Este mult mai simplu sa te ingrasi decat sa slabesti. Si acesta este, fara indoiala, motivul pentru care ne este atat de greu sa slabim. Slabitul presupune munca.
Haideti sa vedem ce trebuie sa faci pentru a slabi si cum te poti pregati cat mai bine astfel incat sa nu dai gres de aceasta data. Doua reguli sunt esentiale:
Pregatirea in avans
Se crede, in mod destul de incorect, ca totul ar consta in motivatie. De fapt, mult mai importanta este pregatirea. Pentru ca degeaba vrei sa mananci corect daca nu ai la indemana alimentele pe care ar trebui sa le consumi. In astfel de situatii, cel mai adesea, foamea combinata cu lipsa de timp si cu un strop de lene te vor face sa sari peste regulile dietei “doar de aceasta data”.
Este bine sa ai mereu gatit in avans si sa ai la indemana gustari sanatoase, astfel atunci cand foamea te loveste sa nu ai tendinta de a te indrepta catre alimentele interzise.
Invata-ti dieta
Orice dieta se bazeaza pe faptul ca unele alimente se pot consuma, in timp ce altele trebuiesc eliminate. Trebuie sa stii pe de rost care sunt acestea. Mai mult decat atat, trebuie sa cauti retete care sa respecte aceste restrictii. Sau sa adaptezi retete care deja iti plac.
Gaseste cateva feluri de mancare despre care stii sigur ca iti plac. Este bine sa acoperi intreaga perioada a zilei – atat micul dejun, cat si pranzul si cina. Ai nevoie de cateva feluri de mancare acceptate pentru fiecare dintre ele.
In ultima vreme alergiile sunt din ce in ce mai comune si ele fac probleme atat copiilor cat si adultilor. In plus, faptul ca ai identificat un aliment ca fiind producator de alergii si l-ai eliminat nu inseamna ca in viitor nu poti dezvolta alergie la altceva.
Este foarte greu sa indentifici corect alergiile alimentare si care sunt alimentele care le provoaca. Aceste alergii pot provoca inflamatii in tot corpul, avand reactii pe care nu le asociem in mod obisnuit cu mancarea – guturai, migrene, eczeme, hiperactivitate, somnolenta, dar si reactii care stim ca sunt de la alimente – indigestii, diaree, umflarea stomacului, greata. Unele simtome pot sa fie rapide si atunci este usor de identificat alimentul care provoaca disconfortul, altele insa pot sa apara si la o cateva zile distanta.
Principala modalitate de a identifica care aliment provoaca alergii este sa elimini din start toate alimentele care este posibil sa provoace alergii si apoi sa le reintroduci treptat, la cateva saptamani distanta, urmarind cu atentie efectele lor.
Uite care sunt cele mai comune cauze ale alergiilor alimentare si in ce alimente se gasesc:
Lapte – poate duce la constipatie, diaree, gaze, migrena, guturai
Se gaseste in unt, smantana, branza, iaurt, inghetata si alte dulciuri. Ai putea in loc de inghetata sa alegi sorbetul.
Peste sau fructele de mare – pot provoca migrene, greata, eruptii, umflarea stomacului.
Trebuie eliminat atat pestele proaspat cat si conservele de peste sau pestele afumat. Este posibil si ca numai fructele de mare – homarul, crabul, scoicile sa provoace probleme.
Nuci si alune – Pot aparea urticarii, umflaturi, iar in cazuri extreme soc anafilactic.
Trebuiesc eliminate nucile, dar si alimente precum biscuiti, inghetata sau uleiuri cu aroma/urme de nuca.
Soia – poate duce la durere de cap sau indigestie.
Se elimina sub orice forma: tofu, lapte de soia, faina de soia, ulei de soia. Trebuie citite si etichetele intrucat poate sa apara in sosuri, prajituri, conserve.
Dieta Flexitariana este o dieta foarte populara in prezent. Ea are drept scop nu numai reducerea greutatii, ci si imbunatatirea starii de sanatate a organismului. Dieta are peste 10 ani vechime.
Ce inseamna dieta Flexitariana
Aceasta dieta a aparut din combinarea a doua concepte: stilul de hranire vegetarian si stilul de hranire flexibil, in care poti alege sa mananci ceea ce iti place. Ideea care sta la baza ei este urmatoarea: pentru a te bucura de toate beneficiile pentru sanatate pe care le aduce un stil de viata vegetarian nu este nevoie sa renunti complet la carne. Este suficient doar sa mananci mai putina.
Cum se tine dieta Flexitariana
Atunci cand obisnuiesti sa mananci carne te inveti sa o inlocuiesti cu una din urmatoarele alimente:
tofu
fasole
linte
mazare
seminte
oua
In plus, adaugi lactate, fructe si legume. Si folosesti cat mai multe condimente.
Se accepta 5 mese pe zi, dintre care 2 sunt gustari, care nu ar trebui sa depaseasca 150 de calorii. Masa de dimineata ar trebui sa fie in jur de 300 de calorii, in timp ce masa de pranz si cina la 400-500 de calorii fiecare.
Ce ai putea sa mananci
La masa de dimineata: cereale integrale cu lapte de soia, nuci si seminte
Frumusetea merge adesea mana in mana cu sanatatea. Degeaba te ingrijesti sa iti pui haine frumoase daca dintii tai dau semne ca nu ai avut suficienta grija de ei sau daca parul este nespalat. Insa cum trebuie sa procedam pentru a avea acei dinti albi, cum apar in reclame?
Toata lumea stie ca este important sa te speli pe dinti pentru a avea dinti sanatosi si a nu avea probleme cu cariile. Insa asta nu este suficient. Si dieta este foarte importanta.
Dintii au nevoie de calciu, mai ales in timpul sarcinii si in cazul copiilor. Calciul se obtine din lactate, sardine, susan si vegetale verzi. Pentru o buna absortie a calciului, organismul are nevoie de vitamina D, care se poate obtine din pestele gras, cum ar fi somonul sau pastravul.
Pentru o buna rezistenta a dintilor ai nevoie de vitamina A. Aceasta este procesata de catre organism din beta-caroten care se obtine in mare masura din morcovi, dar si din legume cu frunze verzi.
Care sunt principalele alimente care provoaca cariile
Stim ca zaharul din dulciuri duce la aparitia cariilor. Asta intrucat bacteriile care se gasesc in mod normal pe dinti il transforma in acizi care erodeaza smaltul.
Dar nu numai el este vinovat. Si amidonul din alimente este transformat in zaharuri si se intampla acelasi lucru. Mai ales daca aceste alimente fainoase raman lipite pe dinti.
Sucurile de fructe au acelasi efect, asa ca ar trebui sa ne clatim bine gura de fiecare data dupa ce le bem.
La fiecare inceput de primavara incepem sa ne gandim mai serios la silueta pe care o avem. Si, de cele mai multe ori, constatam ca ar trebui sa mai slabim cateva kilograme pe care le-am pus in iarna care tocmai a trecut.
Putem slabi mancand mai putin in general, insa daca ne este mai usor astfel putem sa urmam regulile unei diete. Asta ne va asigura ca vom slabi aproape sigur si ca nu vom gasi fel de fel de modalitati de a ne pacali singuri. Pe de alta parte insa, stim despre diete ca nu sunt intotdeauna o alegere sanatoasa. Pe care sa o incercam?
Ei bine, puteti pleca in cautarea dietei ideale de la un top al celor mai apreciate diete ale prezentului.
Dieta DASH
Dieta DASH este pe primul loc. Ea a fost conceputa special pentru a ajuta oamenii sa aiba o mai mica tensiune arteriala. Baza acestei diete sunt fructele, legumele, cerealele integrale, carnea slaba si lactatele fara multe grasimi. Cei care urmeaza aceasta dieta trebuie sa evite grasimile saturate, sucurile (dulci), dulciurile, lactatele grase (cum ar fi cascavalul) si sa manance, in general, mai putin sarat.
Aceasta dieta, adoptata de catre cei care traiesc pe malul Mediteranei, este legata de o buna sanatate, dar si de faptul ca ai o viata indelungata. Si aceasta dieta pune accentul pe fructe si legume crude, mai putina carne, insa multe grasimi sanatoase de la peste, ulei de masline, nuci.
Dieta Flexitariana ii incurajeaza pe cei care o adopta sa manance fructe si legume in cea mai mare parte a timpului. Cu toate acestea nu iti cere sa scoti carnea in intregime din meniu. Se considera ca in acest fel reduci riscul de boli de inima. Cum reduci consumul de carne? Consumand mai mult tofu, leguminoase (cum ar fi fasolea), seminte si oua.
Trebuie sa renunti cu totul la alcool daca vrei sa slabesti? Majoritatea dietelor spun ca da. Dar, ca in majoritatea cazurilor, de fapt trebuie sa renunti la excesele de alcool. Si trebuie sa stii destul de exact cate calorii are alcoolul, ca sa iti dai seama ce inseamna o iesire cu prietenii in care bei.
Sa le luam pe rand.
Cele mai sarace in calorii sunt bauturile spirtoase. O masura normala este de 25 de ml si ea are 50 de calorii. Ceea ce este foarte putin. Problema apare atunci cand le asociem cu foarte multe ingrediente pentru a obtine un cocktail. Adaugam mult zahar si sucuri. De exemplu Mojito are 160 de calorii, iar Bloody Mary 170.
O masura de vin este un pahar de 125 ml. Acesta poate avea de la 85 de calorii pana la 100 pentru vinurile albe dulci.
Berea are cele mai multe calorii. Numarul caloriilor creste pe masura ce berea este mai tare. Astfel, o bere obienuita de 275 ml are 90 de calorii in timp ce o bere tare la aceeasi masura are 170 de calorii. Problema care apare in cazul berii este ca aceasta are o cantitate redusa de alcool, in general de 3,5%, fata de 10% cat are vinul, asa ca avem, tendinta de a bea multa.
Uitandu-te la aceste date ai putea sa te intrebi de ce te ingrasa bautura, intrucat nu sunt chiar asa de multe calorii. Motivele sunt mai multe.
Rareori ne oprim la o singura masura, asa cum este descrisa mai sus. Poate ca un pahar de vin nu conteaza, dar daca bem 3, atunci deja am adunat 300 de calorii, adica atat cat are o masa consistenta.
Alcoolul contine ceea ce numim calorii goale, adica nu furnizeaza nutrientii de care are nevoie organismul.
Alcoolul consumat constant are un efect negativ asupra ficatului, diminuandu-i capacitatea de a arde grasimile. Asa ca daca consumi constant alcool poti deveni predispus la obezitate.
Acneea este o problemă a pielii de care suferă majoritatea adolescenţilor. Ea apare din cauza faptului că glandele sebacee produc prea mult sebum. Aceasta grăsime în combinaţie cu bacteriile care se găsesc în piele ajung să provoace inflamaţii.
Ea apare mai ales în perioada adolescenţei, în special din cauza hormonilor sexuali, dar se poate manifesta şi mai târziu, pe bază de stres.
S-a considerat, nu în întregime corect, că alimentaţia defectuoasă este cea care duce la apariţia acneii. Mai ales în cazul adolescenţilor, care mănâncă multă mâncare fastfood şi beau multe sucuri. Deşi este adevărat că o astfel de mâncare are un impact negativ asupra pielii, nu ea cauzează acneea. Însă putem ajuta pielea să se refacă dacă îi oferim vitaminele şi mineralele de care are nevoie.
Ce să consumăm din abundenţă
Alimente care conţin zinc. Printre acestea se număra nuci şi alune şi carnea de pasăre.
Dulciurile, fie că este vorba despre ciocolată, biscuiţi sau sucuri. Putem sa ne invatam sa consumam fructe de cate ori simtim nevoia de ceva bun.
Gustările foarte sărate, aşa cum sunt majoritatea celor pe care le luăm de la supermarket. Sa incercam sa ne facem floricele acasa. Sau sa ne obisnuim sa mancam seminte de dovleac, de floarea soarelui sau nuci atunci cand vrem sa rontaim ceva.
Alimentele care conţin zahăr – de ex ketch-up sau alte sosuri gata preparate. Aici trebuie urmarit cu atentie, intrucat mai degraba este dificil sa gasesti alimente fara zahar.
Nimeni nu poate să stea să gătească mâncare proaspătă în fiecare zi, ba chiar şi de mai multe ori pe zi. De de aceea este foarte important ca mâncarea gătită să fie în mod corect depozitată, astfel încât să putem să o consumăm mai multe zile.
Principala problemă pe care o avem cu mâncarea este înmulţirea bacteriilor. Ele se înmulţesc mai ales la temperaturi între 6 şi 60 de grade. Aşa că mâncarea trebuie ţinută cât mai puţin la aceste temperaturi. Măsuri care trebuiesc luate
Mâncarea nu se reîncălzeşte de mai multe ori.
Atunci când reîncălziţi mâncarea este bine să o faceţi la peste 75 de grade, ca să distrugeţi bacteriile
Carnea crudă se pune pe cel mai de jos raft al frigiderului astfel încât zeama din ea să nu se scurgă pe restul alimentelor
Ar fi bine să nu mâncaţi alimente mai vechi de două zile
Voi respectaţi toate aceste reguli? Eu recunosc că nu. Atunci când fac supă sau ciorba ea se va mâna în mai mult de 2 zile. Dar niciodată nu reîncălzesc mâncarea. Se simte gustul de alterat.
Însă, dacă avem copii mici trebuie să ascultăm toate aceste reguli. Cel mai bine pentru ei este să facem mâncare pe loc, atunci când vor să mănânce, mai ales că facem cantităţi mici şi le plac lucrurile cât mai simple, neamestecate. Aşa că nu ar trebui să ne ia mult.
Unele minerale sunt necesare în cantităţi mai mari, altele în cantităţi mai mici. În general dieta noastră este suficient de echilibrată astfel încât să ne ofere necesarul de minerale de care avem nevoie fără să urmărim în mod special asta.
Pot exista însă şi perioade de carenta şi atunci corpul începe să sufere. Mai jos prezentăm câteva dintre simptomele care indică faptul că ar trebui să consumăm alimente mai bogate într-un anume mineral.
Slăbiciune musculară, oase friabile
Avem nevoie de mai mult calciu, el fiind vital pentru rezistenţa oaselor şi dinţilor, precum şi pentru buna funcţionare a oaselor. O sursă bună de calciu găsim în lactate, sardine, susan.
Avem nevoie de mai mult magneziu. Magneziu este implicat în contracţia musculară şi transmiterea nervoasă. Îl găsim în cereale integrale, nuci, susan, smochine.
Poate să fie vorba despre o lipsă de potasiu. Potasiul menţine ritmul cardiac şi tensiunea arterială în limite normale. Se găseşte în banane, seminţe, nuci, leguminoase.
Zincul este un mineral important pentru creştere, reproducere şi imunitate. O bună sursă de zinc sunt stridiile, carnea roşie, seminţele de floarea soarelui, alunele.
Nu prea obişnuim să analizăm ceea ce consumam într-o lună de zile. Şi mă gândesc să facem asta fiecare dintre noi, profitând de faptul că există o astfel de discutie acum la nivelul Parlamentului. Am putea de ex să păstrăm bonurile de la cumpărături și să analizăm ce cumpărăm pe categorii de alimente.
Calculul oficial a fost făcut pentru o familie de 4 persoane (2 adulţi şi 2 copii), pentru un trai decent. Preţul total al acestor alimente a fost evaluat la 1048 lei. Să vedem ce intra în coşul pus în discuţie
Făină 3,084 kg
Mălai 5,888 kg
Pâine 31,966 kg
Paste făinoase 0,701 kg
Orez 1,402 kg
Fasole boabe 2,103 kg
Cartofi 13,179 kg
Morcovi, pătrunjel, păstârnac 1,682 kg
Ceapă uscată 2,524 kg
Varză murată şi alte murături 3,084 kg
Mere 3,084 kg
Citrice, fructe meridionale 0,561 kg
Carne de bovine 0,701 kg
Carne de porcine 2,524 kg
Carne de pasăre 2,804 kg
Carne de oaie şi alte feluri de carne 0,421 kg
Preparate din carne (mezeluri) 2,524 kg
Peşte proaspăt şi congelat 0,841 kg
Lapte proaspăt 14,861
Lapte bătut, iaurt 0,701 l
Telemea de vacă 1,122 kg
Telemea de oaie 701 gr
Brânză proaspătă şi smântână 981 gr
Ouă 42 bucăţi
Untură 701 gr
Ulei 2,804 l
Margarină 561 gr
Zahăr 2,804 kg
Sursa – adevarul.ro
Să facem un calcul scurt să vedem unde ajungem. Ne vom raporta, ca să ne fie mai uşor să înţelegem, la piramida alimentară.
58 kg de produse făinoase
11kg fructe şi legume
10 kg carne
18kg lactate
7 kg grăsimi si zahar
După cum se poate vedea, comparativ cu imaginea, avem mult zahăr, multe grăsimi, însă fructele şi legumele nu prea îşi fac locul. Iar dacă intrăm și mai în amanunt sunt multe alegeri cu care nu am fi de acord – de ex pește este aproape deloc, în schimb multe mezeluri. Pare o reţetă garantată ca să fii gras. Vouă cum vi se pare acest coş de consum?
Adesea ne uităm pe etichetele alimentelor şi începem să ne îngrozim. Ştim că ar trebui să încercăm să scăpăm de substanţele chimice, însă toate par să aibă aditivi. Şi atunci cum să ne hrănim sănătos?
Trebuie spus că o mare parte din această panica este exagarata. Există puţine persoane cu organism atât de sensibil încât să aibă reacţii adverse. Şi în puţine cazuri aditivii înrăutăţesc afecţiuni deja existente. Nimeni din industria alimentară nu foloseşte aditivi fără să fi fost în prealabil aprobaţi. Controlul este destul de riguros. Mai puţin de 10% dintre aditivi sunt sintetici, iar aditivii în total reprezintă sub 0,5% din tot ce consumăm noi.
Dar de ce folosim aditivi dacă tot exista aceste riscuri?
Pentru culoare. De exemplu, şi vitamina C este un aditiv şi ea împiedica inegrirea fructelor. De asta şi punem lămâie în gemuri. Se folosesc foarte mulţi aditivi pentru culoare în industria alimentară, mai ales din cauza faptului că acum nu consumăm alimentele imediat ce pe producem, ci le depozităm şi transportam mult. Dar şi pentru că ne aşteptăm ca alimentele să aibă o anumită culoare – de exemplu, ne aşteptăm ca untul să fie mai galben decât ar fi în mod natural.
Pentru conservare. De foarte multă vreme folosim sare şi oţet pentru a conserva alimentele. Dacă nu le-am folosi atunci alimentele ar fi rapid atacate de ciuperci şi bacterii şi ne-am îmbolnăvi când le-am consuma.
Pentru aroma. Potentiatori de aromă se găsesc în majoritatea alimentelor procesate, mai ales în sosuri, supe la pachet, carne semipreparata. Ei obţin cam acelaşi efect pe care îl avem şi noi atunci când punem în mâncare roşii sau anşoa, adică dau gust.
Pentru îngroşare, omogenitate. Se găsesc în foarte multe alimente, mai ales în sosuri, supe, pâine, biscuiţi, prăjituri, îngheţată, gemuri, ciocolată. Ele ameliorează aspectul sporind omogenitatea, consistentă. De exemplu, împiedica separarea uleiului de apă.
Trebuie spus că alimentele care se găsesc în prezent în magazine sunt mai sănătoase decât cele care se găseau în trecut, când controlul alimentar nu era atât de mare. Desigur, este bine să alegem mâncare cât mai locală, care nu a fost transportată şi depozitată, să ne facem singuri conservele, să punem noi legume la congelator din propria gradina etc. Dar dacă nu putem face asta sau dacă nu avem acces la o sursă sigură asta nu înseamnă că ne vom îmbolnăvi.
Dacă vrem să fim atenţi la ceva, atunci putem fi atenţi la o alimentaţie cât mai echilibrată.
Un meniu variat ne asigura si preparate sanatoase, spun multi, insa lucrurile nu stau intotdeauna astfel. E drept ca unele combinatii, simple sau ceva mai sofisticate, ofera un gust savuros, dar exista alimente pe care nu ar trebui sa le asociem niciodata.
Flatulenta, dureri abdominale, tulburari de digestie sau pur si simplu neasimilarea vitaminelor si mineralelor regasite in acele alimente sunt doar cateva dintre neplacerile cauzate de aceste combinatii nepotrivite. Asadar, pentru a te asigura ca nu faci niciodata astfel de greseli, citeste mai jos care sunt cele mai nefericite 7 asocieri alimentare.
Lapte cu orice altceva
Cerealele cu lapte sau croissantul pe care il savurezi alaturi de un pahar mare de lapte ar putea sa nu fie startul potrivit pentru o zi energica. Cum laptele este un aliment complet, este digerat cel mai bine atunci cand este consumat singur. Cel mult, adauga in laptele calde sau rece o lingurita de miere.
Carne si cartofi
Ti se pare ca cea mai buna garnitura pentru o friptura sunt cartofii prajiti? Nimic mai gresit, avand in vedere ca amidonul din cartofi este digerat in intestinul subtire, in timp ce proteinele din carne sunt digerate in stomac. Rezultatul acestei asocieri nepotrivite? Dureri abdominale, probleme digestive si un metabolism dezechilibrat. Combina friptura cu o salata de legume verzi pentru a beneficia de o masa copioasa, dar si sanatoasa.
Stim deja regula potrivit careia fructele sunt o gustare intre mese si nu un desert dupa un preparat consistent. Tocmai de aceea, fructele se consuma la 2 ore distanta de mese. In plus, cum fructele contin acid care cauzeaza fermentarea in stomac si incetinesc digestia altor alimentele, este recomandat sa nu le folosim in nicio alta combinatie.
Branza si carne sau oua
Indicat ar fi sa nu asociezi doua surse de proteine la aceeasi masa. Tocmai de aceea, nu se recomanda sa asociezi branza cu omleta sau carne. O singura sursa de proteina la o masa este suficienta pentru a-ti asigura portia de energie si pentru a nu solicita prea mult sistemul digestiv.
Pe langa cereale cu lapte, nu asocia aceste alimente nici cu sucurile de fructe, in special cel de citrice. Acidul prezent in aceste sucuri distrug enzimele responsabile cu digestia necesara cerealelor, asa ca savureaza-ti sucul de portocale cu cel putin 30 de minute inainte de masa.
Vin cu desert
Cum alcoolul interfereaza cu zaharul din sange, crescand nivelul insulinei, vinul savurat dupa masa, la desert, ar putea cauza cresterea in greutate, dar si tulburari de metabolism. Tocmai de aceea, este indicat sa consumam vin cu alimente cu un indice glicemic scazut. Acestea sunt fructele, ciocolata neagra, alune, migdale.
Multă vreme s-a înfierat pâinea ca fiind un aliment dăunător organismului, unul care te îngrăşa şi nu îţi aduce niciun beneficiu. Mai ales pâinea albă a fost supusă dezaprobiului public mai ceva decât alcoolul. Să vedem cât adevăr există în aceste afirmaţii.
Pâinea este făcută dintr-un lichid (care poate să fie apă sau lapte), o faină (de obicei se foloseşte faină de grâu, însă poate să fie şi de secară şi atunci iese o pâine mai densă) şi drojdie (este cea care face aluatul să crească). Faină este o bună sursă de amidon şi de proteine. Ea conţine calciu şi vitamine din complexul B. Este şi o sursă de fier.
Asta nu înseamnă nici ca pâinea nu are niciun inconvenient
Este posibil să aibă prea multă sare. Este posibil să aibă şi zahăr adăugat. Uneori poate că pâinea integrală nu are decât un colorant.
Pe lângă ingredientele de mai sus pâinea mai poate să conţină aditivi, conservanţi, emulsificatori. Faină poate să fie albita.
Citiţi eticheta întotdeauna când alegeţi un sortiment nou de pâine.
Pâinea albă este făcută doar din mijlocul bobului de grâu, după ce se înlătură tot stratul exterior. Din această cauză ea este mai lipsită de fibre şi alte substanţe nutritive. Dar i se pot adăuga, că surplus, fibre, fier, calciu, tiamina.
Pâinea neagră este obţinută din boabe de grâu cărora li s-au îndepărtat parţial taratele. Adesea i se adăugă şi un colorant, precum caramelul.
Pâinea integrală este făcută fie din faina integrală, fie din faina albă căreia i se adăugă tărâţe şi germeni de grâu
Grahamul este făcut din faina neagră, căreia i se mai adăugă boabe de grâu şi faină de malţ.
Dar de ce slăbeşti totuşi dacă renunţi la pâine?
În general, orice tip de mâncare ai reduce slăbeşti. Cu cât mănânci mai puţin cu atât slăbeşti. Iar pâine noi mâncăm destul de multă, aşa că este o reducere semnificativă. În plus, dacă mâncăm cu pâine avem tendinţa de a mânca şi mai multe alimente care nu sunt recomandate, gen smântână, şuncă, caşcaval etc.
100 gr de pâine albă (3 felii relativ mici) au 235 calorii
100 gr de pâine neagră/integrală/de secară au 215 calorii
100 gr de croissant au 360 calorii, deci mare grijă la sortimentele de pâine mai speciale.
Se spune despre sănătatea părului că ar fi un indicator al sănătăţii corpului în general. Dacă nu te simţi bine câteva zile părul îşi pierde imediat din strălucire. Pentru o bună sănătate a părului ai nevoie de o dietă echilibrată, cu mulţi nutrienţi – cu vitamina A (se poate lua din ouă şi ficat), cu beta-caroten (de la verdeţuri şi morcovi), cu acizi graşi (din uleiuri şi nuci), cu zinc (din carne, seminţe de dovleac).
Dacă ai scalpul uscat sau mătreaţă
Este posibil să ai un deficit de zinc. Mâncaţi multă carne roşie, cum ar fi cea de vită. Şi seminţele de dovleac conţin zinc. Ele pot fi consumate ca atare sau să fie presărate în salate. Le puteţi adăuga şi în cereale, dimineaţa.
Este normal că părul să cadă. Se pierd zilnic până la 100 de fire de păr întrucât cresc unele noi. Există însă perioade în care firele de păr cad mai mult decât ar fi normal. Asta se întâmplă în perioade de stres, după o sarcină, dar şi dacă ai probleme de sănătate cum ar fi anemia.
Este bine să consumaţi alimente care sunt bogate în vinamine din complexul B, cum ar fi cerealele integrale, mazărea, iaurtul, ouăle.
Se ştie faptul că prin gătire alimentele îşi pierd din proprietăţi. Şi în general se recomandă ca fructele şi legumele să fie consumate mai ales crude. Nu aceleaşi indicaţii apar însă şi în cazul cerealelor. Acestea trebuiesc gatite pentru a fi digerate. În ceea ce priveşte carnea şi ouăle este periculos să le consumi crude întrucât poţi contacta bacterii periculoase care, altfel, se distrug prin expunerea la căldură.
Care sunt modurile indicate de a găti?
Prăjirea în grăsime
Aceasta este cea mai nesănătoasă metodă de a găti întrucât astfel alimentele absorb multă grăsime care este prăjită. Acest risc scade însă dacă uleiul este bine încins pentru că atunci se formează imediat o pojghiţă şi interiorul se face ca şi cum ar fi la abur.
Este o metoda foarte uşoară de a prepara alimentele. Este necesata puţină grăsime. Dacă temperatura este ridicată şi carnea sau legumele tăiate mărunt ele vor fi gata imediat. Legumele vor rămâne crocante şi se pierd puţini nutrienţi.
Este printre cele mai indicate, fie că este vorba despre carne sau peste. Şi asta deoarece grăsimea se scurge în pare parte în timpul procesului. Se recomandă mai ales în cazul cârnaţilor sau hamburgerului.
Grătarul
Este aproape la fel de sănătos ca şi rotisarea. Există o mică îngrijorare din cauza faptului că grăsimea cade pe cărbunii încinşi şi apoi se ridică odată cu fumul, devenind toxică. Însă poate fi îndepărtat acest neajuns dacă se pun cărbuni doar într-o parte, lasansu-se sub carne un vas care să colecteze grăsimea.
Este modalitatea cea mai simplă de a prepara carnea. Nu folosiţi grăsime, întrucât nu este nevoie. Este bine să puneţi grăsimea din carne să se scurgă într-un vas dedesubt. Puteţi umezi carnea din când în când.
Legumele sunt mai sănătoase dacă se coc separat şi nu în grăsimea de la carne.
Distruge destul de mult din vitamine, din această cauză este bine să fierbem cât mai puţin legumele. Sau dacă le fierbem să nu aruncăm apă şi să o folosim ca bază pentru supe sau alte mâncăruri. Pentru a pierde mai puţini nutrienţi puteţi fierbe legumele în coajă. Doar să aveţi grijă să le spălaţi foarte bine întrucât coaja conţine multe toxine/pesticide.
Se spune despre gătitul la abur că este cel mai sănătos mod de a găti. Prin acest mod de a găti nutrienţii se pierd numai în proporţie de 20%, în timp pe prin fierbere se pierd în proporţie de 60%.
Găsim varza tot timpul anului şi nu este de mirare că este unul din alimentele preferate ale romanilor, având importante calităţi antioxidante şi antiinflamatoare la un preţ foarte convenabil.
Iar iarnă, în plus, avem la dispoziţie şi varza murată. Ia îşi păstrează bine calităţile nutriţionale pe care le are în stare proaspătă. Şi câştigă în plus, prin procesul de fermentaţie săruri minerale, fermenţi şi enzime. Varza murată este o foarte bună sursă de vitamina C. Iar dacă o consumăm crudă, fără să o fierbem, este un tratament recomandar de doctori contra ulcerului. Este utilă şi dacă vrem să ne reglem tranzitul intestinal, aşa că nu este de mirare că simţim nevoia să o consumăm atunci când mâncăm alimente greu de digerat.
În plus, varza murată stimulează arderea grăsimilor şi normalizează apetitul. Aşa că este adesea recomandată în curele de slăbire. Cum putem consuma varza murată. Cele mai apreciate rețete:
Faptul că preferi un aliment şi din această cauză apare mai des la tine pe masă nu constituie o poftă. Poftă apare atunci când îţi doreşti atât de mult un aliment încât nu te poţi abţine – trebuie neapărat să îl ai.
Şi care este problema dacă ai pofte?
În general aceste pofte duc la consum mult prea mare de alimente care ar trebui evitate – alimente mult prea grase, cu prea mult zahăr sau mult prea sărate. Mai ales dacă ai o problemă de greutate aceste pofte sunt extrem de dificil de gestionat, întrucât nu reuşeşti din cauza lor să te alimentezi cum trebuie.
Care este cauza poftelor
A existat o teorie conform căreia poftele ar apărea ca urmare a carentelor nutriţionale din organism. Însă nu există suficiente dovezi în sprijinul său.
Mai degrabă poftele apar pe un fond emoţional. Ni se întâmplă să mâncăm pentru că suntem plictisiţi, stresaţi, nervoşi.
Se pare că şi hormonii au un rol de jucat, fiind celebre deja poftele gravidelor.
Cum le poţi face faţă
În primul rând trebuie să ai mereu grijă să te hrăneşti sănătos şi să nu îţi fie foame. Este bine să ai la îndemână fructe şi legume atunci când ai vrea să ronţăi ceva.
Ca să nu agravezi pofta nu îţi interzice complet lucrul respectiv. De exemplu poţi mânca prăjituri, însă numai în weekend.
În al doilea rând poftele sunt ceva mental. În loc să îţi repeţi cât de bine ţi-ar fi dacă ai mai mânca o prăjitură ai putea să te feliciţi pentru cât de bine se simte corpu tău pentru că ai mâncat sănătos.
În al treilea rând evita ca întreaga ta viaţă să se învârtă în jurul mâncării. Mănânci ca să trăieşti şi nu invers. Mâncarea este ceva necesar ca să ai energie să te ocupi de altceva. Aşa că găseşte-ţi lucruri plăcute de făcut care să nu implice mâncare sau băutură.
Nu vă îndoiţi, mâncatul compulsiv provoacă obezitate şi adesea ai nevoie de un specialist ca să ieşi din acest tipar de gândire şi de viaţă.
Ouăle sunt unele dintre cele mai ieftine şi hrănitoare alimente. Le-am mânca nelimitat, simple sau în combinaţie cu alte alimente. Trebuie însă să ţine cont în consumul lor de 2 probleme: colesterolul şi infecţia cu salmonella.
Câte ouă putem mânca săptămânal?
Ar trebui să nu depăşim 6 ouă pe săptămână, mai ales că la această cantitate mai adăugăm altele în plus, întrucât există şi în biscuiţi, prăjituri, maioneză. Este adevărat că ouăle au o cantitate mai mare de colesterol, însă problema la excesul de coresterol nu apare din alimentaţie, ci dintr-o problemă a ficatului care este mult pea solicitat. Ar fi mai util să nu te stresezi şi să nu fumezi decât să nu mănânci ouă.
Intoxicaţia cu salmonella apare foarte rar, totuşi nu este un risc care trebuie neglijat. Se recomandă să nu se mănânce ouă insuficient preparate termic mai ales în cazul copiilor, al femeilor însărcinate şi al bătrânilor. Ouă nepreparate termic se folosesc în – maioneza, salata Caesar, spumă de fructe.
Adesea pe ouă apar inscripţii precum ‚de ferma’, ,de tara’. Dar asta nu înseamnă că sunt crescute în curte la vreo bunicuţă. Cel mai probabil ele sunt crescute tot în baterii. Nici ‚spaţiu deschis’ nu înseamnă că aleargă fericite prin vreo curte. Ci înseamnă, conform legii, că au acces la un spaţiu oricât de mic, deschis.
Din punct de vedere nutritiv nu are nicio importanţă ce culoare are oul, deşi noi avem tendinţa de a le prefera pe cele spre portocaliu închis.
Temperaturile scazute din ultima perioada ar putea sa ne afecteze, mai ales daca organismul nostru nu este pregatit pentru a se adapta unor astfel de transformari. O circulatie sanguina deficitara nu doar ca va mentine senzatia de disconfort si frig, ci va scadea si capacitatea corpului de a lupta contra infectiilor.
Tocmai de aceea, iata mai jos cateva recomandari cu ajutorul carora iti vei creste toleranta la frig si capacitatea corpului de a lupta contra temperaturilor scazute.
Fa cat mai multa miscare!
Specialistii sutin ca miscarea fizica timp de 30 de minute pe zi va duce la o imbunatatire a circulatiei sangelui. Nu te rezuma doar la antrenamentul din sala de fitness. Mergi pe jos si fa pauze dese la serviciu, timp in care sa te ridici si sa executi cateva miscari simple de incalzire sau stretching. In plus, tine minte ca antrenamentul cu greutati are un efect considerabil asupra sistemului cardiovascular si al celui limfatic, asa ca include-l in rutina ta saptamanala.
Reconsidera-ti alimentatia!
Pentru a putea face fata temperaturilor scazute, planul alimentar trebuie si el regandit. Nu de alta, dar unele alimente ajuta la o mai buna circulatie, pe cand altele ingreuneaza capacitatea corpului de a se face fata conditiilor meteo.
• Asadar, in primul rand evita mancarurile nesanatoase, procesate, cu prea mult zahar, sare sau grasimi.
• Apoi, alege dintre fructe, legume, cereale integrale si grasimi bune.
• Nu uita nici de hidratare, un factor foarte important nu doar in acest context. Bea apa pe parcursul intregii zile, fara a exagera, astfel incat organele corpului sa aiba suficienta energie pentru a functiona la parametri optimi. Opteaza intotdeauna pentru bauturi calde sau la temperatura camerei.
• Renunta sau redu cantitatea de alcool, bauturi acidulate sau cafea.
5 alimente-minune, in lupta contra frigului
Pe langa toate aceste sfaturi generale, exista alimente despre care studiile realizate au relevat ca ne pot ajuta sa combatem cu succes frigul. Bineinteles, minunea nu se va intampla peste noapte, asa ca include-le in alimentatie pentru o mai lunga perioada de timp.
Portocalele
Unele dintre „fructele sezonului”, nu iti va fi greu sa mananci mai multe portocale decat de obicei. Acestea, ca de altfel si alte citrice, sunt bogate in vitamina C, o substanta care subtiaza natural sangele si intareste vasele de sange, promovand astfel o mai buna circulatie a sangelui.
Daca mai aveai nevoie de un motiv in plus pentru a te rasfata cu ciocolata neagra, iata ca ti-l oferim noi. Pudra de cacao este bogata in flavonoide, substante asociate cu o circulatie sanguina buna. Este important de retinut ca doar ciocolata neagra (cea bogata in cacao) are acest efect benefic.
Pe langa proprietatile anti bacteriene, usturoiul ajuta la subtierea sangelui, prevenind aparitia cheagurilor de sange. Acest aliment stimuleaza fluxul sanguin fiind eficient intr-o multime de afectiuni, nu doar in „incalzirea” naturala a corpului.
Planta folosita indeosebi pentru probleme digestive, are un gust intepator si un efect de “incalzire” a corpului. Poti opta pentru adaugarea ghimbirului in salate sau alte preparate, iar o cana cu ceai de ghimbir, in serile reci de iarna, va face, cu siguranta, minuni.
Un alt condiment asemanator ghimbirului, cu aceleasi efecte benefice, este si turmericul. Aceasta planta contine curcumina, o substanta care subtiaza sangele, eficienta si in lupta contra inflamatiei.
Nuci si seminte
Pentru gustarile dintre mese, alege intotdeauna nuci si seminte. Pe langa gust, acestea iti vor oferi si portia necesara de vitamine si minerale, substante care vor ajuta si la o mai buna circulatie sanguina.
Micul dejun este una dintre cele mai importante mese ale zilei, sustin nutritionistii. Desi multi aleg sa serveasca direct pranzul, considerand ca, in acest fel, se mentin in forma sau slabesc ceva kilograme, adevarul este cu totul altul. Micul dejun ajuta la buna functionare a metabolismului si ne furnizeaza “portia” de nutrienti si energie. Pe de alta parte, toti cei care aleg sa renunte la aceasta masa sfarsesc prin a manca mai mult in cursul zilei, in general alimente bogate in calorii.
Tocmai de aceea, este important sa cunoastem cateva dintre secretele unui mic dejun sanatos, care iti va umple bateriile inca de dimineata. Citeste mai jos cateva dintre acestea.
Renunta la mixuri “periculoase”
Unele combinatii nu sunt benefice sanatatii noastre, chiar daca exceleaza la capitolul gust. De exemplu, nu amesteca cerealele neintegrale cu lapte si gem cu paine alba. Astfel de mixuri iti cresc glicemia si pofta de mancare. Alege, de exemplu, alimentele care echilibreaza nivelul de zahar in sange si iti ofera senzatie de satietate mai mult timp – ceai verde, un pahar de suc de portocale, o salata din legume verzi, avocado, nuci, iaurt sarac in grasimi, fulgi de ovaz etc.
Ceai verde si suc de citrice pentru cresterea imunitatii
Oricat de nutritiv ar fi laptele, sa nu uitam ca multi prezinta intoleranta la lactoza. In plus, ceaiul verde si sucul de citrice sunt mult mai indicate pentru stimularea sistemului imunitar. Ceaiul verde contine antioxidanti, regleaza glicemia, tensiunea arteriala si nivelul colesterolului, contribuie la o greutate constanta a corpului si ne ofera energie pentru intreaga zi. Sucul de citrice este bogat in fitonutrienti importanti pentru functionarea oganismului, vitamina C, fosfor, calciu, magneziu, antioxidanti, substante care ne ajuta sa prevenim aparitia unor afectiuni mai grave.
Alege cafeaua la ibric, in locul celei de la filtru
Studii recente au relevat faptul ca mirosul cafelei proaspat rasnite determina creierul sa elibereze proteine care ne protejeaza de stres. Asadar, cafeaua la ibric va fi mai aromata si iti va oferi portia de relaxare de care ai nevoie pentru a incepe o zi eficienta. Fii atent, in schimb, si la cantitatea de zahar adaugata in cafea. O lingurita de zahar contine aproximativ 40 de calorii, asa ca incearca sa bei cafea neagra sau opteaza pentru indulcitori naturali, cum ar fi, de exemplu, mierea.
Calculeaza-ti “doza maxima” a proteinelor
In fiecare zi, ar trebui sa consumi un anumit numar de proteine. Expertii spun ca fiecare mic dejun ar trebui sa contina 5g de proteine. Indicat ar sa iti calculezi singur “doza zilnica” a proteinelor necesare (inmultind 0.9 grame cu numarul de kilograme pe care le ai) dupa care sa faci repartitia, asa cum consideri. Pentru micul dejun, surse bogate si sanatoase de proteine ar putea fi cereale integrale, oua, lactate scazute in grasimi, fulgi de ovaz sau carne slaba.
Oul prezinta numeroase beneficii: ne protejeaza vederea, contine choline, o substanta care diminueaza stresul si imbunatateste functionarea sistemului nervos etc. Micul dejun este ocazia perfecta pentru a include acest aliment in dieta. O persoana sanatoasa poate manca un ou in ficare zi, insa doza zilnica recomandata se stabileste in functie de factori precum varsta, greutate, conditie fizica, starea sanatatii etc. De asemenea, trebuie sa stii ca oul moale este mult mai sanatos decat cel fiert foarte bine, iar galbenusul este mult mai bogat in vitamine si proteine decat albusul.
Colesterolul marit reprezinta o problema de sanatate care duce la afectiuni grave, al carui tratament este unul anevoios si de durata. O substanta necesara bunei functionari a organismului nostru, colesterolul, in exces devine nociv. Aceasta substanta este produsa in mod natural de ficat, provenind de asemenea si din alimentatie.
Intre cele doua surse trebuie sa existe intotdeauna un echilibru, altminteri crescand riscul afectiunilor cardiace. Pe langa alimentatia bogata in grasimi, si sedentarismul, varsta, diabetul, fumatul sau consumul de alcool sunt factori de risc in cresterea nivelului de colesterol.
Daca te confrunti cu ameteala, durere in spate si umeri, dureri de cap sau de picioare, testeaza-ti nivelul de colesterol si consulta un medic specialist. Pe langa tratamentul alopat, insa, tine minte ca alimentatia corespunzatoare este esentiala.
Iata care ar fi cele 5 alimente care nu trebuie sa lipseasca din dieta contra colesterolului marit.
Seminte de dovleac
Semintele de dovleac contin fitosteroli, compusi importanti in blocarea absorbtiei de colesterol. Un studiu din 2011 a demonstrat faptul ca alimentele bogate in fitosteroli previn afectiunile cardiace cauzate de colesterolul marit. In plus, semintele de dovleac sunt o sursa importanta de lecitina, protide, fibre, acizi grasi mono-saturati, benefici sistemului cardiovascular.
Alte cercetari au aratat ca semintele de dovleac stimuleaza functionarea rinichilor, contribuind la controlarea diabetului.
Din dieta contra colesterolului marit nu ar trebui sa lipseasca niciodata fulgii de ovaz. Acest aliment contine beta glucan, substanta care scade in mod natural colesterolul rau si il creste pe cel bun. Cantitatea mare de fibre din fulgii de ovaz ajuta si la reglarea glicemiei, prevenind riscul de diabet de tip II.
Pestele bogat in acizi grasi Omega 3, cum ar fi somonul, macroul, sardinele sau heringul, scade colesterolul, dar si nivelul trigliceridelor. Tine minte, insa, ca modul in care prepari pestele este foarte important in pastrarea acestor proprietati benefice. Recomandar ar fi sa il gatesti pe gratar sau la aburi, intrucat prajirea anuleaza ii anuleaza multe dintre avantaje.
Pe langa minerale, vitamine si fibre, nucile sunt o importanta sursa de grasimi nesaturate si antioxidanti fenolici, substante care scad semnificativ nivelul de colesterol. De altfel, un studiu publicat in revista americana “Archives of Internal Medicine” a relevat importanta fructelor cu coaja tare in contextul sanatatii inimii. Astfel, s-a stabilit ca fructe precum nucile, alunele, migdalele, nucile Pecan, arahidele si fisticul scad nivelul de colesterol rau. Doza recomandata in acest caz este de 70 g.
Uleiul de masline contine un mix de antioxidanti capabili de a-ti creste colesterolul bun si de a diminua nivelul colesterolului rau. Integreaza acest ulei minune in alimentatia ta, in salate sau gatirea preparatelor si vei simti difererenta, mai ales daca adopti o dieta echilibrata.
Daca ai decis sa renunti la fumat, esti deja pe drumul cel bun. Constientizarea faptului ca acest viciu iti poate aduce numeroase probleme de sanatate este primul pas spre reusita, insa etapele necesare sunt de multe ori anevoioase. Tocmai de aceea, ai nevoie de multa vointa, dar si de cateva trucuri care sa te ajute sa nu renunti si care sa diminueze reactiile de adaptare ale organismului tau.
Atunci cand corpul incepe sa se “repare”, eliminand nicotina din corp, apar si fluctuatii de dispozitie, insomnie, dar si simptome ca ameteala, dureri de cap sau stomac, tuse etc. Aceste reactii sunt diferite ca intensitate si manifestare, iar in cele mai multe cazuri, simptomele dispar dupa 2-3 saptamani.
Cu toate astea, daca reusesti sa treci peste perioada critica, renuntatul la fumat te va ajuta sa iti rezolvi multe dintre problemele de sanatate. O tensiune arteriala echilibrata, un sistem cardiovascular mai sanatos si o circulatie sanguina mai buna sunt doar cateva dintre exemple.
In tot acest proces de adaptare, dar si la sfarsitul perioadei critice, alimentatia joaca un rol foarte important pentru ca ea te poate ajuta sa suporti mai bine reactiile “adverse”, sa le diminuezi considerabil si sa nu iei foarte mult in greutate. Iata mai jos cateva sfaturi alimentare care iti vor fi de folos in cazul in care esti hotarat sa renunti la tigari si iti doresti ca acest proces sa fie unul treptat, organizat si complet.
• Pune pe hartie ce alimente sa eviti!
Pe langa faptul ca va trebui sa mananci cat mai sanatos, exista anumite grupe de alimente despre care se stie ca pot creste nevoia de nicotina. Astfel, incearca sa elimini din dieta zilnica dulciurile, carnea rosie si bauturile acidulate.
• Consuma cat mai multe alimente recomandate!
Din anumite considerente (valoare nutritionala, textura, efectele asupra dispozitiei etc), specialistii recomanda cateva alimente celor care incearca sa se lase de fumat.
– Hidratarea este foarte importanta pentru ca ajuta corpul sa uite de euforia indusa de nicotina, senzatia dupa care “tanjesti” atat de mult atunci cand renunti la tigari. Consuma intre 6-8 pahare de apa pe zi, un truc sanatos care va scadea si dorinta de a fuma.
– Fructele si legumele se regasesc si ele pe aceasta lista, din mai multe considerente. Studiile realizate au demonstrat ca o dieta bogata in fructe si legume creste satietatea la fostii fumatori, diminuand riscurile ca acestia sa “recidiveze”. In plus, ar fi de preferat sa le alegi pe cele care necesita un timp mai mare de mestecare, cum ar fi merele sau morcovii.
– Gustarile sanatoase de peste zi te ajuta sa uiti de tigari, mai ales daca faci alegeri sanatoase, cum ar fi fructe si legume, nuci, seminte, carne slaba etc. Valoarea nutritiva a acestora reduce nevoia de nicotina si ne induce o stare de bine dispozitie.
– Specialistii sustin ca alimentele bogate in acizi grasi Omega 3 combat cu succes efectele negative ale fumatului, asadar acestea ar trebui introduse in dieta de reacomodare. Alege intre somon, seminte de chia, in, ulei de canola etc.
Cum luarea in greutate este o problema ce apare dupa ce renunti la fumat, fii atent la valoarea calorica a alimentelor consumate. Totusi, daca vei incerca sa adopti o dieta cat mai sanatoasa, vei fi departe de acest risc, mai ales in cazul in care faci si sport. In plus, nu uita ca 2-3 kilograme acumulate in acest interval sunt de preferat efectelor nocive ale fumatului.
Originar din Indonezia si India de Sud, turmericul a fost folosit de-a lungul timpului ca remediu natural, condiment si vopsea textila. Proprietatile sale spectaculoase au fost descoperite recent de lumea occidentala, beneficiile consumului de turmeric fiind evidentiate si cercetate tot mai mult.
Pe langa aroma speciala pe care o da preparatelor culinare, condimentul galben a fost utilizat in cadrul unor sisteme de medicina complementara, cum ar fi Ayurveda. Se pare ca principala substanta “responsabila” cu aceasta parte holistica este curcumina, un agent anti inflamator important.
Cu un indice glicemic foarte scazut si un continut bogat in mangan, fier, vitamina B6, fibre, cupru si potasiu, turmericul este eficient in numeroase afectiuni, actionand intocmai ca medicamentele alopate, cu avantajul de a nu fi toxic si de a nu prezenta nicio reactie adversa. Citeste mai jos 10 dintre beneficiile condimentului numit si “sofran indian”.
1. Turmericul este un puternic anti inflamator, avand efecte pozitive asupra unor afectiuni ca artrita, astmul, alergii, acnee etc. De altfel, s-a demonstrat ca turmericul actioneaza intocmai ca medicamente precum hidrocortizon si fenilbutazona, eliberand un cortizon natural care reduce inflamatia.
2. Ne creste toleranta la durere. Curcumina din turmeric inhiba producerea prostaglandinelor din uter, responsabile cu durerile menstruale. De altfel, prin efectul sau anti inflamator, turmericul este eficient si in dureri de articulatii sau de spate.
3. Regenereaza ficatul. Studii recente au aratat ca aceeasi curcumina poate repara si regenera tesutul hepatic, un aspect important si in tratarea altor afectiuni mai grave.
4. Mentine sanatatea inimii intocmai ca exercitiile aerobice moderate. Potrivit unui studiu realizatla Universitatea Tsukuba din Japonia extrasul din turmeric sau folosirea regulata a condimentului in mancare ne protejeaza si ne ajuta inima intr-un mod asemanator exercitiilor fizice. De altfel, turmericul este o sursa importanta de vitamina B6, substanta care regleaza nivelul de homocisteina, cea care este direct implicata in dezvoltarea bolilor cardiace.
5. Reduce riscul de atac de cord. Se pare ca aceeasi curcumina ar preveni oxidarea colesterolului din corp. Colesterolul oxidat este cel care dauneaza vaselor de sang, fiind un factor de risc pentru atacul de cord.
6. Previne imbatranirea creierului si a unor boli precum Alzheimer. Un studiu publicat in Italian Journal of Biochemistry a evidentiat importanta curcuminei in mentinerea sanatatii creierului, reducand imbatranirea si riscul aparitiei unor afectiuni ca Alzheimer.
7. Previne diverse tipuri de cancer. Cercetarile realizate pana in acest moment atesta faptul ca curcumina inhiba sinteza unei proteine despre care se crede ca are un rol esential in formarea tumorilor. De altfel, aceeasi curcumina protejeaza celulele colonului impotriva radicalilor liberi, scazand riscul aparitiei cancerului de colon. Alte studii au aratat ca persoanele care consuma in mod regulat turmeric au riscuri mai scazute de a dezvolta diverse tipuri de cancer, cum ar fi cel de san, de prostata sau de plamani.
Precautii: in cantitati moderate, turmericul nu produce reactii adverse, insa este contraindicat in anumite situatii. Femeile insarcinate si persoanele care au probleme cu coagularea sangelui sau iau medicamente contra coagularii sangelui ar putea experimenta efecte nedorite in urma administrarii de turmeric. La fel se intampla si cu cei diagnosticati cu pietre la fiere sau obstructie biliara.
Nu foarte mulţi copii sunt pofticioşi şi, oricum, la vârste mici pe puţini îi convingem să aibă o dietă variată. Din această cauză trebuie să alegem pentru ei alimente care au foarte mulţi nutrienţi. Astfel încât şi dacă iau o lingură să conteze.
Dar care sunt alimentele care au cei mai mulţi nutrienţi? Cele care conţin potasiu, fibre, vitamina D, calciu, vitamina A, vitamina B-6, vitamina B12, zinc, acid folic, magneziu și fier. A fost făcut un studiu care cataloghează alimentele în funcţie de cea mai mare cantitate de nutrienţi pe care o conţin pe o calorie. Şi vi le prezentăm şi vouă, astfel încât să ştiţi pe ce anume ar fi bine să insistaţi.
Nu este de mirare ca legumele sunt printre primele de pe listă. Dar poate că te va uimi să afli că frunzele de salată şi de diferite specii de varză sunt cea mai bună alegere:
Varza chinezească
În fiecare an se încearcă promovarea anumitor alimente ca fiind foarte bune pentru tine, pentru sănătatea ta. Desigur, în spate stau interese materiale. Pe de altă parte însă putem profita de aceste trenduri pentru a descoperi noi alimente sau pentru a mânca variat.
Aşa că, să vedem care sunt alimentele recomandate pentru 2018.
Moringa
Dela Moringa se foloseşte tot – de la frunze până la seminţe şi fructe. Moringa este cunoscut şi sub numele de Arborele vieţii. El creşte mai ales în India. Dar să ştiţi că îl găsiţi şi la Buzău,unde se încearcă climatizarea arborelui pentru ţara noastră. Este un bun antioxidant şi antiinflamator, conţine fier, calciu, proteine şi vitamina C. Cel mai simplu se găseşte la noi în ţara sub formă de pudră care se poate pune în smoothie.
Uleiul de avocado
Uleiul de avocado este recomandat pentru că îmbunătăţeşte aspectul pielii şi conţine grăsimi sănătoase. Poate să fie folosit fără probleme la gătit. Este recomandat să îl folosiţi de câte ori faceţi ceva la temperaturi foarte înalte întrucât rezista bine fără să-şi piardă calităţile nutritive.
Fructe de Maqui
Fructele de Maqui sunt fructe de pădure, o pădure însă aflată departe de noi, tocmai în Pacificul de Sud. Se spune despre ele că sunt antioxidante şi antiinflamatoare, că protejează creierul de procesul de îmbătrânire şi corpul de acţiunea cancerului. Cel mai simplu se găseşte la noi sub formă de pudră.
Pentru sănătatea noastră ar trebui să consumăm pește măcar o dată pe săptămână. Însă pe măsură ce trece timpul o facem din ce în ce mai puţin pe de-o parte pentru că în multe cazuri preţul este prohibitiv, pe de altă parte pentru că există o mare îngrijorare privind nivelul de toxine din peste, ca urmare a poluării mărilor şi râurilor.
Peştele gras este cel mai recomandat şi vă prezentăm mai jos informaţii despre cele mai des întâlnite specii.
Tonul
Este un peşte bogat în vitamina D, vitamina B 12 şi acizi graşi omega 3. Cu toate acestea, peştele la conservă este foarte puţin gras, având uleiul de peste îndepărtat înainte de conservare.Există o îngrijorare privind cantitatea de mercur, cadmiu şi plumb pe care o conţine, aşa că acestea sunt monitorizate.
Are din belşug omega 3, vitamina D şi seleniu. Cantitatea sa de grăsime variază în funcţie de anotimp, vară are 5% grăsime şi în decembrie ajunge până la 25% grăsime.
Menopauza apare între 45 şi 55 de ani şi este perioada în care încetează procesul de ovulaţie. Ea poate să fie însoţită de bufeuri, transpiraţie nocturnă, schimbări de dispoziţie sau depresie. În acelaşi timp pot apărea şi fluctuaţii hormonale care să influenţeze osteoporoza şi bolile cardiace.
Menopauza vine şi cu câteva schimbări necesare în dietă.
Mai puţin fier. Nu mai este nevoie de o cantitate la fel de mare de fier, întrucât se pierde mai puţin sânge.
Alimentaţia în menopauza Osteoporoza este boală oaselor fragile, care se pot fractura uşor. Este necesar mai mult calciu pentru a le ajuta. Cel mai mult calciu se găseşte în lactate. Pentru că acesta să fie asimilat este nevoie şi de vitamina D, care se găseşte cu uşurinţă în peşte.
Un aliment foarte recomandat în această perioadă sunt conservele de sardine, întrucât acestea sunt o bună sursă şi de calciu şi de vitamina D.
Trebuie redus consumul de ceai şi cafea, întrucât acestea consumă din calciul existent în organism.
Menopauza este însoţită şi de un fenomen de îngrăşare. Greutatea trebuie controlată cu mare grijă. Se recomandă reducerea consumului de alcool şi de grăsimi săturate, cum ar fi carnea grasa, untul sau smantana.