Homepage RSS feed for this section

5 reguli pentru gustările copiilor

Gustările sunt mereu prezente în viaţa noastră. Este un adevăr cu care trebuie să ne obişnuim, astfel încât să fim pregătiţi să le oferim. Iar atunci când este vorba despre copii acestea sunt cu atât mai impotante, întrucât ei fiind în creştere şi în permanentă mişcare le este mai tot timpul foame.

Mulţi părinţi sunt stresaţi de gustări şi le este în permanenţă teamă să nu strice apetitul său silueta. În plus, să recunoaştem, gustările sunt şi foarte scumpe. Şi un motiv ca să mănânci mult prea sărat, dulce. Şi enorm de multe chimicale ale căror nume nici măcar nu le cunoaştem. Cum să rezolvăm problema gustărilor la copii? (La noi este destul de simplu, ne spunem că nu murim o oră până când luăm masa în mod corect, ne felicităm că ne păstrăm silueta şi trecem mai departe)

Stabilim câteva reguli

Gustările sănătoase mereu la îndemână

Câteva fructe ar trebui să fie mereu pe masă, gata spălate. Nu strică să le pui central, într-un bol colorat, astfel încât atunci când intri în bucătărie prima oară ochii să cadă pe ele. Şi în frigider păstrează aceeaşi regulă – să ai vizibile, imediat la îndemână, câteva legume gata să fie mâncate. Poţi avea beţişoare de morcovi sau castraveţi. Te orientezi în funcţie de cele mai iubite.

Seminţe, nuci, alune

Acestea constituie o parte importantă a gustărilor. Ele ţin de foame, aduc un aport de grăsimi sănătoase şi sunt pe placul copiilor. Aşa că este bine să le ai cumpărate şi să le oferi în boluri, combinate, atunci când îţi cer. Iar dacă foamea este chiar mare pune şi un iaurt alături.

Floricele

Nu există niciun motiv să nu faci floricele în casă. Aceasta este cea mai simplă modalitate de a oferi o gustare copiilor. Şi dacă nu cumperi floricele la punga pe care să le faci la microunde sunt şi sănătoase. Şi hrănitoare. Şi le satisface pofta de a roade în permanenţă câteva ceva.

Ceva dulce

Dacă noi nu putem fără ceva dulce copiii cu atât mai puţin. Aşa că este bine să avem ceva la îndemână. Ceva cu care să ne simţim împăcaţi. De exemplu miere sau gem făcut în casă pe care să îl întindem pe o felie de pâine integrală. Sau poate un chec din care să dăm o felie alături de o cană cu lapte. Sau un baton cu seminţe şi miere.

Excepţiile sunt în regulă

Cum nu avem nicio dorinţă să ne frustram copiii, din când în când mai putem face şi excepţii şi să le dăm gustări care nu sunt chiar aşa de sănătoase. Ai mei cer din când în când chips-uri, sucuri, croisant. Cum asta nu se întâmplă zilnic, putând să treacă şi o săptămână fără să îşi amintească de existenţa lor, le cumpăr atunci când îmi cer. Însă am grijă să nu le am niciodată acasă. Ceea ce îmi asigură multă linişte, întrucât atunci ar fi dificil de interzis.

Tu cum te descurci cu gustările pentru copii?

Citeste Mai Mult →

Fructele şi legumele începutului de toamnă

Ştiţi ce vă recomanda orice nutriţionist? Să mâncaţi fructe şi legume de sezon. În acest fel mâncarea iese mai gustoasă, aveţi de-a lungul anului o varietate din care să alegeţi şi veţi cheltui mai puţini bani pe mâncare.
Ce este în sezon la început de toamnă?

Legume

Vinete
https://gastropedia.ro/recipe-items/vinete-cu-telemea/
Dovleac

Salată de dovleac cu rucola, rodii și nuci


Roşii

Mancare de rosii


Spanac

Spanac scazut


Varza

Salata de varza alba cu rosii

Fructe

Struguri

Compot de struguri


Rodii

Orz cu orez brun şi rodie


Mere

Punch de mere


Pere

Desert exotic cu pere


Nuci

Salata de sfecla rosie cu nuci

Citeste Mai Mult →

Îţi bei corect cafeaua de dimineaţă?

Cu toţii bem cafea dimineaţa. Însă cei mai mulţi dintre noi o facem în mod greşit. Ne întindem către cafea imediat ce ne dăm jos din pat. Obişnuinţa ne spune că fără ea nici nu am putea să facem lucruri banale, cum ar fi să ne dăm jos pijamaua. Dar oare chiar aşa să fie, chiar este cafeaua cea care ne “trezeşte”?

Se pare că nu. Ba chiar dimpotrivă, băută imediat ce te trezeşti, cafeaua este cea care te va face să te simţi mai obosit câteva ore mai târziu.

Secretul este să-ţi laşi corpul să se trezească în mod natural. Imediat ce te trezeşti organismul produce cortizol (hormonul stresului) care îl ajută să intre în alertă în mod natural. După trezire, nivelul cortizolului creşte cu până la 50%, indiferent de cât este ceasul. Este perioada în care, datorită ritmului natural circadian, eşti în vârf de forma între 8 şi 9 a.m. Aşadar, în mod natural acum este momentul în care eşti cel mai alert. Dacă nu mai bei cafeină pentru o perioadă de timp, în mod ideal, vei observa o uşoară schimbare în ceea ce priveşte energia şi vioiciunea în prima oră după ce te-ai trezit. În general, aceasta este perioada cei mai mulţi dintre oamenii îşi beau cafeaua cu lapte.

Alte momente când nivelul cortizolului este ridicat sunt între prânz şi ora 1:00 p.m., ca şi între 5:30 to 6:30 pm. Ceea ce înseamnă că aceste perioade sunt cele mai neinspirate pentru a consuma cafeină întrucât organismul eliberează propriul său stimulent. Este mai bine să-i permiţi organismului să-şi creeze propriii hormoni atunci când are nevoie de ei decât să-i dai peste cap procesul de creaţie printr-un consum de cafea.

Citiţi mai multe despre consumul corect de cafea pe sfatulparintilor.ro

Citeste Mai Mult →

Dieta mediteraneană – una dintre cele mai bune diete pentru slăbire

Dieta mediteraneană nu este propriu zis un regim de slăbire, ci un regim alimentar adoptat pe malul mediteranei, de la Spania si Grecia, până în Tinisia şi Maroc. S-a observat că oamenii de aici sunt mai sănătoşi, au mai multă forţă, trăiesc mai mult. Şi nu sunt graşi. Iar alimentaţia joacă un rol crucial.

Regimul alimentar mediteranean se bazează mult pe fructe şi legume crude, seminţe şi ulei de măsline, cereale integrale şi păstăi, lactate şi carne de pasăre sau peste. Cat mai putine dulciuri, alimente procesate si fara carne rosie.

Şi este o dietă care se ţine foarte uşor. Uite de ce

Caloriile nu contează

Odată cu adoptarea dietei mediteranene nu vei mai fi nevoit să numeri caloriile consumate zilnic ori să renunţi la anumite alimente. În loc de asta vei înlocui grăsimile nesănătoase cu care care îţi protejează inima (ulei de măsline în loc de unt; peste sau pui în loc de carne roşie); te vei bucura de fructe proaspete în loc de dulciuri sau deserturi dulci şi vei consuma multe legume şi fasole. Nucile sunt de bază, însă nu mânca mai mult de o mână pe zi. În plus, te poţi delecta, însă cu moderaţie, de pâine din cereale integrale şi vin.

Paella cu fructe de mare

Hrana este cu adevărat proaspătă

Când dieta ta este mediteraneana nu alegi alimentele congelate şi nici nu consumi fast food. Focusul este pe alimentele proaspete, de sezon, preparate simplu şi gustos. Prepara o salată din spanac, castravete, roşii şi clasicele ingrediente greceşti precum măsline negre şi brânză feta.

Salata mediteraneana

Poţi mânca pâine

Alege cerealele integrale în dieta meditereana. Pâinea şi pastele din cereale integrale au multe proteine şi minerale şi, în general, sunt mai sănătoase decât sortimentele din faina albă. Încearcă pâinea din cereale integrale înmuiată în ulei de măsline, humus sau tahini.

Humus

Grăsimile nu sunt interzise

Grăsimile – cele care sunt benefice pentru inima – fac parte din dietă mediteraneană. Care sunt grăsimile bune? Cele din nuci, măsline şi ulei de măsline. Aceste grăsimi (nu cele săturate şi cele trans ascunse în alimentele procesate) nu doar că dau savoare însă sunt de ajutor împotriva unor boli precum diabetul şi cancer.

Salata greceasca

Condimentele sunt delicioase

Ierburile şi condimentele mediteranene printre care se număra foile de dafin, coriandru, rozmarin, usturoi, piper şi scorţişoară adăugă atât de multă savoare încât nu vei mai simţi nevoie de un adaos de sare. În plus, aceste codimente sunt şi foarte sănătoase, de exemplu coriandrul şi rozmarinul sunt bogate în nutrienţi şi antioxidanţi.

Pui prajit (reteta marocana)

Nu flămânzeşti

În dieta mediteraneană îţi este permis să mănânci delicioşii cartofi dulci copţi, sau humus. Aceste alimente se digera lent astfel încât te vei simţi satul pentru mai multă vreme. Foamea nu mai este o problemă când ai la dispoziţie nuci, măsline sau brânză feta.

https://gastropedia.ro/recipe-items/omleta-cu-legumetunisia/

Citeste mai multe moduri in care te ajuta dieta mediteraneana pe sfatulparintilor.ro

Citeste Mai Mult →

Moduri noi de a gati care acum sunt la moda

Normal că ne place modul tradiţional de a găti – ne place rezultatul, suntem confortabili cu întregul proces de pregătire. Dar parcă uneori am vrea ceva nou, să vedem lucrurile un pic diferit, chiar dacă ingredientele sunt deja cunoscute.

Aveţi mai jos câteva reţete pe care trebuie să le încercaţi în 2017. Conform instagram, toată lumea o face deja
Chips-uri din legume

Chips-uri de zucchini la cuptor cu parmezan


Spaghetti din dovleac

Cum se prepară dovleacul spaghetti


Cartofi crocanţi fără ulei

Hash brown, cartofi prăjiţi în foarte puţin ulei


Blat de pizza din conopida

Blat de pizza din conopida


Tort din hrişca

Prajitura moale de ciocolata cu hrisca si cicoare


Mâncare fără foc

Fursecuri fără coacere cu fulgi de ovăz

Sursa foto

Citeste Mai Mult →

Ulei de măsline de cea mai bună calitate – cum îl alegi

Dacă şi tu te întrebi cum se face de uleiul de măsline folosit în Grecia în restaurante este aşa de bun la gust încât l-ai mânca cu pâine goală şi cel cumpărat de la magazinele noastre te lăsa aşa de indiferent, atunci este bine să ştii că acest produs nu se alege oricum.

Uleiul de măsline de bună calitate se obţine atât de dificil şi este atât de cerut pe piaţa încât o foarte mare parte din el este contrafăcut. Nu este deloc suficient să scrie pe el extra virgin ca să şi fie de bună calitate. Iar dacă nu este de bună calitate, pe lângă faptul că nu te mai bucuri de gustul bun, nu te mai bucuri nici de beneficiile pentru sănătate, care îi fac pe unii să îl trateze ca pe un medicament: reduce nivelul de colesterol, previne diabetul, combate cancerul, mai ales pe cel de piele, reduce riscul de atacuri cerebrale etc.

Dar cum poţi să ştii dacă uleiul de măsline pe care îl consumi este cu adevărat cel bun?

În primul rând axează-te pe branduri care sunt bine cunoscute în domeniu sau pe care le-ai descoperit noi, le-ai încercat şi ai fost mulţumită. În plus, există şi organisme independente care analizează şi certifica cât de bun este uleiul de măsline respectiv.

Gust şi miros – un bun ulei de măsline are un miros destul de pregnant de fructe şi ierburi, pentru că, până la urmă nu ar trebui să fie nimic altceva decât fructe din care se extrage sucul prin presare.

Orice fel de ulei vegetal ar trebui ferit de soare. Din această cauză nu cumpără ulei de măsline care nu este îmbuteliat în sticla întunecoasă.

Contează şi data fabricării. Un ulei de măsline mai vechi de doi ani nu mai este la fel de bun.

O singură ţară de origine – este mai sigur decât să cumperi ulei amestecat din mai multe ţări de provenienţă.

Preţ – întrucât se obţine greu, uleiul de măsline are un preţ ridicat. Dacă te bucuri că ai găsit unul ieftin este bine să ştii că de obicei este făcut din măsline de mai proastă calitate sau este vechi.

Şi modul în care îl foloseşti tu are importanţă pentru a-şi păstra savoarea:
Se ţine în locuri întunecate, nu sub acţiunea luminii.
Dacă ştii că nu îl consumi imediat cumpăra în cantităţi mai mici. Nu este bine să îl consumi mai târziu de 2 luni după ce l-ai deschis.

Citeste Mai Mult →

Cum să eviti să mănânci prea mult la cină

Toată ziua suntem sub imperiul a ceea ce ar trebui să facem. Şi am vrea ca seara să fie după placul nostru. Să ne dăm jos hainele strâmte, să ne tolănim confortabil după cum avem chef, să ne delectăm cu mâncare şi băutură după plac şi să ne petrecem timpul cum ne dorim.

Şi adesea ceea ce alegem să facem nu este prea bine pentru noi. Ca mâncare alegem o pizză cu o bere, ca activitate alegem să stăm. După care să adăugăm o prăjitură, că prea a fost ziua grea şi trebuie să facem acum ceva ca să ne revenim.

Zi după zi în acest fel nu ajungem nicicum să ne simţim mai bine, ci doar mai grei şi mai lipsiţi de chef. Uite ce putem face pentru a ieşi din acest cerc vicios:

Ceva bun înainte de seară
Dacă vrei ceva bun ce sens are să aştepţi până la sfârşitul zilei, doar ca să stai toată ziua cu gândul la lucrul respectiv? Mai bine o mănânci în prima parte a zilei, aşa ai şansa să mai arzi din calorii şi să o şi digeri. Nu contează despre ce este vorba – îngheţată, ciocolată, pâine, brânză – nu le lasa până se face seara ca să îţi satisfaci plăcerea.

Mănâncă suficient pe tot parcursul zilei
Cunosc mulţi oameni care dimineaţă nu au timp să mănânce nimic, la prânz iau o gustare nesemnificativă şi seara stau două ore să mănânce, ca să compenseze pentru lipsurile de peste zi. Nu este deloc un scenariu rar întâlnit. Ar fi însă mai bine că dimineaţa şi la prânz să mănânci în jur de 400 de calorii şi apoi să mai ai încă o gustare de 200 de calorii înainte de cină. În acest fel nu te vei aşeza la masa de seară flămând.

O masă completă
Ca să nu simţi senzaţia de foame trebuie că fiecare masă să conţină toate grupele mari de alimente: proteine, carbohidraţi, grăsime. Proteinele (ouă, carne, lapte, fasole, mazăre etc) şi grăsimile (avocado, nuci, ulei) în cantitate mai mică, iar carbohidraţii în cantitate mai mare (sunt recomandaţi cei care conţin fibre, gen cereale integrale, fructe).

Cât să mănânci
Cu siguranţă nu trebuie să mănânci până ce abia mai reuşeşti să te scoli de la masă. Ca să nu ţi se întâmple asta nu pune în faţa porţii prea mari, nu mânca gândindu-te la orice altceva astfel încât să nu bagi de seamă cât mănânci. Însă, mai ales, nu mai mânca atunci când corpul tău îţi transmite că nu mai are nevoie de mâncare. Nu se întâmplă nimic dacă laşi o parte în farfurie şi pentru ziua de mâine.

Citeste Mai Mult →

Ai pofte alimentare? Afla ce deficiente nutritionale ascund

Nu poti rezista ciocolatei, cafelei, bauturilor acidulate sau crezi ca mancarea nu are gust daca nu e condimentata? Ei bine, toate aceste pofte alimentare pe care le interpretam deseori ca pe niste simple capricii ascund de fapt informatii importante despre deficientele din organism.

Citeste mai jos care sunt secretele din spatele celor mai frecvente pofte alimentare cu care ne confruntam.

Ciocolata – intre dependenta fizica si cea emotionala

Ciocolata contribuie la eliberarea serotoninei, numita si hormonul fericirii. Nevoia emotionala de a consuma frecvent ciocolata este data tocmai de acea senzatie de fericire si buna dispozitie. Pe de alta parte, exista si o explicatie fizica a poftei de ciocolata. Specialistii cred ca multi dintre cei care nu pot rezista ciocolatei au o deficienta de magneziu.

Surse de magneziu: nuci, seminte, nuci braziliene, fulgi si tarate de ovaz, migdale etc.

Biscuiti cu multe migdale

Pofta de dulce

Dulapul tau este plin de provizii dulci pentru gustarile dintre mese? Deseori, ignoram nevoia acuta de dulce, crezand ca e o reactie fireasca a corpului nostru. Cu toate astea, afla ca aceasta pofta ascunde un deficit de crom, siliciu, sulf sau fosfor.

Alimente recomandate: broccoli, carne de curcan, peste, varza, conopida, fructe de mare, branza, cereale integrale, mere, portocale, lamai, stafide, seminte de floarea-soarelui.

Rulouri de curcan cu legume

Pofta de sarat

Chipsurile, biscuitii sarati sau preparatele prea sarate pot contribui la declansarea unor afectiuni sau a unor simptome suparatoare, cum ar fi, de exemplu, cresterea tensiunii arteriale. In plus, pofta de sarat arata deficienta de sodiu sau clor, probleme care duc la tulburari digestive si la parodontita.

Surse de sodiu si clor: telina, castravete, spanac, ansoa, produse din carne etc.

Piure de telina

Pofta de condimente

Deficienta de zinc sau circulatia sangvina proasta sunt cele doua explicatii pentru pofta de alimente condimentate.

Alimente recomandate: usturoi, alimente bogate in vitamina E, seminte de susan, nuci caju, fulgii de ovaz, alune, migdale, produse lactate.

Ciuperci la cuptor cu usturoi

Pofta de carne

Daca nu te poti sustrage unei alimentatii bogate in carne, preparatul principal la fiecare masa a zilei, e clar ca te confrunti cu o deficienta. Pofta de carne, insa, poate avea la baza mai multe cauze: o carenta de minerale, vitamina B, carnitina sau o lipsa de fier. Incearca sa iti schimbi alimentatia, dar daca pofta de carne persista, consulta un doctor.

Alimente recomandate: oua, peste, mazare, rosii, lactate, alune, migdale, ciuperci, creveti, banane, conopida, spanac etc.

Orez cu mazare si parmezan

“Dependenta de cafea”

Cafeaua intensifica activitatea neuronala, crescand si nivelul adrenalinei. Tocmai de aceea ai senzatia ca ziua incepe de-abia dupa ce ti-ai savurat prima ceasca de cafea. Cu toate astea, cafeaua este un stimulent pe o perioada scurta de timp, iar dupa acest interval te poti confrunta cu oboseala, dureri de cap sau chiar depresie. Aceste stari te fac sa crezi ca singurul antidot este tot cafeaua. Solutia ar fi sa consumi cafea, dar in cantitati moderate pentru ca activitatea zilnica sa nu iti fie afectata.

Este posibil că prea mult zahăr şi cafea să te facă să te simţi obosită tot timpul?

Pofta de bauturi acidulate

Daca nu poti renunta la bauturile acidulate chiar daca stii efectele nocive ale acestora, ai putea sa ai o deficienta de calciu.

Surse de calciu: broccoli, varza kale, legume, branza, seminte de susan etc.

https://gastropedia.ro/recipe-items/pate-din-broccoli/

Pofte premenstruale

In general, femeile ignora starile neplacute, premenstruale, insa si ele ascund unele probleme de sanatate. Poftele din aceasta perioada pot indica o lipsa de zinc.

Surse de zinc: carne rosie, fructe de mare, legume verzi, radacinoase etc.

Vita cu legume

Citeste Mai Mult →

Mic dejun pentru creşterea imunităţii

Creşterea imunităţii nu se face de pe o zi pe alta, nu există nicio formulă magică. Totul constă într-un stil de viaţă echilibrat şi într-o alimentaţie care să îţi hrănească cu adevărat corpul, asfel încât acesta să primească nutrienţii de care are nevoie.

Haideţi să vedem 3 idei pentru micul dejun.

Ouă

Atunci când vedem soarele din ce în ce mai rar, se poate compensa lipsa vitaminei D consumând ouă. Potrivit unui raport prezentat în revistă Men’s Health, un gălbenuş de ou mare conţine 37 UI (unităţi universale) de vitamina D, aproximativ 6% din doză zilnică recomandată.

https://gastropedia.ro/recipe-items/omleta-cu-legume-2/

Ardei gras

Nu numai fructele au vitamina C. O ceaşcă de ardei gras roşu conţine 190 mg de vitamina C, de două ori mai mult decât portocala. Ardeii graşi mai conţin vitamina A, care întăreşte mucoasa celulară, principala barieră a organismului împotriva bacteriilor.

Salata marocana de ardei cu usturoi

Seminţe de dovleac

Seminţele de dovleac sunt foarte sănătoase şi în combinaţie cu granola (amestec de miere, nuci şi ovăz) sporesc aportul de zinc şi alte minerale necesare organismului pentru a se întări. Sau se pot pune in salate, sandvisuri, smoothie.

Carpaccio

Pentru mai multe alimente care ajută la întărirea imunităţii citeşte sfatulparintilor.ro

Citeste Mai Mult →

Cum să reduci din zahărul consumat zilnic


Noi, oamenii moderni, consumăm zahăr în cantităţi mult mai mari decât este benefic pentru organismul nostru. De ce? Pentru că este relativ ieftin şi ne place tuturor. Aşa că am ajuns să mâncăm zahăr chiar dacă avem impresia că alimentul respectiv nu este dulce. Comercianţii profita din plin de adicţia noastră ca să facă produsele mai atractive. Aşa că trezim cu zahăr în pâine şi în cam în orice conservă sau sos. De fapt în orice mâncare procesată. Putem să ne luăm un sandviş dar să fi consumat în pâine şi sos mai mult zahăr decât dacă am fi luat o prijitura.

Prin urmare, a reduce zahărul nu este chiar aşa de uşor. Implică în primul rând să citim etichetele, să nu ne lăsăm păcăliţi şi antrenaţi în cursa comercianţilor de a face mâncarea mai dulce şi mai grasă. Ar trebui să mâncăm maxim 10 linguriţe de zahăr pe zi. Credeţi că ne iese? Priviţi video de mai jos ca să vedeţi cât de departe suntem de asta (numai un pahar de suc fresh de portocale inseamna 8 lingurite de zahar):

Alimente care sigur au zahăr şi din care trebuie să consumi cantităţi mici:

Dulciuri
Nu ne putem feri cu totul de ele, nu vrem să ajungem să fim obsedaţi. Însă, treptat, putem să le reducem, să ne învăţăm organismul fără ele. Şi să ne luăm gustul dulce din fructe. De exemplu iaurt cu fructe şi cu nuci. Dar mai sunt şi prăjiturile pentru care se foloseşte puţin zahăr. De exemplu clătitele. Sau unele prăjituri făcute cu fructe. Sau cu miere.

Sursa de energie, baton de susan cu miere


Evident, fiind dulciuri, nu sunt complet lipsite de dulce, însă sunt alegeri mai bune decât altele.

Băuturi
Nu toate băuturile sunt duci, însă le preferăm pe acestea. Avem zahăr în sucul de fructe, în cafea, ba chiar şi în combinaţie cu alcool. Ca să nu mai spun de băuturile energizante. Iar dacă nu avem zahăr, avem glucoză, fructoza sau sucuri concentrate de fructe.

Soluţia este ca, dacă vrem neapărat suc, să-l facem acasă. Dar oricum, un suc conţine atât de multe fructe încât oricum vom consuma enorm de mult zahăr. Aşa că, şi mai bine, apă cu arome.

Detoxifiere într-un pahar cu apă

Citeste Mai Mult →

Roşii congelate pentru iarnă


Dacă vrei să ai roşii bune la gust, nu ce se găseşte în supermarket iarnă, însă nu te împaci deloc cu ideea de a face suc de roşii, atunci ai o altă opţiune la îndemână – să pui roşiile la congelator. În acest fel ai foarte puţin de muncă, practice nu aprinzi deloc aragazul.

Ingrediente pentru roşii congelate pentru iarnă

1 kg de roşii. Se aleg roşii bine coapte, însă fără să fie mult prea coapte. Este bines a fie roşii mai mari. Dar mai important decât orice este să fie bune la gust, aşa că găseşte o sursă bună.
Pungi cu fermoar

Cum se pun roşiile la congelator pentru iarnă

Începe prin a spăla roşiile şi apoi lasă-le la uscat.

Ca să îţi fie mai uşor să le foloseşti când le vei pune în mâncare, poţi să le îndepărtezi capacul verde.

Se pun în pungi cu fermoar şi se videază. În acest fel vor rezista în frigider cam 6 luni de zile.

Atunci când vrei să le foloseşti durează cam o oră să se dezgheţe. Şi, după jumătate de oră, le poţi îndepărta cu multă uşurinţă coaja şi să le tai cubuleţe.

Este adevărat, nu le poţi pune în salate, întrucât nu sunt la fel de apetisante că roşiile proaspete, însă sunt perfecte pentru mâncărurile cu roşii:

Paste cu rosii si ciuperci

Somon la cuptor cu masline si rosii

Piept de pui cu sos de rosii

Orez cu rosii la cuptor

Sursa foto

Citeste Mai Mult →

10 reţete de vară pe ultima sută de metri

Dacă nici nu s-a terminat vara şi tu deja regreţi trecerea ei, atunci să ştii că nu eşti singura. Poate că sunt mulţi care se bucura că va veni toamna atât de bogată în legume, însă eu urmăresc cu sufletul la gură, doar, doar vor mai fi zile cu temperaturi peste 30 de grade. Ce să fac, nu mă pot sătura de vară.

Aşa că în ultima săptămână de vară fac reţete ca şi cum aceasta nu s-ar sfârşi niciodată:

Grătar

Aripioare de pui marinate in bere

Fasole verde

https://gastropedia.ro/recipe-items/salata-de-fasole-verde-cu-usturoi/

Vinete

Vinete la gratar cu sos verde

Roşii

Salata de patrunjel cu rosii

Castraveţi

Salata greceasca de castraveti si Feta

Îngheţată din fructe îngheţate

Variaţiuni pe tema fructe îngheţate

Sangria

Cocktailuri cu vin, mai bune decât Sangria

Prăjitură fără coacere cu fructe

Tiramisu cu zmeura

Creveţi

https://gastropedia.ro/recipe-items/creveti-cu-legume-la-wok/1452/

Şi iar grătar

Piersici la grătar cu rucola, brânză de capră şi prosciutto

Citeste Mai Mult →

5 reţete de frigărui de încercat în această vară


Fără îndoială frigăruile ne-au cucerit. Şi le folosim din ce în ce mai mult, mai ales dacă avem invitaţi. Pentru că este foarte plăcut să ai mai multe ingrediente la îndemână, să le laşi să li se întrepătrundă aromele, însă fără să le amesteci, aşa cum facem de obicei cu mâncarea. Şi se mănâncă simplu, fără a face prea mare dezastru.

Vă prezentăm mai jos 5 dintre reţetele noastre favorite de frigărui

Frigăruia clasică

Frigaruie in sos marinat

Frigăruie exotică

Frigaruie cu creveti si ananas

Frigăruie vegetariană

Frigaruie de legume

Frigăruie de miel

Frigarui de miel

Frigăruie la cuptor

Chiftele la cuptor

Citeste Mai Mult →

Semne că este timpul să bei apă

Adesea nu ne dăm seama că ceea ce simţim că o lipsă, ceea ce ne deranjează, este faptul că nu am băut suficientă apă. Confundăm senzaţia de sete cu cea de foame sau cea de somn. Aşa că ne apucăm să ronţăim ceva sau să bem cafea.
Haideţi să trecem în revistă semnele care ne arată că este posibil să fie nevoie să îi oferim apa corpului.

Oboseală
Ştiţi cum ne trezim dimineaţa parcă obosiţi şi avem senzaţia că dacă nu bem o cafea nici nu suntem în stare să ieşim pe uşă? Ei bine, de fapt nu cafeaua ne lipseşte noua atunci. Primul gest pe care trebuie sa il facem ca să ne simţim plini de energie este să bem un pahar cu apă. El va pune în mişcare metabolismul şi va activa creierul. Acelaşi remediu îl puteţi încerca şi pe la miezul zilei când simţiţi că vă vine să dormiţi.

Enervare uşoară
Dacă simţiţi că aveţi o dispoziţie nu tocmai plăcută, fără să vă puteţi explica însă de ce, încercaţi o cană cu apă în loc să mergeţi direct la ciocolată. Studiile au arătat că există o legătură între deshidratare şi starea de enervare.

Constipare
Ştii că trebuie să mănânci fructe şi legume şi că iaurtul este bun ca să nu te constipi. Dar la fel de importantă este şi apa. Ar trebui să bei apa pe tot parcursul zilei ca să te asiguri că digestia ta funcţionează cum trebuie.

Dureri de cap
Nu ar trebui să fie pentru nimeni o necunoscută faptul că dacă nu bei suficientă apă vei ajunge să ai o durere de cap de intensitate medie. Aşa că, înainte să te întrebi ce pastile să iei mai bine începi prin a bea un pahar de apă.

Îţi miroase gura
Normal, este important să te speli zilnic pe dinţi, Dar la fel este şi să bei suficientă apă. Apa te ajută să menţii cantitatea optimă de salivă, iar saliva este cea care lupta cu bacteriile urât mirositoare.

Citeste Mai Mult →

Dulceaţă fără fierbere, păstrată la congelator

Ştiu că sună ciudat şi nici nu te-ai fi gândit la o asemenea soluţie, însă merita să o iei în calcul, dacă nu consumi cantităţi mari de dulceaţă sau dacă întregul procedeu clasic de a face dulceaţă te pune pe fugă.

Dulceaţă fără fierbere se face foarte rapid şi practic oricine o poate face, fără greşeală. În plus, dulceaţă fără fierbere pare încă şi mai bună, păstrând întreaga savoare a fructului întreg.

Dacă te întrebi dacă poţi pune un borcan în congelator afla că o poţi face fără nicio problemă. O astfel de dulceaţă rezista congelată un an de zile şi la frigider până la o săptămână. Mi se pare soluţia ideală dacă vrei să faci o dulceaţă mai specială, cum ar fi cea de afine sau de zmeură.

Ingrediente pentru dulceaţă fără fierbere

3 căni de zmeură / afine
1 cana jumătate zahăr
2 linguri suc de lămâie
3 linguri pectina (ajută la închegarea compozitiei)

Cum se face dulceaţă fără fierbere

Ca la orice gem se începe prin a pregăti fructele – se aleg numai cele care sunt sănătoase, frumoase, şi se spăla.
Dacă fructele ţi se par prea meri, nu le vrei întregi, le poţi zdrobi un pic. Apoi le ţii într-un castron împreună cu zeamă de lămâie şi zahărul ca să lase suc. Minim 30 de minute.

Se adăugă pectina şi se amestecă bine. Vei observa cum dulceaţa ta începe să se întărească, să capete consistenta dorită.

Se adăugă dulceaţă în borcane, se pune capacul şi se lasă la temperatura camerei pentru 12 ore. Apoi se ţine în congelator pentru a se păstra o perioadă mai lungă de timp.

Şi, neapărat, să dăm şi câteva prăjituri în care dulceaţa noastră îşi va aduce o contribuţie esenţială:

Tort cu dulceata

Fursecuri cu dulceata

Prajitura cu mere si dulceata de afine

Prajiturele cu dulceata si nuca de cocos

Prajitura cu orez, banane si dulceata

Rulada cu gem, de post

Citeste Mai Mult →

10 reţete de vară cu vinete

Vinetele sunt unele dintre cele mai sănătoase legume. Şi noi le adoram, aşa că nu trece vara fără să le avem pe masă. Însă obişnuim să le mâncăm într-un singur fel, sub formă de salată bătută cu mult ulei. Dar există mult mai multe reţete şi vinetele rămân la fel de bune.

Haideţi să vedem ce alte reţete cu vinete ar trebui să încercăm până când se termină vara:

Mic dejun

Vinete cu rosie

Salata de vinete dietetica

Rulada de vinete

Vinete pane

Prânz

Musaca de vinete cu orez

Vinete umplute cu legume

Mancare turceasca cu vinete

Cina

https://gastropedia.ro/recipe-items/vinete-cu-telemea/

Salata cu vinete si ardei la gratar

Pizza vegetariana cu vinete

Citeste Mai Mult →

Tipuri de alimente bune pentru inima ta

Sanatatea inimii este esentiala, pe masura ce inaintam in varsta ne dam seama de acest adevar. Si trebuie sa ii oferim alimente care fac bine sistemului cardiovascular. Uite care sunt cele mai importante dintre acestea:

Fibrele

Terciul de ovaz si cerealele integrale sunt o modalitate excelenta pentru inima de a incepe ziua. Aceste produse sunt bogate in fibre solubile care ajuta la scaderea LDL (colesterolul rau).

Fulgi de ovaz cu fructe goji

Steroli si stanoli

Acesti nutrienti se gasesc in fructe, legume, nuci si seminte. Ei bloceaza absorbtia de colesterol in organism. Migdalele, arahidele, uleiul de masline si varza de Bruxelles sunt alegeri bune din acest punct de vedere.

Biscuiti cu multe migdale

Vitamina D

Joaca un rol important in mentinerea sanatatii inimii, insa numai cateva alimente il contin. Somonul si tonul se numara printre ele.

Pasta de ton si avocado

Acizii grasi omega 3

Acizii grasi mentin arterele curate, echilibreaza tensiunea arteriala, scad trigliceridele – grasimile din sange care pot creste riscul de boli cardiovasculare. Cea mai buna modalitate de a obtine acesti nutrienti este sa manaci somon sau macrou de doua ori pe saptamana.

Macrou la cuptor

Licopen

Poti lua licopenul din rosii, indiferent ca sunt gatite sau proaspete. Studiile au aratat ca licopenul reduce riscul de boli cardiovasculare.

Rosii umplute cu orez si seminte

Pectina

Fructele precum merele si capsunele contin acest tip de fibre solubile, care ajuta la reducerea colesterolului rau din organism.

Mere la cuptor

Acid folic

Cosuma alimentele bogate in acid folic pentru ca reduce riscul de boli cardiovasculare. Se gaseste in legumele cu frunze verzi precum spanacul, in linte, fasole de lima si sparanghel.

Sufleu de linte cu praz

Descopera mai multe alimente bune pentru inima pe sfatulparintilor.ro

 

Citeste Mai Mult →

Alimentele si dintii. Cum sa ii protejati de carii.


Am auzit ca nu este prea bine pentru dinti sa mancam dulciuri, insa nu ne este foarte clar de ce. Am auzit si ca este bine sa ne spalam pe dinti dupa masa, insa trebuie sa o facem intotdeauna? Vom discuta un pic despre miturile legate de alimente si sanatatea dintilor:

Cu cat mananci mai multe dulciuri cu atat vei avea mai multe carii
Fals: Cand este vorba despre carii conteaza mai mult perioada de timp in care dintii tai stau in contact cu zaharul decat cantitatea de dulciuri pe care o consumi. Zaharul produce acizi care ataca smaltul dintilor. Asadar, cu cat zaharul ramane mai mult in gura ta cu atat creste cantitatea de acid pe care o formeaza si cu atat mai mult vor fi expusi dintii tai la el.

Bauturile carbogazoase fara zahar iti pot rani dintii
Adevarat: Nu doar zaharul din bauturile carbogazoase creeaza probleme. Aceste lichide sunt bogate in acizi, care ataca zmaltul dintilor. Concluzie: evita bauturile carbogazoase cu sau fara zahar. In schimb, bea apa.

Telina este buna pentru zambetul tau
Adevarat: Legumele precum telina si morcovii sunt bogate in fibre si apa ceea ce ajuta la curatarea dintilor. In plus, odata cu mestecarea creste si nivelul de saliva – lucru care ajuta la neutralizarea acizilor care cauzeaza carii si afectiuni ale gingiilor.

Alimentele precum rosiile si citricele sunt sanatoase insa acide. Asadar, consuma-le la masa atunci cand saliva ajuta la eliminarea acizilor. De asemenea, fructele uscate sunt sanatoase insa contin mult zahar, iar acesta ramane pe dinti pentru o perioada lunga de timp. Daca doresti fructe, mai bine mananca un mar care este bogat in fibre.

Ar trebui sa te speli pe dinti la cel putin 30 de minute dupa ce ai mancat
Adevarat: Periajul imediat dupa ce te-ai ridicat de la masa poate sa faca mai mult rau decat bine mai ales daca ai mancat alimente acide. Intr-un studiu, periajul la 20 de minute dupa ce ai baut un suc carbogazos erodeaza atat smaltul cat si dentina.

Clateste-ti gura cu apa dupa ce ai consumat alimente acide, insa asteapta cel putin 30 de minute inainte de a peria dintii.

Citeste despre mai multe mituri false despre sanatatea dintilor pe sfatulparintilor.ro

Citeste Mai Mult →

Beneficiile pepenelui rosu. De ce ar trebui sa fie cel mai consumat aliment vara.

Vara ar trebui sa te ghidezi dupa un principiu axiomatic: sa nu iti refuzi niciodata o felie de pepene rosu daca ai pofta de una. Si asta pentru ca acest fruct vine la pachet cu extrem de multe beneficii:

Daca copilul nu se prea inghesuie sa manance spanac sau linte, alimente bogate in potasiu, ofera-i o felie de pepene rosu in schimb. El este o uriasa sursa de potasiu, ce ajuta muschii si functiile sistemului nervos, mentine echilibrul electrolitic corespunzator al corpului si balanta dintre acid-alcalin in corp si scade riscul hipertensiunii arteriale.

Pepenele rosu este o sursa excelenta de vitamina A, antioxidantul care ajuta la sanatatea ochilor, vitamina C care intareste imunitatea si vitamina B6

Rosiile au fost mereu considerate o mare sursa de licopen, un foarte puternic antioxidant care lupta impotriva multor tipuri de cancer, indeosebi a cancerului de prostata sau de san. Pepenele rosu insa are concentratie mai mare de licopen decat orice alta leguma sau alt fruct proaspat. Culoarea rosie a pepenelui este data tocmai de acest licopen.

Pepenele rosu este fructul cel mai bogat in electroliti, sarurile de sodiu si potasiu pe care le pierdem prin transpiratie.

Pepenele rosu este foarte bogat in vitaminele B care intaresc functia creierului si ajuta la convertirea proteinelor in energie celulara. Intrucat are cea mai mare concentratie de apa dintre toate fructele (90% este apa) este considerat mult mai valoros decat alte fructe.

Cand caldura verii ne epuizeaza, a manca pepene rosu este o alternativa excelenta la diverse bauturi racoritoare sau energizante. Intrucat contine foarte multa apa, ne poate hidrata in timp ce alte bauturi energizante contin si cafeina care deshidrateaza corpul.

Iar daca ai rabdare si nu il consumi imediat ce il tai, il poti folosi chiar si in salate

Salata de pepene rosu cu Feta

Salata de fructe in pepene rosu

Citeste despre mai multe beneficii aduse organismului de catre pepenele rosu pe sfatulparintilor.ro

Citeste Mai Mult →

7 alimente-medicament in hipertensiune

Hipertensiunea este o conditie frecventa, caracterizata prin valori marite ale presiunii arteriale. Pe langa o stare generala de rau, hipertensiunea favorizeaza aparitia unor complicatii precum atac de cord, insuficienta cardiaca sau anevrism aortic. Bineinteles, odata diagnosticat cu hipertensiune, este necesar sa urmezi un tratament corespunzator, iar specialistii sunt de parere ca acesta ar trebui dublat de o dieta sanatoasa si de exercitii fizice regulate.

Citeste mai jos care sunt alimentele minune si antrenamentul fizic recomandat cu ajutorul carora iti poti tine sub control tensiunea arteriala.

Nuci

In dieta contra hipertensiunii trebue sa ai in vedere eliminarea alimentelor cu un continut ridicat de sodiu intrucat acestea iti pot influenta negativ chiar si tratamentul medicamentos. In schimb, mizeaza pe introducerea celor bogate in magneziu, potasiu si fibre. Nucile, semintele, alunele, migdalele, fisticul sunt surse importante de magneziu, fiind benefice si contra hipertensiunii.

Tort de mere cu nuci (fara blat)

Dieta DASH se bazeaza tocmai pe limitarea consumului de sodiu, fiind conceputa initial ca metoda terapeutica pentru reglarea tensiunii arteriale, normalizarea glicemiei si buna functionare a intregului sistem cardiovascular. Citeste aici mai multe despre Dieta Dash.

Afine

Afinele, ca de altfel si zmeura, mure, portocale rosii si capsunile, contin antocianine, substante care previn si tin sub control hipertensiunea. Oamenii de stiinta de la Universitatea East Anglia si Universitatea Harvard au realizat un studiu in urma caruia s-a constatat ca persoanele care consumau cel putin o portie de afine pe saptamana prezentau cu 10% mai putine riscuri de a se confrunta la un moment dat cu hipertensiune.

Dulceata de afine

Cartofi

Bogati in potasiu si magneziu, cartofii previn puseurile de hipertensiune, dar si aritmiile cardiace sau tahicardia. Consuma cartofi fierti in coaja sau urmeaza de 2-3 ori pe an o cura cu suc de cartofi, bogat in enzime si minerale, cu un efect antioxidant.

Salata marocana de cartofi

Sflecla rosie

Daca vrei sa iti scazi tensiunea arteriala in doar cateva ore, bea un pahar de suc de sflecla rosie. Cel putin acesta este „tratamentul” de urgenta, recomandat de specialistii de la Universitatea Queen Mary din Londra. Sflecla rosie contine nitrat, o substanta care poate reduce valorile tensiunii foarte repede. Alte surse importante de nitrat sunt si spanacul, morcovii sau varza.

Salata de sfecla rosie cu ton

Fulgi de ovaz

De multe ori, hipertensiunea este dublata si de o valoare marita a colesterolului. Cu atat mai mult, ar fi indicat sa includem in alimentatia zilnica fulgii de ovaz, un aliment bogat in fibre, magneziu, potasiu care controleaza cel mai bine colesterolul, dar poate diminua si tensiunea arteriala.

https://gastropedia.ro/recipe-items/prajitura-cu-banana-si-fulgi-de-ovaz/

Usturoi

Hipertensiunea netratata duce la ingrosarea sangelui si la cresterea riscurilor unor afectiuni mai grave. Usturoiul in schimb subtiaza sangele si lupta contra acestei probleme. In plus, usturoiul previne aparitia bolilor cardiace, fiind extrem de benefic si in reglarea colesterolului.

Crema de branza cu nuci si usturoi

Somon

Acizii grasi Omega 3 sunt esentiali intr-o dieta contra hipertensiunii. Asadar, include in alimentatia ta cel putin trei portii de peste pe saptamana. Poti inlocui carnea rosie cu somon sau sardine.

Sardine cu morcovi

Sport Tips: Doctorii recomanda miscarea fizica regulata in hipertensiune, iar oamenii de stiinta incearca sa afle ce tip de sport sau antrenament este cel mai benefic in acest sens. Un studiu recent publicat in American Heart Association si mentionat de Runner’s World arata ca exercitiile fizice aerobice – moderate sau intense – sunt cea mai buna alegere atunci cand demarezi un program sportiv avand ca scop si scaderea tensiunii arteriale.

Citeste Mai Mult →

Cum să slăbeşti şi să rămâi slab toată viaţa

Pentru a atinge acest obiectiv pe care toată lumea şi-l doreşte nu poţi apela la cine ştie ce dieta minune, ci este vorba despre a adopta obiceiuri noi, care să te ţină toată viaţa. O parte dintre ele sunt obiceiuri alimentare, altele ţin de mişcare.

Dacă îţi închipui că va trebui să începi să numeri caloriile uită de asta. Nu ai nevoie nici de un jurnal în care să notezi tot ce mănânci, nu trebuie nici să îţi cumperi farfurii mai mici sau să urmezi cine ştie ce plan elaborat de alimentaţie în care ţi se spune că ai astăzi ai voie roşii cu ulei de măsline şi mâine ai voie dovlecei cu brânză. Libertatea este la tine.

Fără zahăr

Primul lucru pe care trebuie să îl facă orice om care vrea să îşi menţină greutatea normală în societatea actuală este să renunţe la zahăr. Dar şi la toţi înlocuitorii săi, cum ar fi miere, fructe confiate, siropuri sau compuşi artificiali.

Poate că te gândeşti că nici nu mănânci atât de mult zahăr pentru că nu obişnuieşti să mănânci dulciuri sau să bei sucuri. Dar să ştii că un smoothie de fructe poate să aibă la fel de mult zahăr ca un pahar de coca-cola. Şi foarte multe alimente conţin zahăr, de la pâine până la sucul de roşii. Citeşte etichetele ca să fii sigur că nu mănânci zahăr.

Dacă reuşeşti să nu depăşeşti 4 linguriţe de zahăr pe şi poţi considera că ai respectat această cerinţă.

Dulciuri care conţin puţin zahăr

Mai puţini carbohidraţi

Avem tendinţa de a mânca foarte mulţi carbohidraţi. Sunt alimente care ne fac să ne simţim bine, ne dau energie. Putem ajunge să mâncăm mai mult de 50% dintre alimente carbohidraţi. Adică pâine, paşte, cartofi, cereale, orez, porumb, biscuiţi etc.
Nici vorbă să renunţăm cu totul la carbohidraţi, la fel cum nu a fost vorba să renunţi cu totul la zahăr, însă trebuie să ştii care sunt acei carbohidraţi pe care îi poţi mânca

Ce sunt carbohidraţii rai / procesaţi?


Aşa că puneţi accent mai ales pe supe, salate, peste, pui. Iar atunci când alegi carbohidraţi cel mai bine este să îi mănânci înainte şi după o activitate intensă.

Fără alcool

Nu trebuie să obişnuieşti să bei mult alcool că ajungi să te îngraşi. Este suficient să bei un pahar în fiecare seară. Pentru că el vine la pachet cu mai multe alte rele în afară de calorii: dacă stai să bei înseamnă că nu faci o activitate care să presupună mişcare. În plus, şi a doua zi te simţi mai lipsit de energie, aşa că este puţin probabil să faci vreo activitate fizică intensă. Mai degrabă ai tendinţa de a mânca mai mult, ca să capeţi energie, deşi cel mai probabil ceea ce simţi este deshidratare şi ar trebui să bei apă.

Mojito fara alcool

Ca să poţi mânca astfel de un mare ajutor este că mâncarea să fie gătită acasă, fără restaurante seara şi fără mâncare comandată în timpul prânzului. Desigur, o dată pe săptămână sau de ocazii speciale nu este nevoie să respecţi strict aceste reguli.

Citeste Mai Mult →

Reţete regale pentru masa de seară


Chiar dacă ştim că nu este neapărat bine, pentru mulţi dintre noi masa de seară este cea mai importantă masă. Poate că dimineaţa ne mulţumim cu o cafea sau un iaurt şi la prânz cu o supă sau o salată, însă seara trebuie să simţim că mâncăm. Atunci suntem acasă, suntem relaxaţi, suntem în compania persoanelor dragi. Şi asta se vede în ceea ce alegem să mâncăm.

Din păcate însă, de multe ori alegem alimente nu tocmai bune pentru sănătatea sau silueta noastră, cum ar fi pizza, paste, orez, cartofi prăjiţi, fripturi. Dar ce altceva mai există?, este posibil să te întrebi. Ei bine, există multe, multe posibilităţi. Şi vrem să îţi facem pofta de ele:

Musaca de conopida

Musaca de conopida

Varza a la Cluj

Varza a la Cluj cu vita

Citeste Mai Mult →

Dulciuri care conţin puţin zahăr


Suntem construiţi astfel încât să apreciem gustul de dulce. Şi nu este de mirare, zahărul ne dă energia de care avem nevoie ca să supravieţuim. Doar că acum consumăm mult prea mult, pentru ca este mereu la dispozitie.

Aşa că ar fi minunat să ne putem îndrepta către acele prăjituri care conţin mai puţin zahăr. Uite câteva dintre ele:
Batoane cu seminţe

Sursa de energie, baton de susan cu miere

Îngheţate din fructe

Inghetata dietetica cu iaurt si fructe

Parfait cu fructe

Parfait cu fructe de padure si biscuiti amaretto

Clătite

Clatite americane

Tarte

Tarta cu cirese si fistic

Biscuiţi

Biscuiti sarati cu cereale

Tort de cacao

Tort de biscuiti

În principiu, să ştiţi că puteţi face multe din reţetele voastre preferate. Începeţi prin a reduce cantitatea de zahăr recomandată la jumătate. Şi vedeţi dacă nu vă plac şi aşa. S-ar putea să aveţi marea surpriză să realizaţi că nu aveţi nevoie de chiar atât de mult zahăr. Chiar dacă mâncaţi dulciuri.

Despre înlocuitorii de zahăr şi cât de potriviţi sunt ei puteţi citi aici:

Cu ce ai putea înlocui zahărul? Alţi îndulcitori naturali + retete

Citeste Mai Mult →

Ce să mănânci la un all inclusive, ca sa nu te ingrasi


De la un all inclusive te întorci, de obicei, cu toată dieta dată peste cap. Şi nu vorbesc aici despre o dietă de regim, pentru că dacă ai două săptămâni de vacanţă pe an ar fi absurd să ţii regim de slăbire în timpul lor, ci de modul tău sănătos de a te hrăni.

Mâncarea de all inclusive este în aşa fel concepută şi prezentată încât să îţi facă cu ochiul. Ai munţi întregi de pâine şi de produse de patiserie, ai sosuri peste sosuri şi tăvi după tăvi de prăjituri. Ai spune că este raiul, însă mâncarea este de fapt destul de banală. Ba chiar mult mai proastă decât cea pe care ţi-o faci singur acasă. Este adevărat însă, excelează la capitolul prezentare.

Ce să alegi?
Fructe şi legume. Însă nu în salate, fără sosuri. Fructele şi legumele proaspăt tăiate ar trebui să fie pe primul loc.

Grătar. Dacă tot trebuie să alegi carne atunci alege grătar. Nu te mai întrebi cum o fi fost uleiul în care a fost prăjită carnea. Nu te întrebi nici cât de bune sunt sosurile în care înoată. Şi obişnuieşte-te să alegi peşte în loc de carne. Mai ales dacă eşti într-o staţiune la mare.

Mâncare locală. Uită de mezeluri sau cartofi prăjiţi, întrucât acestea sunt peste tot. Alege mâncarea locală. Aşa ai şanse mai mari să mănânci ceva mai bun la gust şi mai sănătos.

Băuturi. Capitolul acesta este tare complicat. Parcă nu ne putem abţine atunci când băuturile sunt la discreţie şi ajungem să bem zahăr cu coloranţi sau cocktailuri botezate care conţin mai mute calorii decât o pizză. Păstrează decenta şi silueta, mergi pe apă, vin, bere.

Desigur, asta nu înseamnă să nu te bucuri de acel all inclusive pe care l-ai plătit. Doar nu o să stai să oftezi lângă mâncare. I-ai da mai mult credit decât ar merita.

  • Gusta un pic din fiecare, ai timp suficient pe perioada vacanţei, însă nu mânca decât ceea ce îţi place cu adevărat.
  • Nu mânca fără să fii conştient la ce faci. Chiar îţi este foame? Dacă nu, atunci este cazul să te opreşti.
  • Un all inclusive înseamnă de obicei mai mult decât mâncare. Există şi activităţi sportive oferite. Profită şi de ele.
  • Nu te lasa pe tânjala, ieşi din aria hotelului şi mergi să cunoşti locurile şi oamenii. Chiar dacă vei rata o masă sau două la hotel.
Citeste Mai Mult →

10 reţete de vară, cu roşii

Vara roşiile sunt atât de bune încât ai putea să le faci ingredientul principal la oricare masă şi să nu îţi pară deloc rău pentru asta. Am ales, pentru inspiraţie, 10 reţete pline de savoare.

Mic dejun cu rosii

Paine cu rosii si usturoi

Rosii umplute cu mazare si ciuperci

Prânz cu rosii

Supa de rosii cu fidea

Sos de rosii pentru chiftelute (din rosii proaspete)

Salata de patrunjel cu rosii

Salata de rosii cu smantana

Cina cu rosii

Piept de pui cu sos de rosii

Caracatita fripta cu rosii cherry si orez

Mancare de rosii

Sos de rosii cu ton

Citeste Mai Mult →

Alimente sănătoase pe care le consumăm în mod greşit

Adesea ne ferim de cartofi pentru că ne este frică să nu ne îngraşe. Ocolim fasolea plângându-ne că ne balonează. Despre varza ştim că este bună, însă o fierbem până nu mai rămâne nimic din ea. Aşa că este la fel de important şi să ştim modul corect de a prepara alimentele, nu numai dacă sunt sau nu recomandate pentru sănătate. Aveţi mai jos ce trebuie să ştiţi despre cele mai folosite dintre ele:

Mazăre şi fasole

Mazărea este un aliment foarte sănătos. Şi chiar ţine de foame, la fel ca şi fasolea. Ai spune că nu ai cum să greşeşti în prepararea ei. Până la urmă o fierbi, nu-i aşa?

Corect. Însă obişnuieşti să îi adaugi cumva ceapă călită? Ei bine, tot acel ulei nu ai de ce să îl pui. Mazărea este foarte bun la gust şi fără el.

Salata de mazare

Pui cumva lângă mazăre sau fasole carne? Nu ai motive să faci asta. Vei obţine o mâncare grea. Mazărea şi fasolea conţin deja proteinele necesare. Dacă vrei să adaugi ceva adăugă o felie de pâine integrală

Te doare stomacul după ce ai consumat fasole? Prima întrebare pe care trebuie să ţi-o pui este dacă arunci primele 2 ape în care fierbe fasolea.

Cartofii

Cartofii au început să aibă o reputaţie din ce în ce mai proastă. Şi într-un mod nemeritat. Desigur, cartofii prăjiţi cu carne te vor îngrăşa. În primul rând pentru că nu trebuie să asociezi carnea şi cartofii, ele sunt separat suficient de săţioase. În al doilea rând pentru că toată acea prăjeala nu are cum să îţi facă bine.

Dacă însă îţi faci o ciorbă de cartofi sau o tocăniţă de cartofi cu legume nu ai cum să dai greş. Cel mai bun mod de a consuma cartoful, cel care păstrează cele mai multe substanţe nutritive este copt. Vreţi o masă perfectă? Atunci o salată de legume cu cartofi copţi este minunată.

https://gastropedia.ro/recipe-items/salata-de-cartofi-copti-si-sparanghel/

Varza

Ştim că varza este indicată în toate curile de slăbire. Şi, într-adevăr, este un aliment uimitor e complex. Din păcate însă, obişnuim să o secătuim de multe dintre calităţile sale prin călire. Şi, în plus, o alăturam cu pâine sau mămăligă, ceea ce nu este bine pentru silueta.

Varza ar trebui să o consumăm mai ales crudă, vara. Este alegerea perfectă alături de o bucată de carne.

Salata de varza rosie cu miez de nuca

Iar iarnă să o consumăm murată, întrucât prin acest proces îşi păstrează o mare parte din calităţi.

Peştele

Toţi nutriţioniştii îţi vor spune să consume mai mult peste şi mai puţină carne. Dar, evident, nu îl poţi consuma oricum.
Peştele făcut la cuptor, alături de legume, este în regulă, chiar dacă foloseşti un pic de ulei. În schimb, peştele prăjit în tigaie nu este deloc indicat. Iar să îl faci pane este cel mai rău.

Peste cu legume la cuptor

Ouăle

Când ai nevoie de proteine ouăle sunt fantastice. Însă evita să le faci omletă sau ouă ochiuri. Pentru că nu faci altceva decât să apelezi la acelaşi procedeu, de prăjire.

Le poţi consuma sub formă de frittata cu legume, la cuptor. Dar cel mai simplu este fierte, cu albuşul tare şi gălbenuşul un pic moale.

https://gastropedia.ro/recipe-items/salata-cu-oua-salata-verde-si-sos-cremos/

Citeste Mai Mult →

Obiceiuri alimentare pentru a trăi mai mult

Dacă faci zi de zi un lucru bun pentru corpul tău atunci toate aceste gesturi mici se adună şi vi reuşi să îţi păstrezi mai bine sănătatea şi să îţi prelungeşti viaţa fără niciun fel de efort. Care sunt aceste obiceiuri putem afla de la persoanele care au trăit o perioadă îndelungată:

Redu consumul de zahăr

Cei mai bătrâni oameni de pe glob consuma cam o cincime din zahărul ingerat de persoanele obişnuite. Ei pun miere în ceai şi se bucura de dulciuri doar când celebrează ceva. Încearcă să nu consumi mai mult de 4 linguri de zahăr pe zi în mâncare şi băutură. Dulciuri, prăjituri şi bomboane – ar trebui gustate doar de câteva ori pe săptămână. Şi evită produsele procesate cu îndulcitori – în special dacă zahărul se afla în primele 5 ingrediente.

Zaharul, “otrava alba” sau sursa de energie ?

Gustări: două mâini de nuci/alune pe zi

Din dietă persoanelor centenare nu lipsesc alunele şi nucile. Un studiu recent realizat de către Universitatea Harvard a descoperit că oamenii care consumă nuci, alune şi migdale au o rată a mortalităţi cu 20% mai scăzută decât cei care nu mănâncă niciodată asemenea produse. Alte studii au arătat că dietele cu nuci, alune şi migdale reduc nivelul LDL (colesterol rău) cu până la 20%.

https://gastropedia.ro/nucile-pecan-scad-colesterolul-si-amelioreaza-simptomele-artritei/

Rămâi la alimentaţia tradiţională

Persoanele care trăiesc peste 100 de ani mănâncă alimentele în totalitate: nu arunca gălbenuşul de ou ori coaja fructelor. Şi nici nu iau suplimente. Iau tot ce au nevoie din alimentele pe care le consuma, produse pe care le cumpăra de la producătorii locali. Aşadar, elimina produsele care au o listă lungă de ingrediete şi achiziţionează fructele şi legumele de la producătorii locali. Oamenii de ştiinţă abia acum au început să înţelegea modul în care elementele din fructele colaborează sinergetic pentru a îmbunătăţi starea de sănătate a celor care le consumă.

Salata cu paine prajita

Creşte consumul de apă

Oamenii de ştiinţă recomanda să bei 7 pahare de apă pe zi întrucât, dacă eşti hidratat, scad şansele formării cheagurilor de sânge. În plus, dacă bei apă, nu vei consuma băuturi carbogazoase ori cu îndulcitori artificiali.

De ce sa bei apa calda dimineata

Citeşte despre mai multe obiceiuri care îţi prelungesc viaţa pe sfatulparintilor.ro

Citeste Mai Mult →