Diete RSS feed for this section

Lista de cumpărături pentru slăbit

Mulţi dintre noi am vrea să slăbim, dar să nu se schimbe nimic. Nu vrem să cumpărăm alte alimente şi nici să gătim diferit. Dar suntem foarte serioşi, vrem să slăbim. Aşa că ne promitem în barba să mâncăm mai puţin. Şi să facem mai multă mişcare.

Problema cu promisiunile este însă că exact asta rămân, nişte promisiuni. Până nu ajungem să facem câteva schimbări radicale nici nu se va rezolva ceva. Iar prima schimbare pe care o facem este ce anume cumpărăm. Şi ce renunţăm să mai cumpărăm.

Fără paste

Ca să nu mai existe tentaţia, că prea se fac uşor şi sunt bune la gust, putem să nu mai cumpărăm deloc paste. Şi dacă chiar murim de poftă să ne facem paste din dovleac spaghetti, că tot sunt la modă.

Cum se prepară dovleacul spaghetti

Fără grăsimi

Vrem să renunţăm la o mulţime de grăsimi – fără unt, smântână, carne de porc, fără sosuri cu mult ulei sau prăjeli. Dar fără grăsime deloc nu se poate. Altfel ne va fi în permanenţă foame şi nu rezolvăm nimic. Însă putem apela la ulei de măsline pe care să îl punem în salate, să îl mâncăm cu peste. Dar şi avocado şi seminţe sunt foarte bune.

Pasta de avocado

Fără dulciuri

Nevoia de dulce este una foarte normală. O soluţie este să mănânci fructe. Alta este însă să adaugi în dietă şi carbohidraţi complecşi care te ajută să îţi reglezi nivelul de zahăr. De exemplu, cartofi dulci.

Piure de cartofi dulci cu goji

Ouă

Ouăle sunt printre cele mai indicate alimente când vrei să slăbeşti. Ca să le ai la îndemână că o alegere sănătoasă când îţi este foame, fierbe la începutul săptămânii mai multe ouă şi păstrează-le în frigider.

Salata completa cu ton si orez

Fulgi de ovăz

Sunt o sursă foarte bună de fibre şi ai nevoie de ele ca să slăbeşti. În plus, sunt o alegere foarte uşoară atunci când vrei să îţi iei micul dejun şi să pui ceva în iaurt. Dar sunt foarte buni şi când te decizi să faci rapid ceva bun în casă.

Fulgi de ovaz cu fructe goji

Nuci şi seminţe

Perfecte pentru o gustare, nucile şi seminţele ţin de foame mai bine decât ceva dulce. Ele conţin grăsimi, proteine, fibre, aşa că vor reduce tendinţa de a ronţăi în permanenţă câte ceva.

Paine din seminte de chia

Conopida

Există nenumărate moduri sănătoase în care poţi consuma conopida. Şi astfel beneficiezi de o mulţime de nutrienţi care îţi vor face corpul să se simtă foarte bine. Dar nu numai atât, conopida poate să te ajute chiar şi să îţi mănânci mâncarea preferată, cum ar fi pizza.

Blat de pizza din conopida

Fasole, linte, quinoa, naut

Nu uita de ele. Toţi nutriţioniştii le recomanda cu încredere în perioadele de slăbire. Ele au fibre care te ajută să te simţi satul pentru o lungă perioadă de timp. Le poţi face mâncare, dar poţi şi să le fierbi şi să le păstrezi în frigider ca să le adaugi în supe şi salate.

Cum se gătesc? Linte, mazăre, fasole, naut, soia

Legume vezi

Nu ne putem descurca fără ele. Sunt esenţiale pentru o bună digestie. Şi completează orice masă. Dacă mănânci o farfurie de baby spanac alături de un ou te vei simţi satul, întrucât frunzele verzi au foarte mulţi nutrienţi. Câtă salata să mănânci? Oricâtă. Au atât de puţine calorii încât nu există nicio restricţie.

Salata asortata cu spanac

Iaurt

Iaurtul este salatorul tău de cât ori vrei o gustare, dar şi atunci când vrei să obţii sosuri sau prăjituri mai dietetice. Consumă zilnic iaurt pentru o digestie bună. Merge foarte bine în combinaţie cu fructe, seminţe, miere, fulgi de cereale.

Rulouri de vitel cu sos de iaurt

Ciocolată neagră

Nimeni nu vrea să trăiască refuzându-şi orice plăcere. Mereu grasesti o justificare că să nu ţii o dietă extrem de strictă. Aşa că, dacă eşti îndrăgostit de ciocolată, atunci alege o ciocolată neagră. Aceasta conţine o cantitate mai mică de zahăr şi are mulţi antioxidanţi.

Ciocolata de casa, cu ou sau cu lapte praf

Citeste Mai Mult →

Stii cele 7 lucruri esenţiale despre metabolism?

Ştim despre metabolism faptul că pe el putem da vina atunci când nu avem greutatea pe care ne-am dori-o. Ne-am născut cu un metabolism mai ‘lenes’ sau am înaintat în vârstă rata de metabolism a scăzut… aşa că ne îngrăşăm.

Dar ce înseamnă asta mai exact? Este metabolismul ceva ce am putea modifica astfel încât să fie în avantajul nostru? Dacă ştii să răspunzi corect la întrebările de mai jos atunci metabolismul nu îţi mai dictează cum eşti, ci invers.

1. Ce este metabolismul?

– raţă cu care organismul arde caloriile;
– rata la care organismul consuma caloriile;
– totalitatea proceselor prin care organismul transforma caloriile în energie şi apoi o utilizează.
– niciuna dintre variantele de mai sus.
Răspuns corect: totalitatea proceselor prin care organismul transforma caloriile în energie şi apoi o utilizează.
Termenul de „metabolism“ se referă la modalităţile şi sistemele prin intermediul cărora organismul îşi creează şi îşi foloseşte „combustibilul“. Acestea includ respiraţia, digestia, sistemul muscular, depozitarea grăsimilor, circulaţia sanguină – practic, toate procesele prin care hrana este transformată în energie, iar energia este apoi transpusa în activităţile vitale. Metabolismul presupune două tipuri diferite de procese: reacţiile anabolice (anabolism/asimilaţie), ce însumează depozitarea energiei în structurile celulare, şi reacţiile catabolice (catabolism/dezasimilaţie), ce descriu procesele chimice de elibere a energiei, prin descompunerea substanţelor din organism.

2. Ce este rata metabolică?

– raţă cu care ardem caloriile;
– rata la care consumăm caloriile;
– jumătate din raţă de ardere a caloriilor;
– niciuna dintre variantele de mai sus.
Răspuns corect: rata cu care ardem caloriile.
Multă lume confunda metabolismul cu rata metabolica şi viceversa, folosind adesea un termen în locul celuilalt. De fapt, rata metabolica defineşte viteza de funcţionare a metabolismului, adică rapiditatea cu care arde caloriile. Un alt termen cu care trebuie să te familiarizezi este rata metabolică de bază, care descrie ritmul în care organismul arde caloriile în timp ce se afla în stare de repaos (când nu depui efort fizic, iar sistemul digestiv nu este activ).

3. În general, cu cât ai mai multă masă musculară şi mai puţină grăsime, rata metabolica este mai mare.

– adevărat;
– fals.
Răspuns corect: adevărat.
Rata metabolica este puternic influenţată de compoziţia corpului. Persoanele cu mai multă masă musculară şi mai puţină grăsime au, de obicei, o rata metabolica mai rapidă, în timp ce preponderenta grăsimii în corp, combinată cu un sistem musculat netonifiat, determina o rata metabolica mai scăzută.

4. Ce trebuie să mănânci pentru a-ţi accelera rata metabolică?

– mai multe grăsimi;
– mai mulţi carbohidraţi;
– mai multe proteine;
– niciuna dintre variantele de mai sus.
Răspuns corect: mai multe proteine.
Studiile au arătat că organismul are nevoie de mai multă energie pentru a procesa alimentele cu un conţinut proteic ridicat. Asta înseamnă că, pe măsură ce corpul digera aceste alimente, rata metabolica creşte.

5. Care dintre următorii factori influenţează metabolismul?

– stilul de viaţă;
– materialul genetic;
– vârsta;
– toate variantele de mai sus.
Răspuns corect: toate variantele de mai sus.
Atât metabolismul, cât şi rata metabolica sunt determinate de un cumul de factori. Moştenirea genetică joacă şi aici un rol foarte important. Genele sunt motivul pentru care unii rămân supli chiar dacă mănâncă mult, în timp ce alţii se lupta din greu să dea jos câteva kilograme. Nu mai puţin important este însă stilul de viaţă, cu precădere alimentaţia şi mişcarea. Totuşi, indiferent de tipul de metabolism cu care te-ai născut şi cât de bine ai reuşit să-l menţii activ, acesta va încetini pe măsură ce înaintezi în vârstă.

6. Exerciţiile de forţă te pot ajuta să slăbeşti, pentru că îţi schimba rata metabolică.

– adevărat;
– fals.
Răspuns corect: adevărat.
Exerciţiile de forţă (pentru creşterea masei musculare) pot facilita într-adevăr pierderea în greutate prin modificarea ratei metabolice. Specialiştii se contrazic însă când vine vorba să explice modul în care acest lucru este posibil. Unii cercetători susţin că exerciţiile de forţă accelerează rata metabolica deoarece cresc masă musculară şi diminuează ţesutul adipos, ajutându-te astfel să arzi mai multe calorii în starea de repaos. În acelaşi timp, Colegiul American de Medicină Sportivă spune că nu asta duce neapărat la slăbire, ci faptul că, în timpul acestor exerciţii, organismul arde mai multe calorii cu scopul de a dezvolta muşchii, decât în cazul altor antrenamente fizice. Oricare ar fi explicaţia, efectul este însă de necombătut

7. Dacă mănânci mai puţin de 1.200 de calorii pe zi, rata metabolica:

– creşte;
– scade;
– rămâne neschimbată.
Răspuns corect: scade.
Dietele drastice sunt periculoase pentru sănătate şi nu vor face altceva decât să te îndepărteze de scopul propus, acela de a slăbi. Pe lângă faptul că destabilizează organismul, privându-l de nutrienţi esenţiali, au şi un impact negativ asupra ratei metabolice. Studiile au demostrat ca un aport zilnic mai mic de 1.200 de calorii încetineşte rata metabolica, fapt ce îngreunează arderea caloriilor şi topirea grăsimii din corp.
Chiar şi pauzele prea lungi între mese pot scădea rata metabolică. De aceea, se recomandă mâncatul la ore fixe şi câte puţin, cu gustări sănătoase intercalate între mese, la fiecare 2-3 ore. De altfel, mâncatul în sine stimulează arderea caloriilor, deoarece organismul are nevoie de energie pentru a digera masă.

Citeste inca 7 lucruri esentiale despre metabolism pe sfatulparintilor.ro

Citeste Mai Mult →

Dieta mediteraneană – una dintre cele mai bune diete pentru slăbire

Dieta mediteraneană nu este propriu zis un regim de slăbire, ci un regim alimentar adoptat pe malul mediteranei, de la Spania si Grecia, până în Tinisia şi Maroc. S-a observat că oamenii de aici sunt mai sănătoşi, au mai multă forţă, trăiesc mai mult. Şi nu sunt graşi. Iar alimentaţia joacă un rol crucial.

Regimul alimentar mediteranean se bazează mult pe fructe şi legume crude, seminţe şi ulei de măsline, cereale integrale şi păstăi, lactate şi carne de pasăre sau peste. Cat mai putine dulciuri, alimente procesate si fara carne rosie.

Şi este o dietă care se ţine foarte uşor. Uite de ce

Caloriile nu contează

Odată cu adoptarea dietei mediteranene nu vei mai fi nevoit să numeri caloriile consumate zilnic ori să renunţi la anumite alimente. În loc de asta vei înlocui grăsimile nesănătoase cu care care îţi protejează inima (ulei de măsline în loc de unt; peste sau pui în loc de carne roşie); te vei bucura de fructe proaspete în loc de dulciuri sau deserturi dulci şi vei consuma multe legume şi fasole. Nucile sunt de bază, însă nu mânca mai mult de o mână pe zi. În plus, te poţi delecta, însă cu moderaţie, de pâine din cereale integrale şi vin.

Paella cu fructe de mare

Hrana este cu adevărat proaspătă

Când dieta ta este mediteraneana nu alegi alimentele congelate şi nici nu consumi fast food. Focusul este pe alimentele proaspete, de sezon, preparate simplu şi gustos. Prepara o salată din spanac, castravete, roşii şi clasicele ingrediente greceşti precum măsline negre şi brânză feta.

Salata mediteraneana

Poţi mânca pâine

Alege cerealele integrale în dieta meditereana. Pâinea şi pastele din cereale integrale au multe proteine şi minerale şi, în general, sunt mai sănătoase decât sortimentele din faina albă. Încearcă pâinea din cereale integrale înmuiată în ulei de măsline, humus sau tahini.

Humus

Grăsimile nu sunt interzise

Grăsimile – cele care sunt benefice pentru inima – fac parte din dietă mediteraneană. Care sunt grăsimile bune? Cele din nuci, măsline şi ulei de măsline. Aceste grăsimi (nu cele săturate şi cele trans ascunse în alimentele procesate) nu doar că dau savoare însă sunt de ajutor împotriva unor boli precum diabetul şi cancer.

Salata greceasca

Condimentele sunt delicioase

Ierburile şi condimentele mediteranene printre care se număra foile de dafin, coriandru, rozmarin, usturoi, piper şi scorţişoară adăugă atât de multă savoare încât nu vei mai simţi nevoie de un adaos de sare. În plus, aceste codimente sunt şi foarte sănătoase, de exemplu coriandrul şi rozmarinul sunt bogate în nutrienţi şi antioxidanţi.

Pui prajit (reteta marocana)

Nu flămânzeşti

În dieta mediteraneană îţi este permis să mănânci delicioşii cartofi dulci copţi, sau humus. Aceste alimente se digera lent astfel încât te vei simţi satul pentru mai multă vreme. Foamea nu mai este o problemă când ai la dispoziţie nuci, măsline sau brânză feta.

https://gastropedia.ro/recipe-items/omleta-cu-legumetunisia/

Citeste mai multe moduri in care te ajuta dieta mediteraneana pe sfatulparintilor.ro

Citeste Mai Mult →

Cum să eviti să mănânci prea mult la cină

Toată ziua suntem sub imperiul a ceea ce ar trebui să facem. Şi am vrea ca seara să fie după placul nostru. Să ne dăm jos hainele strâmte, să ne tolănim confortabil după cum avem chef, să ne delectăm cu mâncare şi băutură după plac şi să ne petrecem timpul cum ne dorim.

Şi adesea ceea ce alegem să facem nu este prea bine pentru noi. Ca mâncare alegem o pizză cu o bere, ca activitate alegem să stăm. După care să adăugăm o prăjitură, că prea a fost ziua grea şi trebuie să facem acum ceva ca să ne revenim.

Zi după zi în acest fel nu ajungem nicicum să ne simţim mai bine, ci doar mai grei şi mai lipsiţi de chef. Uite ce putem face pentru a ieşi din acest cerc vicios:

Ceva bun înainte de seară
Dacă vrei ceva bun ce sens are să aştepţi până la sfârşitul zilei, doar ca să stai toată ziua cu gândul la lucrul respectiv? Mai bine o mănânci în prima parte a zilei, aşa ai şansa să mai arzi din calorii şi să o şi digeri. Nu contează despre ce este vorba – îngheţată, ciocolată, pâine, brânză – nu le lasa până se face seara ca să îţi satisfaci plăcerea.

Mănâncă suficient pe tot parcursul zilei
Cunosc mulţi oameni care dimineaţă nu au timp să mănânce nimic, la prânz iau o gustare nesemnificativă şi seara stau două ore să mănânce, ca să compenseze pentru lipsurile de peste zi. Nu este deloc un scenariu rar întâlnit. Ar fi însă mai bine că dimineaţa şi la prânz să mănânci în jur de 400 de calorii şi apoi să mai ai încă o gustare de 200 de calorii înainte de cină. În acest fel nu te vei aşeza la masa de seară flămând.

O masă completă
Ca să nu simţi senzaţia de foame trebuie că fiecare masă să conţină toate grupele mari de alimente: proteine, carbohidraţi, grăsime. Proteinele (ouă, carne, lapte, fasole, mazăre etc) şi grăsimile (avocado, nuci, ulei) în cantitate mai mică, iar carbohidraţii în cantitate mai mare (sunt recomandaţi cei care conţin fibre, gen cereale integrale, fructe).

Cât să mănânci
Cu siguranţă nu trebuie să mănânci până ce abia mai reuşeşti să te scoli de la masă. Ca să nu ţi se întâmple asta nu pune în faţa porţii prea mari, nu mânca gândindu-te la orice altceva astfel încât să nu bagi de seamă cât mănânci. Însă, mai ales, nu mai mânca atunci când corpul tău îţi transmite că nu mai are nevoie de mâncare. Nu se întâmplă nimic dacă laşi o parte în farfurie şi pentru ziua de mâine.

Citeste Mai Mult →

Cum să reduci din zahărul consumat zilnic


Noi, oamenii moderni, consumăm zahăr în cantităţi mult mai mari decât este benefic pentru organismul nostru. De ce? Pentru că este relativ ieftin şi ne place tuturor. Aşa că am ajuns să mâncăm zahăr chiar dacă avem impresia că alimentul respectiv nu este dulce. Comercianţii profita din plin de adicţia noastră ca să facă produsele mai atractive. Aşa că trezim cu zahăr în pâine şi în cam în orice conservă sau sos. De fapt în orice mâncare procesată. Putem să ne luăm un sandviş dar să fi consumat în pâine şi sos mai mult zahăr decât dacă am fi luat o prijitura.

Prin urmare, a reduce zahărul nu este chiar aşa de uşor. Implică în primul rând să citim etichetele, să nu ne lăsăm păcăliţi şi antrenaţi în cursa comercianţilor de a face mâncarea mai dulce şi mai grasă. Ar trebui să mâncăm maxim 10 linguriţe de zahăr pe zi. Credeţi că ne iese? Priviţi video de mai jos ca să vedeţi cât de departe suntem de asta (numai un pahar de suc fresh de portocale inseamna 8 lingurite de zahar):

Alimente care sigur au zahăr şi din care trebuie să consumi cantităţi mici:

Dulciuri
Nu ne putem feri cu totul de ele, nu vrem să ajungem să fim obsedaţi. Însă, treptat, putem să le reducem, să ne învăţăm organismul fără ele. Şi să ne luăm gustul dulce din fructe. De exemplu iaurt cu fructe şi cu nuci. Dar mai sunt şi prăjiturile pentru care se foloseşte puţin zahăr. De exemplu clătitele. Sau unele prăjituri făcute cu fructe. Sau cu miere.

Sursa de energie, baton de susan cu miere


Evident, fiind dulciuri, nu sunt complet lipsite de dulce, însă sunt alegeri mai bune decât altele.

Băuturi
Nu toate băuturile sunt duci, însă le preferăm pe acestea. Avem zahăr în sucul de fructe, în cafea, ba chiar şi în combinaţie cu alcool. Ca să nu mai spun de băuturile energizante. Iar dacă nu avem zahăr, avem glucoză, fructoza sau sucuri concentrate de fructe.

Soluţia este ca, dacă vrem neapărat suc, să-l facem acasă. Dar oricum, un suc conţine atât de multe fructe încât oricum vom consuma enorm de mult zahăr. Aşa că, şi mai bine, apă cu arome.

Detoxifiere într-un pahar cu apă

Citeste Mai Mult →

Cum să slăbeşti şi să rămâi slab toată viaţa

Pentru a atinge acest obiectiv pe care toată lumea şi-l doreşte nu poţi apela la cine ştie ce dieta minune, ci este vorba despre a adopta obiceiuri noi, care să te ţină toată viaţa. O parte dintre ele sunt obiceiuri alimentare, altele ţin de mişcare.

Dacă îţi închipui că va trebui să începi să numeri caloriile uită de asta. Nu ai nevoie nici de un jurnal în care să notezi tot ce mănânci, nu trebuie nici să îţi cumperi farfurii mai mici sau să urmezi cine ştie ce plan elaborat de alimentaţie în care ţi se spune că ai astăzi ai voie roşii cu ulei de măsline şi mâine ai voie dovlecei cu brânză. Libertatea este la tine.

Fără zahăr

Primul lucru pe care trebuie să îl facă orice om care vrea să îşi menţină greutatea normală în societatea actuală este să renunţe la zahăr. Dar şi la toţi înlocuitorii săi, cum ar fi miere, fructe confiate, siropuri sau compuşi artificiali.

Poate că te gândeşti că nici nu mănânci atât de mult zahăr pentru că nu obişnuieşti să mănânci dulciuri sau să bei sucuri. Dar să ştii că un smoothie de fructe poate să aibă la fel de mult zahăr ca un pahar de coca-cola. Şi foarte multe alimente conţin zahăr, de la pâine până la sucul de roşii. Citeşte etichetele ca să fii sigur că nu mănânci zahăr.

Dacă reuşeşti să nu depăşeşti 4 linguriţe de zahăr pe şi poţi considera că ai respectat această cerinţă.

Dulciuri care conţin puţin zahăr

Mai puţini carbohidraţi

Avem tendinţa de a mânca foarte mulţi carbohidraţi. Sunt alimente care ne fac să ne simţim bine, ne dau energie. Putem ajunge să mâncăm mai mult de 50% dintre alimente carbohidraţi. Adică pâine, paşte, cartofi, cereale, orez, porumb, biscuiţi etc.
Nici vorbă să renunţăm cu totul la carbohidraţi, la fel cum nu a fost vorba să renunţi cu totul la zahăr, însă trebuie să ştii care sunt acei carbohidraţi pe care îi poţi mânca

Ce sunt carbohidraţii rai / procesaţi?


Aşa că puneţi accent mai ales pe supe, salate, peste, pui. Iar atunci când alegi carbohidraţi cel mai bine este să îi mănânci înainte şi după o activitate intensă.

Fără alcool

Nu trebuie să obişnuieşti să bei mult alcool că ajungi să te îngraşi. Este suficient să bei un pahar în fiecare seară. Pentru că el vine la pachet cu mai multe alte rele în afară de calorii: dacă stai să bei înseamnă că nu faci o activitate care să presupună mişcare. În plus, şi a doua zi te simţi mai lipsit de energie, aşa că este puţin probabil să faci vreo activitate fizică intensă. Mai degrabă ai tendinţa de a mânca mai mult, ca să capeţi energie, deşi cel mai probabil ceea ce simţi este deshidratare şi ar trebui să bei apă.

Mojito fara alcool

Ca să poţi mânca astfel de un mare ajutor este că mâncarea să fie gătită acasă, fără restaurante seara şi fără mâncare comandată în timpul prânzului. Desigur, o dată pe săptămână sau de ocazii speciale nu este nevoie să respecţi strict aceste reguli.

Citeste Mai Mult →

Dulciuri care conţin puţin zahăr


Suntem construiţi astfel încât să apreciem gustul de dulce. Şi nu este de mirare, zahărul ne dă energia de care avem nevoie ca să supravieţuim. Doar că acum consumăm mult prea mult, pentru ca este mereu la dispozitie.

Aşa că ar fi minunat să ne putem îndrepta către acele prăjituri care conţin mai puţin zahăr. Uite câteva dintre ele:
Batoane cu seminţe

Sursa de energie, baton de susan cu miere

Îngheţate din fructe

Inghetata dietetica cu iaurt si fructe

Parfait cu fructe

Parfait cu fructe de padure si biscuiti amaretto

Clătite

Clatite americane

Tarte

Tarta cu cirese si fistic

Biscuiţi

Biscuiti sarati cu cereale

Tort de cacao

Tort de biscuiti

În principiu, să ştiţi că puteţi face multe din reţetele voastre preferate. Începeţi prin a reduce cantitatea de zahăr recomandată la jumătate. Şi vedeţi dacă nu vă plac şi aşa. S-ar putea să aveţi marea surpriză să realizaţi că nu aveţi nevoie de chiar atât de mult zahăr. Chiar dacă mâncaţi dulciuri.

Despre înlocuitorii de zahăr şi cât de potriviţi sunt ei puteţi citi aici:

Cu ce ai putea înlocui zahărul? Alţi îndulcitori naturali + retete

Citeste Mai Mult →

Cum să reduci din grăsimi în dieta ta


Dacă atunci când ai 20 de ani nu te prea gândeşti la ce mănânci, pe măsură ce creşti în vârstă realizezi că te-ai simţi mult mai bine dacă ai avea o dietă mai săracă în grăsimi

Dar unde anume se găsesc aceste grăsimi mai ales?

Prăjituri

Conţinutul de grăsime la prăjituri poate să fie şi de 80%. Nu este deloc rar întâlnit că o prăjitură să necesite un pachet de unt de 200 de grame. La care mai adăugăm şi frişcă. Şi poate şi mascarpone, ca să mâncăm grăsime cu grăsime cu grăsime.

Nu înlocuiţi untul cu margarina, amândouă sunt la fel de rele. Şi nici dacă puneţi două căni de ulei nu sunteţi în vreun câştig, fie el şi ulei de cocos, ceea ce sună mai exotic. Atentie, tot aici intră şi cafelele în care adăugăm frişcă, îngheţată şi alte minunăţii.

11 dulciuri de post sau de dietă

Prăjeli

Orice este prăjit în baie de ulei nu este bun pentru organism. Alimentele se pot mânca coapte, fierte, făcute la abur, pe grătar. Atenţie, printre prăjelile nerecomandate intra şi ceapă călită, omletă sau ochiurile, gogoşile sau chifteluţele.

De exemplu, cel mai bine este să mănânci cartofii copţi. Tocănitele se pot face din legume fierte. Carnea se poate face la grătar. Dar şi la cuptor.

Pui la cuptor cu cartofi si usturoi

Dar si fara clasicele fastfood sau snacks-uri (alune, chips, pufuleti), pentru ca ele sunt cele mai rele dintre alimentele prajite. Dar fac pariu ca stiai deja asta.

Carne şi lactate

Nimeni nu spune să renunţi cu totul la ele. Însă trebuie să fii conştient că acestea pot avea foarte multe grăsimi. Nu toate, cantitatea variază destul de mult. Aşa că trebuie să ştii ce să alegi. Nu este chiar aşa de greu, până la urmă la lactate este scris pe ambalaj.

Iaurtul poate să aibă 2%, în timp ce untul ajunge pe la 80%.

Brânză de vaci este cam la 15% grăsime, telemeaua şi urda ajung pe la 30%, însă caşcavalul şi alte specialităţi pe la 80%.

Cum faci acasă brânză de vaci

La fel se întâmplă şi la carne. În primul rând trebuie să ne învăţăm să mâncăm carnea fără piele, atunci când este vorba de peste sau de pui. În al doilea rând să alegem mai ales carne albă. Asta nu înseamnă că ne lipsim de toate plăcerile, doar că alegem acele reţete potrivite. De exemplu:

Chiftele cu sos de iaurt si garnitura de orez

Fara salamuri si alte feluri de mezeluri. Fara carne pentru mici. Fara costite sau conserve.

Sosuri

Le-am lăsat un capitol special pentru că se întâmpla adesea că mulţi să nu fie conştienţi ce anume mănâncă de se îngraşă. Ei au impresia că mănâncă sănătos, cu multe grătare şi salate, însă sosurile pe care le pun alături vin şi strica totul.

Ar trebui renunţat la sosurile pe bază de unt, ulei sau smântână şi trecut la sosuri pe bază de oţet, lămâie, iaurt, roşii. Se poate chiar şi pentru maioneza, despre care ştim că este cel mai gras sos.

Maioneza fara ulei, cu iaurt

Recomandarea este valabilă şi pentru sosurile din mâncare. Chiar nu trebuie să adăugăm ulei în orice mâncare ca să fie bună. Putem mânca o mâncărică de legume şi fără să îi punem ulei. Nu avem de ce să punem ulei în ciorbă. Şi nici în mâncarea de mazăre sau de fasole.

Citeste Mai Mult →

Mâncăruri de care să nu te atingi atunci când vrei să slăbeşti

Toată lumea crede că a slăbi înseamnă să mori de foame. Ceea ce nu este deloc adevărat. Mai degrabă înseamnă să te educi să ştii care sunt acele alimente care conţin foarte multe calorii şi care nu ar trebui să facă parte din dietă zilnică. Ci să fie mai degrabă excepţia.

Cum era de asteptat, mâncarea dulce are cele mai multe calorii. La fel şi cea grasă.

Brioşele, chiar dacă le faci cu dovlecei sau alte legume, tot au foarte multe calorii, până la 300.

Ciorba cu carne grasă şi smântână este evident, de ocolit. O porţie de ciorbă de porc poate să aibă până la 400 de calorii.

Nici chiftelele nu stau prea bine. Şi este evident de ce – au şi ouă şi carne, iar de obicei le facem prăjite în ulei. O porţie de chiftele este undeva între 200 şi 300 de calorii, în funcţie de ingredientele folosite.

Clătite. O singură clătită are peste 120 de calorii. Ţinând cont de faptul că nu o mâncăm singură, ci mai adăugăm şi minim o lingură de dulceaţă şi de obicei nu mâncăm doar una, ci două şi mai punem şi frişcă, ciocolată şi fructe este destul de clar de ce e bine să ne ţinem departe de ele.

Ciocolată. Este bună, însă chiar nu trebuie mâncat mai mult de o bucăţică. Chiar şi dacă o faceţi acasă, cu miere şi unt de arahide şi cacao multă şi bună tot trebuie să vă abţineţi. La 100 de grame ai 450 de calorii, adică tot atâtea cât la un prânz complet cu ciorba, felul 2 şi salată.

Alimente făcute pane. Pane înseamnă ou şi faina albă şi în plus şi prăjire în ulei. De fapt mult ulei care este absorbit. Orice faci în acest fel are foarte multe calorii. Chiar şi dovlecelul, care nu are aproape deloc calorii, ajunge să treacă de 200 de calorii la sută de grame daca este facut pane. Deci fără şniţele, peşte în crusta sau frigănele.

Omletă umplută – 200 de calorii la 100 grame
Omleta este recomandată când vrei să slăbeşti. Mai ales dacă nu foloseşti mult ulei la prepararea sa. Dar nu şi dacă te apuci să îi adaugi fel de fel de ingrediente, cum ar fi smântână sau cârnaţi sau kaiser. Dacă îţi plac omletele mai elaborate, atunci adăugă mărar sau spanac.

Ouă umplute
Fie că alegem un pateu sau o pastă de brânză, ouăle umplute nu sunt deloc bune pentru silueta. Două jumătăţi de ou umplut pot să ajungă până la 300 de calorii. Iar dacă mai sunt acoperite şi de maioneză, cum ne este obiceiul, atunci este jale.

Maioneza – 100 calorii la o lingură
Este chiar interzisă. O lingură de maioneză este ca şi cum ai adăuga la masa ta un ou şi un piept de pui. Dacă vă place mult gustul de maioneză puteţi încerca varianta fără ulei, ca să mai reduceţi din calorii.

Sarmale
O singură sarma poate să ajungă până la 200 de calorii dacă este făcută din carne de porc. Sarmalele sunt bune pentru Crăciun şi cam atât.

Paste
La fel ca şi pizza, de care nu ar trebui să ne atingem dacă nu am ajuns în Italia, şi pastele sunt nerecomandate să facă parte din dietă zilnică. Chiar dacă luăm paste integrale, adaosul de smântână, unt, brânză sau costiţă le fac o adevărată bombă calorică.

Se poate ca toate acestea sa ti se para prea mult si sa te intrebi daca a mai ramas ceva de mancat. Da, cu siguranta, uite aici exemple pentru mic dejun, pranz si cina.

Mâncăruri pe care le poţi alege atunci când vei să slăbeşti

Citeste Mai Mult →

Cum te ajută planificarea să slăbeşti

Secretul ca să slăbeşti este să mănânci sănătos în majoritatea timpului. Dar asta poate să fie complicat la început, mai ales dacă ai unele obiceiuri mai puţin bune.

Gătitul în avans te poate ajuta să ai întotdeauna la îndemână alimentele potrivite atunci când îţi este foame.

Ce ai putea găti în avans?

Un pui pe care să îl fierbi ca să îl ai la îndemână când vrei să pui într-o salată sau să faci un sandviş rapid.

Salata de pui cu marar

Fasole. Poţi face o parte fasole batura ca să ai mereu o gustare săţioasă la îndemână. Dar poţi păstra şi boabe pe care să le pui în salata sau să le transformi rapid într-o mâncare.

Pasta de fasole


Orez, quinoa, hrişca. Nu durează mult să fie fierte, însă dacă doar întinzi mâna şi le scoţi din frigider, sunt şanse mult mai mari să le consumi.

Stevie cu orez


Legumele să fie curăţate, spălate, tăiate. Astfel este mult mai sigur că te vei atinge de ele şi nu vor rămâne să se strice în frigider. Le poti consuma impreuna cu un sos pe baza de iaurt.

Sos de iaurt cu avocado

Poţi tăia şi legumele pentru supe sau mâncăruri. Nu se vor strica în decursul unei săptămâni.
Fierbe câteva ouă. Nu pare foarte complicat, însă adesea nu ne vine să o facem. Dacă le păstrezi în frigider atunci vei avea mereu la îndemână o gustare foarte rapidă.

Salata de fasole verde cu oua si rosii


Poate că nu vei reuşi să mănânci numai asta şi îţi vei lua o îngheţată sau vei servi o felie de pizza întrucât a fost ziua unui coleg. Sau poate că vei avea tu pofta de ceva anume. Este în regulă, îţi poţi planifica o masă pe săptămână în care să nu ţii cont de nicio regulă.

Toată această planificare ia timp. Probabil că o paşte din sâmbătă va fi folosită numai pentru asta. Însă merita, întrucât vei culege roadele o săptămână întreagă. Este mult mai simplu să mănânci sănătos dacă nu eşti stresat că nu ai ce mânca. Şi, în plus, îţi ia şi gândul de la mâncare. Uneori am impresia că mă îngraş numai pentru că visez prea mult cu ochii deschişi la mâncare. Dar dacă ştiu dinainte ce voi mânca atunci mă relaxez.

Citeste Mai Mult →

Ce să mănânci / ce să nu mănânci ca să slăbeşti în două săptămâni


Este adevărat că toată viaţa trebuie să ai grijă la dieta ta, însă unele momente sunt mai speciale şi chiar eşti dispusă ca pentru două săptămâni să nu mai cedezi niciunei tentaţii ca să arăţi cât mai bine. Poate să fie vorba despre o nuntă sau de plecat în concediu la mare. Toate ne-am dorit la un moment dat să fie o formulă care în două săptămâni să facă diferenţa si sa ne ajute sa aratam mai putin pufoase.

Şi, ei bine, chiar există. Sfaturile vin de la antrenorul celebrităţilor, David Kirsch

Dacă vrei ca în două săptămâni să scapi de aspectul pufos nu trebuie să mănânci deloc. Şi aş vrea să subliniez deloc ca să fie destul de clar că nu se acceptă excepţii:

-> Pizza, pâine, paste, biscuiţi. Adică toţi aceşti carbohidraţi procesaţi. În principiu renunţa la tot ce conţine faină, chiar dacă faci tu în casă. Asta va ajuta foarte rapid la formarea unui abdomen mai plat.

-> Cartofi. Deşi sunt sănătoşi şi nutritivi, pentru 2 săptămâni renunţa cu totul la ei ca să grăbeşti procesul de slăbire.

->Lactate. Nu este nimic în neregulă cu lactatele în general, insa mulţi oameni se balonează din cauza lor. Aşa că dacă vrei să arăţi cât mai bine posibil într-o anumită zi, taie lactatele pentru o perioadă.

-> Dulce. Fără dulce deloc, în nicio cantitate, fie chiar şi o linguriţă de zahăr în cafea. De altfel, este bine în general să reduci consumul de cafea la o cană pe zi.

-> Fructe. Fructele sunt dulci şi acesta este motivul pentru care, timp de 2 săptămâni, renunţi şi la ele.

-> Alcool. Este cumva de la sine înţeles. Pe lângă faptul că are multe calorii, îţi şi subminează hotărârea de a ţine o dietă strictă.

La care se adăugă câteva interdicţii generale, de bun simţ: fără prea multe grăsimi (fie din carne sau avocado sau ulei sau seminţe), fără prăjeli.

Ce poţi să mănânci
Ei bine, aceasta nu este o dietă în sensul clasic al cuvântului. Nu îţi spune nimeni să mănânci dimineaţă un ou cu un morcov. Cât timp respecţi restricţiile poţi mânca orice.

Poţi mânca peste sau carne de pui, poţi mânca legume, fie gatite sau nu, poţi mânca naut, fasole, quinoa, orez brun, mazăre. Dimineaţă sau seara optează pentru ouă cu spanac. Nu uita de supe, ca să te şi hidratezi.

Spanac cu orez

Ciorba de loboda

Quinoa cu creveti

Pare dificil, însă nu imposibil. Şi, garantat, în două săptămâni de abţinere efectul pozitiv este vizibil. În plus, te simţi şi mult mai energizat şi cu o stare de spirit mai bună. Exact ceea ce îţi doreai pentru ziua ta perfectă.

Citeste Mai Mult →

De ce trebuie să faci sport atunci când vrei să slăbeşti

Dacă priveşti procesul de a slăbi ca pe o ecuaţie simplă: caloriile pe care să le adaugi prin mâncare să fie mai mici decât caloriile pe care le consumi prin activitate, atunci sportul nu ar fi chiar atât de important.

De exemplu, să mănânci o gogoaşă înseamnă să mănânci cam 300 de calorii. Ai nevoie de o plimbare cu bicicleta de 35 de minute ca să le arzi. Mult mai simplu este să nu o mai mănânci deloc. Mai ales cum avem noi vieţi foarte ocupate şi foarte statice în aceasi timp. Ce ironie!

Dar oamenii nu sunt mecanisme simple şi din această cauză sportul are o importanţă esenţială

1. Te face să te simţi bine

Cu toţii ne dorim să ne simţim bine. De asta şi ajungem să mâncăm lucruri pe care nu ar trebui să le mâncăm. Sunt bune la gust şi câştigul este imediat. Este greu de combătut asta cu un câştig foarte îndepărtat. Aşa că în permanenţă cedăm tentaţiilor.

Însă şi sportul te face să te simţi bine imediat. Poate nu chiar atunci când depui efort, însă imediat după ce efortul a încetat ai o stare de bine, de euforie.

Aşa că sportul te învaţă că te poţi simţi bine şi altfel decât mâncând, deci este o alternativă viabilă.

2. Te face să visezi la viitor

Atunci când faci sport în mod constant adesea visezi de cât de bine va fi în viitor. Mai ales după o perioadă foarte statică în care pari să te fi anchilozat.

Încet, încet, visele ţi se schimbă, cu ajutorul sportului. Nu mai visezi să mergi la un grătar, ci să faci creasta celui mai înalt multe din ţară. Nu mai visezi să plăteşti un revelion scump cu 150 de feluri de mâncare, ci să ajungi la scubadiving.

Sportul îţi poate da multiple scopuri pe care să vrei să le atingi. Şi acestea te ţin atât de ocupat încât uiţi de plictiseală care te determină să cumperi prea des o merdenea fiindcă îţi este lene să faci altceva.

3. Te ţine activ

Cu cât eşti mai puţin activ, cu atât de îngraşi mai tare. Şi ca tabloul să fie complet, cu cât eşti mai gras cu atât ai tendinţa de a fi mai puţin activ. Şi cauţi tot felul de scurtături ca să depui mai puţin efort.

Aşa că nu îţi faci ketch-up în casă. Numai gândul de a merge la piaţă, de a cumpăra câteva kilograme de roşii, de a le căra, de a le spăla, de a le fierbe şi pune în borcane sterilizate îţi dă fiori. Toate aceste activităţi ar consuma atâtea calorii încât ai putea mânca paste toată ziua şi să nu se vadă.

Însă dacă eşti obişnuit cu lipsa de activitate alegi calea cea mai proastă – îl cumperi pe cel de la supermarket, cu o tonă de zahăr. Şi îl mănânci, evident, cu multe paste. Nu este de mirare că ajungi să te îngraşi şi mai tare.

Să îţi placă să fii activ schimba cu totul alegerile pe care le faci. Şi asta îţi poate schimba cu totul viaţa. Faptul că slăbeşti este un efect. Şi nici măcar unul foarte important, atunci când te uiţi la tot tabloul.

Citeste Mai Mult →

Cum să slăbeşti pentru nunta că Pippa Middleton

Pippa Middleton, sora ducesei de Cambridge, s-a căsătorit pe 20 mai şi nunta ei a fost principală discuţie a tuturor revistelor care relatează despre vedete. Nu este de mirare, întrucât a fost o nuntă de prinţesa, chiar dacă Pippa Middleton nu are sânge regal.

Cum s-a pregătit ea pentru nuntă? Ce dieta a ţinut, ce exerciţii pentru o formă frumoasă a braţelor şi gâtului? Pregătirea a durat 3 luni şi a avut un program personalizat conceput de clubul Grace Belgravia din London.

Ea s-a axat mai ales pe exerciţii cardio şi Pilates, care asigură o prezenţă tonică şi ajuta la subţierea corpului şi construirea muşchilor. În plus, nu a mai băut alcool, nici măcar un pahar de vin, de luni de zile.

Oricum, probabil că nu a avut nevoie de prea mult efort ca să fie în această formă excelentă întrucât mereu este aşa. Cum este posibil să fie atât de subţire, te întrebi? Ei bine, print-o dieta foarte echilibrată şi un stil de viaţă activ.

Viaţă activă înseamnă chiar activa – participă la competiţii pentru amatori, fie că sunt de alergat sau de ski. Încearcă să mănânce cereale integrale, carbohidraţi care dau energie şi să respecte modelul de 3 mese pe zi. Mănâncă cât mai puţine prăjituri, pâine albă, paste şi alege în schimb quinoa, ovăz. Soluţia ei este să nu îşi refuze nimic, însă să mănânce totul în moderaţie.

După cum mărturiseşte, nu are prea mare grijă la dietă, exceptând moderaţia, decât înaintea evenimentelor sportive, când îşi pregăteşte corpul pentru efort, renunţând la alcool, zahăr rafinat şi alimente procesate.

Citeste Mai Mult →

Reguli pentru micul dejun atunci când vrei să slăbeşti

Se ştie că nu este o idee bună să sari peste micul dejun atunci când vrei să slăbeşti. Micul dejun îţi pune în mişcare metabolismul, care consumă calorii, şi îţi potoleşte foamea, aşa că la următoarea masa nu ai de ce să mănânci prea mult.

Deci este bine să mănânci la micul dejun. Dar ce anume să mănânci ca să te asiguri că vei pierde mai uşor în greutate? Nutriţioniştii pun accent mai ales pe următoarele reguli:

Micul dejun devreme

Nu te întinde cu micul dejun. Este bine să îl iei devreme, până la o oră de la trezire. Astfel încât să îşi facă efectul imediat. În plus, astfel ai şanse mai mari să nu îţi decalezi mesele şi să nu ajungi cu masa de seară noaptea târziu, chiar înainte de culcare.

Ce să mai întindem pe pâine

Alege proteine, nu zahăr

Dacă pentru un copil obişnuim să dăm la micul dejun clătite cu dulceaţă, pentru un om mare aceasta nu este deloc o alegere bună. Mai ales dacă vrei să slăbeşti. Adulţii ar trebui să consume mai ales proteine. Adică ouă, iaurt, fasole, seminţe, cereale.

Cele mai proaste alegeri pe care le poţi face pentru micul dejun

Alege fibre

Fibrele sunt esenţiale pentru o bună digestie. Şi masa de dimineaţă pare cea mai indicată pentru a avea o porţie bună. Le găseşti în fructe şi cereale. Asta nu înseamnă însă că ar trebui să îţi cumperi cereale cu fructe – acestea sunt pline de zahăr. Cea mai bună alegere sunt fulgii de ovăz. Sau, dacă îţi faci un ou fiert, poţi pune alături câteva frunze de baby spanac.

Fulgii de ovaz – inamicul numarul 1 al colesterolului

Fără prea multe calorii

Chiar dacă este la începutul zilei, asta nu înseamnă că poţi mânca oricâte calorii doreşti. Când vrei să slăbeşti nu este bine să ai mese mai mari de 500 de calorii. Ceea ce nu este chiar aşa de complicat. Două ouă înseamnă 150 de calorii. Iar o felie de pâine cam 70 de calorii. Deci este loc şi pentru o banană, 120 de calorii dacă este mare. Iar castraveţi, ardei, roşii, salata după pofta inimii. Deci în niciun caz nu vei muri de foame la 500 de calorii.

Mic dejun cu omleta

Citeste Mai Mult →

Ce poţi mânca într-o zi de 500 de calorii


Se apropie vara şi momentul de a merge la mare şi am vrea să slăbim destul de rapid. Ştim cum se face asta, mâncând mai puţin. Nu există un alt răspuns.

Dar asta nu înseamnă că nu mănânci nimic sau mori de foame. Înseamnă însă că ştii câte calorii au alimentele şi le alegi pe cele cu mai puţine calorii. Şi acest mod de a gândi se potriveşte foarte mult cu dieta care este la modă în ultima vreme: dieta postului intermitent. Conform unei astfel de diete, o perioadă de timp mănânci în mod normal (desigur, fără excese, gen o cutie de îngheţată pe zi), urmată de o perioadă mai mică în care mănânci mai puţin.

O variantă foarte cunoscută de post intermitent este dieta 5:2 în care 5 zile mănânci normal şi 2 zile 500 de calorii. Dar ce poţi mânca de 500 de calorii?

Ştiu că vi se pare greu de crezut, însă cu 500 de calorii nu mori de foame. Desigur, nu mănânci pizza şi paste plus un kilogram de fructe. Dar poţi avea toate mesele principale ale zilei, plus gustări. Normal, trebuie să planifici un pic înainte şi să îţi pregăteşti mâncarea.

Uite un exemplu de meniu de 500 de calorii:

Dimineaţa

Omletă cu spanac. Dintr-un ou şi o mână de frunze de spanac îţi poţi face un mic dejun foarte bun care are în total sub 100 de calorii.
Dacă nu te dai în vânt după spanac să ştii că poţi adăuga şi o felie de şuncă şi tot la 100 de calorii ajungi.

Omletă cu spanac şi quinoa

Gustare

Un iaurt şi o lingură de fulgi de ovăz. Sau un măr. Două astfel de gustări pe zi ajung cam la 100 de calorii. Dacă vrei ceva mai consistent poţi lua şi o felie de pâine integrală cu o felie de feta şi ridichi.

Salata greceasca de castraveti si Feta

La prânz

Să spunem că pentru masa de prânz laşi un număr mai mare de calorii, cam 200.
Numai 40 de calorii înseamnă o porţie de supa sau de ciorbă. Fără smântână, normal.

Ciorba de loboda

Ceea ce înseamnă că ai putea şi felul doi.
Cum ar fi o salată de fasole, o friptură la grătar cu mazăre, conopida la cuptor. Nu umpli farfuria cu varf, portii mai decente.

Piept de pui la gratar cu sos de castraveti

Seara
O varză gătită, vinete la cuptor, ciuperci la grătar, peste. Sunt chiar multe variante. Foloseste in aceasta zi farfurii mai mici decat ceva normale si problema caloriilor este pe jumatate rezolvata.

Ciuperci cu fasole verde la cuptor

Cum vi se pare? Parcă nu este atât de greu încât să sune imposibil. În plus, este mai uşor să renunţi la unele alimente, cum ar fi un castron de cireşe, dacă ştii că peste cinci zile îţi vei putea satisface aceasta poftă.

De unde se vede că sărim peste 2000 de calorii din cauza sucurilor, dulciurilor, prăjelilor şi avem de castigat dacă renunţăm la ele 2 zile pe săptămână. Pe de alta parte, trebuie sa recunoastem ca este un efort sa mancam atat de putine calorii zilnic si ca unii oameni se pot simti lipsiti de vlaga sau sa aiba dureri de cap.

Citeste Mai Mult →

Mâncăruri pe care le poţi alege atunci când vei să slăbeşti

Se apropie vacanţă de vară şi toată lumea vrea să fie în cea mai bună formă posibilă. Să ţinem dieta nu prea ne place. Şi de altfel nici nu este bine pentru organism.

Aşa că putem alege să mâncăm în continuare bine, însă să punem accent pe acele mâncăruri care nu au un aport mare de calorii. Adică acele mâncăruri care au sub 100 de calorii la 100 de grame. Sau un pic mai mult, dacă este cu adevărat ceva bun din punct de vedere nutritiv. Uite câteva dintre recomandările noastre:

Micul dejun pentru slabire

Ardei umpluţi cu brânză şi mărar – 50 de calorii la 100 de grame

Pentru micul dejun îţi recomandăm ardei umpluţi cu brânză de vacă. Adaugă în brânză şi câteva verdeţuri, pentru un gust mai bun. Şi nu vei regreta.

Ardei umpluti cu branza

Drobul – 100 de calorii la 100 de grame
Obişnuim să nu îl facem prea des, pentru că este complicat de făcut. Însă ar trebui să schimbăm asta. Pentru câţi nutrienţi aduce, drobul conţine foarte puţine calorii.

Drob de pui

Pranzul, pentru slabire

Ciorbe si supe
Fără nicio grijă îndreaptă-te către ciorbe, borşuri şi supe. Desigur, şi aici trebuiesc respectate câteva reguli. Poţi pune carne, însă lasa untul şi smântână sunt nerecomandate. Deci fără ciorba de burtă sau supă de pui a la greque.
Ciorba de fasole – 27 de calorii pentru o întreagă farfurie

Ciorba de fasole cu tarhon

Şi borşul de pui este cam tot la fel. Dacă îl faci de loboda sau varza este chiar şi mai puţin. Desigur, nu strica totul adăugând o lingură de smântână. Dacă îţi place gustul, adăugă una de iaurt, este la fel de bună şi cu mai puţine calorii.

Ciorba de legume de primavara

Fripturi

Friptura la cuptor -100 de calorii la 100de grame

Deşi grătarul este cel mai indicat, friptura la cuptor este potrivită când vrem să slăbim. Punem neapărat alături şi o mână de legume. De exemplu fasolea păstăi este excelentă, datorită caloriilor sale puţine. Dar puteţi pune şi conopida, praz, varza de bruxelles.

Putem reduce chiar la jumătate dacă folosim piept de pui şi fără grăsime. Dacă alegem însă o friptură de porc nu stăm prea bine la capitolul puţine calorii. Nu uitati nici de peste. Ar trebui sa il consumam de minim doua ori pe saptamana.

Sardele cu rosii la cuptor

Cina, pentru slabire

Salate
Este adevărat că salatele ajută dacă vrei să slăbeşti. Însă la fel de adevărat este şi că depinde mult de ceea ce punem în ele. Deci fără dressinguri cu zahăr sau cu maioneză. Fără cantităţi prea mari de brânză sau smântână. Dacă vrei să fie hrănitoare adăugă în ea cereale, piept de pui, ciuperci, ouă fierte, linte sau fasole.

Salata asortata cu spanac

Deşi ne ferim de ele pentru că îngraşă, cartofii şi orezul pot să fie consumate. Ceea ce nu putem spune însă despre paste, care ajung cu uşurinţă la 200 de calorii pe 100 de grame.

Musaca de vinete cu orez

Citeste Mai Mult →

Aplicaţia care te ajută să slăbeşti – My fitness pal


Ai vrea să ai un nutriţionist lângă tine ca să îţi spună câte calorii tocmai ai consumat sau ai de gând să consumi?

Asta este ceea ce face My fitness pal. Poţi să nu ştii nimic despre nutritive, calorii, slăbire şi el îţi este de mare ajutor. Iar partea cea mai bună este că nici nu simţi că este o aplicaţie străină. Găseşti aici şi mâncăruri care sunt tipice la noi, introduse de mulţi alţi romani care folosesc aplicaţia. Şi poţi chiar să scanezi codul de bare al alimentelor din supermarket şi sa it idea informaţii nutriţionale. Este şi în romana aşa că nu trebuie să îţi faci problem că nu ştii cum să traduci.

Iar partea foarte bună este că are toate aceste funcţii gratis. Nu trebuie decât să descarci aplicaţia. Are şi funcţii care se plătesc, însă că un prim pas îţi vor fi suficiente cele gratis.

Începi prin a face un plan personalizat – cât vrei să slăbeşti, în ce perioadă şi cam care este nivelul tău de activitate. După care îţi spune câte calorii să consumi zilnic pentru a slăbi. Partea bună este că te poţi încadra în aceste calorii fără sa tii vreo cură de slăbire. Doar renunţi la obiceiurile cu adevărat proaste: cum ar fi să bei o sticlă de suc carbogazos, ceea ce conţine cam toate caloriile de care ai nevoie cu adevărat într-o zi. Sau să mănânci dimineaţa pâine cu unt. Oare merită să posteşti toată ziua pentru aşa ceva? Nu merită. Aşa că înveţi că mai bine alegi un iaurt cu fulgi de ovăz.

Şi nu te speria, nu trebuie sa il aculti non stop. Îţi poţi face şi plăcerile aşa cum îţi doreşti din când în când. Mai poţi depăşi numărul de calorii în unele zile şi tot slăbeşti.

În plus, nici nu trebuie să devii sclavul ei. Adică nu trebuie să cântăreşti mâncarea, merge şi aşa, ochiometric. Mai ales dupa ce ai făcut un pic de cercetare şi te-ai obişnuit cu ce înseamnă o porţie.

În schimb trebuie cu adevărat să notezi ceea ce mănânci. Este ca şi cum ai ţine un jurnal, însă mult mai rapid şi inteligent. Ceea ce îl face să fie primul pas în orice încercare de a slăbi. Pentru că în primul rând trebuie să ne dăm seama unde greşim.

Aceasta aplicaţie este extreme de utilă dacă nu te-a mai interest până acum slăbitul. Asupra bărbaţilor, din ce am văzut până acum din marturiile utilizatorilor, pare să aibă cele mai mari efecte. Ei oricum slăbesc mai uşor şi nici nu au tendinţa de a fi la fel de atenţi precum femeile la ceea ce mănâncă. Aşa că numai câteva schimbări în meniu se văd imediat.

Mai jos ai o prezentare sumară a aplicaţiei, ca să îţi faci o idée despre ce este vorba

Citeste Mai Mult →

Detoxifierea de primăvară cu ierburi

Primăvara cam toată lumea vrea să scadă în greutate şi să câştige mai multă energie. În acest scop mulţi îşi schimbă regimul alimentar adoptând unul de detoxifiere. Detoxifierea ajuta corpul să îşi optimizeze digestia, să îi ofere mineralele şi vitaminele de care are nevoie şi în acelaşi timp înlătura alimentele greoaie, cum ar fi carnea grasă, lactatele grase.

Cum facem detoxifierea primăvara?
Din fericire, natura ne vine în ajutor şi răspunde dorinţelor noastre. Primăvara o cură de detoxifiere este foarte la îndemână. Vom prezenta mai jos unele dintre plantele pe care trebuie să le adăugăm în dietă şi ce proprieteti au ele.

Lăptuca

Lăptuca de fapt este o salată verde, numai că are un gust puţin amărui, este un aliment-medicament cu proprietăţi curative, bogată în minerale (magneziu, potasiu, zinc, fier), vitamine (A, B, C, etc.. ).

Este indicată pentru persoanele cu diabet şi pentru cele cu probleme ale aparatului digestiv.

Lăptuca se poate consuma atât în prepararea sandwichurilor, cât în salate, ciorbe şi supe.

Supa de laptuca ( salata verde )

Ştevie

Denumită şi „frunza de miere „, ştevia este o sursă de proteine, fibre, fier, fosfor, calciu, potasiu, zinc, vitamina A;C.

Ştevia nu aduce organismului calorii, grăsimi săturate, zaharuri, colesterol.

Stevie cu ciuperci

Măcriş

Măcrişul o plantă rar folosită şi ignorată de noi pentru faptul că este considerat un aliment cu calorii negative, însă conţine: fibre, fier, vitamina C; A;, iod; potasiu; magneziu; fosfor, zinc etc..

Este o plantă care creşte spontan sau este cultivată, ale cărei frunze au un gust uşor dulce-acrişor şi se poate folosi în salate, smoothye-uri, dar şi la acrirea ciorbelor.

Omleta cu macris

Untişor

Untişorul se găseşte în pădure la poalele copacilor din abundenţă, dar acum mai nou îl găsim şi în supermarket-uri ambalat la pungi în vid la fel ca rucolă, salată verde etc.

Frunzele sale conţin vitamina C; E; CALCIU; POTASIU; FIBRE, contribuie la detoxifierea organismului ( curăţă sângele şi ficatul ) şi are proprietăţi antianemice.

Untişorul, mai poartă denumirea de salata mieilor, deorece se foloseşte în pragul sărbătorilor de PAŞTI, alături de mâncărurile grele (întrucât are un efect tonic digestiv).

Salata de untisor

Frunze de păpădie

Pentru unii sunt considerate” buruieni”, dar frunzele de păpădie sunt un aliment-medicament deosebit de preţios pentru sănătate.

Păpădia conţine o cantitate mare de calciu, fier, vitamina C; B1;B2;B6;E;K., ajuta la detoxifierea naturală a organismului în special la curăţirea ficatului.

Sote din frunze de papadie

Desigur, nu trebuie să uităm, dacă vrem cu adevărat detoxifiere nu este suficient să adăugăm ierburi în dieta, oricât de bune ar fi. Trebuie să renunţăm şi la sucuri, alcool, dulciuri, snaks-uri, mezeluri, conserve, alimente prăjite. Şi să facem mişcare şi să bem apă suficientă.

Citeste Mai Mult →

De ce fac bărbaţii burtă şi cum pot scăpa de ea

În timp ce multe femei au tendinţa de a se îngrăşa mai ales în partea de jos a corpului, bărbaţii, atunci când pun kilograme în plus le pun mai ales pe burtă. De asta se şi pomeneşte de atât de celebra burta de bere, întrucât berea, băută des, se va vedea în zona mijlocului.

Şi, astfel, în timp ce picioarele şi mâinile rămân slabe, burta iese din ce în ce mai mult în afară. Foarte adesea se întâmplă şi să pară extrem de umflată, ca şi cum persoanele respective ar fi însărcinate. Cum se ajunge la aşa ceva? Ei bine, este vorba despre grăsime la mijloc, însă este mai mult decât atât. Burtă se umflă atât de tare şi din cauza lipsei de sport. La bărbaţi muşchii burţii au tendinţa de a slăbi după o anumită vârstă, cel mai adesea în jur de 40 de ani şi organele interne încep să se reverse. Asta da acel aspect de extrem de balonat.

O altă problemă de care trebuie ţinut cont este grăsimea care înconjoară organele interne. Grăsimea de pe burtă este un indicator al faptului că există prea multă grăsime şi în jurul organelor interne. Iar asta este periculos pentru sănătate. Aşa că trebuiesc luate imediat măsuri pentru a reduce din greutate.

Acum, pentru că am văzut de ce au bărbaţii burta să vedem şi ce pot face pentru a scăpa de ea.

În primul rând trebuie să facă mai multă mişcare. Fără asta nu se poate corecta nimic. Nu îţi închipui că trebuie neapărat să mergi la sală şi nu ai timp sau chef pentru aşa ceva. Poţi juca fotbal, poţi să alergi, poţi face exerciţii acasă. Neapărat abdomene! Şi v-aş recomanda un site foarte bun, de unde vă puteţi alege exerciţii exact pentru ce vă interesează: fitnessblender.com. Este ca şi cum aţi avea un antrenor personal la care puteţi apela oricând aveţi chef.

După care vine renunţarea la obiceiurile proaste. În cazul bărbaţilor, cele mai des întâlnite sunt următoarele:

– berea, mai exact orice tip de alcool. Apa este foarte bună. Şi trebuie băută în abundenţă. Şi, dacă tot suntem la capitolul băuturi să nu uităm de sucuri. Nici acestea nu sunt ok, au prea mult zahăr. Valabil şi pentru băuturile energizante.

De ce te îngraşi? Motivul pe care nu l-ai luat în calcul

– prea multe grăsimi. Carnea aleasă ar trebui să fie slabă. Uleiul pus în mâncare în cantitate cât mai mică. Smântână? Să fie o amintire, şi iaurtul este foarte bun! Felurile de mâncare atât de îndrăgite de romani nu sunt recomandate având prea multe grăsimi dacă respecţi reţetele tradiţionale: sarmale, mici, şniţele, salată de boeuf, chiftele

Maioneza fara ulei, cu iaurt

– mâncat seara târziu şi în faţa televizorului. Ei bine, acesta este un obicei extrem de dăunător, imediat se vede pe silueta. Nimeni nu spune să te culci flămând, pentru că oricum nu ai putea dormi. Însă nu face din seara principală masă a zilei. Seara se mănâncă un peşte slab, un ou, multe legume. Preferabil, cât mai puţini carbohidraţi. Alune cu bere? Nu! Nu! Nu!

Peste pangasius cu sos de curry

– prea multe snacks-uri şi fastfood-uri. Foarte mulţi bărbaţi nu au chef să gătească. Iar ideaa de a mânca o salată li se pare o glumă proastă. Cum s-ar putea satura cu aşa ceva? Aşa că scapă în prima soluţie la îndemână – snacksuri şi fastfood. Mai bine nu. Cartofii copţi la cuptor cu un grătar nu sună mai bine? Însă nu costiţă sau ceafă, acelea sunt grase. Şi fără maioneze sau ketchap.

Muschi de porc in folie de aluminiu

– prea mulţi carbohidraţi. Carbohidraţii îngraşă. Ei se transformă imediat în zahăr şi se depun sub formă de depozite. Desigur, nu putem renunţa la ei, pentru că avem nevoie de energie. Însă să mai scădem. Să scădem cantitatea de pâine sau paste. Mai puţin orez, mai puţini cartofi. Aş spune şi mai puţine dulciuri şi fructe, dar oricum acestea nu intră pe lista preferată a bărbaţilor. Când alegem carbohidraţi să fie mai ales fasole, naut, mazăre, linte.

Cum se gătesc? Linte, mazăre, fasole, naut, soia

– prea puţine legume. Este normal să te întrebi: şi atunci cu ce să mă hrănesc? Ei bine, cu legume. Legumele îţi aduc nutrienţii de care ai nevoie şi conţin şi fibre. Ai mai jos câteva idei de reţete care speram să fie pe gustul tău şi să te ajute să slăbeşti

Varza calita

Miel cu spanac

Piept de pui cu conopida la cuptor

Citeste Mai Mult →

11 dulciuri de post sau de dietă


Mie întotdeauna weekendul îmi aduce miros de dulce făcut în casă. Parcă nici nu ar fi weekend dacă nu este întins pe masă un platou cu prăjituri.

Aşa că este timpul să ne apucăm să facem. Chiar dacă ţinem post. Chiar dacă suntem la dietă. Vom avea grijă la ingrediente, vom fi inventivi şi vor ieşi minunate.

Uite care sunt alegerile gastropedia.ro pentru dulciuri de post/dietă:

Salată de fructe cu suc de mentă cu miere

Desert usor si gustos, ananas cu miere

Prăjitură cu grâu fiert

Prajitura dietetica cu grau si orez

Salam de biscuiţi, prăjitura copilăriei

Salam de biscuiti I

Prăjitură cu morcov

Prajitura cu morcov de post

Batoane de susan

Sursa de energie, baton de susan cu miere

Banane caramel

Banane caramelizate

Caramele de casă

Caramele cu nuci, de post

Ciocolată de casă

Ciocolata nutritionala facuta in casa

Cea mai rapidă plăcintă cu mere

Placinta cu mere si gris, usora si rapida

Prăjitură fără coacere

Prăjitură cu fulgi de orez crocanţi, fără coacere

Tort de post cu banane

Tort de post cu crema de banane

Sursa foto

Citeste Mai Mult →

Cum să slăbeşti fără să ţii dietă

Toată lumea din jurul meu încearcă în această perioadă să slăbească. Desigur, şi eu. Este explicabil, iarna nu prea am fost atenţi la cum arătăm. Mai ales că hainele ne permiteau asta. Însă acum, cu gândul la hainele uşoare de vară ne dăm seama că nu mai ţine această atitudine indiferenţă. Şi trebuie să facem ceva.

Dacă nu vrem să ne dăm peste cap metabolismul şi să ţinem o dietă ce altceva am mai putea face? Ei bine, nu suntem lipsiţi de opţiuni.

Adevărul pe care trebuie să îl acceptăm: ne îngrăşăm pentru că mâncăm prea mult şi prost.
Nimeni nu se îngraşă fără să mănânce prea mult. Trebuie să cauţi vinovaţii în cazul tău. Uită-te la ce bei în primul rând. Bei sucuri? Renunţă la ele. Bei alcool? Nu mai face din acest obicei ceva zilnic. Vine rândul dulciurilor şi snacks-urilor. Scoate-le cu totul din dietă. Poate că îţi vor lipsi, însă corpul tău se va simţi mult mai bine.

Bun, ai rezolvat astfel o parte a problemei – ai stopat procesul de îngrăşare. Dar tu vrei mai mult de atât, vrei şi să slăbeşti. Aşa că este momentul să mai faci ceva – să mănânci mai puţin. Ei bine, asta îţi va cauza unele neplăceri. Pentru că va trebui să te reobisnuiesti cu senzaţia de foame. Organismul tău s-a obişnuit să consume mult. Şi cu cât consumi mai mult, cu atât îţi cere să consumi şi mai mult. Opreşte această spirală care nu se va termina niciodată. Ai mai multe opţiuni:
– redu porţiile la jumătate
– foloseşte farfurii mai mici
– scoate o masă din zi

Vrei însă să ai energie şi nu ai vrea nici să leşini de foame. Aşa că mai trebuie să mai faci un pas: să acorzi atenţie la ce mănânci. Din fericire, este începutul primăverii şi asta înseamnă că suntem invadaţi de verdeţuri proaspete. Ele au puţine calorii şi sunt pline de minerale şi vitamine. Aşa că ar trebui să constituie grosul farfuriei tale. Nu renunţa cu totul la grăsimi, însă ia-le din seminţe. Nu renunţa nici la proteine – alege carne slabă, iaurt, ouă. Aşa că mănânci salate, însă mai adaugi ceva în ele, pe lângă legume, verdeţuri:

10 ingrediente pe care le poţi pune în salate ca să slăbeşti mai rapid

Gata, baza este pusă. Nu îţi mai rămâne decât să faci sport. Zilnic. Nu neapărat ca să slăbeşti, ci ca să îţi tonifici organismul, să îţi dai altceva de făcut în loc să mănânci şi ca să capeţi o stare de bine invadând corpul cu endorfine. Doar se ştie că supunerea la restricţii nu prea ne face fericiţi. Alege ce fel de mişcare ţi se potriveşte: yoga, plimbări, alergat, mers la sala etc. Important este să îţi faci timp pentru asta, să nu găseşti fel de fel de scuze că să ‘scapi’ şi astăzi.

Câteva liste care îţi pot fi utile:
– seminţe bune pentru dieta + reţete

Super seminte de adaugat in orice dieta


– verdeţuri de primăvară + reţete

Primele verdeturi ale primăverii


– alimente cu puţine calorii + reţete

10 alimente sub 40 de calorii. + Retete de dieta.

Citeste Mai Mult →

Super seminte de adaugat in orice dieta

Seminte pe care este important sa le ai in dieta

Seminte pe care este important sa le ai in dieta

Fie ca iti prepari un smoothie, o salata sau o prajitura raw vegana, semintele pot adauga un plus de savoare preparatului respectiv. Ba mai mult, in functie de semintele alese, iti poti ameliora unele probleme de sanatate.

Iata mai jos cateva dintre informatii importante despre 5 super seminte, de adaugat in alimentatia noastra zilnica.

Semintele de canepa scad inflamatia din corp si echilibreaza sistemul hormonal

O sursa excelenta de proteine si fibre, semintele de canepa sunt bogate si in minerale precum fosfor, magneziu, sulf, calciu, fier si zinc. Pe langa asta, cei 10 aminoacizi si fitosteroli le recomanda pentru o buna functionare a organismului, dar si pentru prevenirea bolilor de inima, Alzheimer si Parkinson.

Semintele de canepa contin si un acid esential Omega 6, acid gama linolenic, care scade considerabil infamatia in corp si echilibreaza sistemul hormonal. Aceste seminte pot fi consumate in salatate, smoothie-uri sau diverse preparate.

Paine integrala de post. Reteta in imagini.

Semintele de susan contin mai mult calciu decat laptele

Daca ai intoleranta la lactoza sau pur si simplu nu iti place sa bei lapte, afla ca semintele de susan pot constitui o alternativa ideala. Mai bogate in calciu decat laptele, semintele de susan contin si proteine, magneziu, zinc, fibre, fier, vitamina B1, fosfor, dar si lignani. Tocmai de aceea, ele ar trebui incluse in dieta zilnica atunci cand vrem sa diminuam sau sa tinem sub control nivelul colesterolului si a tensiunii arteriale.

In plus, semintele de susan sunt indicate si in artrita, osteoporoza sau astm.

Legume sote cu seminte de susan

Semintele de chia te ajuta sa slabesti, fiind indicate si diabeticilor

Cum semintele de chia au un indice glicemic foarte mic, ajutand la controlarea nivelului de zahar din sange, sunt indicate deseori persoanelor diabetice. In plus, pot fi benefice si in curele de slabire pentru ca mentin senzatia de satietate mai mult timp.

O sursa importanta de acizi grasi esentiali, trebuie sa stii ca semintele de chia contin mai mult Omega 3 si 6 decat semintele de in sau somonul. Asadar, consuma-le regulat in cazul in care vrei sa iti scazi inflamatia in corp, nivelul colesterolului sau sa previi bolile cardiace.

Umplutura din seminte de chia, pentru placinta de mere

Seminte de rodie contin antioxidanti puternici care previn afectiunile cardiace si cancerul

Fie ca le consumi ca atare, din fructul proaspat, fie ca apelezi la variantele raw din comert, semintele provenite de la un  singur fruct contin aproximativ 50% din doza zilnica recomandata de vitamina C si B5, substanta recomandata in atenuarea crampelor musculare si in prevenirea sindromului rezistentei la insulina. In plus, aceste seminte reprezinta o sursa bogata in vitamina K, acid folic, potasiu si antioxidanti puternici.

Studiile intreprinse de catre specialisti au demonstrat faptul ca tocmai aceste proprietati previn afectiunile cardiace si cancerul.

Orz cu orez brun şi rodie

Citeste Mai Mult →

Alimente care nu îţi ţin deloc de foame

rosii

Vi s-a întâmplat şi vouă atunci când citeaţi câte un articol despre ce înseamnă să mănânci sănătos să vi se pară că nu puteţi aplica aşa ceva? Să luăm drept exemplu roşiile. Ţi se ridică în slăvi cât de bune sunt pentru sănătate şi ce nutrienţi au. Dar dacă mănânci mănânci o roşie nu ai nicio şansă să scapi de senzaţia de foame. Şi asta pentru că corpul are nevoie şi de proteine şi de grăsimi ca să funcţioneze.

Uite câteva dintre exemplele de alimente care, oricât de sănătoase ar fi nu îţi ţin deloc de foame. Şi ar trebui să le mai adaugi ceva.

Pâinea integrală

Este adevărat că este mai bună decât pâinea făcută din faina albă, foarte procesată, însă nu te poţi hrăni numai cu fibre. Trebuie să îi adaugi proteine şi grăsimi. Cum ar fi avocado sau unt de arahide sau un ou, brânză, peste.

Pasta tartinabila de avocado si somon fume

Sucul de fructe

Să presupunem că faci alegerea corectă şi îţi faci un suc fresh de fructe. El are vitamine, minerale şi fibre şi nu conţine chimicale şi zahăr în exces. Cu toate acestea, din punct de vedere al senzaţiei de foame nu ajută cu nimic. Un suc nu îţi ţine de foame. Mai bine mănânci fructele direct. Şi dacă vrei să nu îţi fie foame prea rapid adaugi şi un iaut şi cereale.

Desert de fructe cu iaurt

Smoothies

Este un adevărat trend să bei smoothie dacă vrei să slăbeşti. Dar ele conţin mult zahăr din fructe, nu au grăsimi, nu au proteine. Este adevărat că mănânci puţine calorii, însă nici nu îţi ţin de foame, aşa că e foarte probabil să mănânci rapid altceva. De aceea există nouă modă să le adaugi pudră de proteine. Mai bine nu. Salatele sunt mult mai sănătoase.

Salata asortata cu spanac

Lactate fără grăsimi

Faptul că nu mănânci grăsimile din lactate nu te ajută să fii mai slab. Poate că au mai puţine calorii, însă nu ţin de foame. Iar lipsa grăsimii face ca zahărul prezent în lapte să fie imediat asimilat. Cel mai bun iaurt este considerat nu cel fără grăsimi, ci cel cu mai multe proteine, cum ar fi iaurtul grecesc.

Maioneza fara ulei, cu iaurt

Murături

Murăturile sunt bune pentru organism, o metodă naturală de a lua probiotice. Însă au şi foarte multă sare, ceea ce îţi face sete. Iar noi adesea confundăm setea cu senzaţia de foame. Dacă mănânci lucruri sărate ai grijă să bei şi multă apă, în acelaşi timp.

Porc cu castraveti murati

Care sunt alimentele care, în comparaţie, îţi vor ţine de foame pentru multă vreme: seminţele şi nucile/alunele, brânza, ouăle, fasolea, lintea, carnea.

Citeste Mai Mult →

Tu ce ai in frigider? Uite 10 alimente care arata ca iti pasa de silueta ta

Fasole batuta

Fasole batuta

Unt de arahide

Nu te gandi ca noi nu prea obisnuim sa mancam unt de alune pe paine. El poate constitui baza unor gustari foarte simple pline de proteine si grasimi sanatoase. In plus, este foarte bun la gust si se face rapid in casa. Vedeti aici reteta de unt de arahide.

Biscuiţi proteici cu quinoa şi unt de arahide, fără coacere

Fructe proaspete

Corect, nu trebuie sa le ai neaparat in frigider, insa sa nu lipseasca din bucatarie. Le poti alege dupa gust, dar sa nu lipseasca o zi in care sa nu le mananci. Nu te tenteaza atat de tare? Atunci combina intr-un mod inedit, intr-o salata.

Salata de portocale

Proteine slabe

Aveti la dispozitie multe variante. Cum ar fi pieptul de pui. Pe care il puteti fierbe si sa il tineti in frigider pentru o cina rapida, cu paste. Folositi tofu? Tineti in frigider si intr-o seara il adaugati in legume la tigaie. Si fasolea este foarte buna. O conserva de boabe de fasole adaugata in salata peste perfecta pentru o cina rapida.

Paste vegetariene cu tofu

Legume deja spalate si taiate

Cred ca oricine cumpara legume. Dar, la fel, sunt sigura ca o mare parte din ele se arunca la sfarsitul saptamanii. Si asta pentru ca atunci cand sunt cumparate sunt bagate in frigider si apoi nimeni nu mai gaseste timpul sa le pregateasca. Iesi din acest cerc vicios avand mereu la indemana morcovi curatati, salata spalata, ardei si rosii. Le poti manca cum sunt sau poti sa le pui langa o pasta.

Pasta de masline verzi

Lamai

Lamaile sunt la mare cinste in curele de detoxifiere. Probabil si pentru ca te ajuta mult sa renunti la bauturile nesanatoase in favoarea unora bune.

Detoxifiere într-un pahar cu apă

Iaurt

Plin de proteine si mai slab in grasimi decat alte alegeri, iaurtul nu ar trebui sa lipseasca din frigiderul tau. Poti face extrem de rapid un desert bun cu iaurt, fructe si fulgi de ovaz. Dar, mai mult decat atat, el poate face parte din preparatele tale, inlocuind o parte din unt sau ulei, care sunt mai nesanatoase

Rulouri de vitel cu sos de iaurt

Oua

Din fericire, cred ca toata lumea are oua in casa. Important este sa le folosim pentru a face un fel de mancare sanatos si nu o maioneza. Cele mai sanatoase sunt cele fierte si nu cele prajite in ulei incins. Si poti face multe lucruri bune cu ele
https://gastropedia.ro/recipe-items/salata-de-oua-si-rosii/

Fasole batuta

Este adevarat, fierbe greu. Nu poti spune despre ea ca este o mancare care se face imediat. Dar poti cumpara si la conserva. Daca ai in casa fasole batuta imediat ai acces la o mancare sanatoasa, cu multe proteine.

Fasole batuta

Citeste Mai Mult →

Când ar trebui să mănânci ca să scazi în greutate

restaurant

Multă lume încă mai crede că nu ar trebui să mănânci nimic ca să scazi în greutate. Ceea ce, desigur, este fals şi din această cauză nici nu este pus cu adevărat în practică, chiar dacă ţi-o propui. Ca să scazi în greutate trebuie să mănânci, de mai multe ori pe zi, şi să alegi alimentele potrivite.

Ne vom apleca în acest articol asupra momentelor când trebuie să mănânci şi vă vom arăta ce au relevat studiile făcute de-a lungul timpului.

Micul dejun 06 – 9.45

Un studiu al Obesity Society a arătat că micul dejun trebuie să aibă loc între 6 şi 10 dimineaţa ca să aibă efect. Dacă are loc după ora 10 sau deloc, creşte riscul de a acumula grăsime şi de a te simţi mai flămând pe tot parcursul zilei.
Ce anume ar trebui să mănânci? Un mic dejun bogat în proteine.
Ţi se pare dificil să faci asta? Impune-ţi un nou obicei, că la o oră de la trezire să fi luat deja micul dejun.

Mic dejun de impresionat: ou la cuptor cu ciuperci, prosciutto şi pesto

Gustarea

Gustarea nu este neapărat obligatorie, mai ales dacă ai avut un mic dejun foarte săţios. Însă poate ajuta ca să nu scadă nivelul glicemiei şi să mergi la masa de prânz hămesita. De obicei, cam la 2-4 ore de la masa simţim nevoia de a ronţăi ceva. Ce anume? Un fruct sau câteva alune sunt o alegere bună. Institute of Food Technologists recomanda să alegi alimente bogate în fibre.

Cum faci floricele fără ulei

Masa de prânz 12 – 14.45

Masa de prânz trebuie să aibă loc înainte de 15, dacă ai grijă de silueta ta. De obicei pentru această masă se lasa felurile de mâncare cu cele mai multe calorii, astfel încât corpul să aibă şansa să le ardă până la sfârşitul zilei. Dacă ţii dieta este cu atât mai important să mănânci prânzul înainte de 15 întrucât după această oră şansele sunt cu 25% mai mici să scazi în greutate, arata un studiu publicat în Internaţional Journal of Obesity.

Varza calita cu ciolan

Gustarea

Între 2 şi 4 ore de la masa de prânz vine momentul potrivit pentru o gustare. Aceasta ar trebui să constea în fructe şi legume. Aceasta gustare nu este obligatorie, însă te ajută. Pentru că cei care iau această gustare tind să mănânce în general mai multe fructe şi legume. Iar un studiu făcut de Harvard Medical School  a arătat că persoanele care mănâncă mai multe fructe şi legume au o greutate mai sănătoasă.

Turtite cu dovlecei

Cina 17 – 19

Pare destul de dificil să reuşim să luăm cină înainte de ora 19 dacă lucrăm însă trebuie să încercăm. Şi apoi, oricât de târziu mergem la culcare să încetăm să mai luăm gustări. Este valabil mai ales în cazul bărbaţilor, care au tendinţa de a se aşeza la televizor cu câteva gustări la îndemână. Nu reuşeşti să mănânci mai devreme de ora 20? Nu este nicio problemă, important cu adevărat este că după cină să nu mai găseşti motiv pentru vreo gustare.

Peste umplut cu orez

Citeste Mai Mult →

Dieta DASH, cel mai sanatos regim alimentar

dieta DASH

Dieta DASH – o dieta echilibrata

Dieta DASH a fost conceputa initial ca metoda terapeutica pentru reglarea tensiunii arteriale, normalizarea glicemiei si buna functionare a intregului sistem cardiovascular. In timp, specialistii au observat ca acest regim alimentar prezinta multe alte beneficii, cum ar fi pierderea kilogramelor in plus, prevenirea osteoporozei, a cancerului, a bolilor cardiace sau a diabetului.

Asadar, fie ca starea sanatatii tale nu se afla intre parametrii optimi, fie ca doresti sa slabesti cu ajutorul unei diete sigure si sanatoase, regimul alimentar DASH poate fi varianta de care ai nevoie.

Dieta DASH (Dietary Approaches to Stop Hypertension – abordari alimentare pentru stoparea hipertensiunii) este usor de adoptat de catre toata lumea, indiferent de varsta, fiind recomandata chiar si adolescentilor si tinerilor supraponderali.

Care sunt regulile generale ale acestui regim alimentar?

Nefiind o dieta foarte restrictiva, ci una echilibrata poti privi toate recomandarile de mai jos mai mult ca un stil de viata. De altfel, studiile au aratat ca, respectata pentru cel putin doua luni, dieta DASH regleaza tensiunea arteriala si contribuie la buna functionare a sistemului cardiovascular.

Alimentele recomandate variaza, de la fructe, legume, lactate sarace in grasimi pana la cereale integrale si o cantitate mai limitata de carne si mancaruri procesate.

Nu sunt admise grasimile saturate, produsele bogate in sodiu,  zaharul, sarea, conservele sau alte alimente care contin aditivi. Alcoolul trebuie consumat cu moderatie.

Alimentele bogate in fibre, magneziu, potasiu si calciu sunt printre cele preferentiale, considerandu-se ca acestea sustin functionarea intregului organism.

Cum sodiul este cel care ridica foarte mult tensiunea arteriala, specialistii recomanda mare prudenta atunci cand includem in alimentatia zilnica produse bogate in sodiu, cum ar fi sare, sos de soia, conserve de ansoa, masline verzi in saramura, branza topita, somon afumat etc.

Ce poti include in alimentatie in cadrul dietei DASH?

Cereale integrale ( 4-5 portii pe zi, portia 125g)

Include aici orez brun, paste fainoase din faina integrala de grau etc.

Fructe (4-5 portii pe zi, 1 portie – un fruct intreg).

Axeaza-te pe fructele bogate in magneziu, potasiu si calciu.

Diferite legume (4-5 portii pe zi, 100-150g pe zi)

Crude, preparate la aburi sau la cuptor. Legumele ca lintea sau mazarea sunt cele mai bune optiuni, avand in vedere ca sunt bogate in magneziu, potasiu, proteine si fibre.

Produse lactate sarace in grasimi (1 portie pe zi)

Incearca sa consumi lactate sarace in grasimi, cum ar fi un iaurt sau o felie de branza.

Carne slaba sau peste (1 portie pe zi, maxim 100 grame)

Dulciuri ( 5 portii pe saptamana – maxim 100 de grame fiecare)

Nuci, seminte (4-5 portii pe zi)

Alune, migdale, seminte de floarea soarelui – toate iti sunt recomandate.

Citeste Mai Mult →

Alimente banale care îmbunătăţesc metabolismul

metabolism
Nu este atât de dificil să ai un metabolism bun, care arde caloriile în loc să le lase să se depună inestetic în depozite de grăsime. Iar alimentaţia joacă, desigur, un rol foarte important aici. În principiu ar fi bine să mănânci alimente cu un gust ceva mai pronunţat. Şi uite la ce mă refer:

Ardei iute

Se ştie despre ardeiul iute de multă vreme că este capabil să îmbunătăţească metabolismul şi să reducă diferite pofte nu tocmai sănătoase pe care le avem.

Cartofi cu ardei iute

Cereale integrale

Partea cea mai dificilă aici este să găsim cu adevărat cereale integrale şi nu substitute ale lor pline de zahăr.
https://gastropedia.ro/recipe-items/prajitura-cu-banana-si-fulgi-de-ovaz/

Cafea

Dacă deja bei cafea înseamnă că faci ceva pentru metabolismul tău şi pentru sistemul nervos central. Ca să nu mai spunem de starea de bine.

7 trucuri pe care oricare iubitor de cafea trebuie să le ştie

Oţet

Oţetul conţine un acid care determină corpul să ardă grăsimile. Şi din această cauză este adesea indicat după ce ai consumat cargihidrati rafinaţi.

Sos vinegreta pentru salate

Citrice

Iarna mâncăm mai multe grăsimi, dar, din fericire avm la dispoziţie şi mai multe citrice. Ar trebui ca fiecare masă să o terminăm cu o portocală sau un grepfrut. Sau, de ce nu, să o servim chiar în timpul mesei.

Salata cu portocala si telina

Condimente

S-a observat de multă vreme ca acestea, deşi folosite în cantităţi mici, au efecte mari asupra organismului. Aşa că foloseşte piper, scorţişoară, turmeric pentru a slăbi

Laptele de aur (lapte cu turmeric), cel mai apreciat pentru îmbunătăţirea digestiei şi slăbire

Citeste Mai Mult →