Pe lângă alimentaţia bogată în grăsimi, şi sedentarismul, vârstă, diabetul, fumatul sau consumul de alcool sunt factori de risc în creşterea nivelului de colesterol. Dacă te confrunţi cu ameţeala, durere în spate şi umeri, dureri de cap sau de picioare, testează-ţi nivelul de colesterol şi consulta un medic specialist. Pe lângă tratamentul alopat, însă, ţine […]
Arhiva | iulie, 2017

Mirosurile si influenta lor asupra starii de bine
Avem mirosuri peste tot in jurul nostru. Iar unele sunt atat de placute organismului incat acesta reactioneaza fara sa ne dam seama. Si starea de bine ni se imbunatateste. Motiv pentru care si alegem acceste mirosuri sa ne insoteasca cat mai mult, fie ca mergem in natura sa le gasim, fie ca ne luam un […]

Sfaturi pentru pregătirea şi păstrarea conservelor din legume pentru iarnă
Acum este momentul să pregătim conserve de legume pentru perioada în care ele nu se vor mai găsi în toate pieţele. În acest fel câştigăm mult timp în viitor. Vom avea mereu la îndemână ceva ce se poate găti imediat şi este sănătos. Conservarea se face numai prin sterilizare, care în majoritatea cazurilor au o […]

Sunt un gurmand. Să aleg vacanţa cu all-inclusive?
Din ce în ce mai multă lume alege o astfel de vacanţă. Motivul? Marea majoritate spun că le este mult mai simplu – mâncarea este mereu la dispoziţie, nu mai trebuie să o caute prin restaurante şi, poate, să rămână şi nemulţumiţi. Şi la preţ ieşi mult mai bine, adăugă alti adepţi ai sistemului all […]

Cum scapi de balonare in cateva zile
Adesea burta umflata nu ne informeaza numai ca am mancat prea mult, ci si ca am mancat alimente pe care corpul le tolereaza mai greu, asa ca se baloneaza. Haideti sa vedem care sunt acele alimente care sunt responsabile pentru balonarea noastra. Unele dintre ele sunt cat se poate de sanatoase, asa ca nici cand […]

Lucruri pe care orice profesionist în bucătărie le face
Sunteţi uimiţi de cât de uşor se descurcă unii în bucătărie? Cum par să facă toate lucrurile rapid şi simplu? Ei bine, sunt câteva secrete pe care le deţin. Lucruri pe care le poţi face şi tu. Iar după un pic de efort iniţial şi pentru tine gătitul poate deveni foarte simplu şi plăcut. Planifica […]

Cum să reduci din grăsimi în dieta ta
Dacă atunci când ai 20 de ani nu te prea gândeşti la ce mănânci, pe măsură ce creşti în vârstă realizezi că te-ai simţi mult mai bine dacă ai avea o dietă mai săracă în grăsimi Dar unde anume se găsesc aceste grăsimi mai ales? Prăjituri Conţinutul de grăsime la prăjituri poate să fie şi […]

Cum sa gatesti intr-o zi pentru o saptamana
Oricat de mult ne-ar placea sa gatim, pana la urma obligatia de a gati zilnic, de mai multe ori pe zi, ne pune capac. Mai ales daca trebuie sa gatim pentru mai multe persoane. Si atunci modalitatile de a reduce timpul petrecut in bucatarie ne devin foarte utile. Uite care sunt principalele: Gateste intr-o singura […]

Uita de celulita – 4 solutii simple si eficiente
Prea putine femei se pot lauda astazi cu o piele ferma, tonifiata, fara urma de celulita. Stresul, sedentarismul, poluarea, toxinele din corp sau schimbarile hormonale, inevitabile in viata unei femei, toate duc la formarea celulitei. Si, cum peste putin timp incepe sezonul vacantelor, celulita nu trebuie sa reprezinte o piedica in a ne achizitiona costumul […]

Copilul nu mai mananca sanatos in vacanta. Ce-i de facut.
Vacanta, cu intreruperea sa de ritm, cu urmarea unui program care nu mai este atat de strict, poate aduce efecte negative in alimentatia copiilor. Gustarile incep sa devina foarte importante, mesele principale incep sa fie refuzate. Tot acest lucru te pune in dificultate si nu mai stii cum sa procedezi. Tine cont de faptul ca este […]

O calatorie rapida in gastronomia internationala
O agentie de publicitate din Sydney a avut o idee geniala pentru a promova International Food Festival anii trecuti: a conceput steagurile tarilor din mancarea reprezentativa pentru tara respectiva. Si pentru ca tot este vara si suntem cu gandul numai la calatorii sa facem macar una vizuala prin bucatariile din mai multe tari. Cine stie […]

18 reţete de vară, cu ardei
Dacă vrei să arăţi tânără atunci consuma mult ardei. El conţine o cantitate mare de vitamina E, care joacă un important în menţinerea pielii şi părului. Cu o cantitate mare de vitamina C, ardeiul este de mare ajutor în îmbunătăţirea imunităţii. În plus, are şi foarte puţine calorii, aşa că te va ajuta în dieta. […]

Cum să îţi organizezi bucătăria
Bucătăria este probabil cel mai aglomerat loc din casă. Nu există altul în care să fi strâns atât de multe lucruri. Şi pe toate trebuie să le avem la îndemână, doar să ne întindem să le luăm fără ca măcar să privim. Acesta este lucrul de care trebuie să ţinem cont atunci când vrem să […]

Zodiile in bucatarie – cine este mancaciosul
Fiecare zodie are propriile preferinte culinare. Unele zodii sunt tare mancacioase, pentru altele masa trebuie sa fie un spectacol, exista si zodii care daca ar putea nu s-ar mai apropia de bucatarie. Tie ti se potriveste ce spun astrologii despre zodia ta? Berbec Berbecii iubesc mancarea condimentata si experimentele in bucatarie. Firi active, Berbecii nu […]

Alimente pe care le preferam vara, insa nu sunt recomandate
Dieta noastra se schimba radical vara din cauza caldurii, dar si din cauza faptului ca petrecem mai mult timp afara. Unele schimbari sunt benefice, cum ar fi faptul ca mancam mai multe salate. Altele insa mai putin. Uite cateva din lucrurile la care trebuie sa ai grija in mod special in timpul verii Carne la […]

Iti da cafeaua cu adevarat energie?
Proprietatile ei unice impreuna cu gustul bogat si confortabil ca si efectul sau asupra creierului o fac incomparabila cu nicio alta bautura, indiferent ca este vorba de ceai verde, ceai negru, maticha, mate si lista poate continua. Este, insa, cafeaua buna pentru sanatatea ta? Ori poate ca este ceva care iti fura energia, creeaza dependenta […]

Fotografii surprinzătoare cu alimente înainte de recoltare
Suntem foarte obişnuiţi cu modul în care arata alimentele în pieţe sau în supermarket-uri. Însă adesea nu avem nicio idee cum arată ele înainte de a fi recoltate. Folosim seminţe de susan, mâncăm nuci cashew, însă ştim cu adevărat cum cresc ele? O colecţie de fotografii strânse de Bored Panda ne pot uimi Seminţe de […]

Să ne bucurăm de Ziua Internaţională a Ciocolatei
Pe 11 iulie, în fiecare an, este Ziua Internaţională a Ciocolatei. Un mare motiv de fericire şi prilej pentru un desert care să ne aducă zâmbetul pe faţă, să ne pună inima în mişcare şi să ne facă să ne simţim mai tineri la propriu şi la figurat. Ştiaţi că aztecii denumeau cacaoa ‘sangele inimii’? […]

Ce poţi mânca seara fără să găteşti
Dacă nu ai fost binecuvântat cu o curte în care să pui un grătar, ideea de a găti seara, pe căldura, când ajungi acasă nu este deloc atrăgătoare. Chiar şi o omletă ni se pare mult prea mult. Haideţi să vedem ce putem face fără să deschidem deloc aragazul. Te poţi descurca şi fără nicio […]

Mâncăruri de care să nu te atingi atunci când vrei să slăbeşti
Toată lumea crede că a slăbi înseamnă să mori de foame. Ceea ce nu este deloc adevărat. Mai degrabă înseamnă să te educi să ştii care sunt acele alimente care conţin foarte multe calorii şi care nu ar trebui să facă parte din dietă zilnică. Ci să fie mai degrabă excepţia. Cum era de asteptat, […]

Remedii din bucatarie pentru vindecarea arsurilor solare
Atat de tare ne bucuram de faptul ca putem lenevi la soare incat uneori intarziem un pic prea mult si seara observam acasa cu uimire ca avem o culoare care nu este prea sanatoasa, iar pielea este foarte dureroasa. Tuturor ni s-a intamplat asta. Ce solutii ai rapid la indemana, fara o vizita la farmacie? […]

Cum te ajută planificarea să slăbeşti
Secretul ca să slăbeşti este să mănânci sănătos în majoritatea timpului. Dar asta poate să fie complicat la început, mai ales dacă ai unele obiceiuri mai puţin bune. Gătitul în avans te poate ajuta să ai întotdeauna la îndemână alimentele potrivite atunci când îţi este foame. Ce ai putea găti în avans? Un pui pe […]

Proteine – cum să le consumi în mod corect
Vorbim mult despre carbohidraţi şi despre grăsimi. Tot discutăm care sunt bune, pe care să le ocolim. Dar proteinele nu ne interesează. Ni se par la fel de bune în orice formă vin. Ni se pare că dacă am mâncat carne şi ouă am terminat cu această problemă. Cu toţii avem nevoie de proteine în […]

Supă de pui la congelator
Multe reţete ar fi mult mai bune la gust dacă am avea o supă de pui pe care să o adăugăm. Însă ea trebuie pregătită în avans. Şi, pentru a ne salva mult timp, este bine să facem cantităţi mai mari de supă şi să le păstrăm la congelator. Supa de pui rezista la congelator […]

Strategii ca să mănânci sănătos
Multă vreme am admirat voinţa celor care reuşesc să se abţină de la ceva ce le place foarte mult. Mi se păreau supraoameni. Aveam impresia că stau un fiecare secundă şi îşi spun: nu face asta! Nu face asta! Nu face asta! Între timp am aflat că în niciun caz lucrurile nu se petrec în […]