impotriva cancerului sau a bolilor cardiace, cresc rata metabolica ajutandu-ne atunci cand vrem sa slabim si scad inflamatia din corp.

Pe langa toate aceste proprietati benefice, condimentele mai au un mare atu: actioneaza ca un afrodiziac. E adevarat ca studiile care sa certifice astfel de calitati nu sunt inca suficiente, dar anumite substante din condimente sustin aceasta teorie.

Asadar, condimenteaza-ti viata, la propriu, si citeste care sunt cele mai puternice condimente afrodiziace:

1.    Sofran – Se spune ca pana si Cleopatra folosea sofranul in bai relaxante, cunoscandu-i proprietatile afrodiziace. Alaturi de asafoetida, sofranul este unul dintre cele mai scumpe condimente, stimuland zonele erogene si neurotransmitatorii responsabili cu placerea, serotonina si endorfina. Ba mai mult, aroma sofranului este relaxanta, regleaza respiratia si scade tensiunea arteriala. Noi iti recomandam fie o reteta vegetariana de salata de morcovi cu sofran, fie un preparat delicios “Pulpe de pui cu ardei si sofran”

Salata de morcovi cu sofran

Pulpe de pui cu ardei si sofran

2.    Ghimbir – condiment mentionat pana si in Kama sutra, ghimbirul este folosit deseori pentru proprietatile sale afrodiziace, stimuland sistemul circulator, dar si zonele erogene. Ghimbirul este folosit mai ales in bucataria asiatica si cea araba. Recomandarile Gastropedia sunt Salata de pui cu rosii si ghimbir sau Creveti cu ghimbir si susan 

Salata de pui cu rosii si ghimbir

Creveti cu ghimbir si susan

3.    Cardamom – originar din sudul Indiei, cultivat astazi si in zone precum China, Sri Lanka sau Tanzania, cardamomul este folosit cu precadere in bucataria indiana si cea araba. Se pare ca cardamomul este eficient impotriva impotentei si creste fluxul sanguin in zonele in care este aplicat.

4.    Nucsoara – in cantitati mici, nucsoara ne condimenteaza atat mancarea, cat si viata. Acest condiment contine miristicina, substanta care stimuleaza sistemul nervos, libidoul, tratand, se pare, si impotenta. Pastele cu cascaval si nucsoara pot reprezenta reteta ideala pentru o cina in doi:

Paste cu cascaval si nucsoara

5.    Busuioc  – in unele parti din Italia, busuiocul nu este folosit doar pentru aromarea mancarurilor, ci si pentru a atrage dragostea. Pe langa stimularea sistemului circulator sau ameliorarea durerilor de cap, busuiocul ofera o senzatie de euforie si, se pare, actioneaza ca un afrodiziac, stimuland apetitul sexual si crescand fertilitatea. Daca vrei sa iti dai pe spate partenerul, opteaza pentru o reteta cu doua dintre cele mai afrodiziace condimente: Dovlecei cu usturoi si busuioc.

Dovlecei cu usturoi si busuioc

6.    Asafoetida – este un condiment provenit de la o planta care creste mai ales in Iran si Afganistan. Asafoetida se vinde sub forma de bucati si pudra, avand un miros puternic, asemanator cu cel al usturoiului, aroma ce se pierde atunci cand condimentul este adaugat in mancare. Unii bucatari folosesc acest condiment pentru a inlocui usturoiul sau ceapa, in preparat asafoetida avand un gust asemanator cu cel al cepei. Cum aroma asafoetidei este foarte puternica, este nevoie de o doza foarte mica pentru a ne condimenta mancarea sau viata sexuala.

Citeste Mai Mult →

Toamna se numara visele

Fiecare nou anotimp este prielnic pentru o nouă etapă, pentru a te organiza mai bine şi mai ales, pentru a realiza  ce te defineşte. Adevărat, este foarte simplu în teorie să spui anumite lucruri, apoi urmează partea practică – aici este mai dificil. Însă din momentul în care pui totul pe hârtie, lucrurile se clarifică şi începi să faci paşi mici, dar siguri.

Pentru asta trezeşte-te într-o dimineaţă, fă-ţi o cafea cu mousse de dovleac,  alături de o plăcintă cu mere şi apucă-te de treabă.

Cafea cu mousse de dovleac 

Cafea cu mousse de dovleac

Cafea cu mousse de dovleac. Sursa foto.

Prepară-ţi în mod obişnuit cafeau preferată, iar în loc de lapte sau frişcă pune două linguri de mousse de dovleac. Pentru acesta ai nevoie de 1 cană de piure de dovleac şi 1 cană cu frişcă din smântână, le amesteci până obţii un mousse omogen şi Voila! 

Placintă cu măr

Placinta cu mere

Placinta cu mere. Sursa foto

 

 

Ingrediente

Pentru umplutură:

2 kg mere dulci-acrişoare

200 g zahăr

1 linguriţă scorţişoară

coajă de la 1 lămâie

60 g nuci

 

Pentru aluat fraged:

500 g făină albă

250 g unt

125 g zahăr praf

2 pachete zahăr vanilat

2 ouă + 2 gălbenuşuri

2 linguri smântână

coajă de lămâie

Sare

 

 

Se pun făina şi untul si se framanta cu mana, se amestecă şi apoi se pun celalalte ingrediente şi se frământă rapid. Nu trebuie lucrat mult ca să nu se încălzească.

Aluatul se împarte în 2 porţii, una uşor mai mare decât cealaltă (foaia de jos), se pune în folie transparentă şi se lasă în frigider o oră.

Se scoate bucata de aluat mai mare din frigider şi se întinde pe foaia de copt direct, fără făină. Se întinde să fie atât de mare încât să ajungă şi pe marginile tavei. Se mută aluatul cu hârtie cu tot în tavă şi se înţeapă bine cu furculiţa.

Deasupra foii de aluat se pun nuca, scorţişoara şi coaja de lămâie. Merele se iau în pumn şi se storc bine de tot de zeamă (zeamă care este de fapt un suc proaspăt de mere şi se bea instantaneu de către cei mici). Apoi se aşează şi ele în tavă şi se nivelează. Peste stratul de mere se pune zahărul şi apoi se mai pune scorţişoară şi deasupra. Se mai aşează, nivelează uşor cu o furculiţă, astfel încât zahărul să între uşor în mere. Se coace la 170°C timp de 50 de minute. Enjoy!

  1. Află exact ce îţi doreşti sau ce vrei să realizezi.

Este surprinzător câţi oameni nu au nici cea mai mică idee ce vor. Astfel, primul pas este să descoperi ce vrei, iar dacă nu ştii în ce direcţie să o iei, găseşti mai jos un set de întrebări după care te poţi ghida:

Ce este important pentru mine?

Care sunt pasinunile mele?

Ce mi se pare palpitant?

Ce aş vrea să încerc, nou?

Pentru ce aş vrea ca oamenii să-şi amintească de mine?

Ce anume m-ar face mai fericit?

Unde aş vrea să fiu în 3-5 ani?

  1. Alege din mai multe domenii

Testează mai multe activităţi, află ce îţi place cu adevărat să faci. Chiar dacă nu ştii exact care este “visul cel mare”, strânge câteva idei şi încearcă-le. Cu cât încerci mai mai multe lucruri, cu atât îţi dai seama exact ce îţi place şi cum vrei ca lucrurile să se desfăşoare.

  1. Notează-ţi fiecare ţel

În momentul în care îţi pui planurile pe hârtie la vezi altfel. Totul devine mai palpabil şi eşti mult mai motivat să le pui în practică.

  1. Planifică

Împarte fiecare ţel în acţiuni practicabile.

Realizează paşii plentru fiecare

Urmăreşte cum se desfăşoare şi care îţi este progresul

  1. Fii consecvent

Uneori este mai uşor, uneori mai puţin uşor, însă şi pentru această parte există 5 paşi care te vor ajuta  să treci peste bariere şi să aduci puţină stabilitate în ceea ce priveşte obiectivele şi atingerea lor:

 

Citeste Mai Mult →

(P) Rețeta succesul în pariuri: ingrediente și metodă de preparare

pariurix-gastropedia

În week-end-ul trecut am primit un telefon de la un prieten bucătar, care m-a întrebat: „Vrei s-o coacem de un câștig?” Inițial, nu știam la ce se referă și l-am rugat să-mi spună despre ce e vorba. Mi-a spus că a pus mâna pe rețeta câștigului în pariuri și că a aflat exact care sunt toate ingredientele necesare pentru a prepara bilete câștigătoare. A rămas să-mi explice marți la muncă detaliile.

Tot ce știam eu despre pariuri era numele unei agenții pe lângă care trec zilnic, în drum spre muncă, și anume Bet Cafe Arena. Nu intrasem niciodată într-o astfel de agenție. Singura mea legătură cu lumea jocurilor de noroc au fost plasarea celor 10-20 de bilete jucate la loterie de-a lungul anilor.

Marți, mă întâlnesc cu colegul meu, care nici n-apucă bine să-și dea jos geaca și-mi înmânează o foaie de hârtie, având o expresie a feței ciudată, care îmi dovedea faptul că pune ceva la cale. L-am întrebat: „Ce este?” deși știam în sinea mea că trebuie să fie ceva legat de ultima noastră discuție.

pariurix-gastropedia

După ce m-am schimbat, m-am așezat pe un scaun și desfăcut foaia care fusese împăturită și transportată în buzunarul colegului. Iată ce am găsit pe scris pe bilet: „Rețeta succesului în pariuri: ingrediente și metodă de preparare”. Mi-am zis în sinea mea, hai să o răsfoiesc în timp ce îmi beau cafeaua, că oricum nu am altceva mai bun de făcut…Pe foaie erau scrise următoarele:

„9 din 10 pariori pierd pentru că nu respectă acest set de reguli, care se bazează mai mult pe disciplină și autocontrol decât pe experiență și cunoaștere sportivă. Ține cont de aceste sfaturi dacă vrei să câștigi mai mult, mai inteligent și mai sigur:
• Alocă-ți un buget lunar destinat acestei activități și asigură-te că nu joci banii pe care nu ți-i permiți să-i pierzi;
• Alege-ți un sistem de mize – money management – bine-definit și fă tot ce îți stă în putință să nu te abați nici un pic de la el;
• Inspiră-te din ponturile date de pariorii experimentați pe site-ul celei mai mari și mai active comunități de pariori din România. Nu copia neapărat ponturile lor, ci mai de grabă extrage informațiile cheie și stabilește-ți tu propriile pronosticuri;
• Răsfoiește site-uri cu statistici avansate și în același timp urmărește și ultimele știri despre echipele sau sportivii implicați în partidele pe care vrei să pariezi;
• Chiar și cei mai buni pariori din lume pierd, nu te aștepta să fii invincibil. Când ai o serie mai proastă nu încerca niciodată să recuperezi câștigurile mărind în mod nejustificat miza pentru că vei pierde tot;
• Alege-ți un sport și câteva competiții pe care să le tot urmărești pentru a te familiariza cu tot ce mișcă. Specializarea este cheia și dacă începi astăzi și înveți ceva în fiecare zi, punând cărămidă peste cărămidă, într-un an de zile vei știi deja multe;
• Ține-ți o evidență clară a pariurilor și sumelor jucate, pentru a-ți da seama ce și unde ai greșit. Cu multă răbdare și atenție îți vei contura propria rețetă câștigătoare.
Respectă aceste reguli și spune-mi cum ți-a mers!”

După câteva minute, mă întreabă colegul ce părere am. I-am spus: „Sună interesant, însă eu chiar nu mă pricep, tu ai experiență în așa ceva? De unde ai asta?”.

Mi-a spus că a extras respectivele idei dintr-o carte despre pariuri, scrisă de un expert, pe nume Cădar Marius și că a aplicat cu succes sfaturile de acolo. Când l-am întrebat de rezultate, mi-a spus că a realizat un profit mic, dar constant, în ultimele 3 luni. Acum stau și mă întreb, oare merită să încerc, voi ce spuneți?

Citeste Mai Mult →

5 tipuri de ulei pe care să le încerci la gătit

ulei

Cei mai mulţi dintre noi folosesc ulei de floarea soarelui. Ne-am obişnuit cu el din copilărie, ştim cum s ail folosim, îl găsim uşor şi la un preț acceptabil.

În ultima vreme însă au apărut în magazine multe tipuri de ulei şi ar merita atenţia noastră. Însă trebuie să învăţăm să le folosim.

Uleiul de măsline extra virgin

Uleiul de măsline este excelent pentru sănătate, având antioxidanţi şi fiind o sursă de grăsimi monosaturate.
Nu ar trebui însă să fie folosit la gătit, întrucât căldura îi distruge proprietăţile. El este un ulei perfect pentru salate sau atunci când vrei să faci sosuri.

Sos de patrunjel cu usturoi

Uleiul de canola

Este un ulei cu un gust neutru, excellent pentru a găti întrucât îşi păstrează calităţile şi la temperaturi foarte înalte. Este perfect dacă faci legume sote sau gogoşi, şniţele sau friptură.
Foarte multă lume îl foloseşte şi în salate, aşa că dacă ar fi să ai un singur tip de ulei în casa l-ai putea alege pe acesta.

Sote de morcovi

Ulei extravirgin din miez de nucă

Este un ulei care nu rezistă prea mult şi este şi mai scump decât alte tipuri de uleiuri.
Însă conţine omega 3 din belşug şi are un gust pronunţat. Merge foarte bine în salate, dar şi în produse de patisserie.

Salata de sfecla rosie cu nuci

Ulei din sâmburi de struguri

Este un ulei foarte versatil, cu o aromă nu foarte puternică, uşor dulceagă.
El poate să fie utilizat atât la fripturi, cât şi în salate sau pentru prăjituri. Totuşi, dacă vrem să beneficiem de toate proprietăţile sale miraculoase pentru sănătate, atunci cel mai bine este să nu îl supunem unor temperature înalte.
Este foarte cunoscut datorită capacităţilor sale antioxidante şi pentru efectul benefic asupra sistemului circulator.

Prajitura cu mere de post

Ulei de susan

Este un ulei care se foloseşte mult în bucătăria asiatică. El are o aromă destul de pronunţată şi se pune de obicei atunci când preparatele sunt gata, pentru a le face şi mai plăcute la gust. Se utilizează mult pentru salate.

El este recomandat datorită aportului mare de Vitamina E şi conţinutului de Omega 6. Ajută la menţinerea colesterolului în limitele normale şi protejează sistemul vascular. Poate fi aplicat şi direct pe piele, întrucât o hrăneşte şi lupta împotriva îmbătrânirii ei.

Humus rapid

Citeste Mai Mult →

Bicarbonat de sodiu sau praf de copt? Sau poate drojdie.

Bicarbonat de sodiu, praf de copt sau drojdie?

Bicarbonat de sodiu, praf de copt sau drojdie?

Dacă de abia ai început să faci prăjituri este de înţeles de ce toate acestea ţi se par un pic confuze. Unele reţete au praf de copt, altele au drojdie, altele au şi praf de copt şi bicarbonat de sodiu. Să le luăm pe rând şi să lămurim despre ce anume este vorba.

Bicarbonatul de sodiu şi praful de copt

Bicarbonatul de sodiu şi praful de copt sunt aproximativ acelaşi lucru. Este vorba despre un mineral care în combinaţie cu un acid, în mediu umed, eliberează dioxid de carbon. Acest dioxid de carbon face bule de aer în aluatul nostru, ceea ce îi dă aspectul pufos şi crescut.

Bicarbonatul de sodiu este numai mineralul. Pe el trebuie să îl combini neapărat cu un acid ca să apară reacţia chimică. Poţi folosi pentru asta zeamă de lămâie sau iaurt.

Praful de copt este bicarbonat de sodiu care are deja adăugat elementul acid, plus un stabilizator, ca reacţia sa nu aibă loc atât timp cât îl ţii într-un pliculeţ în dulap. Lui nu trebuie să îi mai adaugi altceva decât elementul lichid ca reacţia să aibă loc.

Prajitura facuta cu bicarbonat

Baba Neagra

Bicarbonatul de sodiu este, teoretic, fără termin de valabilitata, el nu se strică. Praful de copt este mai instabil. El nu trebuie ţinut în mediu umed, pentru a nu avea loc reacţia chimică de care vă vorbeam. Şi are un termen de valabilitate.

Întotdeauna este bine să respecţi indicaţiile privind cantitatea de bicarbonat de sodiu sau praf de copt folosită. Dacă este prea puţin atunci aluatul va ieşi dens, un pic umed. Dacă este prea mult, pe lângă faptul că se va modifica gustul (capăta un gust amărui şi un pic de săpun), este posibil ca imediat ce scoateţi aluatul din cuptor, unde a crescut uimitor, să se prăbuşească.

Aluat facut cu praf de copt

Brioşe cu şuncă şi brânză

Atunci când adaugi bicarbonat de sodiu aluatul nu va creşte, decât când este pus la o temperatură de peste 80 de grade. Aşa că să nu vă miraţi dacă îl ţineţi pe masă şi nu se întâmplă nimic. Dacă foloseşti praf de copt acesta îşi face efectul în două etape – la întâlnirea cu un mediu umed şi când este pus la temperatură înaltă.

În privinţa stingerii prafului de copt şi a bicarbonatului de sodiu înainte de a fi amestecate cu restul ingredientelor părerile sunt foarte împărţite. Sunt unii care apreciază acest procedeu pentru a mai îndepărta gustul. Alţii consideră că în acest fel bulele de dioxid de carbon se elimină degeaba în loc să afâneze aluatul, aşa cum intenţionam.

Drojdia

Drojdia nu este un mineral, ci un microorganism, o ciupercă. Ea reacţionează la amidonul şi zahărul din aluat pentru a produce dioxidul de carbon.

Înainte de a fi pusă în aluat drojdia se pune în apă caldă cu puţin zahăr. Se lasa cam 5 minute, până începe să facă spume.

Drojdia se găseşte atât uscată cât şi proaspătă. Este preferabil să folosiţi drojdie proaspătă, întrucât gustul prăjiturii va fi mai bun. Dacă drojdia pusă în paharul cu lichid cald nu face deloc spune, atunci ea nu este bună. Nu o folosiţi, întrucât aluatul nu va creşte şi de obicei va rămâne şi nefăcut în interior.

Un aluat în care a fost pusă drojdie se lasă la crescut într-un mediu cald şi în acest fel aluatul se măreşte, chiar înainte de a fi introdus în cuptor.

Gogosi facute cu drojdie

Gogosi cu smantana

Citeste Mai Mult →

Cum faci iaurt acasă

Cum faci acasa iaurt. Sursa foto

Cum faci acasa iaurt. Sursa foto

Eu mănânc foarte mult iaurt. Si de obicei îl cumpăr, cât mai simplu posibil. Există însă o situaţie în care nu îl mai cumpăr, ci îl fac în casa – şi anume când pot cumpăra lapte de ţară.

Pur şi simplu este atât de bun acest iaurt încât nu mai concep că aş putea să mănânc unul (aproape fără niciun gust, să recunoaştem) găsit într-un păhăruţ de plastic. Şi dacă ai acces la lapte de ţară poţi face iaurt oricând. Nu ai nevoie de mare lucru:

1 l lapte
2 linguri de iaurt / smântână
O oală de lut sau borcan sticlă. Nu prea contează în ce îl pui, se face în orice fel de oală.

Cum se face iaurtul de casă

Se fierbe laptele şi se lasa să se răcească.

Când este uşor călduţ pui 2 linguri de iaurt avut înainte, sau smântână, şi amesteci bine. Nu folosi iaurt sau smântână din comerţ pentru că îţi va ieşi ceva foarte apos. Cel mai bine ceri de la persoana care ţi-a dat laptele să îţi dea şi o lingură de smântână. Dacă foloseşti iaurt din comerţ ai grijă să scrie pe etichetă că are fermenţi activi.

Acoperi cu un capac.

Se va prinde într-o zi /două, în funcţie de cât de cald este în locul în care îl ţii. Dacă îl înveleşti într-un prosop / o pătură se face mai repede.

Rezultatul este un iaurt suficient de gros încât să stea în lingura atunci când îl iei.

Poţi păstra două linguri din acest iaurt pentru următoarea dată când vrei să prepari iaurt de casă.

Video

Mai jos poţi vedea cum se face iaurt dacă cumperi lapte din magazine, pasteurizat.

Probabil că ai auzit că există tot felul de aparate moderne pentru a face iaurt, dar adevărul este că nu ai neapărată nevoie de ele. Mult mai utilă îţi este o sursă bună de lapte de ţară.

Citeste Mai Mult →

De ce condimente ai nevoie cu adevarat în bucătărie

Singurele condimente de care ai nevoie cand gatesti

Singurele condimente de care ai nevoie cand gatesti

Nimic nu mă face să mă simt mai neexperimentat ca bucătar decât zecile de condimente din magazinele alimentare. Din care eu folosesc numai câteva. Oare chiar nu ştiu să gătesc?
Ei bine, dacă şi tu eşti în situaţia de a te întreba ce condimente să mai cumperi afla că nu ai nevoie cu adevărat decât de câteva

Sare

Pe care, evident, toată lumea o foloseşte. Şi ea se găseşte într-o mare varietate. Medicii recomanda să iei sare nerafinată, neiodata. De obicei se găseşte sub o formă mai grunjoasa şi nu are acea culoare albă, perfectă, care este nenaturală.

Salata de cruditati cu iaurt

Piper

Mâncarea este mai bună la gust dacă pui piper. Şi procesele metabolice ale corpului se vor îmbunătăţi. Dar, ca să te bucuri de toată savoarea sa, nu lua piper deja măcinat. Ia acele recipiente care au râşnita deja încorporată. Vei vedea că este o mare diferenţă.

Pui prajit (reteta marocana)

Pudră de chili

Pudră de chili înseamnă o combinaţie de ardei iuţi uscaţi şi apoi mărunţiţi. Ea poate să fie iute sau mai puţin iute, în funcţie de tipul de ardei iute folosit. Poate să fie însoţită şi de alte condimente, cum ar fi chimen, coriandru, oregano. Este renumită pentru calităţile sale de detoxifiere şi de ajutor al sistemului vascular. Se consuma în cantităţi mici şi merge foarte bine la fripturi şi la legume.

Chili cu carne si legume

Scorţişoară măcinată

Cred că 80 % din reţetele specifice de toamnă târzie şi iarna folosesc scorţişoară. Mai ales atunci când este vorba despre prăjituri. Eu încă nu am reuşit să mă împac cu gustul ei, dar foarte mulţi o adoră.

Cuscus cu scortisoara

Chimen măcinat

Chimenul este picant şi aromat. Gustul sau este destul de puternic şi se foloseşte de obicei singur, nu în combinaţie cu alte condimente. Merge cu cartofi copţi, cu tocăniţă de porc sau miel, cu varză murată. Apare adesea şi pe covrigeii cu brânză.

Cartofi cu chimen

Curry indian

Acest amestec de condimente se găseşte sub nenumărate forme. Cam toate conţin coriandru, turmeric şi chimen, la care se mai pot adăuga încă 20 de alte condimente. Trebuie să te uiţi bine pe etichetă să vezi dacă iei ceva iute, dulce sau picant. Se mănâncă adesea cu orez, dar şi cu mâncăruri de legume sau carne.

Salata de varza alba cu curry

Nucşoara

Nucsoara este un condiment cu aromă fină, care pare şi iute şi dulce în acelaşi timp. Ea se foloseşte mai ales iarna, în prăjituri sau pentru vin fiert.

Paste cu cascaval si nucsoara

Oregano

Este o plantă din zona mediteraneeană şi este folosit la mâncăruri specifice din această zonă: paşte, pizza.

Sos de rosii pentru pizza

Ardei iute

Folosit des şi în bucătăria românească, ardeiul iute se poate întâlni de la ciorbe până la mâncăruri cu carne. Ba chiar şi în prăjituri cu ciocolată.

Prajitura cu ciocolata si ardei iute

Citeste Mai Mult →

Târg de toamnă ţărănească la Muzeul Ţăranului Român

Dacă nu ai apucat să faci zacusca şi dulceţuri în această toamnă, atunci ai posibilitatea de a le cumpăra direct de la ţărani în curtea Muzeului Ţăranului Român.

Târgul are loc în perioada 8-9 octobrie, între orele 10-18 şi intrarea este liberă.

Pe lângă zacusca şi conserve mai poţi găsi aici sucuri făcute în casă, ţuica şi prăjituri. Şi, că masa să fie mai frumoasă, poţi cumpăra şi ştergare frumos făcute, linguri de lemn şi farfurii frumos încondeiate. Ba poţi găsi chiar şi haine ţărăneşti, dacă până acum nu ai apucat să achiziţionezi o ie autentică.

toamna

Citeste Mai Mult →

Ce alimente nu ar trebui să ţii în frigider?

Ce nu trebuie sa tinem in frigider. Sursa foto.

Ce nu trebuie sa tinem in frigider. Sursa foto.

Ştim că trebuie să ţinem în frigider mâncarea gătită. Şi carne, ouă, lactate. Ce facem însă cu restul alimentelor, le ţinem sau nu în frigider – pâine, cartofi, banane, salate?
Haideţi să vedem. Vom împărţi alimentele în două grupe. Alimente pe care nu ar trebui să le ţii în frigider şi alimente pe care le-ai putea putea ţine şi în frigider şi afară.

Alimente pe care nu trebuie să le ţii în frigider

Cartofi
Motivul pentru care nu se ţin cartofii în frigider este pentru că temperatura scăzută transforma amidonul din cartofi în zahăr, aşa că vor căpăta un gust neplăcut când vor fi gătiţi. Ei se ţin la temperatura camerei.

Roşii
Roşiile se strică mult mai repede în frigider. Ar trebui ţinute afară ca să nu li se altereze gustul.

Miere
Mierea nu se strică dacă stă afară. În plus, ţinută în frigider devine foarte tare şi se utilizează greu.

Ceapa
Este adevărat că ceapa poate rezista mai mult timp dacă este ţinută în frigider. Însă se va înmuia, ceea ce nu ne place. Ceapa ar trebui ţinută la temperatura camerei, însă nu în acelaşi loc cu cartofii, întrucât se va strica mai repede.

Alimente pe care le poţi ţine şi în frigider şi afară

Unt de arahide
Se poate ţine atât în afară frigiderului cât şi afară. Regulă care este aplicabilă şi pentru nutella.

Pâine
Pâinea ţinută în frigider este mai tare. Pe de altă parte, este adevărat că rezistă mai mult. Alege în funcţie de ce contează pentru tine.

Banane
Este adevărat, dacă le ţii în frigider, coaja le devine neagră. Dar interiorul este la fel de bun. Dacă le ţii afară se vor strica mai repede. Deci contează în cât timp le mănânci.

Produse de patiserie
Pot să fie ţinute afară fără probleme, însă se vor strica mai repede decât dacă stau în frigider.

Citeste Mai Mult →

Să alegi o tigaie din fontă?

Ce face tigaia de fonta sa fie atat de speciala? Sursa foto.

Ce face tigaia de fonta sa fie atat de speciala? Sursa foto.

Dacă găteşti des şi te mai uiţi şi pe la emisiuni culinare sau pe la ce fac mătuşile la ţară atunci fără îndoială ai auzit de tigăile de fontă.

Ei bine, aceste tigai în care găteau bunicile noastre au devenit în ultima vreme extrem de populare. Dacă eşti un hipster al bucătăriei atunci cu siguranţă ai o tigaie de fontă acasă. Preferabil una dată jos chiar din podul bunicii, unde a fost urcata atunci când tigăile de teflon, uşoare şi non aderente ne-au furat ochii şi sufletul (cred unii).

De ce sunt aceste tigai din fonta atât de apreciate?
Ei bine, au personalitate. Este o tigaie cu care ai o relaţie strânsă. Este o tigaie pe care trebuie să o îngrijeşti ca să te servească bine. Şi nu o arunci toată viaţa. O pui la păstrare într-un dulap ca să descopere prin ea şi nepoţii tăi hipsteri bucuria de a găti.

Glumesc un pic, dar nu prea. Tigăile din fonta nu se strică, dacă ştii să le îngrijeşti. Şi nu se prinde mâncarea de ele, dacă ştii să le îngrijeşti. Şi nu adăugă compuşi chimici nocivi în mâncare, dacă ştii să le îngrijeşti.

În principiu trebuie să faci următoarele lucruri pentru a avea o tigaie de fontă care să te servească bine:

  • Înainte de prima folosire să o asezonezi. Asta înseamnă că ungi tigaia cu o peliculă fină de ulei şi apoi o pui la cuptor pentru o oră. Se spune că ar trebui să repeţi acest lucru de 2, 3 ori înainte de a găti în ea.
    Prin acest procedeu poţi să fii sigur că vei obţine o tigaie antiaderenta, de care mâncarea nu se va prinde. Şi că vei putea fără probleme să găteşti folosind puţin ulei.
  • Nu foloseşti detergent la spălat. Aşa cum absoarbe uleiul pentru a deveni antiaderenta, tigaia de fontă absoarbe şi detergentul de vase. Aşa că vei curăţa tigaia doar cu un burete şi apă caldă.
  • Nu laşi tigaia în spaţii umede pentru că va rugini. O usuci bine înainte de a o pune în dulap. Nu îi pui capac. Şi o dată la câteva folosiri o mai ungi cu ulei. În acest fel poţi să fii sigur că nu va rugini.

Ai ceva bătaie de cap, nu-i aşa?

Dar ai şi avantaje.
– Nu vei mai cumpăra o altă tigaie toată viaţa ta. O poţi folosi şi în cuptor şi pe aragaz, după cum îţi este pofta. Poţi găti în ea orice, de la legume sote până la prăjituri.
– Este o tigaie care se încinge foarte tare şi în care mâncarea se găteşte uniform. Sunt mulţi entuziaşti care ar jura că mâncarea este mult mai bună la gust dacă este făcută în tigaie de fontă.
– Este un trend internaţional, prin urmare există fel de fel de reţete care se pot face în tigaie de fontă. Ispita este mare, aşa că poţi deveni un bucătar mai bun.

Ps. Mare atenţie când o utilizezi! Este o tigaie grea, de obicei în jur de 3 kilograme. În plus, cel mai adesea şi mânerul este tot din fonta, ca să poată să fie introdusă în cuptor. Aşa că ai grijă la posibile accidente.

Citeste Mai Mult →

Cum se prăjesc seminţele de dovleac

Nu arunca semintele de dovleac. Ele sunt o gustare foarte sanatoasa

Nu arunca semintele de dovleac. Ele sunt o gustare foarte sanatoasa. Sursa foto

Bunicii mei nu prea obişnuiau să gătească dovleac, deşi aveau din belşug la ei în grădină. Însă întotdeauna prăjeau seminţele, care ieşeau minunate.

Este simplu să prăjeşti seminţe, este distractiv şi apoi ai o gustare bună la gust şi foarte sănătoasă.

Cum se prăjesc seminţele de dovleac

Începe prin a scoate seminţele din dovleac. Îndepărtează, pe cât poţi, membrane, însă nu îţi bate capul prea tare cu asta.

Pune seminţele într-un castron plin cu apă. În acest fel membrane se va îndepărta uşor.

Pune seminţele într-o sită să se scutga de apă şi apoi foloseşte prosoape de hârtie pentru a le usca. Trebuie să fie bine uscate, altfel nu vor deveni crocante.

Unge o tavă de cuptor cu ulei şi împrăştie seminţele. Adăugă peste ele sare şi condimente, după gust.

Pune-le în cuptorul încins pentru aproximativ 15 minute, până când devin aurii şi crocante.

Video

Dacă explicaţiile de mai sus ţi se par insuficiente urmăreşte acest video.Chiar este uşor să prăjeşti seminţe de dovleac!

Citeste Mai Mult →

10 Paşi mici spre schimbări mari

zi-buna

Orice schimbare trebuie privită ca o provocare, iar când vine vorba de viaţă de zi cu zi ar trebui să facem cât mai multe pentru a înlătura rutina. Nu uitaţi că în micile schimbări stau rezultatele mari, iar mai jos am pregătit o serie de sfaturi care v-ar putea aduce mai aproape de o viaţă plină de satisfacţii.

Respectă angajamentul făcut. Scrie-l , spune-l celor apropiaţi, distribuiţi pe social media. Fă tot ce este nevoie pentru a respecta ce ţi-ai propus. După ce ţi l-ai setat în minte şi l-ai spus altora, va fi mai uşor să începi şi să te ţi de el.

Mănâncă mai mult spanac. Are foarte puţine calorii, este plin de vitamine, fibre şi proteine​​. Adăugând spanac meselor tale vei crea un stil de viaţă mai sănătos şi te vei sătura mai repede. Poate fi adăugat la omletă, folosit în loc de salată în sandwich sau chiar sote. Este , de asemenea, o baza excelentă pentru smoothie-uri.

Chiftele cu brânză şi spanac

Opriţi televizorul. Acest aparat  pare să fie întotdeauna deschis undeva în surdină, chiar dacă nu sunteţi atent. Există o sumedenie de modalităţi prin care să te relaxezi şi să-ţi petreci scurtele momente de timp liber: de la cărţi, yoga, meditaţie sau joculeţe cu cei mici, unde mai pui că poţi ascultă în pace muzita ta preferată. Profită de aceste clipe!

Începeţi trezirea mai devreme. Dacă te trezeşti cu 20 de minute mai devreme, ai 20 de minute mai mult timp singur, 20 de minute pentru un mic dejun frumos, 20 de minute pentru a-ţi pregăti ziua. Poţi face chiar o serie de exerciţii fizice înainte de dus .

Prânzul la pachet. Alege -ţi pregăteşti mâncarea pentru prânz acasă. Vei economisi bani şi în plus, ştii exact ce conţin, adică vei avea parte şi de mai puţine calorii. Unde mai pui că ai tot internetul să găseşti o sumedenie de reţete simple şi accesibile!

Humus

Verificaţi condimentele. În primul rând, încercă să foloseşti mai puţin ketchup-ul, sosul BBQ sau orice alt sos pe care îl iei din comerţ. Multe dintre acestea sunt încărcate cu zahăr şi aditivi. https://gastropedia.ro/recipe-items/sos-de-rosii-i/

Bea mai multă apă. Apa este o parte esenţială a corpului nostru. Este necesară pentru funcţionarea de zi cu zi şi vitală pentru un antrenament de succes. Te poate ajuta şi să pierzi din kilograme.

Săriţi peste sucul de fructe din comerţ. În acestea, există multe ingrediente adăugate (cum ar fi zahăr sau aditivi), poţi renunţa fără probleme la ele şi să-ţi faci propriul suc din fructe alese de tine de la piaţă.

Serviţi cafeaua cât mai simplă. Pentru mulţi cafeaua este o adevărată plăcere, fie că e vorba de cea de dimineaţă sau din alte momente ale zilei. Însă în momentul în care adăugăm celelalte ingredinete (zahăr, lapte, frişcă sau diferite siropuri) aceasta devine o adevărat bombă calorică. Scapă de ele şi bucură-te de o cafea neagră

Încearcă o zi fără carne. Din când în când, alege-ţi câte o zi în care să nu consumi carne. Îţi vei detoxifia organismul şi vei descoperi o sumedenie de mâncăruri numai din legume, extrem de apetisante!

Quinoa cu dovlecel si seminte de pin

Sursa foto

Citeste Mai Mult →

5 greseli frecvente din bucatarie

mancare
Pe langa informatiile privind proprietatile nutritive ale alimentelor, este important sa cunoastem si eventualele greseli pe care le putem face in bucatarie. Combinatiile nefericite sau prepararea incorecta a alimentelor sunt doar doua dintre aceste exemple.

Pentru a nu ne confrunta mai tarziu cu efectele unor alegeri gresite, iata care sunt 5 dintre cele mai frecvente astfel de greseli:

Gatirea preparatelor prea mult timp

Fierberea sau prajirea alimentelor prea mult timp le schimba aroma si textura, reducand in acelasi timp din proprietatile lor nutritive. De exemplu, legumele isi pierd din vitamine atunci cand sunt fierte prea mult, iar carnea prajita prea mult va deveni uscata si greu de inghitit. In plus, carnea preparata astfel ar contine si substante carcinogene, asa ca asigura-te ca o gatesti atat cat sa devina moale si suculenta.

Ritualul gatitului devine o cursa contra cronometru

Nu degeaba se spune ca prepararea diverselor feluri de mancare reprezinta o arta. Pe langa savoarea aromelor imbinate si corectitudinea procesului in sine, unele alimente chiar au nevoie de timp pentru a furniza mai multe substante benefice. De exemplu, usturoiul declanseaza o reactie care elibereaza sulfura de alil, un compus anti-cancer, care controleaza eficient si nivelul colesterolului. Pentru ca aceasta substanta sa fie secretata intr-o cantitate mai mare, usturoiul curatat si maruntit trebuie lasat 10 minute inainte de a fi gatit pe foc.

Sos de iaurt cu usturoi

Mananci fructe imediat dupa masa sau in combinatii nesanatoase

Pastreaza fructele pentru acele gustari dintre mese. Nu este indicat sa mananci fructe imediat dupa masa fiindca acestea se digera in 30 de minute, iar restul alimentelor mai greu. Fructele ar trebui mancate singure, la un anume interval de mese si nu in alte combinatii care sa ne provoace simptome suparatoare cum ar fi balonare, dureri de stomac sau greata. Exceptie fac acele cazuri in care combini fructele cu legumele “neutre”, cum ar fi telina, legume verzi, seminte si nuci inmuiate.

Salata de fructe si miere

Combini amidonul cu proteinele

Produsele bogate in amidon (carbohidrati din paine, orez, paste, cereale, cartofi, produse de patiserie, fructe uscate etc) si cele care contin proteine se digera diferit, asadar trebuie sa nu le combinam in cadrul aceleiasi mese. Alimentele care contin amidon incep procesul de digestie inca din gura (saliva contine o enzime care descompune amidonul in molecule mai mici), in vreme ce proteinele doar atunci cand ajung in tractul gastro-intestinal. In plus, timpul de digerare este diferit. Daca mananci o masa bogata atat in produse din amidon, cat si in proteine, carbohidratii vor ramane in stomac, vor fermenta si vor intra in putrefactie in timp ce sistemul va digera proteinele si grasimile.

Renunti la o mare parte din coaja fructelor si a legumelor

Majoritatea antioxidantilor si a polifenolilor se localizeaza in coaja sau in suprafata de sub aceasta. De exemplu, pe langa resveratrol, coaja strugurilor negri contine numeroase substante benefice in bolile inflamatorii. Tocmai de aceea, este indicat sa mananci fructele si legumele cu tot cu coaja si, daca acest lucru nu este posibil, sa tai coaja cat mai subtire.

Citeste Mai Mult →

8 trucuri eficiente pentru placinte delicioase

Placinta cu mere

Placinta cu mere. Sursa foto.

Ne aflam in plin sezon al placintelor, asa ca avem nevoie de cateva trucuri utile pentru ca preparatul final sa fie cat mai savuros si aspectuos.

Fie ca optezi pentru placinta de mere, fie ca alegi sa pregatesti dulcele de sezon, placinta de dovleac, iata mai jos cateva sfaturi care iti vor fi cu siguranta de ajutor.

1.    Pentru ca stratul dintre mere si aluat sau crusta sa se coaca si sa se pastreze crocant, ai la indemana mai multe variante.

Una dintre ele ar fi sa asezi intre mere si aluat un strat de fulgi de porumb. La final, nici nu le vei simti prezenta intrucat se vor integra perfect in compozitie. O alta solutie ar fi sa ungi foaia de placinta cu un strat subtire de ciocolata alba topita, amestecata cu un pic de unt, dupa care sa torni umplutura.

2.    Merele Ionatan si Golden sunt cele mai potrivite pentru placinta de mere.

Ori de cate ori alegi merele pentru placinta, tine minte ca acestea nu trebuie sa se inmoaie prea tare dupa ce le vei fierbe. Soiurile recomandate pentru placinta sunt Ionatan si Golden.

3.    Care sunt condimentele potrivite pentru placinta de mere?

Placinta de mere permite adaugarea mai multor condimente, in functie de preferinta. Alege intre extract de vanilie, scortisoara, nucsoara, un pic de cardamom care va da placintei un gust usor piperat. Tine minte, insa, ca scortisoara se adauga in mixtura de mere si zahar dupa ce aceasta se ia de pe foc. Altfel, amestecul devine amar.

4.    Foloseste mai putin zahar decat se precizeaza in reteta!

Bineinteles, asta depinde de gustul fiecaruia, insa o cantitate mai mica de zahar iti va permite sa simti intr-adevar gustul merelor si al tuturor condimentelor adaugate. De asemenea, opteaza pentru zaharul brun, care va da placintei o savoare deosebita.

5.    Gusta umplutura inainte de a o aseza pe foaia de placinta!

Oricat de multa incredere ai avea in reteta ta, nu te baza doar pe acele cantitati si precizari. Gusta umplutura atunci cand e gata pentru a adauga eventuale ingrediente.

6.    Nuci coapte pentru o placinta de mere cu adevarat speciala!

Daca vrei sa dai placintei tale de mere un gust cu adevarat special, coace cateva nuci in cuptor, raceste-le, dupa care incorporeaza-le in mixtura de mere.

Placinta cu mere, cu aluat facut in casa

7.    Cand incorporam zaharul in cazul placintei de dovleac?

Pentru ca umplutura de dovleac sa nu devina prea moale, este recomandat sa se presare zaharul tos de-abia dupa ce umplutura se asaza pe foaia de placinta.

8.    Truc simplu si eficient pentru o placinta de dovleac aspectuoasa si gustoasa!

Cu 5 minute inainte ca placinta de dovleac sa fie gata, scoate-o din cuptor si unge foaia de la suprafata cu un pic de miere dizolvata in apa. Acest truc o va face mai crocanta si mai aspectuoasa.

Placinta cu dovleac

Citeste Mai Mult →

Cum se găteşte fasolea verde

Voi ştiţi ce simplu se fac orice mâncare cu fasole verde? Iar în plus este și foarte sănătoasă. Este o sursă importantă de vitamina K, de magneziu, vitamina C şi fibre. Are capacităţi antiinflamatorii, ajuta sistemul cardiovascular şi întăresc sistemul imunitar.

Cum se alege fasolea verde
Ai nevoie de o fasole verde proaspătă, culeasă înainte de a ajunge matură. Asta îi va conferi o textură crocantă şi te va scuti de firele care nu sunt prea plăcute în mâncare. Poţi verifica asta cu mâna. O fasole verde bună este una care pocneşte uşor atunci când o îndoi în două ca să o rupi.

Cum se găteşte fasolea verde
Cel mai sănătos mod de a găti fasolea verde este la abur. Ea este gata în aproximativ 5 minute, atunci când este făcută la aburi. Pentru a găti astfel îţi este sufiecient să ai o strecurătoare din inox pe care să o pui peste o oală obişnuită în care este apă ce fierbe.

Înainte de a o găti trebuie să o speli şi să îi rupi capetele, ceea ce se poate face cu mâna sau cu un cuţit. Poţi lăsa păstăile de fasole cât sunt sau să le rupi mai mici.

Dacă nu găteşti imediat fasolea cumpărată nu este nicio problemă. Ea poate să stea în frigider fără să se strice şi o săptămână. Pune-o în punga de plastic în care ai cumpărat-o, fără să o speli înainte.

Rețete cu fasole verde

Desigur, există numeroase reţete cu fasole verde. Noi ne-am aplecat asupra reţetelor cu fasole verde din bucătăria tradiţională românească. Aceste reţete se completează reciproc, în funcţie de ce fel de mâncare vrei să ai pe masă, dar altfel, sunt în mare măsură similare.

Salată de fasole verde cu usturoi

Salata de fasole verde

Salata de fasole verde

Fasole verde prajiita cu piept de pui

Fasole verde cu piept de pui

Fasole verde cu piept de pui

Fasole verde cu vită stil românesc vs stil chinezesc

Fasole verde cu vita

Fasole verde cu vita

Fasole verde scăzută, mâncare de post

Mancare de fasole scazuta

Mancare de fasole scazuta

Citeste Mai Mult →

Trei pasi pentru a pune muraturile de toamna

E vremea mustului, a strugurilor, a nucilor, dar si a muraturilor preparate cu atentie si pastrate in camara pentru la iarna. Legumele de toamna sunt vedetelor sezonului, fie ca se afla inca pe tarabele taranilor din piete, fie ca stau asezate frumos in borcanul de muraturi. Acest procedeu al pregatirii muraturilor este unul destul de simplu, pe care il poti deprinde foarte usor si tu. Daca vrei ca din toamna aceasta sa iti pregatesti propriul borcan de muraturi, iata mai jos cateva instructiuni simple care iti  vor usura munca:

  1. Pentru un borcan de 10 litri, avem nevoie de urmatoarele cumparaturi de toamna: 3 kg de castraveti, 3 kg de gogonele, 1kg de morcovi, 1 telina, 1 conopida, 1 kg ardei capia verzi, 2 capatani de usturoi, 1 pepene rosu mic, cateva tulpini de marar cu tot cu flori, 2 radacini de hrean.
  1. Se spala legumele, se lasa intr-un bol la scurs, dupa care incepem sa la asezam in borcan. Primul se pune pepenele, putin usturoi si cateva tulpini de marar cu tot cu flori, apoi cateva bucati de telina taiata. Apoi, incepem cu primul strat, format din castraveti, un strat de gogonele, un strat de morcovi curatati si taiati pe lung sau rondele, un strat de de telina curatata si taiata, un strat de conopida taiata in buchetele, un strat de ardei copia verzi si un sfert din capatana de usturoi. Apoi, se repeta suprapunerea straturilor pana se umple borcanul. La final, punem de-asupra 1-2 radacini de hrean si cateva frunze de telina.
  1. Zeama de saramura se pregateste astfel: pentru un borcan de 10 litri avem nevoie de o saramura formata din 5 litri de apa in care am pus in prealabil 5 linguri de sare cu varf. Amestecam pana se topeste sarea. Pentru a nu mai fi nevoiti sa vanturam muraturile, aceasta zeama se fierbe timp de 30 de minute. Se lasa sa se raceasca, dupa care se toarna peste legumele din borcan. Se leaga gura borcanului cu celofan si se depoziteaza intr-un loc racoros. In maxim 2 saptamani, vom putea manca muraturi din borcanul pregatit chiar de noi!
Citeste Mai Mult →

Codul bunelor maniere la restaurant

Codul bunelor maniere la restaurant

Codul bunelor maniere la restaurant

Bunele maniere sunt o dovada de educatie si inteligenta, iar acest cod se deprinde in timp, atunci cand invatam sa tinem cont de toate acele detalii care, se pare, fac intotdeauna diferenta.  Diverse situatii oficiale necesita un anume protocol: intalnirile de afaceri, prezentarile, petrecerile etc, toate implica o anumita eticheta.

Servirea mesei la restaurant presupune, de asemenea, cateva reguli incluse in codul bunelor maniere. Chiar daca ne aflam alaturi de prieteni, sefi sau rude, acel spatiu este unul oficial in care eticheta conteaza. Tocmai de aceea, citeste mai jos cateva dintre cele mai importante maniere de respectat la restaurant:

  1. Barbatul intra primul in restaurant, inaintea femeii

Atunci cand intram intr-un local, toti ochii sunt atintiti asupra noastra. Tocmai de aceea, este necesar ca barbatul sa fie primul care intra, ferindu-si partenera de privirile celorlalti.

  1. Nu iti aseza haina pe spatarul scaunului!

Restaurantele care se respecta au garderoba, asa ca lasa-ti acolo haina si nu o aseza pe spatarul scaunului.Barbatul este cel care isi ajuta partenera sa isi dea jos haina si ii trage usor scaunul pentru ca aceasta sa se aseze. Persoanele de sex masculin se pot aseza doar in momentul in care toate doamnele de la masa stau jos.

  1. Meniul se consulta in liniste, fara a-ti arata dezaprobarea sau incantarea fata de anumite feluri de mancare!

De altfel, domnii pot consulta chelnerul in privinta meniului, dar nu trebuie sa isi exprime in mod vadit entuziasmul sau indignarea in privinta anumitor detalii aflate.

  1. Nu-i servi tu pe ceilalti intrucat acesta este strict rolul chelnerului!

Doar chelnerul este cel care serveste la masa. O exceptie poate fi situatia in care barbatul toarna vin in pahare. Atunci, sticla nu se aseaza pe masa, ci in frapiera.

  1. Vinurile se aleg la inceput, degustarea fiind exclusiva pentru domni!

Vinul alb se potriveste unor feluri de mancare pe baza de peste , pe cand vinul rosu merge cu friptura. Pentru a alege vinul preferat, este indicat ca domnii sa deguste cateva tipuri de vin la inceput.

  1. Daca ai nevoie de un tacam, bol sau alt obiect de pe masa, solicita-l persoanei care se afla in apropierea acestuia!

Chiar daca tu consideri ca este suficient de aproape, nu te intinde dupa niciun obiect de pe masa. Solicita-l persoanei cel mai aproape de bolul sau tacamul respectiv.

  1. Nu iti turna bautura in pahar daca acesta nu este gol!

La restaurant, paharele sunt asezate in partea de sus, dreapta, a farfuriei, fiind in numar de doua sau patru. Cand sunt patru, primul din stanga este pentru vin rosu, urmatorul pentru vin alb, paharul de sampanie si cel de apa. Vinul nu se toarna in pahare atat timp cat acesta nu este gol.

  1. Fructele se mananca diferit, in functie de tipul lor: bananele se decojesc, dupa care se taie cu furculita, fructe precum portocalele, mandarinele sau grapefruitul se decojesc cu ajutorul unui cutit, dupa care se taie felii, cuburile de pepene se servesc cu furculita. De asemenea, fructele cu un singur sambure mai mare, cum ar fi piersicile, caisele, nectarinele etc, se taie in patru si se indeparteaza samburele, iar fructele mai mici se servesc cu lingurita. Trebuie sa stii ca samburii fructelor sau cei ai maslinelor se pun discret in lingurita si apoi in farfurie.
  1. Aseaza tacamurile pe farfurie, paralel, cu dintii in jos doar atunci cand ai terminat felul de mancare

Niciun tacam murdar nu trebuie sa atinga fata de masa, asa ca rezeama tacamurile de farfuria plata de sub bol. Pentru a atentiona chelnerul ca ai terminat de servit un anume fel de mancare, aseaza tacamurile pe farfurie, paralel, cu dintii in jos.

  1. Ordinea tacamurilor, regula cea mai simpla: din exterior spre interior

Vei avea la masa o serie de furculite pe stanga si o serie de linguri si cutite pe partea dreapta. De la primul fel de mancare, incepe cu obiectul cel mai indepartat, din exterior spre interior.

  1. Fii atent la detalii!

Tine minte ca te afli intr-un cadru oficial, asa ca ai grija de lucrurile marunte si, aparent, nesemnificative. Nu fi nepoliticos, nu privi insistent, nu rade si nu vorbi prea tare, nu chema cu voce tare chelnerul ori de cate ori ai nevoie de ceva sau nu te contrazice cu acesta chiar daca ai dreptate.

Citeste Mai Mult →

Poţi să mănânci seminţe de pepene?

Manâncă fără grijă cu tot cu semințe

Manâncă fără grijă cu tot cu semințe

Pepenele este cel mai îndrăgit fruct la sfârşit de vară. Singurul lucru care ne enervează la el sunt seminţele. Uneori sunt mult prea multe şi ne vine greu să îl curăţăm. Putem să înghiţim pepenele cu tot cu seminţe?

Cu siguranţă putem să o facem. Nu numai că nu ne va creşte un pepene în burtă, aşa cum se sperie uneori copiii, dar chiar este sănătos pentru noi să o facem. Precum seminţele de de chia, seminţele de pepene conţin vitamina B, potasiu, magneziu, zinc, proteine şi grăsimi sănătoase. Aşa că dacă te enervează să le scuipi poţi fără grijă să le mesteci şi să le înghiţi.

Cum se mănâncă seminţele de pepene
Mai sunt şi alte modalităţi de a consuma seminţele de pepene pe lângă cea descrisă mai sus. Una dintre ele presupune să scapi de învelişul negru al seminţelor de pepene.

Mai întâi pui seminţele de pepene în apă peste noapte. Apoi le laşi câteva zile, până când vezi că au început să încolţească. Odată ce a început acest proces le pui la uscat, fie la soare, fie în cuptor. Şi apoi pot să fie consumate, că orice alte seminţe.

Sau le poţi face prăjite. Pentru asta dai drumul la cuptor, le pui într-o tavă cu un pic de sare şi un strop de ulei şi le laşi cam 15 minute. Astfel ele devin maronii şi crocante, numai bune de luat ca o gustare. Este adevărat însă că în acest mod o parte din conţinutul lor nutriţional dispare.

Procedeul este similar cu cel din video de mai jos

Citeste Mai Mult →

Soluţii pentru a lua o salată la serviciu

Cum pregătești borcanele cu salată pentru serviciu

Cum pregătești borcanele cu salată pentru serviciu

Doar necunoscătorii cred că o salată este un fel de mâncare simplu. De fapt, este destul de complicat de făcut, este dificil de transportat şi uşor perisabil. Aşa că sfârşim prin a nu mânca atât de multă salată precum ne-am dori.
Dar există câteva trucuri de care ne putem folosi pentru a avea salată şi la serviciu

Să avem în dulap un pic de ulei de măsline
Salata fără ulei de măsline parcă nu are niciun gust. Şi îţi este foame imediat după ce ai terminat-o. Aşa ca uleiul de măsline este esenţial. Nu îl poţi pune însă de acasă. Ca să nu strici ingredientele. Şi să reduci cât mai mult riscul de accidente. Aşa că îţi trebuie o sticlă cu ulei de măsline la serviciu.

Să optăm pentru ingrediente care nu se strica aşa uşor
Roşiile, castraveţii şi frunzele verzi care au fost tăiate de mai multă vreme nu prea mai sunt îmbietoare. Aşa că trebuie să alegi pentru salatele tale ingrediente care nu se strica aşa de uşor. Cum ar fi broccoli, ardeii sau ridichile. Mai ia în calcul şi boabele de fasole sau de porumb. Mai ales că sunt atât de hrănitoare. Totuşi o salată care nu este verde parcă nu este salata. Aşa că, dacă vrei să conţină şi frunze verzi atunci le ţii deoparte şi le amesteci cu restul salatei chiar atunci când o serveşti.

Să nu uităm de cereale
Nu ştiu pe nimeni care să fi mâncat câteva frunze de salată şi să se considere satul. Aşa că orice salată care vrem să constituie cu adevărat prânzul nostru trebuie să conţină cereale. Poţi pune şi crutoane când serveşti, dar parcă nu ar fi atât de indicat. Mult mai bine este să apelezi la fulgi de hrişcă crocanţi sau la quinoa fiartă.

Să nu uităm de proteine
Ai nevoie de proteine în dieta ta. Aşa că salata care constituie masa ta principală a zilei ar trebui să le conţină. Poţi pune în salata mozarella, să zicem. Său piept de curcan făcut la grătar. Sau seminţe de chia. Ideea este să fie un fel de mâncare care să îţi ţină de foame.

Şi, nu uita, salatele ocupă destul de mult spaţiu şi se mănâncă în mai mult timp. Nu are niciun rost să îţi iei o porţie infimă doar pentru că îţi intră uşor în geantă. Asta te va face doar să cobori la primul fast food din colţ şi să îţi cumperi ceva nesănătos. Salata ta merită spaţiu ca să fie transportată şi merită timp ca să fie mâncată. Aşa că acorda-i-le!

Îţi propunem, mai jos, trei salate

Salata cu andive si seminte de floarea soarelui
Salata de fasole verde cu usturoi
Salata de ton cu portocale

Sursa foto

Citeste Mai Mult →

Cum să găteşti broccoli, bonus 5 rețete

Cum se gătește broccoli

Cum se gătește broccoli

Ca orice fost copil mofturos îmi este destul de dificil să introduc alimente noi în dieta mea, mai ales legume. Şi, cu toate că am mai mâncat broccoli din când în când, fie pe pizza, fie în salate, nu pot trece peste o sfială iniţială care mă face să nu ştiu cum să abordez broccoli.

Aşa că m-am hotărât să iau taurul de coarne şi să fac din prepararea broccoliu-lui ceva cât se poate de comun. Voi începe cu primul pas: cum alegi broccoli şi cum îl pregăteşti.

Cum alegi broccoli

Am aflat că nu este deloc dificil să îl alegi. Trebuie să ai grijă că florile sale să aibă o frumoasă culoare verde, uniformă, fără puncte galbene sau maronii. Odată adus acasă, broccoli ar trebui să reziste în frigider o săptămână, fără să se strice. Deci avem timp suficient ca să îl punem în mai multe feluri de mâncare.

Cum pregăteşti broccoli

Există foarte multe modalităţi de a folosi broccoli în mâncare. El poate fi mâncat ca atare, crud, în salate. La fel cum poate fi consumată şi conopida. Mai poate fi şi fiert, prăjit, făcut la cuptor. Ba chiar şi pe grătar!

Se începe prin a tăia bucheţelele de broccoli cât mai aproape de tulpina şi a le separa, astfel încât fiecare să poată fi mâncată dintr-o înghiţitură. Tulpina nu se aruncă, pentru că şi ea este foarte bună. Se taie şi ea în bucăţi mici. Pentru a se face, tulpina ia mai mult timp, aşa că este bine să o puneţi într-un castron separat.

Broccoli fiert
Pentru a fierbe broccoli ai nevoie de foarte puţin timp. Vrei ca ele să rămână încă crocante, ceea ce le face foarte plăcut de mâncat. Se pune la fiert o oală mare cu apă. Se adăugă sare. Când apa fierbe se pun bucăţelele de broccoli. Se lasă un minut, un minut jumătate şi apoi se scot din apă cu o paletă. Este de preferat să le puneţi imediat într-un vas cu apă cu gheaţă, altfel vor continua să se facă şi după ce le-aţi luat de pe foc. Repetaţi operaţiunea şi cu bucăţile de tulpină, însă de data aceasta le lăsaţi 2 minute.
Făcut astfel, este foarte bun în salate.

Broccoli la aburi
Alimentele gatite la aburi îşi păstrează cel mai bine proprietăţile. Poţi găti broccoli la aburi punând pe foc o oală mare cu apă. Când ea fierbe pui deasupra broccoli într-o strecurătoare pentru gătit la aburi. Şi acoperi totul cu un capac. Ar trebui să fie gata în 4-5 minute.
După ce le scoţi le poţi consuma imediat, cu un pic de ulei de măsline şi condimente.

Broccoli sote
Pentru a face broccoli sote ai nevoie de o tigaie mare pe care să o ungi cu un pic de ulei. Adaugi când este încinsă bucăţile de broccoli şi le amesteci bine, astfel încât să se acopere şi ele cu ulei. Le adaugi un pic de sare şi le ţii în jur de un minut. Ca să iasă bine este important ca broccoli să nu aibă multă apă.

Broccoli la cuptor
Începi prin a da drumul la cuptor, să fie încins. Este important ca broccoli să nu aibă apă. Acoperi o tavă cu o foaie de copt. Pui pe broccoli un pic de sare şi ulei. Pui bucăţile de broccoli în tavă, una lângă alta. Se ţin în jur de 25 de minute, până când broccoli devne crocant şi are părţi maronii, caramelizate.

Reţete cu broccoli

Haideţi să vedem câteva reţete în care se poate folosi broccoli. Ca şi conopida, el poate să fie un ingredient în foarte multe feluri de mâncare

Supa: Supa cremă de broccoli și conopidă

Supa crema de broccoli si conopida

Supa crema de broccoli si conopida

Sufle: Sufle de cartofi cu broccoli

Sufleu de cartofi

Sufleu de cartofi

Paste: Paste cu somon și broccoli

Paste cu somon si broccoli

Paste cu somon si broccoli

Pate: Pate vegetarian din broccoli

Pateu de broccoli

Pateu de broccoli

Chifteluţe: Chifteluțe din broccoli și pesmet

Chifteluțe cu broccoli

Chifteluțe cu broccoli

Citeste Mai Mult →

6 trucuri pentru un frigider organizat, în imagini

Frigiderul nu are niciodată un spaţiu atât de mare pe cât ne-ar plăcea nouă, gurmanzilor. Aşa că este esenţial să îl avem bine organizat. În plus, scăpăm şi de neplăcerea de a arunca mâncarea sau de a nu şti ce să gătim, dacă vedem exact ce este în el.

Buzzfeed.com a făcut un foto-tutorial cu trucuri pentru a ţine frugiderul în ordine. Aruncaţi un ochi să vedeţi dacă vă ajuta.

Cutii pentru a ţine totul la locul său
Alimentele le poţi împărţi cu uşurinţă pe tipuri. Şi, ca să nu le arunci unele peste altele cel mai bine este să le pui în cutii.

Foloseste cutii pentru ordonare

Foloseste cutii pentru ordonare. Sursa foto.

Sertare acoperite
Dacă nu îţi place să scoţi sertarele din frigider cel mai simplu mod de a le curăţa este acoperindu-le cu o folie care poate fi aruncată.

frigider2

Sertare acoperite cu folie. Sursa foto.

Ingredientele pentru salate
Ingredientele deja curăţate pentru salate se ţin cel mai bine în borcane de sticlă. Altfel sunt şanse mari să le arunci stricate peste o săptămână.

frigider3

Cum pastrezi salatele. Sursa foto.

Ţine evidenţa
Poţi scrie pe frigider cu un marker care se şterge ce anume ai înăuntru. Foarte util în cazul unui congelator plin.

frigider4

Scrie pe frigider ce mai ai inauntru. Sursa foto.

Cum ţii mâncarea gătită
Ţine mâncarea gătită în cutii şi nu în oale, care ocupa foarte mult loc. Le poti cumpara de aici.

frigider5

Cutii pentru depozitat si transportat mancarea.

Ce trebuie consumat imediat
O cutie în care ai pus tot ceea ce trebuie consumat imediat este de mare ajutor ca să nu mai ai în frigider lucruri despre care nu mai ştii.

frigider6

Tine mancarea la vedere. Sursa foto.

Citeste Mai Mult →