Avem o părere foarte proastă despre cartofi. Credem că ei sunt de vină pentru motivul că avem mai multe kilograme decât ne-am dori. Şi că trebuie neapărat să-i eliminăm, că prea vin la pachet cu dorinţa de a mânca sărat şi gras.
Însă cartofii nu sunt deloc de vină, ci numai faptul că am fost obişnuiţi să îi mâncăm prăjiţi în mult ulei. Şi să îi asociem, în mod greşit, cu şi mai multă grăsime. Cartofii sunt de fapt unul dintre cele mai nutritive alimente. Ceea ce este minunat, mai ales că sunt atât de ieftini şi uşor de găsit tot timpul anului. Ei au din plin potasiu, proteine, fier, magneziu, vitamina C şi B6 – ca să numim cele mai importante, pe care le tot căutăm în alimente mult mai simandicoase.
Uite câteva dintre modalităţile de a consuma cartofii în mod sănătos În ciorbă, alături de alte legume
Pe nedrept, conopida este considerată un aliment mult prea banal ca să mai fie băgată în seamă. Şi îi găsim fel de fel de defecte – ba că are un gust neutru şi ce plăcere mai ai să o mănânci? Ba că are un miros mult prea pronunţat, de nu poţi nici măcar să o păstrezi în frigider. Iar când o găteşti ce să mai vorbim… îţi piere cu totul poftă să o mai mănânci din cauza mirosului.
Va inteleg perfect, pentru că am fost şi eu astfel. Mâncăm conopida cu drag doar când era bine ascunsă în sufleuri la cuptor cu ou şi brânză. Dar atunci eram copil. Acum însă mirosul, chiar dacă îl simt, nu mă mai deranjează atât de tare. Pentru că nu înseamnă nimic altceva decât că am în casă o mâncare sănătoasă şi bună la gust.
Aşa că am diversificat şi, prinzând curaj, am început să folosesc conopida în foarte multe modalităţi: Crudă, în salate
Aşa cum ar gati-o părinţii noştri, cu sos de roşii
https://gastropedia.ro/recipe-items/mancare-de-conopida/ Aşa cum le place copiilor, cu pui şi smântână
Ştiţi ce vă recomanda orice nutriţionist? Să mâncaţi fructe şi legume de sezon. În acest fel mâncarea iese mai gustoasă, aveţi de-a lungul anului o varietate din care să alegeţi şi veţi cheltui mai puţini bani pe mâncare.
Ce este în sezon la început de toamnă?
Dacă nici nu s-a terminat vara şi tu deja regreţi trecerea ei, atunci să ştii că nu eşti singura. Poate că sunt mulţi care se bucura că va veni toamna atât de bogată în legume, însă eu urmăresc cu sufletul la gură, doar, doar vor mai fi zile cu temperaturi peste 30 de grade. Ce să fac, nu mă pot sătura de vară.
Aşa că în ultima săptămână de vară fac reţete ca şi cum aceasta nu s-ar sfârşi niciodată:
Vinetele sunt unele dintre cele mai sănătoase legume. Şi noi le adoram, aşa că nu trece vara fără să le avem pe masă. Însă obişnuim să le mâncăm într-un singur fel, sub formă de salată bătută cu mult ulei. Dar există mult mai multe reţete şi vinetele rămân la fel de bune.
Haideţi să vedem ce alte reţete cu vinete ar trebui să încercăm până când se termină vara:
Vara roşiile sunt atât de bune încât ai putea să le faci ingredientul principal la oricare masă şi să nu îţi pară deloc rău pentru asta. Am ales, pentru inspiraţie, 10 reţete pline de savoare.
Porumbul fiert este unul dintre cele mai sănătoase alimente. El este o sursă foarte bună de vitamine şi minerale, în timp pe aportul său caloric nu este foarte ridicat. Aşa că este indicat şi persoanelor care au grijă de silueta lor. Se spune despre porumb că previne anemia, scade colesterolul şi ajuta mult la digestie.
Cum se fierbe porumbul
Cumpăraţi întotdeauna ştiuleţii de porum cu tot cu frunze. Daţi un pic frunzele din vârf deoparte ca să observaţi să nu fie prea necopţi sau seci. Ca să fierbi mai mulţi ştiuleţi deodată, ceea ce este indicat, întrucât timpul de fierbere este îndelungat, aveţi nevoie de o oală mare.
Curăţaţi porumbul de frunze şi mustăţi, după care le tăiaţi capetele. Puneţi porumbul în oală, îl acoperiţi cu câteva frunze, turnaţi apă cât să-l acopere, puneţi un capac şi îl lăsaţi să fiarbă la foc mic. Durează în jur de o oră jumătate ca să fie gata. Verificaţi cu o furculiţă dacă boabele sunt tari sau nu. La final îl mai lăsaţi în apă caldă, nu îl scoateţi imediat.
Pentru a avea acces la porumb fiert tot timpul anului gătiţi cu uşurinţă conserve cu boabe de porumb. Căutaţi-le pe cele care nu au adaos de zahăr.
Retete cu porumb
Uite câteva dintre reţetele cu boabe de porumb care nouă ne plac foarte mult:
Dacă vrei să arăţi tânără atunci consuma mult ardei. El conţine o cantitate mare de vitamina E, care joacă un important în menţinerea pielii şi părului.
Cu o cantitate mare de vitamina C, ardeiul este de mare ajutor în îmbunătăţirea imunităţii. În plus, are şi foarte puţine calorii, aşa că te va ajuta în dieta. Are proprietăţi antioxidante şi antiinflamatorii şi este recomandat dacă ai colesterolul mărit.
Vă oferim mai jos, pentru inspiraţie, 18 reţete pe bază de ardei.
Cam jumătate din banii pe care îi avem se duc pe mâncare. Şi asta nu este deloc o situaţie care să ne placă. Mai ales că vine timpul vacantelor şi am vrea să ne permitem şi altceva decât să stăm în casă. Dar oare putem cu adevărat să cheltuim mult mai puţin pe mâncare?
Ei bine, da. Ne-o demostreaza cei care câştigă salariul minim pe economie. Secretul consta în a alege acele ingrediente care sunt ieftine, hrănitoare şi sănătoase. Am ales o serie de reţete care să ne dea un impuls în această direcţie. Şi vă aşteptăm şi pe voi să veniţi cu completări, la comentarii.
Vrem să ţinem post. Pe de altă parte vrem însă ca mesele noastre să ne bucure. Să aibă gustul şi textura care ne place. Iar asta înseamnă adesea să folosim ouă şi lapte şi unt şi smântână. Putem împăca în vreun fel aceste două dorinţe?
Din fericire, da. Există reţete pentru a le produce chiar dacă folosim numai ingrediente vegetale. Unii ar putea argumenta că nu vorbim chiar de lapte şi brânză, însă pe noi nu ne priveşte această discuţie, ci doar cât de bune vor ieşi reţetele favorite.
Desigiur, este ideal sa mancam tot ceea ce gatim, însă ştim foarte bine că nu se întâmplă aşa. Fie că am calculat noi greşit cantitatea de care avem nevoie, fie că ne-am dorit să facem multe feluri fără să ne întrebăm şi cine le mănâncă în numai câteva zile, fie că am mai primit de la prieteni şi familie atunci când au venit la noi în vizită, după cum este obiceiul.
Oricare ar fi motivul, ni se poate întâmpla să fim cu frigiderul plin de resturi şi să nu mai avem chef să le mâncăm ca atare. Ce facem cu ele? Avem câteva iei care vă vor ajuta să nu aruncaţi mâncarea.
Punem la congelator
Sunt tipuri de mâncăruri care se pot congela fără probleme. De exemplu, sarmalele. Le congelaţi acum şi le puteţi mânca peste 3 luni. Şi cozonacul congelat îşi păstrează gustul bun, doar să nu uiţi sa il înveleşti în hârtie înainte. Supele, ciorbele, pot fi la rândul lor congelate. Numai să le închideţi ermetic. Nu mai sunt plăcuţe de mâncat, odată ce au fost ţinute la congelator, iaurtul, paştele, cartofii.
Refolosim carnea
Carnea poste să fie cu uşurinţă refolosită în alte reţete. Astfel, nu vom mai stramba din nas pentru că mâncăm din nou acelaşi lucru. Cel mai simplu mod de a refolosi carnea este în chiftele, unde puteţi adăuga fără problem mai multe tipuri de resturi de carne.
Fără incoiala îţi rămân ouă vopsite. Mereu se întâmplă aşa. Din fericire, există reţete delicioase care se pot face cu ele şi, garantat, vor dispărea rapid din farfurie. Putem face o salată de ouă:
Parcă oricum nu prea avem chef să mâncăm legume, dar dacă nici nu sunt făcute pe loc, atunci cheful se face şi mai mic. Putem combate asta refolosind legumele: conopida, păstăi de fasole, spanac etc. Vă propun 2 reţete. În primul rând este frittata, acea omletă italiană făcută la cuptor în care pot intra orice ingrediente vă trec prin cap.
Dar merge şi o cupă crema de legume, pe care să o consumaţi cu crutoane. Ajută bine la digestie, mai ales după mesele de atât de încărcate pe care le-am avut înainte.
Dacă obişnuiţi să faceţi pâine în casă, atunci să ştiţi că puteţi să puneţi sosurile rămase în pâine. Rezultatul va va întrece orice aşteptări. Cui nu-i place o pâine cu miros de usturoi? Sau o pâine cu verdeţuri? Porniţi de la o reţetă de pâine şi improvizaţi
Toate dulciurile fără creme pot să fie refolosite, făcând din ele alte prăjituri. Sunt foarte bune la gust, se fac extrem de rapid şi sunt testate cu success încă de pe vremea când eram noi mici.
Aveti mai jos o reteta pentru a refolosi cozonacul care s-a uscat.
Cartofii sunt foarte buni la gust. Si sanatosi. Singurul lor renume negativ vine din modul in care ii servim cel mai adesea, prajiti in prea mult ulei. Dar daca nu am mai face asta, ci i-am consuma la cuptor, ne-am imbunatati substantial dieta. Si, in plus, sunt foarte buni pentru ca mai simti si altceva decat gustul de prajeala. La cuptor poti cu adevarat sa le pui fel de fel de arome. Uite 10 retete pe care sa le testezi
Parintii nostri au indragit enorm aceasta reteta cu multe legume
Continuăm seria noastră de a lua reţete uzuale şi foarte simple pentru a vă da noi alternative în care să le gătiţi. Ne-am aplecat data trecută asupra omletelor. Acum a venit rândul puiului la cuptor. Merge, desigur, şi să îl pui în tavă cu ulei şi să îl bagi în cuptor, însă noi vrem să ducem acest fel de mâncare simplă la un nou nivel. Uite 10 propuneri:
Pui la cuptor cu cartofi şi usturoi, probabil cea mai iubita mâncare
Ianuarie este printre cele mai friguroase luni ale anului. Temperaturile sunt scăzute, zăpada este mare, vântul îţi ia şi ultima urmă de vitejie pe care o ai. Aşa că ai nevoie de o mâncare care să te încălzească şi să îţi îmbunătăţească starea de spirit. Din fericire stai şi mult în casă, aşa că ai timpul necesar ca să o prepari.
Vă propun să folosim acest timp ca să facem cele mai delicioase tipuri de mâncare.
Micul dejun
Avem nevoie iarna de o mâncare care să ne aducă multe minerale şi vitamine. Este important să iei în calcul lipsa vitaminei D, întrucât în această perioadă nu prea vezi soarele la faţă. Combate asta mancand nuci, măsline, avocado.
Fără îndoială supele cade se înscriu primele pe listă. Pe lângă faptul că miros delicios ne aduc şi minerale şi vitamine, dacă le facem dintr-o cantitate sănătoasă de legume. Să încercăm acum, în timpul iernii, să le facem mai condimentate decât de obicei. Condimentele ne pun sângele în mişcare şi ne dau senzaţia de căldură de care avem atâta nevoie.
După cum spuneam, stăm mai mult pe acasă. Aşa că avem timp să facem mâncăruri mai migăloase. Poate chiar şi să învăţăm ceva nou. Cele mai potrivite sunt mâncărurile făcute la cuptor. Nu trebuie să le păzim prea mult şi, în plus, în casă se răspândeşte o căldură minunatata.
Avem nevoie de o mâncare care să ne îmbunătăţească starea de bine. Este timpul pentru prăjituri cu aluat pufos. Şi ciocolată pentru mai multă energie. Dacă ştii să găteşti nu există depresia de iarnă.
Hidratarea este la fel de importanta iarna pe cât este şi vara. Şi putem profita de băuturi ca să ne întărim imunitatea şi să aducem şi mai multe minerale şi vitamine organismului. Ne putem face sucuri de fructe cu multă vitamina C, ca să ne ferim de răceală, şi ceaiuri calde cu ghimbir ca să ne întărim imunitatea.
Am strâns cele mai apreciate reţete ale anului 2016. În număr de 20, ele sunt de la mâncăruri tradiţionale până la modalităţi de a face reţetele clasice într-un mod mai sănătos.
Mereu suntem entuziasmaţi atunci când gătim pentru prieteni sau familie, asta dacă va număraţi printre fanii gătitului. Însă ce se întâmplă dacă rămânem singuri, de ce trebuie să renunţăm la mesele delicioase? Ei bine, tocmai pentru că indiferent pentru cine gătim trebuie să fie făcut cât mai bine şi cu drag, de ce să neglijăm acest aspect când vine vorba de noi? 1.Omletă cu spanac şi parmezan
Fie că eşti fan omletă simplă sau în căutarea unui stil de viaţă sănătos, această reţetă ţi le oferă pe toate. Pregăteşte omleta ca de obicei, însă la final pune pe jumătate din ea spanac şi parmezan (sau orice alta branză, dupa preferinţe), iar apoi îndoaie peste acestea cealaltă jumătate. E fresh şi simplu de făcut!
Poate părea uşor exotică la prima vedere, însă este extrem de sănătoasă şi un bust pentru imunitate. Ai nevoie de 4 morcovi, 1 cartof şi o ceapă pe care le fierbi până sunt moi cu sare şi piper după gust. După fierbere scoate legumele într-un vas separat împreună cu o cană de apă şi un sfert de rădăcină de ghimbir rasă. Omogenizează-le, iar dacă e prea groasă, mai adaugă puţină apă în care au fiert legumele.
Poţi să alegi pepene roşu sau galben pe care îl tăi pătrăţele, adaugi câteva felii de prosciutto, puţin ulei de măsline şi busuioc (după preferinţe). În plus, poţi pune şi câteva bucăţi de brânză Roquefort sau Gorgonzola.
Poate va gândiţi că e vorba de o masă scumpă, însă având în vedere că e pentru o singură persoană, trebuie să iei doar câte crezi că vei mânca (cel mai probabil 10-14). După achiziţionarea acestora, trebuie să le speli bine cu un burete, iar într-o tigaie să pui puţin ulei şi bucăţi de usturoi. În momentul în care usturoiul s-a rumenit, adaugă scoicile, un pahar cu vin şi două linguri de smântână. Focul să fie mediu, iar peste tigaie să puneţi un capac. Le urmăriţi amestecând din când în când până s-au deschis. Cele care au rămas închise le aruncaţi, înseamnă că nu sunt suficient de proaspete. Cât despre celelalte, Bon Appetit!
5. Brânză pe grătar cu bacon şi supă de roşii
Supa de tomate cu sandvis cu branza la gratar. Sursa foto.
Supa de roşii este una dintre cele mai simple şi rapide supe. Unde mai pui că este extrem de sănătoasă, roşiile fiind singurele legume ce-şi păstrează toate proprietăţile când sunt fierte sau prăjite. În plus, pentru a o face mai delicioasă nu trebuie decât să pui între două felii de pâine câteva bucăţi din caşcavalul favorit şi puţin bacon prăjit, le pui pe un grătar sau în cuptor. Sunt combinaţia perfectă!
Rămăşiţele de la cină nu sunt preferatele nimănui când vine vorba de o masă. Nu-ţi doreşti mâncăruri mai puţin proaspate, dar nici nu le-ai arunca, iar în acest fel îţi aglomerezi frigiderul. Pentru a te scapa de asemenea bătăi de cap, venim cu o serie de idei despre cum să refoloseşti ce ai gătit cu o zi înainte.
Îl folosim drept garnitură pentru majoritatea mâncărurilor, însă puţini ştim câte reţete cu adevărat minutate se pot realiza pe baza lui. De exemplu puteţi adăuga o serie de verdeţuri (mărar, pătrunjel, ceapă verde) şi câteva bucăţi de somon afumat, devine o pastă tartinabila excelentă!
De asemenea, puteţi face rapid faimoasa caserolă Shepherd, unde nu trebuie decât să adăugaţi peste patul de piure, carne tocată şi prăjită puţin înainte, iar peste ele câteva felii din caşcavalul preferat. Le băgaţi la cutor, iar după ce s-a format o crustă aurie este numai bună de servit.
Cea mai la îndemnă este, probabil, supa cremă de cartofi cu brânză cedar. Este incredibil de rapid de realizat, iar textura cremoasă îţi va rămâne întipărită pe papilele gustative. Adaugi puţină supă de legume cartofilor rămaşi, le amesteci la foc mediu, iar după ce compoziţia a devenit una omogenă, pui câteva cuburi de caşcaval şi Voila!
De cele mai multe ori rămâne o cantitate mare de friptură şi chiar dacă o consumăm în zilele următoare cu o serie de garnituri diferite pare să-şi piardă din farmec. Însă există o serie de procedee prin care poţi să o transformi. De la sandvisuri cu legumele preferate, până la compoziţie pentru plăcintă sau mic dejun în care feliile tăiate sunt prăjite puţin alături de cartofi fierţi şi daţi prin răzătoare, peste care pui un ou prăjit.
Varza călită
Folosim această garnitură fie pentru pui sau raţă fie simplă. Dar ce aţi spune dacă aţi amesteca-o cu puţină carne tocată într-o tavă cu felii de caşcaval peste, nimic mai simplu sau delicious! De asemenea, dacă nu consumaţi carne, o puteţi amesteca pur şi simplu cu bucăţele de caşcaval, iar peste să puneţi felii de roşii.
Uită de simpla salată cu ton! De la paste şi pizza până la creme tartinabile, încearcă-le şi vei descoperi că nu e atât de plictisitor tonul din conservă.
Pregătiţi pastele conform instrucţiunilor de pe ambalaj, iar la final le puneţi într-o farfurie alături de ton, tocaţi alunele şi preserati-le peste acestea. Stoarceţi jumătate de lămâie şi puneţi sare-piper după gust.
Scurgeţi tonul cât mai bine şi adăugaţi o bucăţică de unt, amestecându-le până devine totul omogen. Nu trebuie decât să mai adăugaţi sare şi lămâie după gust. Voila!
În funcţie de blatul dorit (subţire sau pufos) puneţi cantitatea necesară de ton, caşcaval şi bucăţi de roşii. Răsfăţaţi-vă cu câteva linguriţe de aioli peste bucăţile de pizza. Este nemaipomenit de gustos!
Pentru aceşti cartofi puteţi folosi cam tot ce aveţi prin bucătărie. Şi pentru că orice mâncare e mai bună cu cât are mai puţine ingredient, la fel şi cu aceştia. Puneţi 3 cartofi la fiert. Când sunt aproape gata (când intră furculiţa în ei), pot fi luaţi de pe foc. Tăiaţi-i pe jumătate şi scoateţi din fiecare cam o lingură din mijloc. Amestecaţi compoziţia scoasă cu ton, sare, puţină zeamă de lămâie. Asezaţi peste fiecare jumătate de cartof această pastă şi presărați caşcaval peste. Lăsaţi-le la cuptor timp de 30 de minunte, apoi serviţi.